ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5498/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții G.S.

și B.S. au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiție, să se constate refuzul

nejustificat al părătului de a le soluționa cererile de redobândire a cetățeniei

române, obligarea pârâtului la avizarea cererilor lor de redobândire a cetățeniei

române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă, precum și daune morale

în valoare de 1.000 RON.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că în anul 2003 au depus cereri de redobândire a cetățeniei,

și, pentru că nu au primit niciun răspuns, la data de 09 septembrie 2009 au depus

cereri de urgentare.

Prin întâmpinare, pârâtul

a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în ședința din 15 octombrie 2009 cererile

reclamanților au fost avizate pozitiv.

Prin sentința nr. 958

din 23 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca rămase fără obiect, punctele 1 și 2 din acțiune, a respins

ca neîntemeiat pct. 3 din acțiunea formulată de reclamanții G.S. și B.S. și a obligat

pârâtul la plata 100 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că punctele 1 și 2 din acțiune

au rămas fără obiect, față de împrejurarea că cererile reclamanților au fost avizate

pozitiv de către Comisia pentru Cetățenie, în ședința din 15 octombrie 2009.

Referitor la pct. 3 din

acțiune, instanța de fond a constatat că reclamanții nu probează existența prejudiciului

moral, deși în conformitate cu art. 1169 C. civ., sarcina probei le revenea sub

acest aspect.

În ceea ce privește cererea

reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut

că, deși pârâtul a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamanților,

conform art. 1079 alin. (2) C. civ., el era de drept în întârziere înainte de sesizarea

instanței cu prezenta acțiune.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de apel a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul-pârât critică

soluția pronunțată de Curtea de apel sub aspectul respingerii primelor două capete

de cerere ca rămase fără obiect, susținând că soluția temeinică și legală era aceea

de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, față de împrejurarea că cererea reclamanților

a fost soluționată de Comisie la data de 15 octombrie 2009, iar acțiunea a fost

comunicată ministerului la data de 18 ianuarie 2010.

În raport cu dispozițiile

art. 274 alin. (1) și art. 275-276 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că suportarea

cheltuielilor de judecată revine părții care a pierdut procesul și are la bază culpa

procesuală a acestei părți, iar, în cauză, așa cum rezultă din considerentele și

dispozitivul sentinței atacate, pârâtul nu a căzut în pretenții față de reclamanți,

întrucât capetele principale de cerere au fost respinse ca rămase fără obiect, motiv

pentru care nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea capătului de

cerere privind cheltuielile de judecată.

În același sens, recurentul-pârât

susține că nici nu a fost pus în întârziere, în sensul dispozițiilor art. 275 C.

proc. civ., întrucât cererea reclamanților a fost soluționată înainte de comunicarea

acțiunii.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare:

În primul rând, se reține

că soluția pronunțată de Curtea de apel în sensul respingerii primului capăt de

cerere ca rămas fără obiect este legală și temeinică, atâta timp cât cererile de

redobândire a cetățeniei române au fost avizate de Comisia pentru Cetățenie. Soluția

de respingere a acțiunii ca neîntemeiată susținută de recurentul-pârât ar fi fost

justificată în situația în care instanța reținea, spre exemplu, fie că pârâtul a

soluționat cererea reclamanților în termenul legal, fie că refuzul pârâtului de

a soluționa cererea este unul justificat. Însă, atâta timp cât pârâtul a îndeplinit,

ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, întocmai obligația pretinsă

de reclamanți prin acțiune, soluția corectă este cea pronunțată de instanța de fond,

și anume, de respingere a capetelor respective de cerere ca rămase fără obiect.

În al doilea rând, se

constată că recurentul-pârât critică sentința pronunțată de Curtea de apel în ceea

ce privește obligarea ministerului la plata cheltuielilor de judecată, invocând,

pe de o parte faptul că pârâtul nu a căzut în pretenții în sensul dispozițiilor

art. 274

alin. (1) și

art.

275-276 C. proc. civ., iar pe de altă parte faptul că ministerul a fost pus în întârziere

ulterior datei la care cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române

a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru Cetățenie în ședința din data

de 15 octombrie 2009.

Susținerile recurentului-pârât

în sensul că nu se poate reține culpa sa procesuală, în sensul art. 274 C.

proc. civ., întrucât a soluționat cererea reclamantei în cursul procesului, nu pot

fi primite. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că reclamanții au fost nevoiți

să sesizeze instanța cu prezenta acțiune ca urmare a conduitei pârâtului de a nu-i

soluționa până la data de 22 septembrie 2009 (data introducerii acțiunii) cererea

de redobândire a cetățeniei române, cerere înregistrată la minister în anul 2003

și în condițiile în care la data de 09 septembrie 2009 petenții au solicitat urgentarea

procedurilor administrative.

Prin urmare, culpa procesuală

a pârâtului constă în faptul că, la momentul introducerii acțiunii, cererile petenților

de redobândire a cetățeniei române nu erau analizate și soluționate și justifica

declanșarea procesului.

Totodată, susținerile

recurentului-pârât în sensul că a fost notificat abia la data de 18 ianuarie 2010

când i-a fost comunicată copia cererii de chemare în judecată sunt neîntemeiate,

Înalta Ccomiurte reținând că „notificarea” ministerului a fost realizată chiar de

către reclamanți prin cererea din 09 septembrie 2009, astfel că nu poate fi primită

teza ministerului de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată pe temeiul

dispozițiilor art. 275 C. proc. civ.

Astfel fiind, soluția

instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 958 din 23 februarie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 decembrie 2010.