Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.02.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2013

HOTĂRÂRE
27.02.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 11 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus, în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., suspendarea soluționării recursului declarat de reclamantul P.I. împotriva încheierii din 15 noiembrie 2010 a Tribunalului Iași. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul P.I. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul de la 9 noiembrie 2011, judecarea recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242(1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu au solicitat judecarea în lipsă și nici nu s-au prezentat la strigarea cauzei. Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen pentru astăzi 27 februarie 2013. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252(1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu. Așadar, perimarea sancționează neglijența manifestată prin abandonarea procesului. În speță, recurentul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță la termenul din data de 9 noiembrie 2011, fixat pentru soluționarea recursului. Întrucât nici intimata nu a fost prezentă la strigarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea soluționării cauzei, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă.

Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părților, conform art. 248(1) și 252 (1) C. proc. civ. urmează a se constata perimarea cererii de recurs.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva încheierii din 11 februarie 2011 a Curții de Apel lași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2013. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-02-14
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 742/2013
Prin Decizia nr. 1255 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Iași, pronunțată în Dosarul nr. 2502/99/2007, a fost anulată ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul P.I. împotriva Deciziei civile nr. 388 din 28 februarie 2007
ÎCCJ 2011-05-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3833/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 312 din 24 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost anulată, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de
ÎCCJ 2010-06-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3588/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 520 din 16 noiembrie 2007 Curtea de Apel Iași a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de P.I. împotriva deciziei civile nr. 442 din 17 octombrie 2007 pronu
ÎCCJ 2013-01-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 325/2013
Apel Iași (ca instanță de recurs), cererea de revizuire putea fi formulată până la 03 iulie 2005 inclusiv. Ca urmare, cererea de revizuire formulată la 28 octombrie 2009 a depășit cu câțiva ani termenul de o lună prevăzut de textul mai sus
ÎCCJ 2011-04-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3907/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 12 din 6 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, s-a anulat ca netimbrat recursul formulat de P.I. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2009 a Tribunalului Iași.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă