ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4298/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul a chemat

în judecată pârâta C.C.P. a Camerei Deputaților și Senatului pentru Exercitarea

Controlului Parlamentar Asupra Activității Serviciului Secret de Informații, solicitând

obligarea pârâtei ca în termen de 15 zile să-i pună la dispoziție stenograma ședinței

din 04 martie 2008.

Prin sentința nr. 22 din

22 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul Ț.C., în contradictoriu cu pârâta

C.C.P. a Camerei Deputaților și Senatului Pentru Exercitarea Controlului Parlamentar

Asupra Activității Serviciului Secret de Informații.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul a contestat

refuzul pârâtei de a-i comunica copie stenogramei, refuz pe care îl consideră nejustificat,

fiindu-i vătămat dreptul de a fi informat asupra problemelor de interes personal,

drept garantat de art. 31 alin. (2) din Constituția României.

Având în vedere caracterul

secret al lucrărilor și actelor comisiei, acestea făcând parte din categoria secretelor

de stat, instanța a apreciat că exprimarea voinței pârâtei de a nu comunica reclamantului

copia stenogramei ședinței din 04 martie 2008 nu a fost făcută cu exces de putere,

ci în limitele competenței autorității pârâte, având în vedere obligația acesteia

de a păstra confidențialitatea lucrărilor sale. Prin urmare, cererea reclamantului

este neîntemeiată, refuzul exprimat de pârâtă fiind justificat de necesitatea apărării

securității naționale, ca urmare a declarării caracterului secret a lucrărilor comisiei

a cărei stenogramă a solicitat-o, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul Ț.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Cererea de recurs formulată

inițial la 16 februarie 2010 nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ.

Potrivit acestor dispoziții:

„cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității: motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele

vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

De asemenea, conform dispozițiilor

art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu

motive de casare de ordine publică”.

Or, în cauză nu există

motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță.

Astfel fiind, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (1) și (2) și art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată

nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora,

se va constata nulitatea recursului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de Ț.C. împotriva sentinței nr. 22 din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2010.