ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3161/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: La data de 02 februarie 2010 petentul A.I. a formulat și depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș o plângere penală împotriva procurorului V.M., pe care o acuză de comiterea infracțiunii de represiune nedreaptă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 268 C. pen. cu aplicarea art. 41 și urm. C. pen., constând în aceea că magistratul, cu ocazia soluționării Dosarului nr. 241/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, având ca obiect comiterea de către învinuitul A.I. a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii reținute.

Totodată, același procuror a participat la ședințele de judecată punând concluzii de condamnare a inculpatului. Pentru aceste motive, a apreciat că infracțiunea prevăzută de art. 268 C. pen. este comisă în formă continuată. În motivarea acuzei la adresa procurorului de caz V.M., petentul prezintă situația de fapt reținută în rechizitoriu și susține că din analiza acesteia procurorul trebuia să constate lipsa vinovăției sale. În sprijinul acestei constatări, în plângerea penală se prezintă textele mai multor norme legale, despre care se susține că procurorul nu a ținut cont. Prin Sentința penală nr. 6 din 15 ianuarie 2010 a Judecătoriei Luduș s-a dispus achitarea inculpatului A.I., aplicându-se acestuia o sancțiune cu caracter administrativ, respectiv o amendă în sumă de 1.000 RON, ce reprezintă maximul legal.

Totodată, inculpatul a fost obligat sub aspectul laturii civile și la achitarea cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe s-a promovat calea de atac a apelului, inculpatul solicitând casarea hotărârii atacate, achitarea pe temeiul lipsei totale de vinovăție și, astfel, respingerea laturii civile a cauzei și anularea dispoziției cu privire la cheltuielile de judecată în sarcina sa. Petiționarul A.I. susține că procurorul l-a trimis în judecată știind în mod cert că nu este vinovat, însă nu cunoaște mobilul pentru care ar fi acționat în acest mod nelegal. Prin rezoluția nr. 11/P/2010 din 08 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de V.M. pentru fapta prevăzută de art. 268 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În esență, procurorul și-a motivat soluția prin faptul că V.M., pe baza probelor administrate, a avut convingerea vinovăției petentului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., motiv pentru care a pus în mișcare acțiunea penală, a dispus trimiterea în judecată a acestuia și apoi a susținut acuzarea în instanța de judecată. Faptul că la fond s-a dispus achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., fiind sancționat cu amendă cu caracter administrativ, nu reprezintă prin ea însăși dovada săvârșirii infracțiunii reclamate de petent, cu atât mai mult cu cât acesta a comis o faptă cu vinovăție, dar care nu prezintă, în concepția judecătorului, pericolul social al unei infracțiuni.

Plângerea lui A.I. împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă prin rezoluția nr. 57/II/2/2010 din 26 februarie 2010 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș. În continuare, petentul a formulat plângere la instanță, iar prin Sentința penală nr. 17 din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a dispus, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea acesteia ca nefondată. Instanța a statuat că intimata V.M. a acționat în deplină legalitate, dispunând punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a petentului, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 303/2004 și art. 63 din Legea nr. 304/2004 și după interpretarea probelor administrate în cauză și apreciate conform art. 63 alin. (2) C. proc.

pen. În acest fel exercitarea atribuțiunilor de serviciu a procurorului s-a făcut în concordanță cu normele procedurale care guvernează activitatea sa profesională. Nemulțumit de soluția instanței, petentul a făcut recurs pe care, în termen legal, l-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Reiterând motivele din plângerile adresate ierarhic parchetului și apoi instanței de judecată, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei la procuror pentru trimiterea în judecată a intimatei. Recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins ca atare. Actele premergătoare efectuate în cauză nu oferă niciun fel de indiciu cu privire la săvârșirea faptei imputate magistratului procuror.

Acesta a acționat într-un cadru de deplină legalitate, cu bună-credință, administrând probe în cauza penală pe care a instrumentat-o și, considerând că sunt suficiente pentru demonstrarea vinovăției petentului, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, trimiterea sa în judecată, iar apoi a pus concluzii în instanță și a exercitat calea de atac a apelului. Toate aceste activități sunt în deplină concordanță cu atribuțiunile sale profesionale și în deplin acord cu dispozițiile legale care le guvernează. Soluția de achitare dispusă de instanță cu aplicarea art. 18 1 C. pen., ulterioară faptei imputate, nu are nicio relevanță în aprecierea conduitei magistratului. De altfel, instanța a constatat o vinovăție din partea petentului, dar a stabilit că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și, oricum, soluția este supusă căilor de atac.

Cât privește concluziile puse de procuror în instanță și apoi de atacare cu apel a hotărârii, s-a apreciat de instanță că sunt atribuțiuni legale prevăzute de art. 6 lit. e) și f) din Legea nr. 304/2004 și s-au exercitat conform art. 361 alin. (1), art. 362 lit. a) și art. 316 C. proc. pen. În aceste condiții, se constată că sentința penală atacată este legală și temeinică, astfel că recursul petentului va fi respins, iar acesta obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.I. împotriva Sentinței penale nr. 17 din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 septembrie 2010.