ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3161/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

La data de 02 februarie

2010 petentul A.I. a formulat și depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Târgu Mureș o plângere penală împotriva procurorului V.M., pe care o acuză de

comiterea infracțiunii de represiune nedreaptă, faptă prevăzută și pedepsită de

art. 268 C. pen. cu aplicarea art. 41 și urm. C. pen., constând în aceea că

magistratul, cu ocazia soluționării Dosarului nr. 241/P/2008 al Parchetului de

pe lângă Judecătoria Luduș, având ca obiect comiterea de către învinuitul A.I.

a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de

art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., a dispus punerea în mișcare a acțiunii

penale și trimiterea în judecată a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii

reținute. Totodată, același procuror a participat la ședințele de judecată

punând concluzii de condamnare a inculpatului. Pentru aceste motive, a apreciat

că infracțiunea prevăzută de art. 268 C. pen. este comisă în formă continuată.

În motivarea acuzei

la adresa procurorului de caz V.M., petentul prezintă situația de fapt reținută

în rechizitoriu și susține că din analiza acesteia procurorul trebuia să

constate lipsa vinovăției sale. În sprijinul acestei constatări, în plângerea

penală se prezintă textele mai multor norme legale, despre care se susține că

procurorul nu a ținut cont.

Prin Sentința penală

nr. 6 din 15 ianuarie 2010 a Judecătoriei Luduș s-a dispus achitarea

inculpatului A.I., aplicându-se acestuia o sancțiune cu caracter administrativ,

respectiv o amendă în sumă de 1.000 RON, ce reprezintă maximul legal. Totodată,

inculpatul a fost obligat sub aspectul laturii civile și la achitarea

cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei

sentințe s-a promovat calea de atac a apelului, inculpatul solicitând casarea

hotărârii atacate, achitarea pe temeiul lipsei totale de vinovăție și, astfel,

respingerea laturii civile a cauzei și anularea dispoziției cu privire la

cheltuielile de judecată în sarcina sa.

Petiționarul A.I.

susține că procurorul l-a trimis în judecată știind în mod cert că nu este

vinovat, însă nu cunoaște mobilul pentru care ar fi acționat în acest mod

nelegal.

Prin rezoluția nr.

11/P/2010 din 08 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu

Mureș a dispus în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de V.M. pentru fapta

prevăzută de art. 268 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În esență, procurorul

și-a motivat soluția prin faptul că V.M., pe baza probelor administrate, a avut

convingerea vinovăției petentului în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

184 alin. (2) și (4) C. pen., motiv pentru care a pus în mișcare acțiunea

penală, a dispus trimiterea în judecată a acestuia și apoi a susținut acuzarea

în instanța de judecată.

Faptul că la fond s-a

dispus achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., fiind sancționat cu amendă cu

caracter administrativ, nu reprezintă prin ea însăși dovada săvârșirii

infracțiunii reclamate de petent, cu atât mai mult cu cât acesta a comis o

faptă cu vinovăție, dar care nu prezintă, în concepția judecătorului, pericolul

social al unei infracțiuni.

Plângerea lui A.I.

împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă prin

rezoluția nr. 57/II/2/2010 din 26 februarie 2010 a procurorului general adjunct

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș.

În continuare,

petentul a formulat plângere la instanță, iar prin Sentința penală nr. 17 din

26 aprilie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a dispus, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea acesteia ca nefondată.

Instanța a statuat că

intimata V.M. a acționat în deplină legalitate, dispunând punerea în mișcare a

acțiunii penale și trimiterea în judecată a petentului, în conformitate cu

prevederile art. 1 din Legea nr. 303/2004 și art. 63 din Legea nr. 304/2004 și

după interpretarea probelor administrate în cauză și apreciate conform art. 63

alin. (2) C. proc. pen.

În acest fel

exercitarea atribuțiunilor de serviciu a procurorului s-a făcut în concordanță

cu normele procedurale care guvernează activitatea sa profesională.

Nemulțumit de soluția

instanței, petentul a făcut recurs pe care, în termen legal, l-a adresat

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Reiterând motivele din

plângerile adresate ierarhic parchetului și apoi instanței de judecată,

solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, infirmarea rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei la procuror pentru

trimiterea în judecată a intimatei.

Recursul declarat

este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Actele premergătoare

efectuate în cauză nu oferă niciun fel de indiciu cu privire la săvârșirea

faptei imputate magistratului procuror.

Acesta a acționat

într-un cadru de deplină legalitate, cu bună-credință, administrând probe în

cauza penală pe care a instrumentat-o și, considerând că sunt suficiente pentru

demonstrarea vinovăției petentului, a dispus punerea în mișcare a acțiunii

penale, trimiterea sa în judecată, iar apoi a pus concluzii în instanță și a

exercitat calea de atac a apelului.

Toate aceste

activități sunt în deplină concordanță cu atribuțiunile sale profesionale și în

deplin acord cu dispozițiile legale care le guvernează.

Soluția de achitare

dispusă de instanță cu aplicarea art. 18

1

C. pen., ulterioară faptei

imputate, nu are nicio relevanță în aprecierea conduitei magistratului. De

altfel, instanța a constatat o vinovăție din partea petentului, dar a stabilit

că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și, oricum,

soluția este supusă căilor de atac.

Cât privește

concluziile puse de procuror în instanță și apoi de atacare cu apel a

hotărârii, s-a apreciat de instanță că sunt atribuțiuni legale prevăzute de

art. 6 lit. e) și f) din Legea nr. 304/2004 și s-au exercitat conform art. 361

alin. (1), art. 362 lit. a) și art. 316 C. proc. pen.

În aceste condiții,

se constată că sentința penală atacată este legală și temeinică, astfel că

recursul petentului va fi respins, iar acesta obligat la plata cheltuielilor

judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul A.I. împotriva Sentinței penale nr.

17 din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 septembrie 2010.