ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4915/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În cadrul acțiunii înregistrată pe rolul Curții de Apel București la nr. 6227/3/2008, reclamantul a solicitat prin cererea de completare, în contradictoriu cu intimații-pârâți U.M. nr. CC Brașov din cadrul S.R.I. reprezentată de U.M. nr. GG București, V.P.R. din cadrul U.M. nr. CC Brașov, B.M. din cadrul U.M. nr. CC Brașov și G.M., directorul S.R.I., suspendarea actului administrativ prin care i s-a retras autorizația de acces la informații clasificate seria AA nr. BB din 11 iulie 2005. Reclamantul a arătat că prin adresa din 11 iunie 2008 a fost înștiințat că directorul S.R.I. a dispus retragerea autorizației de acces la informații clasificate deținute din anul 2005, fără să i se comunice verbal sau în scris care este numărul actului administrativ prin care s-a luat această măsură.

A susținut reclamantul că, deși a solicitat comunicarea unei copii a actului, nu a primit o astfel de copie și nici a fost soluționată contestația sa împotriva actului respectiv. Totodată, consideră că prin actul contestat devin inaplicabile dispozițiile referitoare la reintegrarea sa în funcția avută anterior emiterii ordinului, conform sentinței civile nr. 154 din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în Dosarul nr. 580/42/2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2374 din 10 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu privire la existența cazului bine justificat, reclamantul a arătat faptul că actul administrativ este lovit de nulitate absolută, nefiind motivat în fapt și nefiind respectate procedurile de emitere a acestuia.

Cu privire la condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente, reclamantul a precizat că are în întreținere doi copii minori, iar cheltuielile de hrană, școlarizare, utilități și alte obligații contractuale bancare aflate în derulare depășesc solda primită lunar în condițiile în care nu mai primește sporurile ce le avea pentru desfășurarea activității pe profil informativ „A". A mai invocat reclamantul și prejudiciul de imagine suferit prin realizarea unei activități profesionale descalificante pentru un ofițer licențiat în științe militare și juridice, cu consecințe negative iremediabile asupra carierei profesionale. În drept, a invocat dispozițiile art. 14 și urm. din Legea nr. 554/2004 și art. 23, 33 din Legea nr. 182/2002.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 21 aprilie 2010 a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ prin care reclamantului i s-a retras autorizația de acces la informații clasificate. Totodată a respins cererea de amendare a directorului S.R.I., fixând termen pentru soluționarea cauzei pe fond la 26 mai 2010. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. S-a statuat că, deși reclamantul a invocat mai multe aspecte de nelegalitate a actului administrativ prin care i s-a retras autorizația de acces la informații clasificate, instanța nu le poate analiza în detaliu, întrucât ar însemna să se pronunțe pe fondul cauzei, fapt nepermis într-o cerere de suspendare.

S-a reținut că la compartimentul de documente clasificate, pârâtul a depus documente din care reiese că anterior emiterii actului contestat au existat alte documente și s-au desfășurat proceduri în legătură cu emiterea acestui act administrativ contestat de reclamant prin care i s-a retras accesul la informații clasificate. Aceste documente demonstrează că nu pot fi reținute susținerile reclamantului în sensul că există o împrejurare legată de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat. În ceea ce privește sentințele pronunțate anterior, s-a reținut că acestea au avut în vedere acte și situația existentă în noiembrie 2006 și s-au raportat la actele de trecere în rezervă a reclamantului și nicidecum situația existentă în iunie 2008, când a fost emis actul contestat de reclamant prin prezenta cerere.

În consecință, instanța a apreciat că nu s-a dovedit în cauză existența unui caz bine justificat. Referitor la condiția care vizează prevenirea unei pagube iminente, s-a reținut că nici aceasta nu este îndeplinită, întrucât reclamantul nu mai primea sporurile de care a făcut vorbire anterior actului a cărui suspendare se solicită, urmare a faptului că fusese pus la dispoziție pe baza Ordinului Z.U. nr. 55 din 18 februarie 2008. Cu privire la Recomandarea R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului Europei se reține că în prezent legislația românească, respectiv Legea nr. 554/2004, conține dispoziții prin care au fost transpuse recomandările CE referitoare la necesitatea asigurării unei protecții provizorii față de activitățile autorităților administrative, acestea fiind cuprinse chiar în prevederile art. 14 și 15 din legea menționată.

