ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2560/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel

Constanța, G.Ș. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 185/CA din 16 martie 2011 a Curții de Apel Constanța,

decizie irevocabilă.

Prin decizia nr. 185/CA din 16

martie 2011 a Curții de Apel Constanța a fost respins recursul declarat de

recurentul-reclamant G.Ș., deținut în Penitenciarul Tulcea, împotriva sentinței

civile nr. 2738 din 04 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea în

dosarul nr. 3292/88/2010 în contradictoriu cu intimații pârâți - Directorul Penitenciarului

Tulcea – F.I., Comandantul de Secție – D.I., ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că

prin cererea înregistrată la

Tribunalul Tulcea sub nr. 3292/88 din 14 septembrie 2010, reclamantul G.Ș. a

chemat în judecată pe pârâții F.I., în calitate de Director al Penitenciarului

Tulcea și D.I., în calitate de Șef secție deținere interioară în Penitenciarul

Tulcea pentru a fi obligați să îi pună la dispoziție mai multe acte normative

și decizii ale Directorului General al A.N.P.

Prin sentința civilă nr. 2738 din 04

noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a respins acțiunea ca

nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că reclamantul a solicitat conducerii Penitenciarului Tulcea

să îi acorde contra cost mai multe acte normative, respectiv Legea nr. 544/2001

privind liberul acces la informațiile de interes public; Legea nr. 546/2002

privind grațierea și procedura acordării grațierii; Legea nr. 27/2003 pentru

înființarea comunei Tămășeu, județ Bihor, prin reorganizarea comunei Biharia;

Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de

asigurări sociale; Ordinul nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a

prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte

drepturi de asigurări sociale; Legea nr. 687/2006; Legea nr. 349/2002 pentru

prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun; Legea nr. 61/1991

pentru sancționarea faptelor de călcare a unor norme de conviețuire socială, a

ordinii și liniștii publice; H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la

informațiile de interes public; H.G. nr. 1897 din 2006 pentru aprobarea

Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor

și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;

Ordonanța nr. 244 din 2002; Deciziile directorului general al A.N.P. nr. 430/2006,

nr. 323/2009 (abrogată prin Decizia A.N.P. nr. 430/2009) și nr. 499/2007.

A motivat prima instanță că, în

conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001, prin informație de interes

public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din

activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de

suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației. Astfel, actele

normative emise de Parlament, Guvern sau ministere solicitate nu fac parte din

informațiile de interes public pe care pârâții aveau obligația să le comunice

în baza Legii nr. 544/2001. În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit.

a) coroborate cu dispozițiile art. 5 alin. (5) din același act normativ,

accesul la informațiile de interes public care privesc organizarea și

funcționarea instituțiilor publice se realizează prin afișarea sau prin

consultarea la sediul unității.

La susținerea reclamantului potrivit

cu care i-a fost încălcat dreptul la informațiile de interes public prevăzut de

art. 41 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor

dispune de organele judiciare în cursul procesului penal, instanța a considerat

că pârâții nu aveau obligația de a pune la dispoziția persoanelor private de

libertate decât actele normative prevăzute la art. 43, respectiv cele care

privesc numai executarea pedepselor private de libertate și liberul acces la

informațiile de interes public, respectiv: prevederile Codului penal și ale

Codului de procedură penală referitoare la executarea pedepselor privative de

libertate, prezenta lege, regulamentul de aplicare a dispozițiilor acesteia,

ordinele emise în temeiul legii, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la

informațiile de interes public și H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la

informațiile de interes public, precum și regulamentul de ordine interioară a

penitenciarului; aceste acte sunt puse la dispoziție persoanelor aflate în

executarea pedepselor privative de libertate, în limba română sau în limba pe

care o înțeleg, imediat după primirea în penitenciar, în locuri accesibile.

Accesul la actele

normative enunțate mai sus se realizează în două moduri: la venirea în

penitenciar, prin aducerea la cunoștință a actelor normative prevăzute la art. 43

din Legea nr. 275/2006. În acest sens, reclamantului i-au fost puse la

dispoziție prevederile Codului penal și ale Codului de procedură penală

referitoare la executarea pedepselor private de libertate, ale Legii nr. 275/2006

și regulamentul de aplicare a dispozițiilor acesteia, ordinele emise în temeiul

legii, Legea nr. nr. 544/2001 și H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 prin intermediul mapei de cameră.

