ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 275/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 275/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul din 12 mai 2008 al

Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Biroul teritorial București, s-a dispus trimiterea în judecată, în

stare de arest preventiv, a inculpaților D.A., pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 2 alin. (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;

N.A.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. și

G.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut

că, la data de 16 aprilie 2008, inculpatul D.A., zis „S.”, a formulat un denunț

prin care a arătat că se aproviziona cu heroină de la numiții „C.” și „M.”,

identificați ulterior în persoana inculpaților N.A.C. și G.M. La aceeași dată,

în jurul orelor 12:00, aceștia din urmă au primit suma de 700 RON de la

inculpatul D.A., în schimbul căreia, în jurul orelor 16:00, i-au adus 12

punguțe ce cântăreau 1,40 grame heroină.

S-a mai reținut că,

la data de 17 aprilie 2008, în jurul orei 1:30, în baza aceleiași rezoluții

infracționale, cei doi inculpați au deținut fără drept, în vederea

comercializării, 14 punguțe ce cântăreau 1,84 grame heroină pe care inculpatul

N.A.C. le-a ascuns în curtea imobilului situat pe strada V.C., sector 5, unde

locuiesc martorul A.N., zis „C.A.” și inculpatul D.A. Cei doi inculpați mai sus

menționați s-au deplasat la locuința acestuia din urmă, urmare convorbirii

telefonice pe care au avut-o cu puțin timp în urmă, în cadrul căreia inculpatul

D.A. le-a solicitat să-i aducă droguri, având pregătită suma de bani pe care

urma să le-o înmâneze în schimbul acestora.

Tribunalul București,

secția I penală, prin Sentința penală nr. 218 din 25 februarie 2009, pronunțată

în Dosarul nr. 17523/3/2008, a condamnat pe inculpatul D.A. la o pedeapsă

rezultantă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care

s-a dispus trimiterea sa în judecată.

În baza art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1)

lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe

inculpatul G.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și i-a aplicat pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C.

pen., i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

A dedus prevenția de

la 17 aprilie 2008 la zi și a menținut măsura arestării preventive.

În baza art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b),

art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a

condamnat pe inculpatul N.A.C. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și i-a aplicat

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C.

pen., i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

A dedus prevenția de

la 17 aprilie 2008 la zi și a menținut măsura arestării preventive.

A confiscat

cantitățile de 0,20, 1,00 și 1,74 grame heroină.

A dispus restituirea

către cei doi inculpați a sumelor de 406, respectiv 200 RON, iar către

inculpatul N.A.C. și a telefonului mobil marca N.

Curtea de Apel

București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 81 din 6 aprilie 2009,

pronunțată în Dosarul nr. 17523/3/2008 (694/2009), a disjuns apelurile inculpaților

G.M. și N.A.C. și a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul D.A.

Curtea de Apel

București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 141 din 9 iunie 2009,

pronunțată în Dosarul nr. 3258/2/2009 (805/2009), a admis apelurile declarate

de inculpații G.M. și N.A.C., a desființat în parte sentința penală apelată și,

în fond, rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., a dispus achitarea celor doi inculpați pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

A dispus punerea de

îndată în libertate a inculpaților G.M. și N.A.C. și a constatat că aceștia au

fost reținuți și arestați preventiv începând cu data de 17 aprilie 2008 și până

la data punerii lor în libertate.

A înlăturat obligarea

în fond a inculpaților la cheltuieli judiciare avansate de către stat.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

Instanța de apel a

reținut că din ansamblul probelor legal administrate în cursul urmării penale,

al cercetării judecătorești în primă instanță și al judecării cauzei în apel nu

rezultă cu certitudine că inculpații G.M. și N.A.C. au săvârșit într-adevăr

faptele pentru care au fost trimiși în judecată, reținându-se în esență că

procesele-verbale de redare a convorbirii telefonice, respectiv de constatare a

infracțiunii flagrante în care s-a consemnat ridicarea celor 14 doze, sunt

nelegale, neexistând vreo altă probă directă care să susțină acuzarea.

Împotriva acestei decizii

penale, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât în cauză

s-a comis o gravă eroare de fapt.

