ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4421/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3570 din 27 septembrie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. și a constatat calitatea pârâtului

D.N. de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut că pârâtul a activat în cadrul fostei

Securități, având gradul de locotenent-colonel în cadrul Unității Speciale de Luptă

Antiteroristă în perioada 1981-1982 și în cadrul Direcției a III-a, în anul 1987.

Potrivit înscrisurilor

pe care se întemeiază nota de constatare din 06 octombrie 2009, pârâtul a activat

în cadrul urmăririi informative a unor persoane aflate în atenția Securității pentru

relații cu cetățeni străini.

De asemenea, a supravegheat

o persoană care activa ca sportiv la Clubul Sportiv R. pentru legături cu o serie

de cetățeni străini cu care întreținea relații de prietenie.

În plus, pârâtul a întocmit

note informative în cursul anului 1982 cu privire la activitatea unor persoane supravegheate

de un informator care supraveghea activitatea mai multor persoane, iar în perioada

1973-1989 a întocmit o serie de documente privind supravegherea informativă a angajaților

și colaboratorilor Radio-Televiziunii Române.

Astfel, în nota întocmită

la data de 05 august 1981 se consemnează atitudinea pe o perioadă de câteva luni

a unui regizor de montaj din Radio-Televiziunea Română.

De asemenea, din notele

informative întocmite la 30 mai 1978, 10 octombrie 1978, 07 octombrie 1978 se constată

că pârâtul în calitate de ofițer a condus supravegherea informativă a unui actor

pe tot parcursul anului, notele informative fiind prezentate și trimise Direcției

I la ordinul pârâtului, maior la acea data.

Tot din conținutul notei

de constatare se reține că, același pârât, s-a ocupat de recrutarea ca informator

a unui ghid din cadrul A.C.R.-I.T.I.A. în scopul supravegherii informative a unor

grupuri de turiști străini pe care le-a însoțit în calitate de colaborator extern

în perioada 1980-1982.

Din ordinul pârâtului

informatorul a primit sarcini să urmărească comportarea și legăturile cu cetățeni

străini, nota informativă fiind transmisă Direcției a III-a la data de 30

septembrie 1981 și la 15 august 1981 din ordinul maiorului D.N.

Concluzionând, Curtea

a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit.

a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al

Securității.

Potrivit acestor dispoziții

, lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau

de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de securitate,

inclusiv ofițer acoperit, a desfășurat în perioada 1945-1989 prin care a suprimat

sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Pârâtul a avut calitatea

de ofițer al Securității și prin activitățile desfășurate, astfel cum au fost reținute

de instanță a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația

internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională, respectiv

dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor consacrat de art. 28

din Constituția României de la 1965 și art. 19 și art. 17 din Pactul Internațional

cu privire la drepturile civile și politice și dreptul la viață privată.

Îngrădirea acestor drepturi

s-a realizat atât prin investigațiile efectuate de pârât asupra persoanelor urmărite,

asupra prietenilor și familiei acestora, cât și prin activitatea de dirijare a surselor

recrutate pentru încadrarea informativă a anumitor persoane, surse care au oferit

date referitoare la viața privată a celor urmăriți și a familiilor acestora.

Curtea a apreciat că susținerile

pârâtului privind legalitatea activității desfășurate în calitate de ofițer

de Securitate, nu prezintă relevanță, în condițiile în care, dispozițiile legale

ce definesc noțiunea de lucrător al Securității nu fac nicio distincție în acest

sens, după cum activitățile s-au desfășurat în temeiul și cu respectarea legislației,

a regulamentelor Securității și a ordinelor primite de la superiori, sau nu au avut

temei legal.

Existența cadrului legal

în care s-au desfășurat aceste activități nu constituie o împrejurare de natură

să facă inaplicabile dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel București a declarat recurs D.N., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. invocându-se

atât greșita aplicare a legii, cât și critica privind motivarea contradictorie,

în raport de probele administrate la instanța de fond.

În motivele de recurs

se arată că instanța de fond prin soluția de admitere a acțiunii în constatarea

calității de lucrător al Securității formulată de intimat a aplicat și interpretat

greșit dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2004. Apreciază recurentul

că în cauză, în ceea ce-l privește nu erau îndeplinite condițiile cumulative prevăzute

de lege pentru a se constata existența calității de lucrător al Securității pe motiv

că nu este îndeplinită condiția suprimării și îngrădirii unor drepturi fundamentale

ale omului.

Recurentul arată că a

avut calitatea de ofițer de securitate în cadrul Serviciului Contraspionaj și

că dosarele instrumentate reprezentau sarcini de serviciu privind activitatea de

contraspionaj în cadrul cărora sunt enumerate, în parte, cazurile instrumentate

și condițiile concrete în care a participat recurentul-pârât.

