ÎCCJ, Decizia nr. 318/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1692 din 4 noiembrie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen., s-a trimis plângerea formulată de petenta A.R. împotriva rezoluției nr. 332/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, la Curtea de Apel Ploiești. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 332/P/2010 din 12 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători D.C., M.I.

- la Tribunalul Dâmbovița, D.M. și M.M. - la Judecătoria Târgoviște, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen. La 6 septembrie 2010, petenta A.R. a formulat plângere la instanță împotriva rezoluției sus menționate, reiterând motivele din plângerea inițială și cerând infirmarea acesteia și cercetarea cauzei sub toate aspectele. Prima instanță în baza art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen., a trimis plângerea formulată de petenta A.R. împotriva rezoluției nr. 332/P/2010 din 12 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la Curtea de Apel Ploiești, cu motivarea că potrivit art. 278 1 C. proc.

pen., plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată se face la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, iar întrucât magistrații intimați sunt judecători la Judecătoria Târgoviște, respectiv Tribunalul Dâmbovița, potrivit dispozițiilor art. 28 1 lit. b C. proc. pen., curtea de apel este instanța competentă. Împotriva acestei sentințe, petenta A.R. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă nu este fondat. Potrivit art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate în baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe de altă parte, potrivit art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc.

pen., la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen. prevede că plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că magistrații intimați judecători, față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sunt judecători la Judecătoria Târgoviște, respectiv Tribunalul Dâmbovița. Potrivit dispozițiilor art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., curtea de apel “judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale.”.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că petenta trebuia să se adreseze cu plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale la Curtea de Apel Ploiești, care era instanța competentă potrivit dispozițiilor legale mai sus enunțate astfel încât, în mod corect, prima instanță a dispus trimiterea plângerii la Curtea de Apel Ploiești, în temeiul art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A.R. împotriva sentinței nr. 1692 din 4 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 7190/1/2010.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A.R. împotriva sentinței nr. 1692 din 4 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 7190/1/2010. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.