ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3205/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 209 din 22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 408 2 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 408 1 alin. (10) din același Cod, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 865/F din 15 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, formulată de revizuentul condamnat M.F., reținându-se, în esență, că hotărârea penală a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă la data de 7 iunie 2011, deci anterior momentului la care dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. au fost declarate neconstituționale, prin urmare nefiind îndeplinită condiția impusă de Curtea Constituțională și anume împrejurarea ca respectiva cauză să se mai afle în curs de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul, criticând hotărârea sub aspectul legalității și temeiniciei, solicitând pe această cale admiterea cererii dat fiind că i s-a aplicat o pedeapsă prea mare și nu i s-au aplicat dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., deși a recunoscut faptele pentru care a fost condamnat. Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel a constatat că motivele invocate de revizuent nu se regăsesc printre cazurile care sunt limitativ prevăzute de legiuitor. S-a reținut că, în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, acesta se înscrie în limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracțiunile pentru care revizuentul a fost condamnat și, în orice caz, nu constituie un motiv de revizuire, individualizarea judiciară a pedepsei putând fi invocată în căile de atac ordinare, ceea ce revizuentul a și invocat.

Cu privire la cealaltă împrejurare invocată de revizuent, în sensul că nu i s-au aplicat dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, s-a reținut că aceasta nu poate constitui, în general, o împrejurare nouă, în sensul cerut de legiuitor la aplicarea art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care are în vedere situații de fapt care să nu fi fost cunoscute de instanțe și, cu atât mai puțin, poate fi reținută în cauză, dat fiind că nu are în vedere o situație de fapt nouă, această împrejurare nefiind incidentă în cauză, de vreme ce hotărârea penală a cărei revizuire o solicită revizuentul a rămas definitivă la data de 07 iunie 2011, deci anterior momentului la care dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. au fost declarate neconstituționale, nefiind îndeplinită condiția impusă de Curtea Constituțională referitoare la împrejurarea ca respectiva cauză să se afle în curs de judecată. S-a mai reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 prevede că dispozițiile art. 320 1 sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Pe de altă parte, s-a constatat că, chiar dacă ar fi existat o astfel de cauză de reducere legală a pedepsei, aceasta ar fi avut ca efect doar reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate și nu ar fi condus la pronunțarea unei soluții diametral opuse celei de condamnare, așa cum impune cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc.

pen. Prin urmare, reținând că motivele invocate nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legiuitor pentru a putea fi incident vreunul dintre cazurile de revizuire, Curtea de Apel a constatat că în mod legal prima instanță a apreciat că cererea revizuentului este inadmisibilă, soluția dispusă fiind legală și temeinică. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul condamnat M.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În susținerea orală a recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent condamnat a arătat că în mod greșit s-a apreciat că cererea acestuia este inadmisibilă și a solicitat admiterea recursului, admiterea în principiu a cererii și trimiterea cauzei la prima instanță pentru soluționarea pe fond a cererii de revizuire.

Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează. Revizuentul condamnat M.F., în temeiul dispozițiilor art. 408 2 C. proc. pen., a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 865/F din 15 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, rămasă definitivă la data de 7 iunie 2011, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare, în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 80 C. pen., reținându-se, în fapt, că în perioada martie 2010 - iunie 2010, M.F.

a comercializat droguri de mare risc, respectiv heroină, iar în data de 30 iunie 2010, a deținut împreună cu numita A.M., cantitatea de 0,53 grame heroină destinată vânzării. În motivarea cererii, revizuentul condamnat a arătat că aceasta a fost formulată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile. Potrivit dispozițiilor art. 408 2 alin. (1) C. proc.

pen., „Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare". Din dispozițiile citate, rezultă faptul că pentru ca o astfel de cerere de revizuire să fie admisibilă este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții: În cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită să se fi invocat o excepție de neconstituționalitate, art. 408 2 alin. (1) C. proc. pen.

făcând trimitere clară la cauzele în care Curtea Constituțională a fost sesizată și s-a pronunțat; dispozițiile criticate să fi fost declarate neconstituționale; - soluția dată în cauză să se fi întemeiat pe dispozițiile declarate neconstituționale sau pe alte dispoziții legate în mod necesar și evident de acestea. În speța de față, în mod corect instanța de fond a constatat că, într-adevăr, prin Decizia nr. 1470/2011, publicată în M. Of. nr. 853/02.12.2011, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, în cuprinsul motivării Deciziei Curții Constituționale arătându-se că dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Înalta Curte reține că, deși a intervenit Decizia Curții Constituționale nr. 1470 din data de 08 noiembrie 2011, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 320 1 C. proc. pen., potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României: „(...) De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", aceeași prevedere fiind reluată și în art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Având în vedere caracterul său constituțional, principiul neretroactivității este aplicabil nu numai legiuitorului, ci, în egală măsură și autorităților cu rol de interpretare și aplicare a legii. Așadar, principiul neretroactivității guvernează și efectele Deciziilor Curții Constituționale, cu atât mai mult cu cât ele privesc nemijlocit legitimitatea constituțională a legii. De altfel, în același sens este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, care a statuat că: „De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii (erga omnes) și nu limitate doar la părțile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepția (inter partes) și au putere numai pentru viitor.

Efectele juridice produse de dispozițiile legale anterior constatării neconstituționalității lor rămân valabile, potrivit principiului aplicării legilor în timp" (Decizia nr. 1106 din 22 septembrie 2010). Din analiza actelor dosarului în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, se constată că această cauză era definitivă la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale, iar pe de altă parte, excepția de neconstituționalitate invocată nu avea legătură cu cauza. Față de cele expuse, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 408 2 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 408 1 alin. (10) din același Cod.

În lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat M.F. împotriva deciziei penale nr. 151/A din 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă revizuentul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2012.