ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1530/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 486 din 29 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul P.M. a formulat contestație la executare în baza dispozițiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen. solicitând ca cele trei pedepse aplicate în Regatul Spaniei să fie cumulate juridic iar nu aritmetic. Față de împrejurarea că petentul contestator a formulat anterior și alte cereri având un conținut asemănător, instanța de fond a considerat că cererea de contestație la executare este inadmisibilă și în consecință a dispus respingerea acesteia ca atare. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a exercitat calea de atac a recursului, contestatorul P.M.

reiterând motivele contestației la executare în sensul de a se efectua cumul juridic al celor trei pedepse aplicate de instanțele spaniole. Critica adusă nu este fondată. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt și de drept Înalta Curte apreciază că recursul declarat de contestator nu este fondat, fapt pentru care îl va respinge ca atare pentru considerentele ce urmează. Prin sentința penală nr. 174 din 8 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2852 din 11 august 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a dispus în baza art. 149 raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004 recunoașterea sentinței penale nr. 411-05 din 1 iulie 2005 pronunțată de instanța Provincială, secția a doua Alicante.

S-a dispus transferarea condamnatului P.M. într-un penitenciar din România în vederea continuării pedepsei de 24 ani închisoare, fiind dedusă perioada executată de la 29 ianuarie 2004 la zi. Ulterior, condamnatul P.M. a formulat contestație în anulare, calificată ca fiind contestație la executare, vizând reconversia condamnării de 24 de ani închisoare stabilită de statul spaniol prin cumul aritmetic. Prin sentința penală nr. 240 din 8 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnat, reținând în considerente că acest aspect al conversiunii pedepsei a fost dezbătut prin sentința penală nr. 174 din 8 iunie 2010 definitivă prin decizia penală nr. 2852 din 11 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fapt pentru care a apreciat că există autoritate de lucru judecat.

În continuare, persoana condamnată a formulat o nouă contestație la executare având același conținut și prin sentința penală nr. 327 din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția I penală a respins-o ca inadmisibilă, reținând că există autoritate de lucru judecat referitor la cererea formulată de condamnat cu privire la conversiunea pedepsei. Astfel, cererea de contestație la executare formulată de condamnat care face obiectul cauzei penale de față, respinsă ca inadmisibilă de instanța de fond, are același obiect ca și celelalte două contestații la executare sus-amintite, astfel încât singura soluție legală ce se impunea era respingerea acesteia ca inadmisibilă, așa cum în mod corect a procedat Curtea de Apel București.

Așa cum lesne se poate observa, din analiza înscrisurilor existente la dosar rezultă că persoana condamnată s-a adresat instanțelor naționale cu cereri de contestație la executare având același obiect respectiv conversiunea pedepsei aplicată de statul de condamnare în sensul realizării cumulului juridic al pedepselor aplicate pentru fapte concurente, cererile fiind respinse ca inadmisibile pentru existența identității de obiect, părți și cauză. De altfel, în același sens s-a pronunțat și decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 în recurs în interesul legii, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție stabilind că cererile repetate de revizuire, respectiv contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora.

După pronunțarea acestei decizii, codul de procedură penală a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 fiind introdus art. 462 care prevede la alin. (3) că cererile ulterioare de contestații la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărare.

Înalta Curte relevă că atitudinea manifestată de persoana condamnată de a formula în repetate rânduri cereri de contestație la executare invocând aceleași motive soluționate anterior cu autoritate de lucru judecat, denotă o exercitare abuzivă a dreptului de a formula cereri în fața instanțelor, mai ales că problema conversiunii pedepselor a fost dezlegată tot printr-o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, respectiv decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 când a statuat că instanța română în soluționarea cererii având ca obiect conversiunea condamnării trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzut de codul penal român.

Față de toate argumentele prezentate reținând că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul formulat de condamnat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul P.M. împotriva sentinței penale nr. 486 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2012.