ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1134/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții C.A., H.Ș.

și V.S. (în calitate de moștenitor al defunctei V.R.) au chemat în judecată pe

pârâții Statul Român prin C.C.S.D., A.N.R.P. – Direcția pentru Acordarea

Despăgubirilor în Numerar solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța în cauză să dispună anularea deciziei nr. 14.569/FF din 28 octombrie 2010

emisă de C.C.S.D., obligarea pârâților la plata sumei de 397.859 RON, cu titlu

de despăgubiri, în conformitate cu valoarea stabilită prin raportul de evaluare

întocmit de expertul T.D., cu dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă

calculată până la plata efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În întâmpinarea formulată

în cauză, pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii reclamanților

ca neîntemeiată.

De asemenea, pârâtul Statul

Român prin C.C.S.D. a formulat cerere de chemare în garanție a SC B.E. SRL, reprezentată

de expert evaluator N.E. - care a întocmit raportul de evaluare analizat în cauză

-, pentru ca, în situația în care acesta va fi obligat la emiterea către reclamanți

a unui titlu de despăgubire pentru o valoare superioară celei stabilite de evaluator,

chematul în garanție să fie obligat la despăgubiri către C.C.S.D.

Curtea de Apel Cluj,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 203 din 29

martie 2011, a respins acțiunea reclamanților C.A., H.Ș. și V.S. și cererea de chemare

în garanție a SC B.E. SRL

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Decizia contestată în

speța de față a fost întocmită în baza raportului de evaluare existent în Dosarul

nr. 20409/FFCC/2009, raport care a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților

în temeiul standardelor, recomandărilor și metodologiei de lucru promovată de A.N.E.V.A.R.

Valoarea individualizată în raportul de evaluare reprezintă valoarea de piață a

proprietăților imobiliare, astfel cum este definită în standardele A.N.E.V.A.R.

Estimarea de către evaluator

a valorii de piață în raportul de evaluare elaborat în cauză a avut la bază informațiile

privind nivelul prețurilor corespunzătoare lunii aprilie 2010.

În opinia instanței de

fond, expertiza efectuată de dl. expert T.D. nu poate fi luată în considerare, deoarece

nu cuprinde criteriile pe care le-a avut în vedere la momentul la care a fost întocmită.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs reclamanții C.A., H.Ș. și V.S., care au solicitat casarea sa

și trimiterea cauzei spre rejudecare aceRONași instanțe, deoarece este necesară

administrarea de probe noi.

În motivarea căii de atac,

încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., au fost formulate

de către recurenți următoarele critici de nelegalitate:

Raportul de evaluare întocmit

în cauză la solicitarea intimatei C.C.S.D. este nelegal, întrucât evaluarea efectuată

în luna mai 2010, prin comparație cu prețurile din anul 2007, nu poate fi în conformitate

cu standardele internaționale de evaluare, care prevăd că valoarea de piață este

estimată la data evaluării.

Imobilul litigios este

situat în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, respectiv în cartierul M., unde

imobilele au cele mai mari prețuri, după cartierul rezidențial A.M.

La pct. 2.4. din raportul

de evaluare analizat, comparabila A este un imobil teren situat în S. (un alt cartier

al municipiului Cluj-Napoca), evaluat în anul 2007, iar la comparabilele B și C

nici nu se menționează cartierul.

În opinia recurenților,

un imobil situat în cartierul M., expertizat în anul 2010, nu poate fi evaluat după

imobilele din cartierul S., la prețurile anului 2007.

Mai mult decât atât, recurenții

au arătat faptul că intenția legiuitorului a fost aceea de a asigura o despăgubire

justă și echitabilă, în raport cu practica jurisdicțională internațională, iar o

astfel de despăgubire nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării despăgubirilor

la care sunt îndreptățite părțile.

Recurenții au concluzionat

în sensul că, în cauză, este necesară efectuarea unei noi expertize de către un

expert desemnat de instanța de judecată care să stabilească valoarea reală a imobilului.

Intimata A.N.R.P. a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză,

și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, obiectul cererii

deduse judecății îl reprezintă anularea deciziei nr. 14.569/FF din 28 octombrie

2010 emisă de C.C.S.D., precum și obligarea intimaților-pârâți la plata sumei de

397.859 RON, cu titlu de despăgubiri, în conformitate cu valoarea stabilită prin

raportul de evaluare întocmit de expertul T.D., cu dobânda legală aferentă acestei

sume, dobândă calculată până la plata efectivă a sumei.

Prin decizia contestată,

au fost acordate recurenților despăgubiri în sumă de 226.400 RON, sumă ce a fost

stabilită prin raportul de evaluare întocmit în Dosarul nr. 20409/FFCC/2009.

Recurenții au considerat

că suma stabilită prin actul administrativ anterior arătat este mult prea mică și

au depus în probațiune la instanța de fond un raport de expertiză extrajudiciară,

întocmit de dl. expert T.D.

Prima instanță a respins

acțiunea dedusă judecății, cu motivarea că expertiza întocmită în procedura administrativă

respectă standardele, recomandările și metodologia de lucru promovată de A.N.E.V.A.R.

