ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4915/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4915/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

În cadrul acțiunii înregistrată pe rolul Curții

de Apel București la nr. 6227/3/2008, reclamantul a solicitat prin cererea de completare,

în contradictoriu cu intimații-pârâți U.M. nr. CC Brașov din cadrul S.R.I. reprezentată

de U.M. nr. GG București, V.P.R. din cadrul U.M. nr. CC Brașov, B.M. din cadrul

U.M. nr. CC Brașov și G.M., directorul S.R.I., suspendarea actului administrativ

prin care i s-a retras autorizația de acces la informații clasificate seria AA

nr. BB din 11 iulie 2005.

Reclamantul a arătat că

prin adresa din 11 iunie 2008 a fost înștiințat că directorul S.R.I. a dispus retragerea

autorizației de acces la informații clasificate deținute din anul 2005, fără să

i se comunice verbal sau în scris care este numărul actului administrativ prin care

s-a luat această măsură.

A susținut reclamantul

că, deși a solicitat comunicarea unei copii a actului, nu a primit o astfel de copie

și nici a fost soluționată contestația sa împotriva actului respectiv.

Totodată, consideră că

prin actul contestat devin inaplicabile dispozițiile referitoare la reintegrarea

sa în funcția avută anterior emiterii ordinului, conform sentinței civile nr. 154

din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în Dosarul nr. 580/42/2007,

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2374 din 10 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Cu privire la existența

cazului bine justificat, reclamantul a arătat faptul că actul administrativ este

lovit de nulitate absolută, nefiind motivat în fapt și nefiind respectate procedurile

de emitere a acestuia.

Cu privire la condiția

referitoare la prevenirea unei pagube iminente, reclamantul a precizat că are în

întreținere doi copii minori, iar cheltuielile de hrană, școlarizare, utilități

și alte obligații contractuale bancare aflate în derulare depășesc solda primită

lunar în condițiile în care nu mai primește sporurile ce le avea pentru desfășurarea

activității pe profil informativ „A".

A mai invocat reclamantul

și prejudiciul de imagine suferit prin realizarea unei activități profesionale descalificante

pentru un ofițer licențiat în științe militare și juridice, cu consecințe negative

iremediabile asupra carierei profesionale.

În drept, a invocat dispozițiile

art. 14 și urm. din Legea nr. 554/2004 și art. 23, 33 din Legea nr. 182/2002.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 21

aprilie 2010 a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului

administrativ prin care reclamantului i s-a retras autorizația de acces la informații

clasificate. Totodată a respins cererea de amendare a directorului S.R.I., fixând

termen pentru soluționarea cauzei pe fond la 26 mai 2010.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de

dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

S-a statuat că, deși reclamantul

a invocat mai multe aspecte de nelegalitate a actului administrativ prin care i

s-a retras autorizația de acces la informații clasificate, instanța nu le poate

analiza în detaliu, întrucât ar însemna să se pronunțe pe fondul cauzei, fapt nepermis

într-o cerere de suspendare.

S-a reținut că la compartimentul

de documente clasificate, pârâtul a depus documente din care reiese că anterior

emiterii actului contestat au existat alte documente și s-au desfășurat proceduri

în legătură cu emiterea acestui act administrativ contestat de reclamant prin care

i s-a retras accesul la informații clasificate.

Aceste documente demonstrează

că nu pot fi reținute susținerile reclamantului în sensul că există o împrejurare

legată de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ contestat.

În ceea ce privește sentințele

pronunțate anterior, s-a reținut că acestea au avut în vedere acte și situația existentă

în noiembrie 2006 și s-au raportat la actele de trecere în rezervă a reclamantului

și nicidecum situația existentă în iunie 2008, când a fost emis actul contestat

de reclamant prin prezenta cerere.

În consecință, instanța

a apreciat că nu s-a dovedit în cauză existența unui caz bine justificat.

Referitor la condiția

care vizează prevenirea unei pagube iminente, s-a reținut că nici aceasta nu este

îndeplinită, întrucât reclamantul nu mai primea sporurile de care a făcut vorbire

anterior actului a cărui suspendare se solicită, urmare a faptului că fusese pus

la dispoziție pe baza Ordinului Z.U. nr. 55 din 18 februarie 2008.

