ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1522/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 23

ianuarie 2006 reclamanta Fundația C. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, în prezent Ministerul Muncii, Familiei

și Egalității de Șanse, C.N.P.D.A.S. și I.N.E.M.R.C.M. solicitând obligarea acestora

de a încheia Protocolul de predare-preluare și cu privire la restul imobilului din

București, Str.P.I.F. sector 3, cu excepția fostei sinagogi.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că pârâtul, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei,

a încheiat Protocolul de predare-preluare din 31 august 2004 prin care s-a restituit

integral suprafața de teren de la adresa indicată , însă etajul  și o parte a parterului

imobilului construcție nu au fost restituite, cu toate că prin nota de constatare,

Comisia specială de restituire, constituită potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999,

a stabilit că întreg imobilul se restituie Fundației C.

Reclamanta a precizat

că, ulterior încheierii procesului verbal, a solicitat motivat prin adresele din

05 mai 2005 și din 29 iunie 2005 încheierea Protocolului de predare-preluare și

pentru restul imobilului, însă pârâții au refuzat nejustificat, în mod constat,

să soluționeze favorabil cererea cu încălcarea dreptului de proprietate al Fundației

C.

În drept acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Pârâtul, Ministerul Muncii,

Familiei și Egalității de Șanse, fost Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și

Familiei, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta C.N.P.D.A.S., a

depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive

și a lipsei de obiect a acțiunii.

La termenul de judecată

din data 10 mai 2006 Curtea a respins excepțiile invocate pentru considerentele

reținute prin încheierea de ședință de la acel termen.

Astfel, instanța a reținut

că are calitate procesuală C.N.P.D.A.S., întrucât prin adresa din 16 decembrie 2002

a Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei către Fundația C. s-a făcut

mențiunea că sarcina de a proceda la încheierea Protocolului s-a transmis I.N.E.M.R.C.M.

și C.N.P.D.A.S. De asemenea, prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel a

constatat că acțiunea are ca obiect refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri

privitoare la încheierea unui protocol.

Prin sentința civilă

nr. 1656/2007 a Curții de Apel București, secția de contencios, administrativ și

fiscal, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că procedura de restituire a întregului imobil

nu s-a concretizat deoarece între părți au apărut diferende cu privire la o parte

din imobil. Or, acestea trebuie rezolvate de Comisia de retrocedare conform

art. 4 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999; iar

în ce privește adăugirile ulterioare făcute imobilului, aceste litigii cad în competența

instanțelor de drept comun.

Împotriva acestei sentinței

a declarat recurs în termen reclamanta.

În motivarea recursului

s-a arătat, în esență: că imobilul în discuție, prevăzut la poziția 14 din anexa

la O.U.G. nr. 83/1999, trebuie restituit reclamantei, în același sens fiind: adresa

din 21 februarie 2000 a Ministerului Funcției Publice, nota de constatare din 15

iunie 2001 a Comisiei speciale de restituire, adresele din 26 iulie 2002 și din

5 august 2001 ale Ministerului Informațiilor Publice; că Ministerul refuză să încheie

Protocolul suplimentar pentru predarea restului imobilului motivând că reclamanta

nu prezintă acte doveditoare a proprietății asupra restului de imobil sau al predării

acestuia către Statul Român; că din probele administrate rezultă că sunt îndeplinite

condițiile legale pentru restituirea imobilului, cu excepția fostei sinagogi; că

supraetajarea corpurilor de clădire s-a executat de către comunitatea evreiască

în anul 1947; că în perioada 1958 –1975 corpurile, de mici dimensiuni, au fost demolate

pe locul lor ridicându-se corpul, care reprezintă 14,46% din suprafața întregului

imobil, astfel încât imobilul trebuie predat în totalitate, fiind întrunite cerințele

pct. 7 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999.

Verificând cauza în funcție

de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea apreciază că sentința este legală și temeinică.

Din probele administrate

în cauză rezultă următoarele:

Prin H.G. nr. 1334/2000

pentru completarea anexei la O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri

imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale

din România printre imobilele care fac obiectul O.U.G. nr. 83/1999 a fost inclus

la poziția din anexă și imobilul situat în strada P.I.F., București, cu destinația

inițială azil israelit pentru bătrâni E., intrat în proprietatea statului român

prin Decretul - Lege nr. 842/1941. Imobilul este compus din teren în suprafață totală

de 3.000 m.p. și clădire cu suprafața construita de 2.011 m.p. și suprafață desfășurată

de 3.451 m.p. O parte a imobilului - o suprafață de teren de 142 m.p. și o construcție

de 134 m.p. (fosta sinagogă) - a făcut obiectul contractului de schimb de bunuri

imobile încheiat la 05 decembrie 1969 între Statul Român și Federația Comunităților

Evreiești din România, contract autentificat la Notariatul de Stat Local București.