Mapa de cameră reprezintă un dosar în care sunt actele normative mai sus

menționate și care este permanent la dispoziția persoanelor private de

libertate; la primirea în unitățile penitenciare se încheie un proces-verbal cu

privire la faptul că i-au fost puse la dispoziție actele normative enunțate mai

sus și că le are la dispoziție prin intermediul mapei de cameră. Un astfel de

proces-verbal a fost încheiat și cu reclamantul la data de 08 iulie 2010 cu

ocazia primirii în Penitenciarul Tulcea; în timpul detenției, fiecare persoană

privată de libertate poate solicita accesul oricând la textele actelor

normative enumerate mai sus la supraveghetorul secției care le are la

dispoziție.

Reclamantul a uzat de

cele două moduri de acces la informațiile la care are acces potrivit legii.

Instanța a reținut că nu există

obligația legală a pârâților de a-i furniza reclamantului copii ale actelor

normative solicitate prin cererea din 19 iulie 2010, deoarece acestea nu sunt

informații de interes public astfel cum le definește Legea nr. 544/2001.

Curtea de Apel în

soluționarea recursului declarat de reclamant a constatat că instanța de fond a

analizat în mod corect limitele în care dreptul pretins a fi vătămat poate fi

exercitat, constatând că, față de ceea ce reclamantul a solicitat, refuzul

pârâților este unul justificat.

Astfel, art. 6 din Legea

nr. 544/2001 consacră dreptul oricărei persoane de a solicita și obține de la

autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi,

informațiile de interes public, precum și obligația corelativă a autorităților

și instituțiilor publice de a asigura persoanelor, la cererea acestora,

informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal.

Art. 2 lit. b) din lege

stabilește că prin informație de interes public se înțelege orice informație

care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice

sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de

exprimare a informației, iar la art. 5 alin. (1) lit. a) se prevede că „Fiecare

autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu

următoarele informații de interes public: actele normative care reglementează

organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice”

În acord cu dispozițiile

menționate, care constituie de altfel cadrul normativ general în care se

exercită dreptul de a avea acces la informații de interes public, art. 41 din

Legea nr. 275/2006 reglementează, în mod special, dreptul persoanelor aflate în

executarea pedepselor privative de libertate de a avea acces la informațiile de

interes public, stabilindu-se totodată că „accesul persoanelor aflate în

executarea pedepselor privative de libertate la informațiile de interes public

se realizează în condițiile legii”.

În ceea ce privește

obligația de a comunica acte normative, aceasta se reduce la actele care

reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice,

iar la art. 43 din lege se enumeră dispozițiile legale și documentele pe care

penitenciarul este ținut să le pună la dispoziția persoanelor aflate în

executarea pedepselor privative de libertate, precum și modalitățile în care se

realizează accesul la informații.

Prin urmare, instanța de

recurs a apreciat că recurentul nu are dreptul de a solicita orice acte

normative, ci doar acelea prevăzute de lege, iar pârâții au obligația de a

furniza doar acele informații care se încadrează în dispozițiile legale. Ori,

astfel cum a reținut și prima instanță, conform procesului-verbal încheiat,

recurentul-reclamant a fost informat în legătură cu actele normative prevăzute

la art. 43 din Legea nr. 275/2006.

Recurentul a criticat soluția

instanței de recurs ca netemeinică și nelegală.

A precizat că a solicitat numai

informații de interes public și că în mod abuziv îi este încălcat dreptul la

informațiile solicitate.

II. Decizia instanței Înaltei Curți

de Casație și Justiție

Înalta Curte sesizată cu cererea de

recurs de față și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că

recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

În conformitate cu dispozițiile art.

125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată

sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile

interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile

legii.

În conformitate cu dispozițiile

Codului de procedură civilă, în prezent sunt instituționalizate mai multe căi

de atac a hotărârilor judecătorești, și anume, apelul, recursul, contestația în

anulare, revizuirea și recursul în interesul legii.

Codul de procedură civilă

reglementează în Titlul V - Capitolul I, recursul (art. 299-316), cale

extraordinară de atac, iar în art. 299 se precizează ce hotărâri sunt supuse

recursului.

Conform dispozițiilor art. 299 alin.

(1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum

și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate

jurisdicțională sunt supuse recursului.

Înalta Curte, văzând actele și

lucrările dosarului, a constatat că hotărârea atacată cu recurs a fost

pronunțată în calea de atac a recursului, hotărâre irevocabilă.

Din coroborarea dispozițiilor art. 377

alin. (2) și art. 299 C. proc. civ. rezultă că în sistemul român de jurisdicție

este statuat principiul unicității recursului.

Pentru motivele arătate, întrucât

recursul nu privește o hotărâre dintre cele enumerate de art. 299 C. proc. civ.,

care pot fi atacate cu recurs, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca

inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de G.Ș.

împotriva deciziei nr. 185/CA din 16 martie 2011 a Curții de Apel Constanța,

secția contencios administrativ și fiscal ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 mai 2012.