Cu privire la Recomandarea

R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului Europei se reține că în prezent legislația

românească, respectiv Legea nr. 554/2004, conține dispoziții prin care au fost transpuse

recomandările CE referitoare la necesitatea asigurării unei protecții provizorii

față de activitățile autorităților administrative, acestea fiind cuprinse chiar

în prevederile art. 14 și 15 din legea menționată.

S-a apreciat că prejudiciile

de imagine, urmare a definiției pagubei iminente prevăzută la art. 2 din Legea

nr. 554/2004, nu pot fi reținute pentru a se justifica suspendarea actului administrativ

atacat.

Instanța de fond a reținut

că nici cererea de amendare a directorului S.R.I. nu este întemeiată, având în vedere

depunerea documentelor la Biroul de Documente Clasificate.

Împotriva acestei încheieri

a formulat recurs reclamantul D.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin cererea de recurs,

recurentul-reclamant aduce, în esență, următoarele critici sentinței atacate:

- instanța de fond a apreciat

greșit în ceea ce privește îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat,

preluând doar afirmațiile pârâtei, în condițiile în care actul a cărui suspendare

a solicitat-o a fost prezentat doar judecătorului cauzei în formă clasificată, fiind

în imposibilitatea de a dovedi existența mai multor împrejurări legate de starea

de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ contestat. Recurentul arată că în condițiile în care i s-ar

fi comunicat în scris, nu doar verbal, actul a cărui suspendare o solicită, ar fi

dovedit indubitabil că, prin retragerea avizului la informații clasificate, S.R.I.

l-a sancționat a patra oară pentru aceleași motive, impunându-se stoparea abuzurilor

exercitate asupra persoanei sale de către intimata-pârâtă. Se susține că actul administrativ

este lovit de nulitate absolută nefiind motivat în fapt, contrar dispozițiilor

art. 84, 89, 93 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarului public și

art. 268 din Legea nr. 53/2003, C. muncii, iar la emiterea lui nu au fost respectate

procedurile prevăzute de O.D. nr. 0875/2002;

- în mod eronat prima

instanță a statuat că nu este îndeplinită condiția privitoare la paguba iminentă

deoarece retragerea autorizației a produs consecințe în planul drepturilor salariale

prin neplata unor sporuri cât și un prejudiciu de imagine ce are repercusiuni asupra

carierei sale militare. Aceste împrejurări, în opinia recurentului-reclamant, conduceau

la concluzia că este îndeplinită condiția referitoare la prevenirea unei pagube

iminente, dovedită de altfel și prin înscrisurile anexate dosarului de fond prin

care a certificat că are în întreține 2 copii minori și cheltuieli de hrană, școlarizare,

utilități și alte obligații contractuale bancare ce depășesc solda primită lunar

de la pârâtă în condițiile retragerii autorizației de acces la informații clasificate;

- instanța de fond nu

a ținut seama de Recomandarea R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului Europei

și nici de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția

împotriva încălcărilor arbitrare ale drepturilor garantate de convenție atunci când

a analizat cererea de suspendare formulată.

S.R.I. - U.M. nr. GG București

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

menționând că este legală și temeinică sentința recurată, întrucât în cauză nu a

fost făcută dovada îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ.

De asemenea, se precizează

că împotriva reclamantului a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin Rechizitoriul

din 24 iunie 2009 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin.

(1) C. pen., dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. 14949/197/2009.

Susține intimata și faptul

că în baza O.Z.U. nr. 55 din 18 februarie 2008, recurentul a fost pus la dispoziție,

astfel că nu mai poate beneficia de drepturile de care pretinde că a fost lipsit,

nefiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, ci dispozițiile din legea

specială privind Statutul cadrelor militare, respectiv Legea nr. 80/1995.

S.R.I. a depus și note

scrise prin care a învederat că actul a cărui suspendare s-a solicitat a fost transmis

Curții de Apel București la 13 octombrie 2008, acesta încadrându-se în categoria

documentelor clasificate.

Înalta Curte de Casație

și Justiție analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile

legale incidente cât și din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate

să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Conform art. 15 alin.

(1) din aceeași lege, cererea de suspendare a actului administrativ poate fi formulată

odată cu acțiunea principală privind anularea acestuia sau printr-o cerere separată.

Deci, pentru a admite

o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă

generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat,

suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea condițiilor

cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului,

care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor

de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare

a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube

în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare

legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra

legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra

legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări

sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării,

pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea

fondului litigiului.

