Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 403/2011

HOTĂRÂRE
19.09.2011
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 403/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 729 din 27 aprilie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca tardiv introdusă, plângerea formulată de petentul D.M., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 914/P/2009 din 9 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror Anghel Luminița de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, și art. 291 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin Rezoluția nr. 10701/5337/II-2/2009 din 6 noiembrie 2009. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., petentul a formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 914/P/2009 din 9 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca tardivă prin sentința nr. 729 din 27 aprilie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că rezoluția procurorului a fost comunicată petentului la data de 21 octombrie 2009 (fila 23 dosar urmărire penală), acesta a formulat plângere la instanță la data de 11 decembrie 2009, iar termenul limită fiind la 2 decembrie 2009. Împotriva sentinței de respingere a plângerii, SC A. SA Inotești, în nume propriu, și petentul D.M. au declarat recurs.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petentul D.M. nu este fondat, iar recursul declarat de SC A. SA Inotești este inadmisibil. I. În ceea ce privește recursul declarat de SC A. SA Inotești, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală. Potrivit art. 24 C. proc. pen. persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal se numește parte vătămată. Examinând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cea care are calitatea de persoană vătămată în sensul legii penale este D.M.

Potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcută conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile, la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță. Conform dispozițiilor art. 385 2 raportat la art. 362 lit. c) C. proc. pen., partea vătămată poate face recurs, în ce privește latura penală a cauzei. Din analiza textelor invocate rezultă că dreptul de a declanșa procedura verificării legalității și temeinicei rezoluțiilor procurorului de către instanța de judecată aparține, în exclusivitate, persoanelor arătate în art. 278 1 C. proc.

pen. Dispozițiile de procedură sunt de strictă interpretare, astfel încât plângerea împotriva soluțiilor procurorului nu poate fi făcută decât de persoanele indicate în mod expres de lege. Prin urmare, în speță, SC A. SA Inotești nu avea calitatea cerută de dispozițiile legale mai sus invocate de a declara recurs împotriva Sentinței nr. 729 din 27 aprilie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind astfel inadmisibil recursul acesteia. În consecință, recursul fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de SC A. SA Inotești împotriva sentinței primei instanțe.

II. În ceea ce privește recursul declarat de petentul D.M.: Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Rezultă așadar, din cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea prin care persoana nemulțumită sesizează instanța are natura juridică a unei căi de atac împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale și trebuie exercitată într-un termen de 20 zile. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluția procurorului șef a fost emisă la data de 6 noiembrie 2009 și comunicată petentului la data de 18 noiembrie 2009 (fila 26 din dosar urmărire penală). Așa fiind, termenul de formulare al plângerii la instanța de judecată curge pentru aceasta de la comunicarea rezoluției procurorului șef . Aceasta înseamnă că petentul putea formula plângerea în 20 zile de la comunicarea rezoluției, conform dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen., respectiv până la data de 9 decembrie 2009, în speță plângerea petentului fiind făcută la data de 11 decembrie 2009 (fila 1 dos. fond), deci după expirarea acestui termen. În consecință, deși motivarea nu este corectă, soluția primei instanțe de respingere ca tardivă a plângerii împotriva Rezoluției nr. 914/P/2008 din 9 octombrie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.M. împotriva sentinței primei instanțe. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta SC A. SA Inotești și recurentul petent D.M.

vor fi obligați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de SC A. SA Inotești împotriva sentinței nr. 729 din 27 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 9800/1/2009. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.M. împotriva aceleiași sentințe. Obligă recurenta SC A. SA Inotești și recurentul petent D.M. la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-09-19
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 418/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 295 din 25 februarie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentu
ÎCCJ 2011-01-24
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 18/2011
Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1047 din 16 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca tardi
ÎCCJ 2011-03-28
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 221/2011
Ședința publică de la 28 martie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1806 din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr
ÎCCJ 2011-05-23
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 320/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 264 din 22 februarie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentu
ÎCCJ 2011-01-24
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 9/2011
Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1921 din 16 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca n
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă