ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 259/2010

Deliberând asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 263/PI din 21 octombrie

2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de petenții R.I. și R.O. împotriva Rezoluției din 18 martie 2009 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Petenții au fost

obligați să plătească 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Prin Ordonanța din 18

martie 2009, Dosar nr. 85/P/2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul J.C.M.,

executor judecătoresc, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prev.

de art. 217 C. pen.

S-a reținut, în

esență, că la data de 3 iulie 2008 intimatul, în calitate de executor

judecătoresc, a procedat la evacuarea petenților, iar la data de 11 iulie 2008

a ridicat bunurile acestora din imobil și le-a depozitat la o firmă de

depozitare situată Timișoara, str. I.I.B. La data predării bunurilor petentului

R.I., 23 decembrie 2008, acesta a invocat faptul că unele bunuri i-au fost

distruse, iar ulterior a invocat și lipsa unei cantități de bijuterii de aur de

18 carate, precum și suma de 265.000 RON.

S-a considerat că nu

există infracțiunea de distrugere, întrucât pretinsele distrugeri au fost

ocazionate de transportarea bunurilor din imobilul din Timișoara str. E.C. până

în str. I.I.B., unde au fost depozitate, iar executorul judecătoresc nu a avut

vreun contact material cu bunurile în cauză.

Această soluție a

fost menținută prin Rezoluția nr. 387/11/2/2009 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara.

Analizând actele

procurorului, instanța a constatat că acestea au fost date cu respectarea

dispozițiilor legale, reținându-se în mod corect faptul că fapta de distrugere

imputată intimatului nu există.

Petenții R.I. și R.O.

au solicitat instanței desființarea Rezoluției din 18 martie 2009, Dosar nr.

85/P/2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În motivarea

plângerii, petenții au arătat că sunt nemulțumiți de soluția procurorului,

deoarece nu au fost citați pentru a fi audiați și a da lămuririle necesare, au

fost lipsiți de apărare prin faptul că nu au putut depune probe în dovedirea

celor solicitate, procurorul nu a făcut cercetări, nu a administrat proba

testimonială, iar motivarea ordonanței este subiectivă.

În cauză, intimatul,

în calitate de executor judecătoresc, a procedat la data de 3 iulie 2008 în

baza Dosarului execuțional nr. 505/2008 la cererea creditoarei T.V., la

evacuarea petentei R.O. prin aplicarea de sigilii pe ușa de la intrare,

persoanei evacuate interzicându-i-se accesul în apartament, urmând să-și

primească bunurile în prezența executorului judecătoresc, deoarece nu a fost de

față. Ulterior, la data de 1 iulie 2008, întrucât petenta nu s-a prezentat

pentru ridicarea bunurilor creditoarei și a altor martori, executorul

judecătoresc a dispus depozitarea bunurilor în Timișoara, str. I.I.B.

La data de 23

decembrie 2008, când bunurile i-au fost predate petentului R.I., acesta a

solicitat să se consemneze unele deteriorări ale bunurilor, iar ulterior a

invocat lipsa unor bijuterii din aur și a sumei de 265.000 RON.

Trebuie menționat

faptul că executorul judecătoresc a încercat încă din luna decembrie 2007

evacuarea petenților, punându-le în vedere să-și ridice bunurile personale, dar

aceștia au refuzat de fiecare dată.

În ceea ce privește

săvârșirea infracțiunii de distrugere de către executorul judecătoresc,

instanța constată că aceasta nu poate fi reținută în sarcina lui, deoarece

eventuala deteriorare a unor bunuri s-a datorat transportului acestora,

executorul judecătoresc neavând contactul material cu aceste bunuri pentru a i

se imputa distrugerea.

În ceea ce privește

bijuteriile și suma de bani, nu s-a făcut dovada că acestea ar fi fost luate de

către executorul judecătoresc, întrucât la data aplicării sigiliilor și la data

ridicării bunurilor, au fost prezenți martori asistenți și au fost consemnate

toate bunurile în procesul-verbal.

