ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3205/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 209 din 22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală,

în

baza art. 408

2

alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 408

1

alin. (10) din același Cod, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

a sentinței penale nr. 865/F din 15 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul

București, secția

I

penală, formulată de

revizuentul condamnat M.F., reținându-se, în esență, că hotărârea penală a

cărei revizuire se solicită a rămas definitivă la data de 7 iunie 2011, deci

anterior momentului la care dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. au

fost declarate neconstituționale, prin urmare nefiind îndeplinită condiția

impusă de Curtea Constituțională și anume împrejurarea ca respectiva cauză să

se mai afle în curs de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

revizuentul, criticând hotărârea sub aspectul legalității și temeiniciei, solicitând

pe această cale admiterea cererii dat fiind că i s-a aplicat o pedeapsă prea mare

și nu i s-au aplicat dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., deși a recunoscut

faptele pentru care a fost condamnat.

Analizând sentința apelată prin prisma

criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de

Apel a constatat că motivele invocate de revizuent nu se regăsesc printre cazurile

care sunt limitativ prevăzute de legiuitor.

S-a reținut că, în ceea ce privește cuantumul

pedepsei aplicate, acesta se înscrie în limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor

pentru infracțiunile pentru care revizuentul a fost condamnat și, în orice caz,

nu constituie un motiv de revizuire, individualizarea judiciară a pedepsei putând

fi invocată în căile de atac ordinare, ceea ce revizuentul a și invocat.

Cu privire la cealaltă împrejurare invocată

de revizuent, în sensul că nu i s-au aplicat dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen. pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, s-a reținut că

aceasta nu poate constitui, în general, o împrejurare nouă, în sensul cerut de legiuitor

la aplicarea art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care are în vedere situații

de fapt care să nu fi fost cunoscute de instanțe și, cu atât mai puțin, poate fi

reținută în cauză, dat fiind că nu are în vedere o situație de fapt nouă, această

împrejurare nefiind incidentă în cauză, de vreme ce hotărârea penală a cărei revizuire

o solicită revizuentul a rămas definitivă la data de 07 iunie 2011, deci anterior

momentului la care dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. au fost declarate

neconstituționale, nefiind îndeplinită condiția impusă de Curtea Constituțională

referitoare la împrejurarea ca respectiva cauză să se afle în curs de judecată.

S-a mai reținut că Decizia Curții Constituționale

nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 prevede că dispozițiile art. 320

1

sunt

neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile

tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să

fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Pe de altă parte, s-a constatat că, chiar

dacă ar fi existat o astfel de cauză de reducere legală a pedepsei, aceasta ar fi

avut ca efect doar reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate și nu ar fi condus

la pronunțarea unei soluții diametral opuse celei de condamnare, așa cum impune

cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Prin urmare, reținând că motivele invocate

nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legiuitor pentru a putea fi incident vreunul

dintre cazurile de revizuire, Curtea de Apel a constatat că în mod legal prima instanță

a apreciat că cererea revizuentului este inadmisibilă, soluția dispusă fiind legală

și temeinică.

Împotriva deciziei anterior menționate,

în termen legal, a declarat recurs revizuentul condamnat M.F.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea orală a recursului, apărătorul

desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent condamnat a arătat că în mod greșit

s-a apreciat că cererea acestuia este inadmisibilă și a solicitat admiterea recursului,

admiterea în principiu a cererii și trimiterea cauzei la prima instanță pentru soluționarea

pe fond a cererii de revizuire.

Examinând recursul declarat în cauză, respectiv

actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat

pentru considerentele care urmează.

Revizuentul condamnat M.F., în temeiul

dispozițiilor art. 408

2

C. proc. pen., a formulat cerere de revizuire

a sentinței penale nr. 865/F din 15 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București,

secția

I

penală, rămasă definitivă la data de 7

iunie 2011, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare,

în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin.

(2) și art. 37 lit. b), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și

art. 80 C. pen., reținându-se, în fapt, că în perioada martie 2010 - iunie 2010,

M.F. a comercializat droguri de mare risc, respectiv heroină, iar în data de 30

iunie 2010, a deținut împreună cu numita A.M., cantitatea de 0,53 grame heroină

destinată vânzării.

În motivarea cererii, revizuentul condamnat

a arătat că aceasta a fost formulată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale

prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen., în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit dispozițiilor art. 408

2

alin. (1) C. proc. pen., „Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea

Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii,

dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională

sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot

fi disociate de prevederile menționate în sesizare".

Din dispozițiile citate, rezultă faptul

că pentru ca o astfel de cerere de revizuire să fie admisibilă este necesar să fie

îndeplinite următoarele condiții:

În cauza în care s-a pronunțat hotărârea

a cărei revizuire se solicită să se fi invocat o excepție de neconstituționalitate,

art. 408

2

alin. (1) C. proc. pen. făcând trimitere clară la cauzele în

care Curtea Constituțională a fost sesizată și s-a pronunțat; dispozițiile criticate

să fi fost declarate neconstituționale;

- soluția dată în cauză să se fi întemeiat

pe dispozițiile declarate neconstituționale sau pe alte dispoziții legate în mod

necesar și evident de acestea.

În speța de față, în mod corect instanța

de fond a constatat că, într-adevăr, prin Decizia nr. 1470/2011, publicată în

M. Of. nr. 853/02.12.2011, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate

invocată și a constatat că dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. sunt

neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile,

în cuprinsul motivării Deciziei Curții Constituționale arătându-se că dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit

aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul

legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă

a hotărârii de condamnare.

Înalta Curte reține că, deși a intervenit

Decizia Curții Constituționale nr. 1470 din data de 08 noiembrie 2011, referitoare

la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 320

1

C. proc.

pen., potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României: „(...) De la data publicării,

deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", aceeași

prevedere fiind reluată și în art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale.

Având în vedere caracterul său constituțional,

principiul neretroactivității este aplicabil nu numai legiuitorului, ci, în egală

măsură și autorităților cu rol de interpretare și aplicare a legii.

Așadar, principiul neretroactivității guvernează

și efectele Deciziilor Curții Constituționale, cu atât mai mult cu cât ele privesc

nemijlocit legitimitatea constituțională a legii. De altfel, în același sens este

și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, care a statuat că: „De la data

publicării, deciziile sunt general obligatorii (erga omnes) și nu limitate doar

la părțile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepția (inter partes)

și au putere numai pentru viitor. Efectele juridice produse de dispozițiile legale

anterior constatării neconstituționalității lor rămân valabile, potrivit principiului

aplicării legilor în timp" (Decizia nr. 1106 din 22 septembrie 2010).

Din analiza actelor dosarului în care s-a

pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, se constată că această cauză

era definitivă la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale, iar pe de

altă parte, excepția de neconstituționalitate invocată nu avea legătură cu cauza.

Față de cele expuse, nefiind îndeplinite

condițiile de admisibilitate, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă,

ca inadmisibilă, în temeiul art. 408

2

alin. (5) C. proc. pen. raportat

la art. 408

1

alin. (10) din același Cod.

În lumina acestor considerații, având în

vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de revizuentul condamnat M.F. împotriva deciziei penale nr. 151/A din 17 mai 2012

a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă revizuentul condamnat la plata sumei

de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 8 octombrie 2012.