După cum se constată,

recurentul-reclamant a solicitat suspendarea actului prin care s-a constatat încetarea

valabilității autorizației de acces la informații clasificate seria AA nr. BB din

11 iulie 2005 eliberată pe numele său și s-a dispus la data de 6 iunie 2008 retragerea

acesteia, invocând motive de nelegalitate cât și abuzul autorității în emiterea

acestui act.

În speță, motivele invocate

privind nulitatea absolută a actului a cărui suspendare a executării se solicită,

precum și nerespectarea procedurii de emitere a acestuia nu au caracterul unor indicii

aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ, ci necesită

o analiză pe fondul acestuia, or, instanța a fost învestită cu o cerere de suspendare

a executării actului pe calea căreia nu poate prejudeca fondului litigiului.

De asemenea, atitudinea

abuzivă a autorității invocată de recurent în susținerea cererii de suspendare nu

poate fi reținută ca satisfăcând cerințele unui caz bine justificat în sensul definiției

menționată anterior, fiind corecte aprecierile instanței de fond cu referire la

acest aspect.

Recurentul susține că

dacă ar fi avut acces la ceea ce pârâta S.R.I. a prezentat judecătorului fondului

în formă clasificată, ar fi dovedit indubitabil că prin retragerea autorizației

în cauză a fost sancționat a patra oară pentru aceleași fapte, enumerând sancțiunile

aplicate anterior.

Astfel cum rezultă din

cuprinsul cererii de recurs anterioare, recurentul fusese încunoștințat de retragerea

autorizației de acces la informații clasificate prin adresa din 11 iunie 2008 cât

și verbal, fiindu-i aduse la cunoștință și dispozițiile legale ce au stat la baza

retragerii avizului fiind expusă și situația litigiilor derulate cu intimata (Dosar

nr. 6227/3/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal).

Este adevărat că actul

a cărui suspendare a fost solicitată, fiind clasificat, a fost prezentat doar instanței,

atât la fond cât și în recurs, însă recurentul nu a fost împiedicat în a produce

dovezile pe care le considera utile în susținerea afirmațiilor sale, date fiind

împrejurările de fapt și de drept ce îi erau cunoscute, acestea fiind redate, așa

cum s-a reținut, într-o cerere de recurs anterioară.

Prin urmare, susținerile

recurentului din această perspectivă sunt nefondate.

În ceea ce privește criticile

referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată, de

asemenea, că acestea sunt nefondate.

Pe de o parte, în mod

corect instanța de fond a reținut că retragerea autorizației de acces la informații

clasificate nu a avut efect în planul neplății unor sporuri ale recurentului-reclamant

și nici asupra activității pe care o desfășoară în prezent, întrucât, fiind pus

la dispoziție, în baza O.Z.U. nr. 55 din 18 februarie 2008, acesta nu mai beneficia

de drepturile de care susține că a fost lipsit și nici nu mai desfășura activități

pe profilul „A”.

Deci, nu retragerea autorizației

în cauză a determinat diminuarea veniturilor recurentului.

Pe de altă parte, condiția

referitoare la „prevenirea unei pagube iminente” așa cum aceasta a fost definită

în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, nu este îndeplinită prin invocarea

unui prejudiciu pur financiar, întrucât aceasta nu reprezintă o dovadă suficientă

și concludentă a îndeplinirii acestei condiții.

Pentru a se admite suspendarea

executării, trebuie, în principiu, ca prejudiciul să fie nesusceptibil de a fi reparat

printr-o indemnizație ulterioară, în situația în care actul generator al prejudiciului

ar fi anulat.

Nici prejudiciul moral

invocat nu se circumscrie definiției „pagubei iminente” din art. 2 alin. (1)

lit. ș) menționat.

În altă ordine, criticile

referitoare la nesocotirea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și

a Recomandării nr. R (89) 8 a Consiliului Miniștrilor al Consiliului Europei nu

pot fi reținute ca fiind relevante în ceea ce privește îndeplinirea acestei condiții

fără a se argumenta și demonstra de ce executarea actului menționat reprezintă un

prejudiciu greu de reparat, așa cum acesta este caracterizat și în Recomandarea

precizată anterior.

În concluzie, în raport

de cele reținute, instanța de fond a apreciat corect că nu sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările

și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ

în cauză, astfel că nu va fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza II din C.

proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul D.D. împotriva încheierii din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 noiembrie 2010.