ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 901/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 901/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Curții de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind
conflicte de muncă si asigurări sociale, la data de 12 decembrie 2014,
reclamanta P.M. a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 759 din 19 mai
2014 a Curții de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind
conflicte de muncă si asigurări sociale.
Prin cererea de
recurs, reclamanta a susținut că decizia curții de apel este nelegală, fiind că
instanța a aplicat greșit prevederile art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 și
ale art. 268 alin. (1) lit. a) C. muncii.
La data de 12
ianuarie 2015, cererea de recurs formulată de reclamanta P.M. împotriva
Deciziei civile nr. 759 din 19 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a
Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale, a
fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I
civilă.
La data de 30
ianuarie 2015 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a
recursului, care a fost însușit de membrii completului de judecată, iar la data
de 12 februarie 2015 s-a dispus comunicarea raportului către părțile în
litigiu.
Conform
dovezilor aflate ia filele 27 și 28 din dosar, la data de 16 februarie 2015,
raportul a fost comunicat recurentei reclamante P.M. și intimatului pârât
C.E.I.S.
La data de 20
februarie 2015 intimatul C.E.I.S. a depus punct de vedere, solicită anularea recursului,
ca inadmisibil
La datele de 23
februarie 2015, 25 februarie 2015 și 27 februarie 2015 recurenta reclamantă P.M.
a depus puncte de vedere la raport.
În cuprinsul
acestora, a susținut că recursul este admisibil pentru că decizia curții de
apel este nelegală, iar prevederile C. proc. civ. sunt greșite. A invocat
prevederile art. 488 C. proc. civ., în susținerea admisibilității recursului.
Reclamanta a
susținut că instanța a aplicat prevederile Legii nr. 60/2011 cu privire la
dialogul social, reținând că obiectul cauzei este contestare decizie
concediere, deși ar fi trebuit aplicate prevederile art. 268 C. muncii,
diferența dintre cele două fiind termenul de, contestare al deciziei de
concediere.'
A mai arătat și
că instanța s-a antepronunțat prin Raport, deși reține incidența art. 493 alin.
(2) C. proc. civ., unde se prevede că raportul se % pronunță pe admisibilitatea
în principiu a recursului.
Analizând recursul,
înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele
considerente:
Prin Decizia
civilă nr. 759 din 19 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a
civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost
respins apelul formulat de reclamanta P.M. împotriva sentinței civile nr. 11302
din 17 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a
conflicte de muncă și asigurări sociale, și a fost obligată apelantă să
plătească intimatului cheltuieli de judecată în valoare de 800 lei, parte din
onorariul de avocat avansat în apel.
Împotriva
acestei decizii reclamanta P.M. a formulat, la data de 12 decembrie 2014,
recurs.
Înalta Curte
reține că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P.M. are ca
obiect anularea deciziei de concediere; reîncadrarea în muncă în funcția
deținută anterior și încheierea unui contract de muncă pe perioadă
nedeterminată; plata despăgubirilor salariale reprezentând cuantumul lunar al
ultimului salariu indexat, majorat și reactualizat de la 01 ianuarie 2012 până
la data reîncadrării, aspect față de care se constată că obiectul prezentului
dosar este un litigiu de muncă.
Față de natura
pretenției deduse judecății, se reține incidența dispozițiilor art. 18 alin. (2)
din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr,
134/2010 privind Noul C. proc. civ., care stipulează că în procesele pornite
începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15
februarie 2013, nu sunt supuse ^recursului hotărârile pronunțate în cererile
privitoare la conflictele de muncă șî de asigurări sociale.
De asemenea, în
aceste litigii nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de
apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt
supuse numai apelului.
Coroborând
dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt
hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale
art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform
cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca
obiect cereri în materie de asigurări sociale, rezultă că Decizia civilă nr. 759
din 19 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru
cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale, este definitivă, nefiind
supusă căii de atac a recursului.
Înalta Curte a
constatat și că susținerile reclamantei, formulate prin cererea de recurs și
reiterate prin punctele de vedere depuse la dosar, nu aduc argumente care să
înlăture excepția inadmisibilității recursului, ci se referă la situația de
fapt reținută.
Având în vedere
dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportate la art. 493 alin. (5)
C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat, ca
inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva Deciziei nr. 759
din 19 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru
cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale.
Fără cale de
atac.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 26 martie 2015.