ÎCCJ, Decizia nr. 407/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 510 din 26 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5511/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.V. împotriva Rezoluției nr. 1508/P/2008 din 7 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 1508/P/2008 din 7 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de S.G. - procuror șef birou în cadrul D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Vrancea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 268 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Ordonanța nr. 4821/2369/II/2/2009 din 18 mai 2009. Procurorii au reținut că în sarcina intimatului nu se poate reține săvârșirea niciunei fapte de natură penală, întrucât acesta și-a desfășurat activitatea cu respectarea dispozițiilor legale și având în vedere probele administrate în cauză.

În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 1508/P/2008 din 7 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 510 din 26 martie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis fapte care să atragă răspunderea sa penală. Împotriva acestei sentințe, petentul T.V. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 268 C. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că: Prin Rechizitoriul nr. 58/D/P/2007 din 18 decembrie 2008 al D.I.I. C.O.T., biroul teritorial Vrancea s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ț.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același rechizitoriu au fost trimiși în judecată și alți doi inculpați. În fapt, s-a reținut în sarcina acestora că în perioada august 2007 - iulie 2008, inculpatul Ț.V. împreună cu inculpații G.C.C. și Y.Y., au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave și în baza unei hotărâri infracționale unice, în mod repetat au indus în eroare reprezentanții mai multor societăți comerciale cu prilejul încheierii și executării unor contracte pricinuind o pagubă de 1.648.941,27 lei. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Vrancea sub nr. 4685/91/2008. Fiind nemulțumit de modul în care s-a desfășurat ancheta, Ț.V.

a sesizat mai multe aspecte referitoare la activitatea desfășurată de procurorul S.G., în Dosarul nr. 58/D/P/2007 al D. I.I.C.O.T., biroul teritorial Vrancea și anume: 1. Faptul că la data de 03 iulie 2008, în intervalul 6 05 - 11 00 , la domiciliul său a fost efectuată o percheziție, deși urmărirea penală nu era începută în cauză; din dispoziția aceluiași procuror a fost efectuată, la aceeași dată o percheziție și la un imobil aparținând SC T.T. SRL Tulnici, în condițiile în care autorizația de percheziție era emisă pentru SC L.C. SRL.

Analizând actele și lucrările dosarului rezultă că, deși, față de petent s-a dispus începerea urmăririi penale la data de 3 iulie 2008, ora 13 20 , în momentul solicitării și, respectiv, a emiterii autorizației de percheziție, urmărirea penală era începută in rem, încă din data de 4 decembrie 2007. La dosar există o încheiere de îndreptare a erorii materiale dispusă de instanță la data de 3 iulie 2008, în baza căruia s-a emis o nouă autorizație de percheziție valabilă, în care a fost inclus și „punctul de lucru - Pensiunea Tulnici, discotecă, bar”, aparținând SC T.T. SRL Tulnici. 2. Faptul că magistratul respectiv a dispus reținerea sa fără să existe probe care să-i dovedească vinovăția, iar în cuprinsul propunerii de arestare preventivă a prezentat evaziv și în termeni generali faptele pentru care era cercetat.

Din datele dosarului rezultă că propunerea de arestare preventivă a fost admisă de instanță, măsură ce a fost prelungită pe tot parcursul urmăririi penale, inculpații fiind trimiși în judecată în stare de arest preventiv, astfel încât nu s-a probat că procurorul ar fi comis vreun abuz în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în legătură cu instrumentarea dosarului în care intimatul era cercetat. 3. Faptul că din dispoziția aceluiași magistrat s-a aplicat în mod nelegal sechestru asigurător pe mai multe bunuri aparținând SC L.C. SRL Focșani, împiedicând societatea să-și continue activitatea și creând premisele stării de insolvență. Orice nemulțumire a petentului legată de măsurile dispuse de procuror poate fi valorificată prin căile legale de atac prevăzute de lege și nu prin plângerile penale formulate împotriva magistratului.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluției nr. 1508/P/2008 din 7 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul T.V. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul T.V. împotriva sentinței nr. 510 din 26 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5511/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.