ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1530/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

486 din 29 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală a respins

ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul P.M. a

formulat contestație la executare în baza dispozițiilor art. 461 lit. c) C.

proc. pen. solicitând ca cele trei pedepse aplicate în Regatul Spaniei să fie

cumulate juridic iar nu aritmetic.

Față de împrejurarea

că petentul contestator a formulat anterior și alte cereri având un conținut

asemănător, instanța de fond a considerat că cererea de contestație la executare

este inadmisibilă și în consecință a dispus respingerea acesteia ca atare.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a exercitat calea de atac a recursului,

contestatorul P.M. reiterând motivele contestației la executare în sensul de a

se efectua cumul juridic al celor trei pedepse aplicate de instanțele spaniole.

Critica adusă nu este

fondată.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât

și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub toate

aspectele de fapt și de drept Înalta Curte apreciază că recursul declarat de

contestator nu este fondat, fapt pentru care îl va respinge ca atare pentru

considerentele ce urmează.

Prin sentința penală nr.

174 din 8 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția I penală, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 2852 din 11 august 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, a dispus în baza art. 149 raportat la art. 145 din Legea nr.

302/2004 recunoașterea sentinței penale nr. 411-05 din 1 iulie 2005 pronunțată

de instanța Provincială, secția a doua Alicante.

S-a dispus

transferarea condamnatului P.M. într-un penitenciar din România în vederea

continuării pedepsei de 24 ani închisoare, fiind dedusă perioada executată de

la 29 ianuarie 2004 la zi.

Ulterior, condamnatul

P.M. a formulat contestație în anulare, calificată ca fiind contestație la

executare, vizând reconversia condamnării de 24 de ani închisoare stabilită de

statul spaniol prin cumul aritmetic.

Prin sentința penală nr.

240 din 8 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală a respins ca

inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnat, reținând în

considerente că acest aspect al conversiunii pedepsei a fost dezbătut prin

sentința penală nr. 174 din 8 iunie 2010 definitivă prin decizia penală nr. 2852

din 11 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fapt pentru care

a apreciat că există autoritate de lucru judecat.

În continuare,

persoana condamnată a formulat o nouă contestație la executare având același

conținut și prin sentința penală nr. 327 din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel

București, secția I penală a respins-o ca inadmisibilă, reținând că există

autoritate de lucru judecat referitor la cererea formulată de condamnat cu

privire la conversiunea pedepsei.

Astfel, cererea de

contestație la executare formulată de condamnat care face obiectul cauzei

penale de față, respinsă ca inadmisibilă de instanța de fond, are același

obiect ca și celelalte două contestații la executare sus-amintite, astfel încât

singura soluție legală ce se impunea era respingerea acesteia ca inadmisibilă,

așa cum în mod corect a procedat Curtea de Apel București.

Așa cum lesne se

poate observa, din analiza înscrisurilor existente la dosar rezultă că persoana

condamnată s-a adresat instanțelor naționale cu cereri de contestație la

executare având același obiect respectiv conversiunea pedepsei aplicată de

statul de condamnare în sensul realizării cumulului juridic al pedepselor

aplicate pentru fapte concurente, cererile fiind respinse ca inadmisibile

pentru existența identității de obiect, părți și cauză.

De altfel, în același

sens s-a pronunțat și decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 în recurs în

interesul legii, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție

stabilind că cererile repetate de revizuire, respectiv contestație la executare

sunt inadmisibile dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive

și apărări invocate în soluționarea acestora.

După pronunțarea

acestei decizii, codul de procedură penală a fost modificat prin Legea nr. 202/2010

fiind introdus art. 462 care prevede la alin. (3) că cererile ulterioare de

contestații la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană,

de temei legal, de motive și de apărare.

Înalta Curte relevă

că atitudinea manifestată de persoana condamnată de a formula în repetate

rânduri cereri de contestație la executare invocând aceleași motive soluționate

anterior cu autoritate de lucru judecat, denotă o exercitare abuzivă a

dreptului de a formula cereri în fața instanțelor, mai ales că problema

conversiunii pedepselor a fost dezlegată tot printr-o decizie pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, respectiv

decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 când a statuat că instanța română în

soluționarea cererii având ca obiect conversiunea condamnării trebuie să

observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata

acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui

modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic,

dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic

prevăzut de codul penal român.

Față de toate

argumentele prezentate reținând că soluția pronunțată de instanța de fond este

legală și temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul formulat de condamnat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatorul P.M. împotriva sentinței penale nr.

486 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 mai 2012.