ÎCCJ, Decizia nr. 407/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 510 din 26 martie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

5511/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.V.

împotriva Rezoluției nr. 1508/P/2008 din 7 aprilie 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rezoluția nr. 1508/P/2008

din 7 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

s-a dispus, în

temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de S.G. - procuror șef birou în cadrul

D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Vrancea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 246 și art. 268 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții,

petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Ordonanța nr. 4821/2369/II/2/2009

din 18 mai 2009.

Procurorii au reținut

că în sarcina intimatului nu se poate reține săvârșirea niciunei fapte de

natură penală, întrucât acesta și-a desfășurat activitatea cu respectarea

dispozițiilor legale și având în vedere probele administrate în cauză.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 1508/P/2008

din 7 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost

respinsă ca nefondată prin sentința nr. 510 din 26 martie 2010 a Secției Penale

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului

rezultă că intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină

concordanță cu legea și nu a comis fapte care să atragă răspunderea sa penală.

Împotriva acestei

sentințe, petentul T.V. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 268 C. pen.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că:

Prin

Rechizitoriul

nr. 58/D/P/2007 din 18

decembrie 2008 al D.I.I.

C.O.T., biroul teritorial Vrancea s-a dispus

trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ț.V.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

7 din Legea nr. 39/2003 și

art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen. Prin același rechizitoriu au fost trimiși în judecată și alți doi

inculpați.

În

fapt, s-a reținut în sarcina acestora că în perioada august 2007 - iulie

2008, inculpatul Ț.V. împreună cu inculpații G.C.C.

și Y.Y., au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de

infracțiuni grave și în baza unei hotărâri infracționale unice, în mod repetat

au indus în eroare reprezentanții mai multor societăți comerciale cu prilejul

încheierii și executării unor contracte pricinuind o pagubă de 1.648.941,27

lei.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Vrancea sub nr. 4685/91/2008.

Fiind

nemulțumit de modul în care s-a desfășurat ancheta, Ț.V.

a sesizat mai multe aspecte referitoare la activitatea desfășurată de

procurorul S.G., în Dosarul nr. 58/D/P/2007 al D.

I.I.C.O.T., biroul

teritorial Vrancea și anume:

1.

Faptul că la data de 03 iulie 2008, în intervalul 6

05

- 11

00

,

la domiciliul său a fost efectuată o percheziție, deși urmărirea penală nu era

începută în cauză; din

dispoziția aceluiași

procuror a fost efectuată, la aceeași dată o percheziție și la un

imobil

aparținând SC T.T. SRL Tulnici, în condițiile în care autorizația

de percheziție era emisă pentru SC L.C. SRL.

Analizând actele și

lucrările dosarului rezultă că, deși, față de petent s-a dispus începerea urmăririi

penale la data de 3 iulie 2008, ora 13

20

, în momentul solicitării

și, respectiv, a emiterii autorizației de percheziție, urmărirea penală era

începută in rem, încă din data de 4 decembrie 2007.

La dosar există o

încheiere de îndreptare a erorii materiale dispusă de instanță la data de 3

iulie 2008, în baza căruia s-a emis o nouă autorizație de percheziție valabilă,

în care a fost inclus și „punctul de lucru - Pensiunea Tulnici, discotecă,

bar”, aparținând SC T.T. SRL Tulnici.

fără să existe probe care

să-i dovedească vinovăția, iar în cuprinsul propunerii de

arestare preventivă a prezentat evaziv și în termeni generali faptele pentru

care era cercetat.

Din datele dosarului

rezultă că propunerea de arestare preventivă a fost admisă de instanță, măsură

ce a fost prelungită pe tot parcursul urmăririi penale, inculpații fiind

trimiși în judecată în stare de arest preventiv, astfel încât nu s-a probat că

procurorul ar fi comis vreun abuz în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în

legătură cu instrumentarea dosarului în care intimatul era cercetat.

3.

Faptul că din dispoziția aceluiași magistrat s-a aplicat în mod nelegal

sechestru asigurător pe mai multe bunuri aparținând SC L.C. SRL Focșani,

împiedicând societatea să-și continue activitatea și creând premisele stării de

insolvență.

Orice nemulțumire a

petentului legată de măsurile dispuse de procuror poate fi valorificată prin

căile legale de atac prevăzute de lege și nu prin plângerile penale formulate împotriva

magistratului.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor

legale ale unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de acesta.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluției

nr. 1508/P/2008 din 7 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de petentul T.V. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul T.V. împotriva sentinței nr. 510 din 26

martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 5511/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.