Recurentul arată că motivarea

instanței de fond este contradictorie și superficială, nu este în concordanță cu

probele administrate.

Recurentul apreciază că

a desfășurat o activitate în conformitate cu legea și cu regulamentele militare

și nu a încălcat prin activitatea specifică drepturi și libertăți fundamentale ale

persoanelor fizice, în dosarele instrumentate.

Se solicită admiterea

recursului și pe fond modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii

în constatare pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (a) din

O.U.G. nr. 24/2008.

Analizând recursul declarat

în raport de motivele invocate, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Sentința atacată prin

care s-a admis acțiunea în constatare formulată de intimat și s-a constatat calitatea

de lucrător al Securității a pârâtului-recurent este dată cu aplicarea și interpretarea

corectă a dispozițiilor art. 2 lit. (a) din O.U.G. nr. 24/2008 și este motivată

în fapt și în drept, în raport de probele administrate fiind respectate dispozițiile

art. 261 C. proc. civ.

Înalta Curte nu va reține

susținerea recurentului în sensul că în mod greșit s-a reținut îndeplinirea condițiilor

cumulative prevăzute de art. 2 lit. (a) din O.U.G. nr. 24/2008, în concret, a condiției

desfășurării unei activități, în calitate de ofițer al fostei Securități, prin care

„a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.

Verificând susținerile

în apărare, formulate în primă instanță și reluate în cadrul motivelor de recurs,

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut corect îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții prevăzute de art. 2 lit. (a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru

a fi constatată calitatea de lucrător al Securității pentru recurent.

Fapt de necontestat, recurentul-pârât

a activat în cadrul fostei Securități, având gradul de locotenent-colonel în cadrul

Unității Speciale de Luptă Antiteroristă în perioada 1981-1982 și în cadrul Direcției

a III-a în anul 1987.

În această calitate recurentul-pârât

a instrumentat diferite dosare desfășurând activități specifice de urmărire supraveghere

control filaj pentru diferite persoane surse ale Securității, colaboratori sau persoane

urmărite, activități care nu pot fi calificate ca activități de contraspionaj, de

natură a fi exceptate de la calificarea lor în sensul dispozițiilor art. 2 lit.

(a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Potrivit art. 2 lit. a)

din O.U.G. nr. 24/2008, prin „lucrător al Securității”, în sensul acestei ordonanțe

de urgență, se înțelege „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer

al Securității sau al Miliției cu atribuții de Securitate, inclusiv ofițer acoperit,

în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit

drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar

comuniste”.

Recurentul-pârât nu a

negat existența faptelor reținute în nota de constatare întocmită de C.N.S.A.S.,

precum și în hotărârea instanței de fond, dar a susținut, în esență, pe de o parte,

că acele activități au făcut parte și fac parte din ansamblul oricărui serviciu

de informații, fiind necesar pentru depistarea persoanelor implicate în acțiuni

de spionaj împotriva României.

Afirmațiile recurentului-reclamant,

deși logice, nu sunt dovedite, din moment ce acesta nu a reușit să probeze și nici

să denumească acele acțiuni de spionaj în care ar fi fost implicate persoanele vizate

de acțiunile întreprinse sau coordonate de către el.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant

a mai susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale incidente

în cauză, nefiind probat că activitățile reținute de C.N.S.A.S. ar fi avut ca urmări

suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în

scopul susținerii puterii totalitar comuniste, în privința cărora Înalta Curte reține

că sunt neîntemeiate.

Instanța de fond a motivat

în concret și în mod obiectiv, în raport de probele administrate, în fiecare caz

în parte, reținut în note de constatare, faptul că prin activitățile desfășurate

au fost îngrădit drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația

internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională, respectiv

dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor consacrat de art. 28

din Constituția României de la 1965 și art. 19 și art. 17 din Pactul Internațional

cu privire la drepturile civile și politice și dreptul la viață privată.

Îngrădirea acestor drepturi

s-a realizat atât prin investigațiile efectuate de pârât asupra persoanelor urmărite,

asupra prietenilor și familiei acestora, cât și prin activitatea de dirijare a surselor

recrutate pentru încadrarea informativă a anumitor persoane, surse care au oferit

date referitoare la viața privată a celor urmăriți și a familiilor acestora.

Astfel fiind, în mod judicios

a apreciat instanța de fond că activitățile constatate de C.N.S.A.S. și necontestate

de către recurentul-reclamant întrunesc cerințele art. 2 lit. a) din O.U.G. nr.

24/2008, soluția adoptată fiind legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.N. împotriva sentinței nr. 3570 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2011.