ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 145/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr.

4091/99/2009, P.I., în contradictoriu cu M.G.P., a formulat cerere de revizuire

împotriva deciziei civile nr. 639 din 20 martie 2009 a Tribunalului Iași, secția

civilă, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de P.I.

împotriva referatului din 20 ianuarie 2009 din Dosarul nr. 441/245/2006 al

Judecătoriei Iași.

La termenul din 8 ianuarie 2010 în baza art. 242 alin. (1) pct.

2 C. proc. civ., Tribunalul Iași a dispus suspendarea soluționării cauzei

pentru lipsa părților, niciuna dintre părțile cauzei nesolicitând judecata în

lipsă.

Împotriva acestei încheieri, P.I. a formulat recurs care a

fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași, recurs ce a fost suspendat în

baza aceluiași temei - art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa

părților, la termenul de judecată din 3 martie 2010.

Și împotriva acestei încheieri, P.I. a promovat recurs ce a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru lipsa părților, dosarul a fost suspendat la termenul

de judecată din 12 octombrie 2010.

Înalta Curte constată că de la data suspendării cauzei

niciuna din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare

pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării

conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., părțile fiind legal citate pentru

termenul de azi, 13 ianuarie 2012.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în

cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs,

revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept,

chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp

de un an”.

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul

că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului

prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul

nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură

cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă,

întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta

se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind

prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a

actului de justiție.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se

constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții,

existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de

stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În speță, de la data când a intervenit suspendarea (12

octombrie 2010) și până la data repunerii pe rol din oficiu (23 noiembrie

2011), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de debitorul P.I.

împotriva încheierii din 3 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012.