Prin adresa din 21

februarie 2000 Ministerul Funcției Publice arată că sunt îndeplinite condițiile

pentru restituirea imobilului conform O.U.G. nr. 83/1999, privind restituirea unor

imobile aparținând comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale

din România.

Prin nota de constatare

din 15 iunie 2001 Comisia specială de restituire constituită potrivit art. 2

alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, a stabilit că imobilul se restituie Fundației

C.

Ministerul Informațiilor

Publice, prin adresa din 26 iulie 2002 trimisă

Ministerului Muncii, Solidarității Sociale

și Familiei

subliniază necesitatea încheierii protocolului de predare-preluare a imobilului.

Ministerul Muncii, Solidarității

Sociale și Familiei

a fost de acord că se impune restituirea integrală a imobilului, după cum se menționează

în adresele din 05 august 2001 și din 16 decembrie 2002, trimise către Casa de Pensii

și Institut.

Ulterior

Ministerul Muncii, Solidarității

Sociale și Familiei

a refuzat să încheie protocolul de predare-preluare pentru întreg imobilul, iar

la 31 august 2004 s-a încheiat Protocolul de predare-preluare din 31 august 2004

prin care s-a restituit integral suprafața de teren, însă etajul și o parte a parterului

imobilului nu au fost restituite.

În protocolul încheiat

conform art. 5 din

O.U.G.

nr. 83/1999 s-a menționat că nu

face

obiect al predării-preluării partea din imobil (fost sinagogă - teren în suprafață

de 142 m.p. și construcție în suprafață de 134 m.p.) ce a constituit obiect al contractului

de schimb de bunuri imobile încheiat la data de 05 decembrie 1969 între Statul Român

(reprezentat de Ministerul Sănătății) și Federația Comunității Evreiești din România,

autentificat la Notariatul de Stat Local Sector 4 București. Totodată, părțile au

menționat în protocol faptul că, pentru celelalte spații în care funcționează pârâtul

I.N.E.M.R.C.M., ce nu fac obiectul protocolului, urmează ca, pe măsura clarificării

situației lor juridice, să se încheie un nou protocol de predare-preluare.

Așadar, părțile au convenit

încheierea unui nou protocol pe măsura clarificării situației juridice a părții

din imobil nerestituit (etaj și parte din pater).

Diferendele apărute între

părți s-au referit la faptul că nu există dovada certă că etajul a fost construit

de comunitatea evreiască, la faptul că nu s-a demonstrat clar că unele corpuri de

clădire au existat, au fost demolate după preluarea imobilului de către stat și

pe amplasamentul lor s-au ridicat alte corpuri de clădire.

În art. 4 alin. (4) din

O.U.G.

nr. 83/1999 și în Normele metodologice de aplicare a ordonanței, se menționează

că procedurile de restituire care nu au fost finalizate vor fi îndeplinite de către

Comisia specială de retrocedare.

Cum în cazul de față procedura

de restituire a întregului imobil nu s-a realizat datorită diferendelor sus-precizate,

devin incidente aceste norme, Comisia specială de retrocedare urmând să aibă în

vedere și dispozițiile pct. 7 din Norme referitoare la adăugirile efectuate la imobil,

dacă acestea au fost îndeplinite de către deținător după preluarea bunului de către

stat.

Așadar, conform normelor

legale precizate, nu este de competența instanței de contencios administrativ să

stabilească dacă asupra etajului clădirii comunitatea evreiască a avut drept de

proprietate, dacă au existat unele corpuri de clădire predate statului, care ulterior

au fost demolate și s-au construit alte corpuri de clădire, care este ponderea lor

din aria desfășurată actuală și care este contravaloarea acestora.

De aceea, în mod corect

instanța de fond a apreciat că refuzul de încheiere a unui Protocol suplimentar

pentru restul imobilului nu este un refuz nejustificat, întrucât reclamanta nu a

făcut dovada clarificării situației juridice a restului imobilului, conform celor

convenite prin Protocolul încheiat la data de 31 august 2004 și în conformitate

cu art. 1 și art. 4 din O.U.G. nr. 83/1999 și cu Normele de aplicare a ordonanței.

Pentru considerentele

expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare

de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Fundația C. București împotriva sentinței civile nr. 1656 din 13 iunie 2007 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 8 aprilie 2008