ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1522/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 23 ianuarie 2006 reclamanta Fundația C. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, în prezent Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, C.N.P.D.A.S. și I.N.E.M.R.C.M. solicitând obligarea acestora de a încheia Protocolul de predare-preluare și cu privire la restul imobilului din București, Str.P.I.F. sector 3, cu excepția fostei sinagogi. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, a încheiat Protocolul de predare-preluare din 31 august 2004 prin care s-a restituit integral suprafața de teren de la adresa indicată , însă etajul și o parte a parterului imobilului construcție nu au fost restituite, cu toate că prin nota de constatare, Comisia specială de restituire, constituită potrivit art. 1 din O.U.G.

nr. 83/1999, a stabilit că întreg imobilul se restituie Fundației C. Reclamanta a precizat că, ulterior încheierii procesului verbal, a solicitat motivat prin adresele din 05 mai 2005 și din 29 iunie 2005 încheierea Protocolului de predare-preluare și pentru restul imobilului, însă pârâții au refuzat nejustificat, în mod constat, să soluționeze favorabil cererea cu încălcarea dreptului de proprietate al Fundației C. În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004. Pârâtul, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, fost Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta C.N.P.D.A.S., a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de obiect a acțiunii.

La termenul de judecată din data 10 mai 2006 Curtea a respins excepțiile invocate pentru considerentele reținute prin încheierea de ședință de la acel termen. Astfel, instanța a reținut că are calitate procesuală C.N.P.D.A.S., întrucât prin adresa din 16 decembrie 2002 a Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei către Fundația C. s-a făcut mențiunea că sarcina de a proceda la încheierea Protocolului s-a transmis I.N.E.M.R.C.M. și C.N.P.D.A.S. De asemenea, prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel a constatat că acțiunea are ca obiect refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri privitoare la încheierea unui protocol. Prin sentința civilă nr. 1656/2007 a Curții de Apel București, secția de contencios, administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că procedura de restituire a întregului imobil nu s-a concretizat deoarece între părți au apărut diferende cu privire la o parte din imobil. Or, acestea trebuie rezolvate de Comisia de retrocedare conform art. 4 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999; iar în ce privește adăugirile ulterioare făcute imobilului, aceste litigii cad în competența instanțelor de drept comun. Împotriva acestei sentinței a declarat recurs în termen reclamanta. În motivarea recursului s-a arătat, în esență: că imobilul în discuție, prevăzut la poziția 14 din anexa la O.U.G.

nr. 83/1999, trebuie restituit reclamantei, în același sens fiind: adresa din 21 februarie 2000 a Ministerului Funcției Publice, nota de constatare din 15 iunie 2001 a Comisiei speciale de restituire, adresele din 26 iulie 2002 și din 5 august 2001 ale Ministerului Informațiilor Publice; că Ministerul refuză să încheie Protocolul suplimentar pentru predarea restului imobilului motivând că reclamanta nu prezintă acte doveditoare a proprietății asupra restului de imobil sau al predării acestuia către Statul Român; că din probele administrate rezultă că sunt îndeplinite condițiile legale pentru restituirea imobilului, cu excepția fostei sinagogi; că supraetajarea corpurilor de clădire s-a executat de către comunitatea evreiască în anul 1947; că în perioada 1958 –1975 corpurile, de mici dimensiuni, au fost demolate pe locul lor ridicându-se corpul, care reprezintă 14,46% din suprafața întregului imobil, astfel încât imobilul trebuie predat în totalitate, fiind întrunite cerințele pct. 7 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 83/1999. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea apreciază că sentința este legală și temeinică. Din probele administrate în cauză rezultă următoarele: Prin H.G. nr. 1334/2000 pentru completarea anexei la O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România printre imobilele care fac obiectul O.U.G. nr. 83/1999 a fost inclus la poziția din anexă și imobilul situat în strada P.I.F., București, cu destinația inițială azil israelit pentru bătrâni E., intrat în proprietatea statului român prin Decretul - Lege nr. 842/1941.

