ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4421/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3570 din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. și a constatat calitatea pârâtului D.N. de lucrător al Securității. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că pârâtul a activat în cadrul fostei Securități, având gradul de locotenent-colonel în cadrul Unității Speciale de Luptă Antiteroristă în perioada 1981-1982 și în cadrul Direcției a III-a, în anul 1987. Potrivit înscrisurilor pe care se întemeiază nota de constatare din 06 octombrie 2009, pârâtul a activat în cadrul urmăririi informative a unor persoane aflate în atenția Securității pentru relații cu cetățeni străini.

De asemenea, a supravegheat o persoană care activa ca sportiv la Clubul Sportiv R. pentru legături cu o serie de cetățeni străini cu care întreținea relații de prietenie. În plus, pârâtul a întocmit note informative în cursul anului 1982 cu privire la activitatea unor persoane supravegheate de un informator care supraveghea activitatea mai multor persoane, iar în perioada 1973-1989 a întocmit o serie de documente privind supravegherea informativă a angajaților și colaboratorilor Radio-Televiziunii Române. Astfel, în nota întocmită la data de 05 august 1981 se consemnează atitudinea pe o perioadă de câteva luni a unui regizor de montaj din Radio-Televiziunea Română.

De asemenea, din notele informative întocmite la 30 mai 1978, 10 octombrie 1978, 07 octombrie 1978 se constată că pârâtul în calitate de ofițer a condus supravegherea informativă a unui actor pe tot parcursul anului, notele informative fiind prezentate și trimise Direcției I la ordinul pârâtului, maior la acea data. Tot din conținutul notei de constatare se reține că, același pârât, s-a ocupat de recrutarea ca informator a unui ghid din cadrul A.C.R.-I.T.I.A. în scopul supravegherii informative a unor grupuri de turiști străini pe care le-a însoțit în calitate de colaborator extern în perioada 1980-1982. Din ordinul pârâtului informatorul a primit sarcini să urmărească comportarea și legăturile cu cetățeni străini, nota informativă fiind transmisă Direcției a III-a la data de 30 septembrie 1981 și la 15 august 1981 din ordinul maiorului D.N.

Concluzionând, Curtea a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Potrivit acestor dispoziții , lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de securitate, inclusiv ofițer acoperit, a desfășurat în perioada 1945-1989 prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Pârâtul a avut calitatea de ofițer al Securității și prin activitățile desfășurate, astfel cum au fost reținute de instanță a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională, respectiv dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituția României de la 1965 și art. 19 și art. 17 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și dreptul la viață privată. Îngrădirea acestor drepturi s-a realizat atât prin investigațiile efectuate de pârât asupra persoanelor urmărite, asupra prietenilor și familiei acestora, cât și prin activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea informativă a anumitor persoane, surse care au oferit date referitoare la viața privată a celor urmăriți și a familiilor acestora.

Curtea a apreciat că susținerile pârâtului privind legalitatea activității desfășurate în calitate de ofițer de Securitate, nu prezintă relevanță, în condițiile în care, dispozițiile legale ce definesc noțiunea de lucrător al Securității nu fac nicio distincție în acest sens, după cum activitățile s-au desfășurat în temeiul și cu respectarea legislației, a regulamentelor Securității și a ordinelor primite de la superiori, sau nu au avut temei legal. Existența cadrului legal în care s-au desfășurat aceste activități nu constituie o împrejurare de natură să facă inaplicabile dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs D.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ. invocându-se atât greșita aplicare a legii, cât și critica privind motivarea contradictorie, în raport de probele administrate la instanța de fond. În motivele de recurs se arată că instanța de fond prin soluția de admitere a acțiunii în constatarea calității de lucrător al Securității formulată de intimat a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2004. Apreciază recurentul că în cauză, în ceea ce-l privește nu erau îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de lege pentru a se constata existența calității de lucrător al Securității pe motiv că nu este îndeplinită condiția suprimării și îngrădirii unor drepturi fundamentale ale omului.

