ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6447/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 858 din 3 decembrie 2007, Tribunalul Iași a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de P.I. împotriva deciziei civile nr. 725 din 19 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Iași. Împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat recurs, care, prin decizia civilă nr. 99 din 19 martie 2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost anulat ca netimbrat. P.I. a formulat cerere de revizuire împotriva celei din urmă decizii, înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 445/45/2009. Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 414 din 14 decembrie 2009 a anulat ca netimbrată cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii, revizuentul a promovat prezentul recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. La termenul de judecată din 7 mai 2010, având în vedere că niciuna dintre părțile cauzei nu s-a prezentat în instanță și constatând că nu s-a solicitat judecata în lipsă în condițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea soluționării recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. De la data menționată, niciuna din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 (1) C. proc. civ., părțile fiind legal citate pentru termenul de azi, 23 septembrie 2011. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”. Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților o perioadă îndelungată în judecată. Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege. În speță, de la data când a intervenit suspendarea (7 mai 2010) și până la data repunerii pe rol din oficiu (27 mai 2011), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată incidența art. 248 alin. (1) C. proc. civ., sens în care se va dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de revizuentul P.I., împotriva deciziei nr. 414 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2011.