S-a apreciat că prejudiciile de imagine, urmare a definiției pagubei iminente prevăzută la art. 2 din Legea nr. 554/2004, nu pot fi reținute pentru a se justifica suspendarea actului administrativ atacat. Instanța de fond a reținut că nici cererea de amendare a directorului S.R.I. nu este întemeiată, având în vedere depunerea documentelor la Biroul de Documente Clasificate. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul D.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant aduce, în esență, următoarele critici sentinței atacate: - instanța de fond a apreciat greșit în ceea ce privește îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat, preluând doar afirmațiile pârâtei, în condițiile în care actul a cărui suspendare a solicitat-o a fost prezentat doar judecătorului cauzei în formă clasificată, fiind în imposibilitatea de a dovedi existența mai multor împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat. Recurentul arată că în condițiile în care i s-ar fi comunicat în scris, nu doar verbal, actul a cărui suspendare o solicită, ar fi dovedit indubitabil că, prin retragerea avizului la informații clasificate, S.R.I.

l-a sancționat a patra oară pentru aceleași motive, impunându-se stoparea abuzurilor exercitate asupra persoanei sale de către intimata-pârâtă. Se susține că actul administrativ este lovit de nulitate absolută nefiind motivat în fapt, contrar dispozițiilor art. 84, 89, 93 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarului public și art. 268 din Legea nr. 53/2003, C. muncii, iar la emiterea lui nu au fost respectate procedurile prevăzute de O.D. nr. 0875/2002; - în mod eronat prima instanță a statuat că nu este îndeplinită condiția privitoare la paguba iminentă deoarece retragerea autorizației a produs consecințe în planul drepturilor salariale prin neplata unor sporuri cât și un prejudiciu de imagine ce are repercusiuni asupra carierei sale militare.

Aceste împrejurări, în opinia recurentului-reclamant, conduceau la concluzia că este îndeplinită condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente, dovedită de altfel și prin înscrisurile anexate dosarului de fond prin care a certificat că are în întreține 2 copii minori și cheltuieli de hrană, școlarizare, utilități și alte obligații contractuale bancare ce depășesc solda primită lunar de la pârâtă în condițiile retragerii autorizației de acces la informații clasificate; - instanța de fond nu a ținut seama de Recomandarea R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului Europei și nici de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția împotriva încălcărilor arbitrare ale drepturilor garantate de convenție atunci când a analizat cererea de suspendare formulată.

S.R.I. - U.M. nr. GG București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menționând că este legală și temeinică sentința recurată, întrucât în cauză nu a fost făcută dovada îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ. De asemenea, se precizează că împotriva reclamantului a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin Rechizitoriul din 24 iunie 2009 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. 14949/197/2009. Susține intimata și faptul că în baza O.Z.U.

nr. 55 din 18 februarie 2008, recurentul a fost pus la dispoziție, astfel că nu mai poate beneficia de drepturile de care pretinde că a fost lipsit, nefiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, ci dispozițiile din legea specială privind Statutul cadrelor militare, respectiv Legea nr. 80/1995. S.R.I. a depus și note scrise prin care a învederat că actul a cărui suspendare s-a solicitat a fost transmis Curții de Apel București la 13 octombrie 2008, acesta încadrându-se în categoria documentelor clasificate. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente cât și din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ., apreciază că acesta este nefondat. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Conform art. 15 alin. (1) din aceeași lege, cererea de suspendare a actului administrativ poate fi formulată odată cu acțiunea principală privind anularea acestuia sau printr-o cerere separată.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională. Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. După cum se constată, recurentul-reclamant a solicitat suspendarea actului prin care s-a constatat încetarea valabilității autorizației de acces la informații clasificate seria AA nr. BB din 11 iulie 2005 eliberată pe numele său și s-a dispus la data de 6 iunie 2008 retragerea acesteia, invocând motive de nelegalitate cât și abuzul autorității în emiterea acestui act.