De asemenea, Curtea de

Apel a apreciat că expertiza realizată de dl. expert T.D. nu poate fi luată în apreciere,

întrucât nu cuprinde criteriile pe care le-a avut în vedere la momentul la care

a fost întocmită.

Conform art. 1 alin.

(3) din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății

și justiției, precum și unele măsuri adiacente, despăgubirile acordate în baza Legii

fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar

nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare,

vor urma procedura și se vor supune dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor

din această lege.

Ca atare, acesta este

cadrul normativ în baza căruia intimata C.C.S.D. procedează la emiterea deciziei

reprezentând titlu de despăgubiri, potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, după stabilirea cuantumului despăgubirilor prin raportul de

evaluare.

În baza dispozițiilor

din Titlul VII al legii mai sus individualizate, raportul de evaluare se comunică

persoanelor îndreptățite înainte de emiterea deciziei, care au posibilitatea de

a formula obiecțiuni la raport; societatea de evaluatori are obligația de a răspunde

la obiecțiuni.

În același sens, sunt

și prevederile pct. 16.13 alin. (3)-(6) din Norma metodologică 2005 - de aplicare

a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății

și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Conform acestor dispoziții

normative:

„(3) La data stabilită

pentru efectuarea lucrării de evaluare și pe tot parcursul procedurii de specialitate,

persoanele îndreptățite solicitante pot fi asistate de un evaluator ales și remunerat

de către acestea. Dacă evaluatorii au păreri diferite, lucrarea trebuie să cuprindă

părerea motivată a fiecăruia.

(4) Raportul de evaluare

al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale,

cât și persoanelor îndreptățite solicitante. În măsura în care acestea din urmă

formulează obiecțiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecțiunile

formulate și răspunsul la aceste obiecțiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate

în mod obligatoriu și Comisiei Centrale.

(5) Evaluatorii desemnați

sunt datori să se înfățișeze înaintea Comisiei Centrale spre a da lămuriri ori de

câte ori li se va cere.

(6) Dacă Comisia Centrală

nu este lămurită prin evaluarea făcută, poate decide efectuarea unei noi expertize.”

Instanța de control judiciar

constată că, în speța de față, au fost respectate dispozițiile normative anterior

citate.

Astfel, recurenții au

contestat raportul de evaluare întocmit, iar SC B.E. SRL a comunicat că își menține

punctul de vedere.

Valoarea din raportul

de evaluare efectuat în dosarul de despăgubiri al recurenților reprezintă valoarea

de piață, așa cum este definită de Comitetul Internațional pentru Standarde de Evaluare

și Grupul European al Asociaților de Evaluatori , în sensul că reprezintă suma estimată

pentru care o proprietate ar putea fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător

hotărât să cumpere și un vânzător hotărât să vândă într-o tranzacție echilibrată,

după un marketing adecvat, în care fiecare parte a acționat în cunoștință de cauză,

prudent și fără constrângeri.

Conform Standardului IVS

1 – „Valoarea de piață – tip de valoare”, valoarea de piață, determinată prin orice

metodă de evaluare, înscrisă în cele trei abordări (compararea vânzărilor, capitalizarea

venitului și cost), este înțeleasă ca fiind valoarea estimată a unui activ sau proprietăți

fără luarea în considerare a costurilor de vânzare sau de cumpărare și includerea

unui/unei impozit/taxe asociat.

Așadar, valoarea stabilită

în raportul de evaluare pentru terenul în suprafață de 745 m.p., situat în intravilanul

municipiului Cluj-Napoca, raport întocmit de societatea de evaluatori desemnată

de C.C.S.D. reprezintă valoarea de piață a acestui imobil, astfel cum este definită

în standardele A.N.E.V.A.R.

Estimarea de către evaluator

a valorii de piață în raportul de evaluare întocmit a avut la bază informațiile

privind nivelul prețurilor corespunzătoare lunii aprilie 2010 și nu cele ale anului

2007, după cum invocă recurenții.

Totodată, Înalta Curte

apreciază că este corectă concluzia primei instanțe, în sensul că expertiza elaborată

de dl. expert T.D. nu poate fi luată în considerare, deoarece nu arată criteriile

pe care le-a avut în vedere la data întocmirii sale, nu respectă criteriile, condițiile

și prevederile impuse de Standardele Internaționale de Evaluare. Mai precis, acest

raport de evaluare a fost întocmit după metodologia C.E.T. a Buletinului Corpului

Experților nr. 46 din martie 1998.

În vederea estimării valorii

de piață a terenului supus evaluării, expertiza trebuia să fie întocmită conform

dispozițiilor alin. (7) al art. 10 coroborat cu alin. (3) al art. 1 din Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, respectiv „valoarea terenurilor preluate în mod abuziv,

care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la

data soluționării notificării, stabilită potrivit Standardelor Internaționale de

Evaluare.

În consecință, în raport

de cele anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că este nefondat motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât prima instanță a făcut

o interpretare corectă a dispozițiilor normative aplicabile în materie.

În plus, nici motivul

de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat, întrucât

hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței.

Ca atare, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ, raportat la art. 20 și 28

din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.A., H.Ș., V.S.

împotriva sentinței nr. 203 din 29 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 martie

2012.