ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3259/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 10 iunie

2011, reclamantul T.V.C. a chemat în judecată M.A.I., Direcția Generală de

Informații și Protecție Internă și Serviciul de Informații și Protecție Internă

Dolj, solicitând anularea dispoziției din 25 martie 2011 și a ordinului din 19

aprilie 2011 prin care a fost sancționat cu „amânarea promovării în funcții

superioare pe o perioadă de 2 ani” pentru comiterea abaterilor disciplinare de

neglijență în îndeplinirea dispozițiilor primite de la șefii ierarhici și

respectiv, de încălcare a prevederilor legale referitoare la îndatoririle

polițiștilor.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că sancționarea sa este abuzivă și nelegală, pârâții

ignorând nejustificat apărările prezentate în timpul desfășurării cercetării

disciplinare și încălcând dispozițiile legale în materie.

Prin sentința nr. 663

din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea actelor administrative atacate.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a constatat că pârâții au reținut în mod neîntemeiat

săvârșirea abaterilor disciplinare în sarcina reclamantului, în condițiile în

care nu sunt îndeplinite cerințele legale privind vinovăția, rezultatul dăunător

și legătura de cauzalitate.

Sub acest aspect,

instanța de fond a stabilit că reclamantul nu a avut cunoștință despre

activitatea infracțională a persoanelor pe care le-a transportat cu propriul

autoturism în seara de 20 noiembrie 2010, astfel încât în mod eronat s-a

reținut că ar fi acționat în scopul favorizării infractorilor.

De altfel, a mai

arătat instanța, în dosarul penal format la parchet nu s-a dispus nici un fel

de măsură procesuală împotriva reclamantului, de natură să justifice sancțiunea

disciplinară aplicată.

Instanța a constatat

și faptul că pârâții nu au făcut dovada rezultatului dăunător, precum și a

legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, respectiv între acțiunea

de transport a celor implicați în furtul unor cabluri telefonice și

compromiterea acțiunii de prindere în flagrant a făptuitorilor.

Împotriva sentinței

au declarat recurs pârâții M.A.I. și Direcția Generală de Informații și

Protecție Internă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâții au

învederat că instanța a interpretat eronat probele dosarului din care rezultă

că ajutorul dat de reclamant participanților la furtul cablurilor telefonice a

fost determinant în zădărnicirea prinderii în flagrant a făptuitorilor.

Prin fapta comisă, au

arătat pârâții, reclamantul a încălcat cu vinovăție obligația statutară de a

avea o conduită corectă, de a nu compromite prestigiul funcției sau al

instituției.

Or, s-a precizat prin

motivele de recurs, reclamantul a fost atras într-o activitate cu importante

prejudicii de imagine atât carierei sale profesionale, cât și instituției unde

funcționează ca subinspector.

Pârâții au învederat

că instanța de fond a considerat în mod nejustificat că reclamantul nu ar fi

vinovat de comiterea abaterilor disciplinare reținute, ignorând atât

circumstanțele de fapt, cât și obligațiile de diligență și prudență, ce-i

reveneau ofițerului în raport și de experiența și pregătirea sa profesională.

S-a menționat și

faptul că, făcându-se dovada încălcării obligațiilor de serviciu, precum și a

vinovăției reclamantului, sunt prezumate existența rezultatului dăunător și

legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat,

urmând a fi admis și a se dispune modificarea sentinței, în sensul respingerii

acțiunii ca neîntemeiate.

Astfel, rezultă din

probele dosarului – situație necontestată de reclamant - că în seara de 20

noiembrie 2010, ofițerul s-a deplasat în comuna T. la solicitarea telefonică a

lui S.V., pe care îl cunoștea ca informator al poliției și l-a transportat pe

acesta și pe alți doi bărbați în Craiova, verificările ulterioare stabilind că

cele trei persoane participaseră la furtul unor cabluri telefonice, iar în zonă

se aflau mai multe echipaje de poliție pentru identificarea și prinderea

făptuitorilor.

Instanța de fond a

reținut neîndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii disciplinare

față de lipsa vinovăției reclamantului care nu ar fi cunoscut ce prin

activitatea sa, îi ajuta pe autorii furtului să fugă de la locul faptei.

Dar instanța nu era

chemată să constate existența vinovăției ca element al răspunderii penale,

având doar atributul de a stabili dacă reclamantul a comis abaterile

disciplinare reținute, respectiv încălcarea dispozițiilor șefilor ierarhici,

precum și a prevederilor legale referitoare la îndatoririle legale ale

polițiștilor.

Sub acest aspect,

prin actele administrative atacate s-a reținut în mod justificat că reclamantul

nu a respectat dispoziția a directorului general al Direcției Generale de

Informații și Protecție Internă pentru aprobarea codului deontologic al

personalului instituției, potrivit căreia angajații sunt obligați să evite orice

împrejurare care i-ar aduce deservicii, riscuri de imagine personală sau la

adresa unității angajatoare.

De asemenea, corect

s-a stabilit și încălcarea prevederilor art. 42 lit. d) din Legea nr. 360/2002,

potrivit cărora polițistul este obligat să aibă o conduită corectă, să nu

abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită, prin activitatea sa publică

ori privată, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte.

Având în vedere fapta

comisă, compromiterea probității profesionale a reclamantului prin mediatizarea

negativă, de natură să aducă și prejudicii de imagine instituției, s-a conchis

în mod justificat prin actele administrative contestate că reclamantul a comis

abaterile disciplinare prevăzute de art. 57 lit. b) și k) din Legea nr. 360/2002,

pentru care s-a aplicat sancțiunea reglementată de art. 58 lit. c) din același

act normativ, ce apare ca fiind corect individualizată.

De menționat că

împotriva reclamantului s-a început și urmărirea penală pentru săvârșirea

infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., la

data de 31 ianuarie 2011, iar prin rechizitoriul din 28 aprilie 2011 prin care

autorii furtului de cablu telefonic au fost trimiși în judecată s-a disjuns

cauza referitoare la fapta ofițerului.

În raport de cele

expuse mai sus, Curtea va admite recursurile declarate și va modifica sentința

atacată, urmând a respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Direcția Generală de Informații și Protecție Internă și de M.A.I.-Direcția

Generală Juridică împotriva sentinței civile nr. 663 din 14 decembrie 2011 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul T.V.C.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27

iunie

2012.