ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 259/2010

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 263/PI din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenții R.I. și R.O. împotriva Rezoluției din 18 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Petenții au fost obligați să plătească 200 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: Prin Ordonanța din 18 martie 2009, Dosar nr. 85/P/2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul J.C.M., executor judecătoresc, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 C. pen.

S-a reținut, în esență, că la data de 3 iulie 2008 intimatul, în calitate de executor judecătoresc, a procedat la evacuarea petenților, iar la data de 11 iulie 2008 a ridicat bunurile acestora din imobil și le-a depozitat la o firmă de depozitare situată Timișoara, str. I.I.B. La data predării bunurilor petentului R.I., 23 decembrie 2008, acesta a invocat faptul că unele bunuri i-au fost distruse, iar ulterior a invocat și lipsa unei cantități de bijuterii de aur de 18 carate, precum și suma de 265.000 RON. S-a considerat că nu există infracțiunea de distrugere, întrucât pretinsele distrugeri au fost ocazionate de transportarea bunurilor din imobilul din Timișoara str. E.C. până în str. I.I.B., unde au fost depozitate, iar executorul judecătoresc nu a avut vreun contact material cu bunurile în cauză.

Această soluție a fost menținută prin Rezoluția nr. 387/11/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Analizând actele procurorului, instanța a constatat că acestea au fost date cu respectarea dispozițiilor legale, reținându-se în mod corect faptul că fapta de distrugere imputată intimatului nu există. Petenții R.I. și R.O. au solicitat instanței desființarea Rezoluției din 18 martie 2009, Dosar nr. 85/P/2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În motivarea plângerii, petenții au arătat că sunt nemulțumiți de soluția procurorului, deoarece nu au fost citați pentru a fi audiați și a da lămuririle necesare, au fost lipsiți de apărare prin faptul că nu au putut depune probe în dovedirea celor solicitate, procurorul nu a făcut cercetări, nu a administrat proba testimonială, iar motivarea ordonanței este subiectivă.

În cauză, intimatul, în calitate de executor judecătoresc, a procedat la data de 3 iulie 2008 în baza Dosarului execuțional nr. 505/2008 la cererea creditoarei T.V., la evacuarea petentei R.O. prin aplicarea de sigilii pe ușa de la intrare, persoanei evacuate interzicându-i-se accesul în apartament, urmând să-și primească bunurile în prezența executorului judecătoresc, deoarece nu a fost de față. Ulterior, la data de 1 iulie 2008, întrucât petenta nu s-a prezentat pentru ridicarea bunurilor creditoarei și a altor martori, executorul judecătoresc a dispus depozitarea bunurilor în Timișoara, str. I.I.B. La data de 23 decembrie 2008, când bunurile i-au fost predate petentului R.I., acesta a solicitat să se consemneze unele deteriorări ale bunurilor, iar ulterior a invocat lipsa unor bijuterii din aur și a sumei de 265.000 RON.

Trebuie menționat faptul că executorul judecătoresc a încercat încă din luna decembrie 2007 evacuarea petenților, punându-le în vedere să-și ridice bunurile personale, dar aceștia au refuzat de fiecare dată. În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de distrugere de către executorul judecătoresc, instanța constată că aceasta nu poate fi reținută în sarcina lui, deoarece eventuala deteriorare a unor bunuri s-a datorat transportului acestora, executorul judecătoresc neavând contactul material cu aceste bunuri pentru a i se imputa distrugerea. În ceea ce privește bijuteriile și suma de bani, nu s-a făcut dovada că acestea ar fi fost luate de către executorul judecătoresc, întrucât la data aplicării sigiliilor și la data ridicării bunurilor, au fost prezenți martori asistenți și au fost consemnate toate bunurile în procesul-verbal.

Instanța a înlăturat apărările petenților referitoare la faptul că li s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece nu au fost citați pentru a-și formula apărări, nu au fost audiați martori, întrucât în faza actelor premergătoare nu este obligatoriu a se lua declarații petenților sau intimaților, iar în baza înscrisurilor depuse la dosar și a declarației intimatului procurorii au adoptat o soluție legală. Astfel, procesele-verbale încheiate cu ocazia ridicării bunurilor semnate de martori, executor judecătoresc sunt suficiente pentru soluționarea plângerii petenților. De asemenea, celelalte apărări ale petenților față de rezoluția primului-procuror nu sunt fondate. Faptul că prin Sentința civilă nr. 1152 din 17 septembrie 2008 a Judecătoriei Timișoara a fost admisă contestația la executoare formulată de petenți și au fost anulate formele de executare silită în Dosarul execuțional nr. 505 din 2 iunie 2008 al SC P.E.J., J.C.M.

și C.I. din Timișoara nu este de natură să modifice soluția cu privire la plângerea formulată, întrucât în considerentele acestei hotărâri nu se face referire la bunurile care au fost depozitate din imobilul supus evacuării, mai mult decât atât, sentința civilă invocată nu este irevocabilă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat recurs petenții, solicitând casarea hotărârii, desființarea ordonanței procurorului și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de executorul judecătoresc. Prin motivele de recurs depuse în dosarul cauzei, petenții au reiterat, practic, criticile aduse soluției procurorului în procedura reglementată de disp. art. 278 1 C. proc.

pen., critici care au fost examinate de către prima instanță. Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petenții R.I. și R.O., cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se reține că intimatul J.C.M., în calitate de executor judecătoresc, a procedat, în Dosarul execuțional nr. 505/2008, la cererea creditoarei T.V., la evacuarea petentei R.O., în condițiile descrise în considerentele sentinței recurate. Se impută intimatului, după cum s-a menționat, că acesta, cu prilejul executării silite, ar fi comis infracțiunea de distrugere asupra unor bunuri mobile ale petenților.

Potrivit art. 217 C. pen., distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate constituie infracțiunea de distrugere. În cauză, corect a reținut că în ceea ce-l privește pe executorul judecătoresc, infracțiunea de distrugere nu există, în aducerea la îndeplinire a dispozițiilor Sentinței nr. 9033/2006 a Judecătoriei Timișoara, prin care s-a dispus, printre altele și evacuarea petentei din imobilul situat în str. E.C. jud. Timiș; acesta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu disp. Legii nr. 188/2000, luând măsurile prevăzute de lege privind indicarea, sigilarea și transportarea bunurilor mobile la o altă adresă, bunurile fiind lăsate în custodia unei terțe persoane.

Ori, în condițiile în care intimatul nu a avut contact material direct cu bunurile mobile ale petenților și despre care aceștia afirmă că au fost distruse cu prilejul executării dispozițiilor unei hotărâri judecătorești, rezultă că nu poate fi reținută infracțiunea de distrugere în sarcina acestora, infracțiune care, în speță, ar fi putut fi comisă de către intimat numai printr-o acțiune directă asupra bunurilor, și nu prin procedee indirecte. În consecință, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, conform art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul formulat de petenții R.I. și R.O., ca nefondat. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarii R.I. și R.O. împotriva Sentinței penale nr. 263/PI din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurenții-petiționari la plata sumei de câte 100 RON, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 ianuarie 2010. Procesat de GGC - AZ