ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1187/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei. I.1.Procedura în fața primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 06 octombrie 2010, reclamantul R.J., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubiri; obligarea la reevaluarea imobilului situat în orașul Otopeni, județul Ilfov; obligarea la plata sumei de 50 lei/zi de întârziere de la data înregistrării dosarului la A.N.R.P., până la data emiterii titlului de despăgubiri conform legii 247/2005; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziția 63 din 20 februarie 2006, primarul Comunei Otopeni, județul Ilfov a stabilit cu titlu de măsuri reparatorii (ca valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură) suma de 431.764.999 lei, pentru imobilul situat în orașul Otopeni, județ Ilfov, demolat abuziv în 1988. Dosarul a fost înaintat de Primăria Comunei Tunari către A.N.R.P. în același an, fiind înregistrat sub nr. 9182/CC, dar deși au trecut 5 ani de la data înregistrării, nu s-a emis decizia privind titlurile de despăgubire nici până în prezent. A mai arătat reclamantul că în toată această perioadă au fost efectuate nenumărate demersuri, cereri de urgentare însoțite de certificate medicale, dar invariabil răspunsul a fost că dosarul este în curs de soluționare, fiind dat în lucru.

La data de 24 martie 2011, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cu motivarea că dosarul a fost trimis la evaluatorul desemnat, fiind în lucru. 2. Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 2564 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantului și a obligat pârâta să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului situat în Otopeni, județul Ilfov și să emită decizia de acordare a titlului de despăgubire. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului 50 de lei/zi de întârziere în executarea hotărârii și cheltuieli de judecată în cuantum de 4,30 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în raport cu prevederile art. 16 alin. (5) din Cap. 5, titlul VII al Legii 247/2005, care reglementează întreaga procedură de acordare a despăgubirilor pentru imobilele deținute abuziv și împrejurarea că dosarul reclamantului a fost înregistrat pe rolul Comisiei în anul 2006, cererea reclamantului este întemeiată. Sub aspectul penalitaților de 50 lei/zi de întârziere în executarea hotărârii, Curtea a considerat admisibil acest capăt de cerere, pentru motivul că sunt prevăzute de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și concepute ca un mijloc de constrângere la adresa autorității publice pârâte și în același timp ca o garanție pentru persoana vătămată că își va vedea restabilit dreptul sau interesul legitim vătămat.

I.3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Un prim motiv de recurs se referă la faptul că a solicitat primei instanțe să oblige reclamantul să-și precizeze acțiunea, în sensul de a preciza în contradictoriu cu cine înțelege să se judece, cu C.C.S.D. sau cu A.N.R.P., cu toate acestea instanța nu și-a exercitat rolul activ, încălcând dispozițiile art. 129 alin. (4) și 5 C. proc. civ. Mai mult decât atât, deși atribuții de desemnare a evaluatorului și de emitere a titlului de despăgubire sunt stabilite doar în sarcina Comisiei, instanța ce a soluționat pe fond cauza a obligat implicit și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la îndeplinirea atribuțiilor amintite, deși nu are astfel de atribuții și nu a formulat apărări în cauză.

Recurenta a mai susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la aspectele menționate prin întâmpinarea formulată în dosar, încălcându-se astfel dreptul la apărare și principiul contradictorialității. În apărările formulate deși s-a precizat faptul că dosarul a fost transmis la evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare instanța a obligat pârâta să numească un evaluator. De altfel, raportul de evaluare a fost întocmit și comunicat atât comisiei cât și reclamantului, a fost aprobat în ședința din 26 mai 2011 urmând a se emite titlul de despăgubire. Prin urmare, nu se poate reține un refuz nejustificat, deși în cauză decizia de despăgubire nu a fost emisă având în vedere faptul că, așa cum stabilesc prevederile titlului VII din Legea nr. 247/2005, Comisia va emite decizia de despăgubire numai după parcurgerea etapei evaluării.

A mai arătat recurenta că, într-adevăr, persoanele beneficiare ale unei dispoziții emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 au dreptul la parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 într-un termen rezonabil, dar jurisprudența Curții Europene în materie de termen rezonabil stabilește anumite criteriilor ce trebuie luate în calcul, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamanților și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant. Totodată, a arătat că soluția primei instanțe este netemeinică și în privința stabilirii penalităților de 50 lei/zi de întârziere, întrucât nu poate fi vorba de refuzul autorității de a desemna un evaluator atâta timp cât dosarul de despăgubire a fost transmis evaluatorului și raportul de evaluare a fost întocmit.

Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată, recurenta a învederat instanței că autoritatea C.C.S.D. este o entitate fără personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Finanțelor Publice și că nu are buget propriu. II.Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta pârâtă și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: II.1 Argumente de fapt și de drept relevante. Prin sentința nr. 2564 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantului și a obligat pârâta să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului situat în Otopeni, județul Ilfov și să emită decizia de acordare a titlului de despăgubire.

Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului 50 de lei/zi de întârziere în executarea hotărârii și cheltuieli de judecată în cuantum de 4,30 lei. Criticile relative la obligarea pârâtei să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului situat în Otopeni, județul Ilfov și să emită decizia de acordare a titlului de despăgubire, sunt neîntemeiate. Dosarul cuprinzând dispoziția nr. 63 din 20 februarie 2006 a Primarului Comunei Otopeni prin care s-a stabilit cu titlu de măsuri reparatorii (ca valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură) suma de 431.764.999 lei, pentru imobilul situat în orașul Otopeni, județ Ilfov, a fost înaintat către A.N.R.P.

în același an, fiind înregistrat sub nr. 9182/CC. Înalta Curte reține intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită inițial prin Dispoziția nr. 63 din 20 februarie 2006 emisă de Primăria Comunei Otopeni, dosarul fiind înregistrat în același an la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ceea ce conferă consistență susținerilor reclamantei, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. Motivul de recurs invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. se dovedește a fi de asemenea nefondat, deoarece la data soluționării cauzei din 1 aprilie 2011, susținerea recurentului-pârât privind trimiterea dosarului unui evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare, nu a fost dovedită, la întâmpinarea depusă în dosarul de fond nefiind anexat nici un act doveditor în acest sens apărarea din recurs privind lipsa de obiect a cererii de trimitere a dosarului pentru întocmirea raportului de evaluare este vădit neîntemeiată pentru considerentele expuse anterior și în raport cu faptul că această obligație a fost îndeplinită numai după soluționarea pricinii, la data de 26 mai 2011, astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila 7 a dosarului de recurs.

Celelalte susțineri cu privire obligarea autorității la emiterea deciziei de acordare a titlului de despăgubire, sunt neîntemeiate, pentru că instanța de fond a constatat corect refuzul nejustificat al autorității recurente de a-și îndeplini obligațiile care îi revin în fiecare etapă a procedurii administrative reglementate de art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, după înregistrarea dosarului de despăgubire depus de intimatul-reclamant. Potrivit dispozițiilor legale susmenționate, după primirea dispoziției emise de entitatea investită cu soluționarea notificării, însoțită de întreaga documentație aferentă acesteia, Secretariatul Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor procedează la analizarea dosarelor în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură și va proceda la transmiterea lor către evaluator sau societatea de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei centrale, raport care va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, iar în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea titlului de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. În raport cu data depunerii de către intimatul-reclamant a dosarului de despăgubire înregistrat la A.N.R.P. sub nr. 9182/CC/2006. Instanța de fond a constatat judicios că, la data formulării acțiunii în justiție, s-a depășit termenul rezonabil de parcurgere a etapelor prevăzute de lege pentru procedura administrativă și de finalizare a acesteia.

În privința cheltuielilor de judecată acordate intimatului-reclamant, se reține că au fost corect aplicate dispozițiile art. 274 C. proc. civ., constatându-se culpa procesuală a pârâtei. Înalta Curte va admite, însă, criticile cu privire la acordarea penalităților de 50 lei /zi de întârziere, până la executarea hotărârii, constatând că sunt întemeiate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata de penalități de 50 lei /zi de întârziere va fi analizată prin prisma Legii nr. 554/2004 care prevede modalități specifice în materia contenciosului administrativ, de asigurare a punerii în executare a obligațiilor de „a face” intuitu personae, dispuse de instanță, anume aplicarea de amenzi conform art. 24 alin. (2), penalitățile pentru întârziere consacrate legislativ în art. 18 alin. (5) (ca daune compensatorii, iar nu cominatorii) având la rândul lor un efect cominator, chiar dacă rațiunea instituirii acestei posibilități vizează repararea prejudiciului provocat de întârziere, iar nu punerea în executare a hotărârii. Dar aceste penalități/despăgubiri constituie exclusiv despăgubiri pentru întârziere în punerea în executare, deci pentru pagube produse de întârziere după expirarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, stabilit de instanță pentru executare.

Or, un astfel de prejudiciu nu s-a produs încă, fiind incertă și producerea lui în viitor. Astfel fiind, Înalta Curte urmează să modifice, în parte, sentința atacată în sensul respingerii cererii de acordare a penalităților de 50 lei/zi de întârziere. Exonerarea pârâtei de la plata penalităților de întârziere vizează în primul rând obligația de desemnare a evaluatorului și întocmirea raportului de evaluare, ca primă etapă a procedurii administrative dar ea se răsfrânge și asupra obligației ulterioare a Comisiei, de emitere a deciziei de despăgubire. În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va modifica în parte sentința atacată în sensul înlăturării obligării autorității pârâte de la plata penalităților de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 2564 din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata penalităților de 50 lei/zi de întârziere în executarea obligației de desemnare a evaluatorului. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 martie 2012.