ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1612/2010

Asupra recursului de

față.

În baza lucrărilor

din dos, constată următoarele:

Prin plângerea depusă la 19 februarie 2009 la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, petiționarul D.J. a solicitat

tragerea la răspundere penală a numitei B.A.C., avocat în cadrul B. Satu Mare,

pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată

prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen., susținând că aceasta, în calitate de

apărător ales, a depus la Dosarul nr. 346/266/2008 aflat pe rolul Judecătoriei

Negrești Oaș o cerere de renunțare la judecata unei acțiuni de partaj, semnată

în fals cu numele petiționarului.

Parchetul, sesizat

prin Ordonanța nr. 35/P/2009 din 14 octombrie 2009, a dispus, în baza art. 249

1

raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și a art. 10 lit. b

1

) C. proc.

pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei B.A.C. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. și aplicarea, conform art. 91 C. pen.,

a unei amenzi administrative de 1.000 RON.

Pentru a dispune

astfel, parchetul a considerat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al

unei infracțiuni.

Împotriva acestei

soluții, petiționarul a formulat plângere care a fost respinsă prin rezoluția

nr. 499/4.2/2009 din 11 noiembrie 2009 a Procurorului general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Oradea care a considerat că ordonanța atacată este

legală și temeinică.

În contra soluției de

netrimitere în judecată, a formulat plângere, în baza art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petiționarul D.J. care a fost respinsă prin Sentința

penală nr. 8/PI/2010 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a apreciat că fapta de fals în înscrisuri sub semnătură

privată a fost recunoscută de învinuită, că aceasta l-a înștiințat pe

petiționar referitor la renunțarea la judecată, că nu a intenționat să aducă

prejudicii clientului său, că nu a renunțat la drept ci doar la judecată,

pentru a fi ulterior promovată o altă acțiune civilă cu șanse mai mari, și că

astfel faptei săvârșite îi lipsește gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, petiționarul D.J., care a susținut

că fapta prezintă pericolul social al unei infracțiuni și că se impune

trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea condamnării făptuitoarei

B.A.C.

Recursul declarat nu

este întemeiat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 18

1

C. pen. nu constituie infracțiune fapta

prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile

apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de

importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în

concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de

săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă

fapta, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana

și conduita făptuitorului.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că intimata avocat B.A.C. și-a înștiințat

telefonic clientul D.J. în legătură cu necesitatea renunțării la judecata

acțiunii civile aflată pe rolul Judecătoriei Negrești Oaș. Acesta și-a dat

acordul și ca urmare s-a redactat o cerere scrisă în acest sens, care a fost

semnată în fals de avocat, în numele clientului.

Ca urmare, instanța a

luat act de renunțarea la judecata acțiunii, conform art. 246 C. proc. civ.

Mai rezultă că,

intimata i-a comunicat recurentului D.J. că acea acțiune nu ar avea șanse mari

de a fi admisă și că în conținutul aceluiași onorariu urma să fie redactată o

altă acțiune civilă, lucru cu care respectivul client a fost de acord.

Ulterior, această acțiune a fost redactată.

Având în vedere modul

și mijloacele de săvârșire, ținând seama că petiționarul-recurent și-a dat

acordul la renunțarea la judecată, fapta intimatei apare ca lipsită de

pericolul social al unei infracțiuni, care să facă necesară aplicarea unei

pedepse.

Mai este de menționat

că intimata a manifestat sinceritate, a recunoscut și regretat fapta, nu are

antecedente penale.

În consecință,

aprecierea procurorului în sensul incidenței în cauză a dispozițiilor art. 18

1

C. pen. este pe deplin justificată iar amenda administrativă aplicată de 1.000

RON este suficientă pentru îndreptarea făptuitoarei.

Față de

considerentele ce preced, Curtea, constatând că motivele de recurs invocate nu

sunt întemeiate, urmează, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și art.

192 alin. (2) C. proc. pen., a respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul D.J., cu obligarea acestuia la 100 RON cheltuieli judiciare către

stat.

Totodată, conform

art. 193 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 274 alin. (3) din C. proc.

civ. se va dispune obligarea petiționarului la plata sumei de 200 RON către

intimată reprezentând onorariu pentru apărătorul ales, cuvenit pentru munca

îndeplinită în fața instanței de recurs, suma cerută de 2000 RON neavând un

caracter rezonabil, fiind nepotrivit de mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de petiționarul D.J. împotriva Sentinței penale nr. 8/PI din

20 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat și la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

intimata B.A.C., reprezentând onorariului apărătorului ales.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 26 aprilie 2010.