S-a susținut că din

probele administrate în cauză rezultă că inculpații G.M. și N.A.C. au săvârșit

infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

Deși convorbirea

telefonică purtată de D.A. cu inculpatul N.A.C., prin care primul i-a cerut

să-i aducă marfă, iar cel de-al doilea a răspuns pozitiv, spunând că o să vină

însoțit de M., nu poate fi valorificată ca mijloc de probă în raport de

dispozițiile art. 91

1

C. proc. pen., procesul-verbal în cuprinsul

căruia organul de urmărire penală a descris această discuție pe care procurorul

și lucrătorii de poliție au ascultat-o cu acordul lui D.A. reprezintă un mijloc

de probă în conformitate cu dispozițiile art. 90 C. proc. pen., a fost întocmit

cu respectarea dispozițiilor art. 91 C. proc. pen. și trebuie analizat ca

atare.

Simplul fapt că în

cuprinsul procesului-verbal nu a fost indicat numărul de telefon de pe care

inculpatul D.A. a apelat postul telefonic aparținând inculpatului N.A.C. nu

conduce în mod automat la concluzia că acest mijloc de probă este ilegal,

confirmarea producerii acestei convorbiri și conținutului ei fiind făcută de

martora C.M.

S-a susținut, de

asemenea, că nu are relevanță cui aparține postul telefonic de pe care s-a

efectuat apelul, atâta timp cât inculpatul D.A. a susținut că între el și

organele de urmărire penală nu a existat nicio înțelegere, inițiativa

denunțării celorlalți inculpați și efectuării convorbirii aparținându-i.

Cu privire la

percheziția domiciliară efectuată de organele de urmărire penală și în legătură

cu care instanța a constatat că este un mijloc de probă obținut ilegal,

parchetul a învederat că implicarea inculpaților N.A.C. și G.M. în existența

drogurilor pe acoperișul magaziei din imobilul percheziționat rezultă și din

alte probe.

Astfel, din

conținutul declarațiilor inculpatului D.A. și ale martorilor A.N.I., B.I.C.,

C.M., proceselor-verbale de prezentare pentru recunoașterea după planșă

fotografică, rezultă că drogurile au fost aduse de cei doi inculpați.

Împrejurarea că

inculpatul D.A. și martorul A.N.I. au retractat parțial declarațiile inițiale

nu poate conduce la înlăturarea acestora din urmă, cu atât mai mult cu cât,

astfel cum rezultă din propriile lor relatări, inculpații G.M. și N.A.C.,

direct sau prin interpuși, au încercat să îi influențeze pentru a zădărnici

aflarea adevărului.

S-a mai susținut că

faptul de a denunța pentru a beneficia de dispozițiile art. 16 din Legea nr.

143/2000 nu poate conduce la înlăturarea denunțului, precum și a declarațiilor

date de denunțător, ca nesincere, doar pentru acest motiv, întrucât tocmai

aceste persoane cercetate pentru activități ilegale în materia drogurilor sunt

cele care percep, în mod direct, aspecte esențiale cu privire la infracțiunile

prevăzute de Legea nr. 143/2000.

S-a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și menținerea celei

dispuse de instanța de fond.

Temeiul juridic al

recursului îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen.

Examinând recursul,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat, pentru

următoarele considerente:

De esența recursului

este faptul că acesta nu declanșează un control asupra fondului cauzei.

Instanța de recurs

controlează doar dacă s-a aplicat corect dreptul la faptele constatate de

instanța inferioară. Cu toate acestea, instanța de recurs controlează și dacă

faptele au fost constatate de către instanța de fond cu respectarea regulilor

de drept material sau procesual.

Chestiunea dacă un

fapt este constatat conform legii este, de regulă, o chestiune de drept și ea

cade în controlul instanței de recurs pentru care faptul nu poate fi privit ca

stabilit atunci când înfrânge dreptul. O hotărâre întemeiată pe o apreciere a

probelor, pe constatări de fapt contrare legii, este o hotărâre lipsită de bază

legală.

Sub acest aspect,

Înalta Curte constată că în mod întemeiat instanța de apel a pronunțat

achitarea inculpaților G.M. și N.A.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

trafic de droguri de mare risc, întrucât probele administrate în cauză nu fac

dovada evidentă și fără posibilitate de controversă a săvârșirii vreunei fapte

penale de către aceștia; mai mult decât atât, probele esențiale stabilirii

adevărului în cauză au fost obținute prin mijloace care înfrâng legea, viciind

până la anulare conținutul și forța probantă a acestora.

