ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 901/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale, la data de 12 decembrie 2014, reclamanta P.M. a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 759 din 19 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale. Prin cererea de recurs, reclamanta a susținut că decizia curții de apel este nelegală, fiind că instanța a aplicat greșit prevederile art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 și ale art. 268 alin. (1) lit. a) C. muncii. La data de 12 ianuarie 2015, cererea de recurs formulată de reclamanta P.M.

împotriva Deciziei civile nr. 759 din 19 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. La data de 30 ianuarie 2015 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost însușit de membrii completului de judecată, iar la data de 12 februarie 2015 s-a dispus comunicarea raportului către părțile în litigiu. Conform dovezilor aflate ia filele 27 și 28 din dosar, la data de 16 februarie 2015, raportul a fost comunicat recurentei reclamante P.M. și intimatului pârât C.E.I.S. La data de 20 februarie 2015 intimatul C.E.I.S.

a depus punct de vedere, solicită anularea recursului, ca inadmisibil La datele de 23 februarie 2015, 25 februarie 2015 și 27 februarie 2015 recurenta reclamantă P.M. a depus puncte de vedere la raport. În cuprinsul acestora, a susținut că recursul este admisibil pentru că decizia curții de apel este nelegală, iar prevederile C. proc. civ. sunt greșite. A invocat prevederile art. 488 C. proc. civ., în susținerea admisibilității recursului. Reclamanta a susținut că instanța a aplicat prevederile Legii nr. 60/2011 cu privire la dialogul social, reținând că obiectul cauzei este contestare decizie concediere, deși ar fi trebuit aplicate prevederile art. 268 C. muncii, diferența dintre cele două fiind termenul de, contestare al deciziei de concediere.' A mai arătat și că instanța s-a antepronunțat prin Raport, deși reține incidența art. 493 alin. (2) C. proc.

civ., unde se prevede că raportul se % pronunță pe admisibilitatea în principiu a recursului. Analizând recursul, înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Prin Decizia civilă nr. 759 din 19 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins apelul formulat de reclamanta P.M. împotriva sentinței civile nr. 11302 din 17 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și a fost obligată apelantă să plătească intimatului cheltuieli de judecată în valoare de 800 lei, parte din onorariul de avocat avansat în apel.

Împotriva acestei decizii reclamanta P.M. a formulat, la data de 12 decembrie 2014, recurs. Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P.M. are ca obiect anularea deciziei de concediere; reîncadrarea în muncă în funcția deținută anterior și încheierea unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată; plata despăgubirilor salariale reprezentând cuantumul lunar al ultimului salariu indexat, majorat și reactualizat de la 01 ianuarie 2012 până la data reîncadrării, aspect față de care se constată că obiectul prezentului dosar este un litigiu de muncă. Față de natura pretenției deduse judecății, se reține incidența dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr, 134/2010 privind Noul C. proc.

civ., care stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse ^recursului hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă șî de asigurări sociale. De asemenea, în aceste litigii nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc.

civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect cereri în materie de asigurări sociale, rezultă că Decizia civilă nr. 759 din 19 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului. Înalta Curte a constatat și că susținerile reclamantei, formulate prin cererea de recurs și reiterate prin punctele de vedere depuse la dosar, nu aduc argumente care să înlăture excepția inadmisibilității recursului, ci se referă la situația de fapt reținută. Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., raportate la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva Deciziei nr. 759 din 19 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2015.