Recurentul arată că a avut calitatea de ofițer de securitate în cadrul Serviciului Contraspionaj și că dosarele instrumentate reprezentau sarcini de serviciu privind activitatea de contraspionaj în cadrul cărora sunt enumerate, în parte, cazurile instrumentate și condițiile concrete în care a participat recurentul-pârât. Recurentul arată că motivarea instanței de fond este contradictorie și superficială, nu este în concordanță cu probele administrate. Recurentul apreciază că a desfășurat o activitate în conformitate cu legea și cu regulamentele militare și nu a încălcat prin activitatea specifică drepturi și libertăți fundamentale ale persoanelor fizice, în dosarele instrumentate. Se solicită admiterea recursului și pe fond modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în constatare pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (a) din O.U.G.

nr. 24/2008. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente: Sentința atacată prin care s-a admis acțiunea în constatare formulată de intimat și s-a constatat calitatea de lucrător al Securității a pârâtului-recurent este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor art. 2 lit. (a) din O.U.G. nr. 24/2008 și este motivată în fapt și în drept, în raport de probele administrate fiind respectate dispozițiile art. 261 C. proc. civ. Înalta Curte nu va reține susținerea recurentului în sensul că în mod greșit s-a reținut îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 2 lit. (a) din O.U.G. nr. 24/2008, în concret, a condiției desfășurării unei activități, în calitate de ofițer al fostei Securități, prin care „a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.

Verificând susținerile în apărare, formulate în primă instanță și reluate în cadrul motivelor de recurs, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut corect îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 2 lit. (a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a fi constatată calitatea de lucrător al Securității pentru recurent. Fapt de necontestat, recurentul-pârât a activat în cadrul fostei Securități, având gradul de locotenent-colonel în cadrul Unității Speciale de Luptă Antiteroristă în perioada 1981-1982 și în cadrul Direcției a III-a în anul 1987. În această calitate recurentul-pârât a instrumentat diferite dosare desfășurând activități specifice de urmărire supraveghere control filaj pentru diferite persoane surse ale Securității, colaboratori sau persoane urmărite, activități care nu pot fi calificate ca activități de contraspionaj, de natură a fi exceptate de la calificarea lor în sensul dispozițiilor art. 2 lit. (a) din O.U.G.

nr. 24/2008. Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prin „lucrător al Securității”, în sensul acestei ordonanțe de urgență, se înțelege „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste”. Recurentul-pârât nu a negat existența faptelor reținute în nota de constatare întocmită de C.N.S.A.S., precum și în hotărârea instanței de fond, dar a susținut, în esență, pe de o parte, că acele activități au făcut parte și fac parte din ansamblul oricărui serviciu de informații, fiind necesar pentru depistarea persoanelor implicate în acțiuni de spionaj împotriva României.

Afirmațiile recurentului-reclamant, deși logice, nu sunt dovedite, din moment ce acesta nu a reușit să probeze și nici să denumească acele acțiuni de spionaj în care ar fi fost implicate persoanele vizate de acțiunile întreprinse sau coordonate de către el. Pe de altă parte, recurentul-reclamant a mai susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale incidente în cauză, nefiind probat că activitățile reținute de C.N.S.A.S. ar fi avut ca urmări suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste, în privința cărora Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate.

Instanța de fond a motivat în concret și în mod obiectiv, în raport de probele administrate, în fiecare caz în parte, reținut în note de constatare, faptul că prin activitățile desfășurate au fost îngrădit drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională, respectiv dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituția României de la 1965 și art. 19 și art. 17 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și dreptul la viață privată. Îngrădirea acestor drepturi s-a realizat atât prin investigațiile efectuate de pârât asupra persoanelor urmărite, asupra prietenilor și familiei acestora, cât și prin activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea informativă a anumitor persoane, surse care au oferit date referitoare la viața privată a celor urmăriți și a familiilor acestora.

Astfel fiind, în mod judicios a apreciat instanța de fond că activitățile constatate de C.N.S.A.S. și necontestate de către recurentul-reclamant întrunesc cerințele art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, soluția adoptată fiind legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.N. împotriva sentinței nr. 3570 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2011.