În speță, motivele invocate privind nulitatea absolută a actului a cărui suspendare a executării se solicită, precum și nerespectarea procedurii de emitere a acestuia nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ, ci necesită o analiză pe fondul acestuia, or, instanța a fost învestită cu o cerere de suspendare a executării actului pe calea căreia nu poate prejudeca fondului litigiului. De asemenea, atitudinea abuzivă a autorității invocată de recurent în susținerea cererii de suspendare nu poate fi reținută ca satisfăcând cerințele unui caz bine justificat în sensul definiției menționată anterior, fiind corecte aprecierile instanței de fond cu referire la acest aspect.

Recurentul susține că dacă ar fi avut acces la ceea ce pârâta S.R.I. a prezentat judecătorului fondului în formă clasificată, ar fi dovedit indubitabil că prin retragerea autorizației în cauză a fost sancționat a patra oară pentru aceleași fapte, enumerând sancțiunile aplicate anterior. Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs anterioare, recurentul fusese încunoștințat de retragerea autorizației de acces la informații clasificate prin adresa din 11 iunie 2008 cât și verbal, fiindu-i aduse la cunoștință și dispozițiile legale ce au stat la baza retragerii avizului fiind expusă și situația litigiilor derulate cu intimata (Dosar nr. 6227/3/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

Este adevărat că actul a cărui suspendare a fost solicitată, fiind clasificat, a fost prezentat doar instanței, atât la fond cât și în recurs, însă recurentul nu a fost împiedicat în a produce dovezile pe care le considera utile în susținerea afirmațiilor sale, date fiind împrejurările de fapt și de drept ce îi erau cunoscute, acestea fiind redate, așa cum s-a reținut, într-o cerere de recurs anterioară. Prin urmare, susținerile recurentului din această perspectivă sunt nefondate. În ceea ce privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că acestea sunt nefondate. Pe de o parte, în mod corect instanța de fond a reținut că retragerea autorizației de acces la informații clasificate nu a avut efect în planul neplății unor sporuri ale recurentului-reclamant și nici asupra activității pe care o desfășoară în prezent, întrucât, fiind pus la dispoziție, în baza O.Z.U.

nr. 55 din 18 februarie 2008, acesta nu mai beneficia de drepturile de care susține că a fost lipsit și nici nu mai desfășura activități pe profilul „A”. Deci, nu retragerea autorizației în cauză a determinat diminuarea veniturilor recurentului. Pe de altă parte, condiția referitoare la „prevenirea unei pagube iminente” așa cum aceasta a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, nu este îndeplinită prin invocarea unui prejudiciu pur financiar, întrucât aceasta nu reprezintă o dovadă suficientă și concludentă a îndeplinirii acestei condiții. Pentru a se admite suspendarea executării, trebuie, în principiu, ca prejudiciul să fie nesusceptibil de a fi reparat printr-o indemnizație ulterioară, în situația în care actul generator al prejudiciului ar fi anulat.

Nici prejudiciul moral invocat nu se circumscrie definiției „pagubei iminente” din art. 2 alin. (1) lit. ș) menționat. În altă ordine, criticile referitoare la nesocotirea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Recomandării nr. R (89) 8 a Consiliului Miniștrilor al Consiliului Europei nu pot fi reținute ca fiind relevante în ceea ce privește îndeplinirea acestei condiții fără a se argumenta și demonstra de ce executarea actului menționat reprezintă un prejudiciu greu de reparat, așa cum acesta este caracterizat și în Recomandarea precizată anterior. În concluzie, în raport de cele reținute, instanța de fond a apreciat corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză, astfel că nu va fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza II din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva încheierii din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2010.