ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3987/2009

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 16

noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 25563/3/2009, Curtea de Apel

București, secția I penală, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. menținerea stării de

arest a apelantului intimat M.I.C.

Pentru a hotărî

astfel a reținut că prin Rechizitoriul nr. 1666D/P/2009 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial

București, inculpatul M.I.C. a fost trimis în judecată, în stare de arest

preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc,

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen., și pentru săvârșirea a două infracțiuni de deținere de droguri de

mare risc pentru consumul propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea

art. 33 C. pen.

S-a reținut că la

data de 20 mai 2009, inculpatul M.I.C., a vândut denunțătorului cu identitate

protejată cantitatea de 0,32 gr. heroină cu suma de 80 RON, iar cu ocazia

percheziției autoturismului marca M.L. cu nr. XXX, care îi aparținea, au fost

descoperite 36 comprimate methadonă, pe care inculpatul le deținea, fără drept,

pentru consumul propriu.

Cu ocazia

percheziției domiciliare efectuată la data de 16 iulie 2008, inculpatul M.I.C.

a fost depistat deținând pentru consumul propriu 1,26 g heroină și o fiolă ce

conținea heroină.

Luarea măsurii

arestării preventive față de apelantul inculpat s-a dispus la data de 21 mai

2009, prin încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul București, secția I

penală, emițându-se mandatul de arestare nr. 129/UP din 21 mai 2009.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând probe certe

că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordine

publică, fiind trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care legea

prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar în prezent subzistă temeiurile care

au stat la baza luării măsurii preventive, neexistând împrejurări noi care să

schimbe aceste temeiuri.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul M.I.C.

Recursul nu este

fondat.

Înalta Curte constată

că și în prezent subzistă temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza

luării măsurii arestării preventive a inculpatului M.I.C., fiind întrunite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 C. proc. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive".

În cauză, așa cum

rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de

fapt și de drept respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza

luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea

de libertate a inculpatului.

Din probatoriul

administrat în cauză, ținând seama și de stadiul în care se află cauza în

sensul că există o hotărâre de condamnare în primă instanță, fiind condamnat

inculpatul M.I.C. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare

risc, în vederea consumului propriu, având ca urmare determinarea unor

consecințe care influențează în mod negativ sănătatea publică, fiind

justificată temerea că lăsarea lui în libertate, prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică și crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în

buna desfășurare a justiției, toate aceste împrejurări sunt de natură a afecta

buna desfășurare, în continuare, a procesului penal.

Totodată faptul că a

fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză, nu afectează prezumția de

nevinovăție a inculpatului, limitarea libertății persoanei încadrându-se în

dispozițiile legii.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul

M.I.C. și constată că în mod legal și temeinic instanța de apel a dispus

menținerea în continuare a măsurii arestării preventive a inculpatului.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la

plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.C. împotriva încheierii din 16

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

Dosarul nr. 25563/3/2009.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 noiembrie 2009.