Instanța a înlăturat

apărările petenților referitoare la faptul că li s-a încălcat dreptul la

apărare, deoarece nu au fost citați pentru a-și formula apărări, nu au fost

audiați martori, întrucât în faza actelor premergătoare nu este obligatoriu a

se lua declarații petenților sau intimaților, iar în baza înscrisurilor depuse

la dosar și a declarației intimatului procurorii au adoptat o soluție legală.

Astfel,

procesele-verbale încheiate cu ocazia ridicării bunurilor semnate de martori,

executor judecătoresc sunt suficiente pentru soluționarea plângerii petenților.

De asemenea, celelalte apărări ale petenților față de rezoluția

primului-procuror nu sunt fondate.

Faptul că prin

Sentința civilă nr. 1152 din 17 septembrie 2008 a Judecătoriei Timișoara a fost

admisă contestația la executoare formulată de petenți și au fost anulate

formele de executare silită în Dosarul execuțional nr. 505 din 2 iunie 2008 al

SC P.E.J., J.C.M. și C.I. din Timișoara nu este de natură să modifice soluția

cu privire la plângerea formulată, întrucât în considerentele acestei hotărâri

nu se face referire la bunurile care au fost depozitate din imobilul supus

evacuării, mai mult decât atât, sentința civilă invocată nu este irevocabilă.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, au formulat recurs petenții, solicitând casarea

hotărârii, desființarea ordonanței procurorului și trimiterea cauzei la parchet

în vederea începerii urmăririi penale față de executorul judecătoresc.

Prin motivele de

recurs depuse în dosarul cauzei, petenții au reiterat, practic, criticile aduse

soluției procurorului în procedura reglementată de disp. art. 278

1

C. proc. pen., critici care au fost examinate de către prima instanță.

Examinând hotărârea

pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petenții R.I. și R.O., cât și din

oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este

fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului se reține că intimatul J.C.M., în calitate de executor

judecătoresc, a procedat, în Dosarul execuțional nr. 505/2008, la cererea

creditoarei T.V., la evacuarea petentei R.O., în condițiile descrise în

considerentele sentinței recurate.

Se impută

intimatului, după cum s-a menționat, că acesta, cu prilejul executării silite,

ar fi comis infracțiunea de distrugere asupra unor bunuri mobile ale

petenților.

Potrivit art. 217 C.

pen., distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a unui

bun aparținând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de

salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate constituie

infracțiunea de distrugere.

În cauză, corect a

reținut că în ceea ce-l privește pe executorul judecătoresc, infracțiunea de

distrugere nu există, în aducerea la îndeplinire a dispozițiilor Sentinței nr.

9033/2006 a Judecătoriei Timișoara, prin care s-a dispus, printre altele și

evacuarea petentei din imobilul situat în str. E.C. jud. Timiș; acesta și-a

îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu disp. Legii nr. 188/2000,

luând măsurile prevăzute de lege privind indicarea, sigilarea și transportarea

bunurilor mobile la o altă adresă, bunurile fiind lăsate în custodia unei terțe

persoane.

Ori, în condițiile în

care intimatul nu a avut contact material direct cu bunurile mobile ale

petenților și despre care aceștia afirmă că au fost distruse cu prilejul

executării dispozițiilor unei hotărâri judecătorești, rezultă că nu poate fi

reținută infracțiunea de distrugere în sarcina acestora, infracțiune care, în speță,

ar fi putut fi comisă de către intimat numai printr-o acțiune directă asupra

bunurilor, și nu prin procedee indirecte.

În consecință, având

în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimatul și-a îndeplinit

atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis vreo

faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, conform art.

385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de

petenții R.I. și R.O., ca nefondat.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarii R.I. și R.O. împotriva Sentinței

penale nr. 263/PI din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă

recurenții-petiționari la plata sumei de câte 100 RON, cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 26 ianuarie 2010.

Procesat

de GGC - AZ