Convorbirea

telefonică dintre inculpatul D.A. și o persoană pe nume „C.” nu poate constitui

un mijloc de probă legal obținut, întrucât în cauză nu a existat autorizare de

interceptare și înregistrare emisă în condițiile art. 91

1

alin. (1)

sau 91

2

alin. (2) și (3) C. proc. pen., iar conținutul său nu a fost

redat și certificat în mod legal, în conformitate cu textele de lege arătate.

Această situație este

confirmată și de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism prin Adresa din 30 aprilie 2009.

Invocarea acordului

dat de inculpatul D.A. pentru a i se asculta convorbirea - în condițiile în

care acesta avea calitatea de învinuit reținut, aflat la dispoziția organelor

de urmărire penală, iar aparatul telefonic de pe care s-a efectuat convorbirea

nu-i aparține, iar utilizatorul acestui aparat și numărul de telefon nu sunt

consemnate în conținutul procesului-verbal - chiar dacă ar constitui o

chestiunea reală, nu are acoperirea legală cerută de lege pentru a fi

considerată o probă obținută în afara oricărei bănuieli de constrângere, în

condițiile incriminate de dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

La aceasta se adaugă

poziția procesuală oscilantă a inculpatului D.A., ale cărui relatări cu privire

la modul în care a ajuns să poarte această discuție telefonică se situează pe

poziții contrare, când asumându-și inițiativa apelului, când afirmând că a fost

pus să sune.

Pe de altă parte, în

conținutul procesului-verbal întocmit cu această ocazie, prezența martorei C.M.

(concubina inculpatului D.A.) nu este consemnată, astfel că relatările ei

despre existența unui fapt care chiar real fiind, s-a desfășurat în condiții de

ilegalitate, nu pot să-i confere acestuia legitimitate și credibilitate, cu

atât mai mult cu cât actul constatator al evenimentului nici nu face nicio

mențiune despre această persoană, calitatea în care a asistat, intervalul orar

în care a fost prezentă.

Cât privește

activitățile care au condus, în noaptea de 16 - 17 aprilie 2008, în jurul orei

1:30, la descoperirea a 14 doze de heroină aflate într-un șervețel, pe

acoperișul magaziei din curtea imobilului unde locuia inculpatul D.A., droguri

pretins aduse de inculpații N.A.C. și G.M. în vederea realizării tranzacției

presupus perfectate în cadrul convorbirii telefonice mai sus analizate, Înalta

Curte constată că lipsa unei autorizații legale de percheziție în imobilul

respectiv este un fapt cert și necontestat.

Și în această

împrejurare, organele de urmărire penală au invocat existența unui acord din

partea unui locatar al imobilului, martorul A.N.I., acord care nu poate suplini

însă lipsa dispoziției judecătorului, conform art. 100 alin. (3) C. proc. pen.

Celelalte probe

administrate în cauză nu fac dovada că inculpații N.A.C. și G.M sunt cei care

au adus drogurile în imobilul respectiv.

Instanța de apel a

examinat amănunțit și a evaluat în mod coroborat și logic aceste probe,

concluzionând în mod just asupra lipsei unor probe certe de vinovăție a

inculpaților.

În denunțul formulat,

inculpatul D.A. nu a făcut nicio referire la cei doi privind vânzarea de

heroină în ziua de 16 aprilie 2003, numele acestora fiind menționate ulterior

discuției telefonice purtate la inițiativa organelor de urmărire penală și la

care ne-am referit anterior.

În cursul judecății,

inculpatul D.A. și-a retractat acuzațiile, arătând că a fost în stare de sevraj

când le-a făcut.

În tot cursul

procesului penal, martorul A.N.I. nu a afirmat niciodată că inculpații N.A.C.

și G.M. i-ar fi remis droguri coinculpatului D.A.

Martorele C.M. și

B.I.C. nu au putut fi audiate în cursul judecății, neputându-se stabili noile

adrese la care acestea s-au mutat.

Instanța de apel a

analizat declarațiile date de aceste martore în cursul urmăririi penale și a

constatat în mod întemeiat că acestea sunt lipsite de credibilitate, afectate

de subiectivism și venind din partea unor persoane interesate în orientarea

cercetărilor înspre altele decât ele sau cei apropiați lor.

