ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3907/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3907/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 12 din 6 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, s-a anulat ca netimbrat recursul formulat de P.I. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2009 a Tribunalului Iași. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire P.I., criticând-o pentru nelegalitate. Instanța a constatat perimarea cererii de revizuire este perimată de drept, față de împrejurarea că la termenul din data de 10 martie 2010, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 242 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de revizuire, deoarece părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță și nu au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an după data suspendării, nefiind îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării procesului și nefiind dovedit că ar exista vreun motiv care să fi suspendat cursul perimării, conform art. 250 alin. ultim C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul P.I. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 12 mai 2011. La termenul de la 1 iunie 2012, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar la 2 iulie 2013, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 23 septembrie 2013, când instanța a invocat excepția perimării recursului.
Analizând cu prioritate această excepție, față de dispozițiile art. 137 din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc.
civ. În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 1 iunie 2012, stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 1 iulie 2013, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății. Reținând că în cauză sunt întrunite condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
și constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile art. 252 alin. (1) teza I din același cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de revizuentul P.I. împotriva deciziei civile nr. 142 pronunțată la 13 aprilie 2011 de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.