ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2099/2012

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 736 din 31

martie 2010, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale

și contencios administrativ fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată

din oficiu și, în consecință, a declinat competența teritorială de soluționare a

cauzei având ca obiect întoarcerea executării efectuată în baza titlului executoriu

reprezentat de sentința civilă nr. 581 din 04 februarie 2008 a Tribunalului Teleorman,

desființat prin decizia civilă nr. 5015 din 12 decembrie 2008 a Curții de Apel București,

secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări

sociale, cerere formulată de petenta SC O.P. SA, în contradictoriu cu intimatul

G.N., în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Instanța a reținut

că dispozițiile art. 373

1

, 373

4

, 381

1

alin. (2),

400 alin. (1) și 460 alin. (1) C. proc. civ. sunt derogatorii de la dreptul comun.

Dacă pentru încuviințarea executării silite este competentă instanța de executare,

atunci și pentru revocarea executării este competentă aceeași instanță.

S-a concis că

instanța competentă să soluționeze cererea este cea în a cărei circumscripție a

fost încuviințată și efectuată executarea.

Învestită prin

declinare, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr. 292 din 13 ianuarie

2012, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe

sesizate, Tribunalul Teleorman și, constatând ivit conflictul negativ de competență,

a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului

de competență.

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că în speța de față ne aflăm în cea

de-a doua modalitate prevăzută de art. 404

2

alin. (2) C. proc. civ.,

în care măsura restabilirii situației anterioare executării se va putea dispune

de instanța care rejudecă fondul, respectiv Tribunalul Teleorman.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza

art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Prin art. 379

1

C. proc. civ. se prevede expres și imperativ că „în cazul în care s-a desființat

titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate

de drept. Dispozițiile art. 404-404

3

sunt aplicabile".

Din însăși reglementarea

instituției întoarcerii executării, constând în repunerea părților în situația anterioară,

în cadrul executării silite, rezultă, fără posibilitate de echivoc, că legiuitorul

a avut în vedere ca acestei instituții juridice, ce reprezintă de fapt o situație

„simetric inversă executării săvârșite", să îi fie incidente reglementările

statuate în privința contestației la executare.

Că este așa rezultă

chiar din dispozițiile art. 404

1

alin. (1) C. proc. civ.: „În toate cazurile

în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat

are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia".

Pentru a se realiza

întoarcerea executării trebuie să se înlăture temeiul executării prin anularea,

desființarea executării sau trebuie să se invalideze executarea însăși.

Textul art. 404

C. proc. civ., în întregul lui, reglementează competența instanței cu privire la

soluționarea cererii de întoarcere a executării silite și modalitatea de sesizare

a acesteia.

Textul alin. (3)

al art. 404

2

C. proc. civ. vizează o situație aparte de restabilire a

situației anterioare pe calea unei acțiuni separate, doar în situațiile în care

nu s-a dispus restabilirea situației anterioare în condițiile alin. (1) și (2) ale

art. 404

2

C. proc. civ.

În aplicarea

art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ., cel interesat solicită restabilirea

situației anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct. Or,

în condițiile în care sediul materiei este cuprins

În Cartea a V-a

„Despre executarea silită", Secțiunea a VI-a „întoarcerea executării",

se apreciază că natura juridică a întoarcerii executării - astfel cum a fost definită

atât în doctrină, cât și în literatura de specialitate, dar și în practica judiciară

- „de executare silită în sens invers" determină și instanța competentă pentru

soluționarea ei în acest caz, și anume instanța de executare - judecătoria, așa

cum rezultă din dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.

Pe cale de consecință,

întrucât competența de încuviințare a executării silite revine, potrivit art. 373

alin. (2) C. proc. civ., judecătoriei, ca instanță de executare, rezultă că, în

virtutea principiului simetriei, competența de soluționare în primă instanță a cererii

de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanță de executare, potrivit

dispozițiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ.

Or, în condițiile

în care judecătoria, ca instanță de executare, este competentă să soluționeze contestația

împotriva executării, aceeași competență aparține aceleiași instanțe, judecătoria,

atunci când se pune problema restabilirii situației anterioare executării (întoarcerea

executării), ca urmare a anulării executării și, respectiv, a desființării titlului

executoriu în baza căruia a fost efectuată executarea silită.

Față de considerentele

expuse, având în vedere atât sediul legal de reglementare a instituției întoarcerii

executării, cât și natura și fundamentul juridic al acestei instituții și, implicit,

caracterul de „contestație specială la executare" care derivă din chiar executarea

anterioară a unui titlu executoriu, ce fusese ulterior desființat, neavând, astfel,

nicio relevanță materia juridică în care s-a pronunțat hotărârea desființată, se

apreciază că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404 alin. (3) C.

proc. civ., „instanța judecătorească competentă potrivit legii", în restabilirea

situației anterioare (întoarcerea executării) pe calea unei acțiuni separate, este

instanța de executare, respectiv judecătoria.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la decizia

nr. 5/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul

legii, instanța competentă teritorial să judece pricina este Judecătoria Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 martie 2012.