Astfel, martora

B.I.C. a susținut, în declarația din data de 17 aprilie 2008, că a văzut cum

inculpatul N.A.C., care a venit însoțit de inculpatul G.M., i-a dat

coinculpatului D.A., la data de 16 aprilie 2008, în jurul orei 16:00, un

șervețel alb în care, într-o țiplă de țigări, se aflau cel puțin 10 pungulițe

cu un praf maroniu, la momentul când acesta din urmă a început să le numere ea

ieșind din cameră. Este de neexplicat împrejurarea că martora B.I.C. a putut

observa toate aceste detalii, care însă nu au fost remarcate de către concubina

coinculpatului D.A. (martora C.M.), deși aceasta din urmă stătea cu el în

cameră (fiind identificată ca atare, după un foarte scurt timp, la momentul

intervenției organelor de poliție) și ar fi avut un interes personal în a le

menționa, pentru a-l ajuta pe prietenul său.

Ulterior, la data de

6 mai 2008, cu ocazia recunoașterilor de pe planșe foto, realizate în fața

lucrătorilor de poliție, martora B.I.C. își amintește pentru prima dată că

inculpații G.M. și N.A.C. au venit împreună în locuința coinculpatului D.A. și

la ora 12:00, fără a menționa însă ce s-a întâmplat la momentul respectiv.

În continuare, la

aceeași dată, în declarația luată de procuror, martora B.I.C. își amintește,

tot pentru prima dată, că la ora 12:00, aflându-se în camera ei (susținere

nereală, întrucât martora nu locuia în acel imobil, ci venea acolo împreună cu

concubinul său, C.N., pentru a se droga, după cum a declarat în prezenta cale

de atac martorul A.N.I.), l-a auzit pe coinculpatul D.A. spunându-le

inculpaților G.M. și N.A.C. că le dă banii pentru heroină, cei din urmă

confirmându-i că se vor întoarce cu drogurile în 3 - 4 ore, ea fiind însă, din

nou, singura persoană din acea locuință care a auzit o astfel de discuție.

Înalta Curte constată

că această declarație este singulară și nu poate constitui temeiul condamnării

inculpaților în contextul în care din declarațiile martorilor D.A.G. și P.A.

rezultă că alte persoane trebuiau să aducă drogurile, că acestea au și intrat

și ieșit din imobil, fără a fi verificate de organele de poliție aflate în

dispozitiv; de altfel și inculpații N.A.C. și G.M. au intrat și ieșit

nestingheriți de câte două ori din imobil, în intervalul orar 12:00 - 16:00

(conform propriilor declarații), dar prinderea lor în flagrant nu s-a realizat,

recurgându-se apoi la percheziționarea imobilului în condiții de nelegalitate.

Înalta Curte constată

că în cauză nu există dovezi temeinice că inculpații N.A.C. și G.M. au încercat

să influențeze martorii pentru a zădărnici aflarea adevărului.

Pe de o parte, Înalta

Curte constată că probele directe au fost viciate prin nerespectarea

dispozițiilor legale de către organele de urmărire penală, astfel că stabilirea

vinovăției inculpaților prin probe colaterale ar presupune ca acestea să o

dovedească mai presus de orice îndoială; or, examinarea acestor probe dovedește

contrariul; pe de altă parte, chiar în situația în care s-ar reține că martorul

A.N.I. a fost amenințat cu moartea de soția inculpatului (amenințare asupra

existenței căruia nu există niciun fel de dovezi), nu este evident în ce mod

acest fapt ar fi influențat conținutul declarațiilor martorului, care a rămas

constant cu privire la evenimentele din 16 aprilie 2008, pe tot parcursul

procesului penal.

Inculpatul D.A. nu a

mai susținut afirmația din timpul urmăririi penale, potrivit căreia inculpații

ar fi încercat să-l determine să-și schimbe declarațiile acuzatoare la adresa

lor.

În aceste

împrejurări, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză nu face

dovada certă a vinovăției inculpaților N.A.C. și G.M. cu privire la săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prezumția de

nevinovăție a acestora nefiind răsturnată și operând în favoarea lor.

Instanța de apel a

pronunțat o hotărâre de achitare a inculpaților legală și temeinică, în cauză

neexistând temeiuri de casare a acesteia și de dispunere a unei soluții de

condamnare.

În consecință, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

împotriva Deciziei penale nr. 141 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel București,

secția I penală, privind pe intimații inculpați G.M. și N.A.C.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 27 ianuarie 2010.