ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1612/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1612/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față. În baza lucrărilor din dos, constată următoarele: Prin plângerea depusă la 19 februarie 2009 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, petiționarul D.J. a solicitat tragerea la răspundere penală a numitei B.A.C., avocat în cadrul B. Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen., susținând că aceasta, în calitate de apărător ales, a depus la Dosarul nr. 346/266/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Negrești Oaș o cerere de renunțare la judecata unei acțiuni de partaj, semnată în fals cu numele petiționarului. Parchetul, sesizat prin Ordonanța nr. 35/P/2009 din 14 octombrie 2009, a dispus, în baza art. 249 1 raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și a art. 10 lit. b 1 ) C. proc.
pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei B.A.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. și aplicarea, conform art. 91 C. pen., a unei amenzi administrative de 1.000 RON. Pentru a dispune astfel, parchetul a considerat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Împotriva acestei soluții, petiționarul a formulat plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 499/4.2/2009 din 11 noiembrie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea care a considerat că ordonanța atacată este legală și temeinică. În contra soluției de netrimitere în judecată, a formulat plângere, în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petiționarul D.J.
care a fost respinsă prin Sentința penală nr. 8/PI/2010 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost recunoscută de învinuită, că aceasta l-a înștiințat pe petiționar referitor la renunțarea la judecată, că nu a intenționat să aducă prejudicii clientului său, că nu a renunțat la drept ci doar la judecată, pentru a fi ulterior promovată o altă acțiune civilă cu șanse mai mari, și că astfel faptei săvârșite îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, petiționarul D.J., care a susținut că fapta prezintă pericolul social al unei infracțiuni și că se impune trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea condamnării făptuitoarei B.A.C.
Recursul declarat nu este întemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 18 1 C. pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă fapta, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. Din examinarea actelor dosarului se constată că intimata avocat B.A.C. și-a înștiințat telefonic clientul D.J.
în legătură cu necesitatea renunțării la judecata acțiunii civile aflată pe rolul Judecătoriei Negrești Oaș. Acesta și-a dat acordul și ca urmare s-a redactat o cerere scrisă în acest sens, care a fost semnată în fals de avocat, în numele clientului. Ca urmare, instanța a luat act de renunțarea la judecata acțiunii, conform art. 246 C. proc. civ. Mai rezultă că, intimata i-a comunicat recurentului D.J. că acea acțiune nu ar avea șanse mari de a fi admisă și că în conținutul aceluiași onorariu urma să fie redactată o altă acțiune civilă, lucru cu care respectivul client a fost de acord. Ulterior, această acțiune a fost redactată. Având în vedere modul și mijloacele de săvârșire, ținând seama că petiționarul-recurent și-a dat acordul la renunțarea la judecată, fapta intimatei apare ca lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, care să facă necesară aplicarea unei pedepse.
Mai este de menționat că intimata a manifestat sinceritate, a recunoscut și regretat fapta, nu are antecedente penale. În consecință, aprecierea procurorului în sensul incidenței în cauză a dispozițiilor art. 18 1 C. pen. este pe deplin justificată iar amenda administrativă aplicată de 1.000 RON este suficientă pentru îndreptarea făptuitoarei. Față de considerentele ce preced, Curtea, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, urmează, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.J., cu obligarea acestuia la 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Totodată, conform art. 193 alin. (6) C. proc.
pen. cu referire la art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. se va dispune obligarea petiționarului la plata sumei de 200 RON către intimată reprezentând onorariu pentru apărătorul ales, cuvenit pentru munca îndeplinită în fața instanței de recurs, suma cerută de 2000 RON neavând un caracter rezonabil, fiind nepotrivit de mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul D.J. împotriva Sentinței penale nr. 8/PI din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata B.A.C., reprezentând onorariului apărătorului ales. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 26 aprilie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.