Imobilul este compus din teren în suprafață totală de 3.000 m.p. și clădire cu suprafața construita de 2.011 m.p. și suprafață desfășurată de 3.451 m.p. O parte a imobilului - o suprafață de teren de 142 m.p. și o construcție de 134 m.p. (fosta sinagogă) - a făcut obiectul contractului de schimb de bunuri imobile încheiat la 05 decembrie 1969 între Statul Român și Federația Comunităților Evreiești din România, contract autentificat la Notariatul de Stat Local București. Prin adresa din 21 februarie 2000 Ministerul Funcției Publice arată că sunt îndeplinite condițiile pentru restituirea imobilului conform O.U.G. nr. 83/1999, privind restituirea unor imobile aparținând comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

Prin nota de constatare din 15 iunie 2001 Comisia specială de restituire constituită potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, a stabilit că imobilul se restituie Fundației C. Ministerul Informațiilor Publice, prin adresa din 26 iulie 2002 trimisă Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei subliniază necesitatea încheierii protocolului de predare-preluare a imobilului. Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a fost de acord că se impune restituirea integrală a imobilului, după cum se menționează în adresele din 05 august 2001 și din 16 decembrie 2002, trimise către Casa de Pensii și Institut. Ulterior Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a refuzat să încheie protocolul de predare-preluare pentru întreg imobilul, iar la 31 august 2004 s-a încheiat Protocolul de predare-preluare din 31 august 2004 prin care s-a restituit integral suprafața de teren, însă etajul și o parte a parterului imobilului nu au fost restituite.

În protocolul încheiat conform art. 5 din O.U.G. nr. 83/1999 s-a menționat că nu face obiect al predării-preluării partea din imobil (fost sinagogă - teren în suprafață de 142 m.p. și construcție în suprafață de 134 m.p.) ce a constituit obiect al contractului de schimb de bunuri imobile încheiat la data de 05 decembrie 1969 între Statul Român (reprezentat de Ministerul Sănătății) și Federația Comunității Evreiești din România, autentificat la Notariatul de Stat Local Sector 4 București. Totodată, părțile au menționat în protocol faptul că, pentru celelalte spații în care funcționează pârâtul I.N.E.M.R.C.M., ce nu fac obiectul protocolului, urmează ca, pe măsura clarificării situației lor juridice, să se încheie un nou protocol de predare-preluare.

Așadar, părțile au convenit încheierea unui nou protocol pe măsura clarificării situației juridice a părții din imobil nerestituit (etaj și parte din pater). Diferendele apărute între părți s-au referit la faptul că nu există dovada certă că etajul a fost construit de comunitatea evreiască, la faptul că nu s-a demonstrat clar că unele corpuri de clădire au existat, au fost demolate după preluarea imobilului de către stat și pe amplasamentul lor s-au ridicat alte corpuri de clădire. În art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 83/1999 și în Normele metodologice de aplicare a ordonanței, se menționează că procedurile de restituire care nu au fost finalizate vor fi îndeplinite de către Comisia specială de retrocedare.

Cum în cazul de față procedura de restituire a întregului imobil nu s-a realizat datorită diferendelor sus-precizate, devin incidente aceste norme, Comisia specială de retrocedare urmând să aibă în vedere și dispozițiile pct. 7 din Norme referitoare la adăugirile efectuate la imobil, dacă acestea au fost îndeplinite de către deținător după preluarea bunului de către stat. Așadar, conform normelor legale precizate, nu este de competența instanței de contencios administrativ să stabilească dacă asupra etajului clădirii comunitatea evreiască a avut drept de proprietate, dacă au existat unele corpuri de clădire predate statului, care ulterior au fost demolate și s-au construit alte corpuri de clădire, care este ponderea lor din aria desfășurată actuală și care este contravaloarea acestora.

De aceea, în mod corect instanța de fond a apreciat că refuzul de încheiere a unui Protocol suplimentar pentru restul imobilului nu este un refuz nejustificat, întrucât reclamanta nu a făcut dovada clarificării situației juridice a restului imobilului, conform celor convenite prin Protocolul încheiat la data de 31 august 2004 și în conformitate cu art. 1 și art. 4 din O.U.G. nr. 83/1999 și cu Normele de aplicare a ordonanței. Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Fundația C. București împotriva sentinței civile nr. 1656 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2008