ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2560/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța, G.Ș. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 185/CA din 16 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, decizie irevocabilă. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin decizia nr. 185/CA din 16 martie 2011 a Curții de Apel Constanța a fost respins recursul declarat de recurentul-reclamant G.Ș., deținut în Penitenciarul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 2738 din 04 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 3292/88/2010 în contradictoriu cu intimații pârâți - Directorul Penitenciarului Tulcea – F.I., Comandantul de Secție – D.I., ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. 3292/88 din 14 septembrie 2010, reclamantul G.Ș. a chemat în judecată pe pârâții F.I., în calitate de Director al Penitenciarului Tulcea și D.I., în calitate de Șef secție deținere interioară în Penitenciarul Tulcea pentru a fi obligați să îi pună la dispoziție mai multe acte normative și decizii ale Directorului General al A.N.P. Prin sentința civilă nr. 2738 din 04 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a solicitat conducerii Penitenciarului Tulcea să îi acorde contra cost mai multe acte normative, respectiv Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public; Legea nr. 546/2002 privind grațierea și procedura acordării grațierii; Legea nr. 27/2003 pentru înființarea comunei Tămășeu, județ Bihor, prin reorganizarea comunei Biharia; Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale; Ordinul nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale; Legea nr. 687/2006; Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun; Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de călcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice; H.G.

nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public; H.G. nr. 1897 din 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal; Ordonanța nr. 244 din 2002; Deciziile directorului general al A.N.P. nr. 430/2006, nr. 323/2009 (abrogată prin Decizia A.N.P. nr. 430/2009) și nr. 499/2007. A motivat prima instanță că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001, prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației.

Astfel, actele normative emise de Parlament, Guvern sau ministere solicitate nu fac parte din informațiile de interes public pe care pârâții aveau obligația să le comunice în baza Legii nr. 544/2001. În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) coroborate cu dispozițiile art. 5 alin. (5) din același act normativ, accesul la informațiile de interes public care privesc organizarea și funcționarea instituțiilor publice se realizează prin afișarea sau prin consultarea la sediul unității.

La susținerea reclamantului potrivit cu care i-a fost încălcat dreptul la informațiile de interes public prevăzut de art. 41 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispune de organele judiciare în cursul procesului penal, instanța a considerat că pârâții nu aveau obligația de a pune la dispoziția persoanelor private de libertate decât actele normative prevăzute la art. 43, respectiv cele care privesc numai executarea pedepselor private de libertate și liberul acces la informațiile de interes public, respectiv: prevederile Codului penal și ale Codului de procedură penală referitoare la executarea pedepselor privative de libertate, prezenta lege, regulamentul de aplicare a dispozițiilor acesteia, ordinele emise în temeiul legii, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și H.G.

nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, precum și regulamentul de ordine interioară a penitenciarului; aceste acte sunt puse la dispoziție persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, în limba română sau în limba pe care o înțeleg, imediat după primirea în penitenciar, în locuri accesibile. Accesul la actele normative enunțate mai sus se realizează în două moduri: la venirea în penitenciar, prin aducerea la cunoștință a actelor normative prevăzute la art. 43 din Legea nr. 275/2006. În acest sens, reclamantului i-au fost puse la dispoziție prevederile Codului penal și ale Codului de procedură penală referitoare la executarea pedepselor private de libertate, ale Legii nr. 275/2006 și regulamentul de aplicare a dispozițiilor acesteia, ordinele emise în temeiul legii, Legea nr. nr. 544/2001 și H.G.

nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 prin intermediul mapei de cameră. Mapa de cameră reprezintă un dosar în care sunt actele normative mai sus menționate și care este permanent la dispoziția persoanelor private de libertate; la primirea în unitățile penitenciare se încheie un proces-verbal cu privire la faptul că i-au fost puse la dispoziție actele normative enunțate mai sus și că le are la dispoziție prin intermediul mapei de cameră. Un astfel de proces-verbal a fost încheiat și cu reclamantul la data de 08 iulie 2010 cu ocazia primirii în Penitenciarul Tulcea; în timpul detenției, fiecare persoană privată de libertate poate solicita accesul oricând la textele actelor normative enumerate mai sus la supraveghetorul secției care le are la dispoziție.

Reclamantul a uzat de cele două moduri de acces la informațiile la care are acces potrivit legii. Instanța a reținut că nu există obligația legală a pârâților de a-i furniza reclamantului copii ale actelor normative solicitate prin cererea din 19 iulie 2010, deoarece acestea nu sunt informații de interes public astfel cum le definește Legea nr. 544/2001. Curtea de Apel în soluționarea recursului declarat de reclamant a constatat că instanța de fond a analizat în mod corect limitele în care dreptul pretins a fi vătămat poate fi exercitat, constatând că, față de ceea ce reclamantul a solicitat, refuzul pârâților este unul justificat.

Astfel, art. 6 din Legea nr. 544/2001 consacră dreptul oricărei persoane de a solicita și obține de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public, precum și obligația corelativă a autorităților și instituțiilor publice de a asigura persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal.

Art. 2 lit. b) din lege stabilește că prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației, iar la art. 5 alin. (1) lit. a) se prevede că „Fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu următoarele informații de interes public: actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice” În acord cu dispozițiile menționate, care constituie de altfel cadrul normativ general în care se exercită dreptul de a avea acces la informații de interes public, art. 41 din Legea nr. 275/2006 reglementează, în mod special, dreptul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate de a avea acces la informațiile de interes public, stabilindu-se totodată că „accesul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate la informațiile de interes public se realizează în condițiile legii”.

În ceea ce privește obligația de a comunica acte normative, aceasta se reduce la actele care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice, iar la art. 43 din lege se enumeră dispozițiile legale și documentele pe care penitenciarul este ținut să le pună la dispoziția persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum și modalitățile în care se realizează accesul la informații. Prin urmare, instanța de recurs a apreciat că recurentul nu are dreptul de a solicita orice acte normative, ci doar acelea prevăzute de lege, iar pârâții au obligația de a furniza doar acele informații care se încadrează în dispozițiile legale. Ori, astfel cum a reținut și prima instanță, conform procesului-verbal încheiat, recurentul-reclamant a fost informat în legătură cu actele normative prevăzute la art. 43 din Legea nr. 275/2006.

3. Recursul la recurs declarat de reclamant Recurentul a criticat soluția instanței de recurs ca netemeinică și nelegală. A precizat că a solicitat numai informații de interes public și că în mod abuziv îi este încălcat dreptul la informațiile solicitate. II. Decizia instanței Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte sesizată cu cererea de recurs de față și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

În conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă, în prezent sunt instituționalizate mai multe căi de atac a hotărârilor judecătorești, și anume, apelul, recursul, contestația în anulare, revizuirea și recursul în interesul legii. Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V - Capitolul I, recursul (art. 299-316), cale extraordinară de atac, iar în art. 299 se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului. Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată în calea de atac a recursului, hotărâre irevocabilă.

Din coroborarea dispozițiilor art. 377 alin. (2) și art. 299 C. proc. civ. rezultă că în sistemul român de jurisdicție este statuat principiul unicității recursului. Pentru motivele arătate, întrucât recursul nu privește o hotărâre dintre cele enumerate de art. 299 C. proc. civ., care pot fi atacate cu recurs, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de G.Ș. împotriva deciziei nr. 185/CA din 16 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2012.