ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5320/2011

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sălaj la 07 decembrie 2009, reclamantul B.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art. 4 din Legea nr. 221/2009, să se constate caracterul politic al măsurii administrative având ca obiect stabilirea domiciliului obligatoriu în V.J., iar ca loc de muncă obligatoriu M.B., în perioada 27 octombrie 1985–25 ianuarie 1991. S-a solicitat, totodată, ca în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 să fie obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 60.000 euro (echivalent în lei), cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca o consecință a măsurilor administrative abuzive.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, întrucât a făcut și face parte din Cultul religios „M.I.”, iar convingerea sa spirituală îl împiedica să satisfacă stagiul militar, s-au luat față de persoana sa măsurile administrative menționate, respectiv domiciliul forțat și supunerea la muncă obligatorie, care i-au cauzat profunde suferințe psihice, fiind împiedicat timp de 4 ani și 2 luni să-și vadă familia și fiindu-i afectate situația profesională și socială. Tribunalul Sălaj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 712 din 4 martie 2010, a respins ca nefondată cererea reclamantului B.D., reținând că probele administrate în cauză nu au confirmat susținerile acestuia în sensul supunerii la muncă forțată și stabilirii domiciliului obligatoriu în V.J.

Dimpotrivă, s-a constatat că reclamantul a desfășurat o activitate normală, pentru care a fost remunerat, continuând să lucreze în V.J. și după anul 1989, deși avusese loc schimbarea regimului politic în țară. S-a considerat că această activitate nu poate fi calificată ca fiind o măsură cu caracter politic, astfel cum este definitivă de art. 4 din Legea nr. 221/2009 sau ca o măsură administrativă cu caracter politic luată de Statul Român împotriva reclamantului. Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul, susținând că, în condițiile în care Legea nr. 221/2009 nu definește noțiunea de condamnare politică sau măsura administrativă cu caracter politic, instanței îi revine rolul de a constata caracterul politic al unor astfel de măsuri, în baza probelor administrate.

Apelantul a arătat că refuzul său de a se prezenta la încorporare pentru satisfacerea serviciului militar a echivalat cu o oponență neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar, împrejurare în care măsurile administrative pe care le-a suportat, exprimându-și în mod fățiș convingerile religioase și suportând rigorile legii, au un evident caracter politic. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia civilă nr. 221/A din 16 septembrie 2010, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reținând, în esență, că, în realitate, condamnările pentru infracțiunile prevăzute de art. 334 și 354 C. pen. nu au fost dispuse pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.

S-a avut în vedere decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009, publicată în M. Of. al României Partea I nr. 137/02.03.2010, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General, statuând, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-Lege nr. 118/1990 republicat, că „persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare, prevăzute de art. 334 și 354 C. pen., săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice”. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul B.D., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul a susținut că instanța de apel a soluționat cauza având în vedere strict dispozițiile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție de recurs în interesul legii nr. 32/2009, decizie care vizează aplicarea unitară a Decretului–Lege nr. 118/1990 și nu aplicarea Legii nr. 221/2009. S-a învederat că atât instanța de fond cât și cea de apel ar fi trebuit să analizeze temeinicia cererii sale prin prisma dispozițiilor legale invocate prin acțiune, respectiv Legea nr. 221/2009, care face trimitere la O.U.G. nr. 214/1999. Recurentul a invocat faptul că, în aprecierea caracterului politic al măsurii administrative, instanța nu trebuia să analizeze conținutul faptei prin raportare la obligațiile constituționale sau legislația în vigoare, ci la scopul urmărit prin săvârșirea ei, concluzie ce se desprinde din textul art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999, cât și din expunerea de motive a actului normativ. Recurentul a arătat că fapta sa, de neprezentare la încorporare, a vizat recunoașterea și respectarea unui drept fundamental, garantat de Constituție, respectiv acela de a-și exercita liber convingerile religioase, această faptă nefăcând parte dintre cele enumerate expres în art. 7 din Legea nr. 221/2009, în care persoanele condamnate nu beneficiază de reparațiile instituite prin lege. Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sălaj, în numele Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi. Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la motivul de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Critica referitoare la motivarea nelegală a deciziei recurate în raport de dispozițiile deciziei nr. 32 din 16 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, nu poate fi primită. Într-adevăr, prin decizia menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a soluționat recursul în interesul legii declarat de Procurorul General în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-Lege nr. 118/1990 republicată, statuând că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 C. pen., săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.

Se va reține că, deși Înalta Curte a fost sesizată cu interpretarea unor dispoziții ale Decretului-Lege nr. 118/1990, problema de drept dezlegată vizează caracterul politic sau nepolitic al unor condamnări penale de natura celei de care se prevalează reclamantul pentru a obține daune morale în baza Legii nr. 221/2009, impunându-se ca obligatorie pentru instanțe conform dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ. Prin urmare, s-a considerat în mod legal că reclamantul nu a suferit o condamnare cu caracter politic, această interpretare fiind conformă și cu jurisprudența actuală a Curții Europene a Drepturilor Omului. Nici celelalte critici nu sunt fondate. Nu este lipsită de relevanță împrejurarea, rezultată din mențiunile carnetului de muncă al reclamantului, în sensul că acesta a desfășurat o activitate remunerată corespunzător, la care și-a dat acordul prin contractul de muncă din 27 octombrie 1985, încheiat cu ocazia angajării sale la Întreprinderea M.B.

Reclamantul a lucrat ca lăcătuș la această întreprindere până la data de 25 ianuarie 1991, când a fost transferat la Secția CFR J., având un salariu inferior celui primit de la mina din V.J. Ca atare, nu poate fi primită susținerea reclamantului în sensul că a fost supus la muncă forțată și a avut domiciliul obligatoriu în V.J., pentru a evita efectuarea serviciului militar. În consecință, nu se poate susține că instanțele de fond și apel nu au analizat solicitările reclamantului prin raportare la dispozițiile legale invocate în motivarea acțiunii, respectiv Legea nr. 221/2009. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.D. împotriva deciziei nr. 221/A din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.