ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3999/2012

Asupra recursului de

față,

în baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 320 din data de 3

mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art.

403 alin. (1) și (3) rap. la art. 394 C. proc. pen. s-a respins, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul S.I.F., fiul lui

L.S. și E., în prezent deținut în Penitenciarul Giurgiu, împotriva Sentinței

penale nr. 616 din 6 august 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I

penală, în Dosarul nr. 38906/3/2009.

Revizuentul a fost

obligat la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul București a reținut că inculpatul S.I.F. a

săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa în stare de recidivă mare

postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., respectiv după

considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare,

aplicată prin Sentința penală nr. 772 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului

Dolj, definitivă prin neapelare la 14 decembrie 2004, pentru infracțiunile de

tâlhărie, furt calificat și deținere de droguri, din executarea căreia a fost

liberat condiționat la data de 17 decembrie 2004.

În final, i s-a

stabilit o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare.

Prin Decizia penală

nr. 268 din 18 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 38906/3/2009

(2328/2010) Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca tardiv,

apelul declarat peste termen de inculpatul S.I.F.

Potrivit

considerentelor deciziei menționate, s-a reținut că apelul nu este declarat în

termenul prevăzut de lege. S-a reținut că inculpatul a considerat că în perioada

de 10 zile - pe care legea o instituie pentru declararea apelului s-a aflat în

stare de arest - o cauză independentă de voința sa, ce l-a împiedicat să

declare apel.

Potrivit art. 365

alin. (1) C. proc. pen., partea care a lipsit atât la toate termenele de

judecată, cât și la pronunțare poate declara apel și peste termen, dar nu mai

târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau

a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.

Astfel, s-a

constatat, de către instanța de apel, că termenul de declarare a apelului a

fost depășit, având în vedere împrejurarea că la data de 3 septembrie 2010 a

fost emis MEPI nr. 1337 de către Tribunalul București, secția I penală,

reținându-se că hotărârea este definitivă prin neapelare.

S-a mai reținut că

din înscrisul aflat la dosar rezultă că la data de 29 septembrie 2010

inculpatul a formulat apel, precizând personal și olograf că hotărârea i-a fost

adusă la cunoștință la data de 6 septembrie 2010, când fiind reținut de organele

de poliție a fost prezentat în fața Tribunalului pentru a fi audiat, ca urmare

a dispoziției de arestare preventivă din Sentința penală nr. 616 din 6 august

2010.

La termenul din data

de 30 septembrie 2010 inculpatul prezent personal în fața instanței de apel a

arătat că nu cunoaște motivul pentru care se află în fața instanței, deoarece

nu a formulat apel, fiind condamnat definitiv și a precizat că nu a atacat cu

apel Sentința penală nr. 616 din 6 august 2010, dar a precizat că dorește să

formuleze apel peste termen.

Din înscrisurile

aflate la dosarul cauzei a reieșit că inculpatul S.I.F. a fost arestat la data

de 3 septembrie 2010 în baza MAP nr. 142/UP din 3 septembrie 2010 emis de

Judecătoria Sectorului 1 București, ocazie cu care s-a constatat că împotriva

sa s-a dispus luarea măsurii arestării preventive prin Sentința penală nr. 616

din 6 august 2010, motiv pentru care a fost prezentat la data de 6 septembrie

2010 la tribunal, pentru aplicarea procedurii prevăzute de art. 152 C. proc.

pen.

S-a mai arătat de

către instanța de apel că prin Sentința penală nr. 151 din 4 februarie 2011 a

Judecătoriei Sectorului 1 București, inculpatul S.I.F. a fost condamnat la o

pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, ce a fost contopită potrivit art. 39

alin. (1) C. pen. cu pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin Sentința

penală nr. 616 din 6 august 2010 respectiv de 6 ani închisoare aplicată prin

aceeași sentință.

Sentința penală nr.

151 din 4 februarie 2011 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 629 din 18 martie

2011 a Curții de Apel București.

Curtea a constatat că

deși mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost emis la data de 3

septembrie 2010, inculpatul a luat cunoștință de existența acestuia la data de

6 septembrie 2010, după cum el însuși a susținut, astfel că termenul de 10 zile

prevăzut de art. 365 C. proc. pen. curge, în opinia Curții, de la această dată.

Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel condamnatul S.I.F. care reține că sunt

îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen.,

că sunt probe care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea fondului.

Prin Decizia penală

nr. 179/A din 8 iunie 2012 Curtea de Apel București a respins, ca nefondat,

apelul declarat de apelantul-revizuent S.I.F. împotriva Sentinței penale nr.

320 din data de 3 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală.

Pentru a decide

astfel Curtea de Apel a reținut că prima instanță în mod corect a apreciat că

în raport de motivele de revizuire invocate, cererea este inadmisibilă.

În opinia instanței

de apel, motivul de revizuire apare ca nefondat atâta vreme cât la judecata în

fond a cauzei, apelul declarat de revizuent a fost privit ca tardiv introdus.

Faptul că nu a primit

citație și copia după rechizitoriu, precum și alte acte care-l însoțeau, din

dosar, nu face parte din dispozițiile art. 394 C. proc. pen., respectiv cele

care privesc admiterea unei cereri de revizuire.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs revizuentul S.I.F., solicitând casarea hotărârilor

pronunțate și, rejudecând, admiterea cererii de revizuire. A mai arătat că

recursul împotriva Deciziei nr. 268 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel

București se va judeca la data de 6 decembrie 2012.

Examinând recursul

prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru

următoarele considerente:

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac și poate fi formulată împotriva hotărârilor penale

definitive doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin.

(1) lit. a) - e) C. proc. pen., motive ce vizează împrejurări necunoscute de

instanță la momentul soluționării cauzei, declarații mincinoase date în cauză,

existența unui înscris falsificat care a servit ca temei al hotărârii,

săvârșirea de către organul judiciar a unei infracțiuni în legătură cu cauza a

cărei revizuire se cere, existența unor hotărâri definitive care nu se pot

concilia.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că revizuentul a solicitat

reformarea deciziei, întrucât nu a fost citat la domiciliul la care locuia în

fapt, împrejurare care nu este prevăzută de legiuitor între situațiile expres

și limitativ reglementate de art. 394 C. proc. pen.

Astfel că, în mod

corect cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, de prima

instanța, iar apelul, ca nefondat, de prima instanță de control judiciar.

Față de cele arătate,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul S.I.F.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat revizuentul S.I.F. împotriva Deciziei penale nr.

179/A din 8 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 4 decembrie 2012.

Procesat de GGC - AA