ÎCCJ, decizie (scj.ro #83888)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83888) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Legalitatea mijloacelor de probă. Interceptările și

înregistrările audio sau video. Percheziția

Cuprins pe materii:

Drept procesual

penal. Partea generală. Probele și mijloacele de probă

Indice alfabetic:

Drept procesual

penal

-

interceptările și înregistrările audio sau video

-

percheziția

C.

proc

.

pen

.,

art. 91

1

, art. 91

2

, art. 100

Înregistrările

convorbirilor telefonice pentru care nu există autorizarea emisă în

condițiile art. 91

1

alin. (1) sau art. 91

2

alin. (2)

și (3) C.

proc

.

pen

.,

conținutul lor nefiind redat și certificat potrivit

dispozițiilor legale, precum și obiectele ridicate în urma

percheziției domiciliare pentru care nu există autorizația

judecătorului, conform art. 100 alin. (3) C.

proc

.

pen

., ci numai un acord din partea unui locatar al

imobilului, acord care nu poate suplini lipsa dispoziției

judecătorului, nu constituie mijloace de probă legal

obținute.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 275 din 27

ianuarie 2010

Prin rechizitoriul din 12 mai

2008 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București, s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpaților D.A., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 2 alin. (2)

și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; N.A., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1)

lit. b) C.

pen

. și G.M., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen

.

În fapt, s-a reținut

că, la data de 16 aprilie 2008, inculpatul D.A. a formulat un denunț

prin care a arătat că se aproviziona cu heroină de la

numiții „C.” și „M.”, identificați în persoana inculpaților

N.A. și G.M. La aceeași dată, în jurul orelor 12

00

,

aceștia din urmă au primit suma de 700 lei de la inculpatul D.A., în

schimbul căreia, în jurul orelor 16

00

, i-au adus 12

punguțe ce cântăreau 1,40 g heroină.

S-a mai reținut că,

la data de 17 aprilie 2008, în jurul orei 1

30

, în baza

aceleiași rezoluții infracționale, cei doi inculpați au

deținut fără drept, în vederea comercializării, 14

punguțe ce cântăreau 1,84 g heroină, pe care inculpatul N.A.

le-a ascuns în curtea imobilului situat pe strada V., unde locuiesc martorul

A.N. și inculpatul D.A. Cei doi inculpați mai sus

menționați s-au deplasat la locuința acestuia din urmă, ca

urmare a unei convorbirii telefonice pe care au avut-o, în cadrul căreia

inculpatul D.A. le-a solicitat să-i aducă droguri, având

pregătită suma de bani pe care urma să le-o înmâneze în schimbul

acestora.

Tribunalul București,

Secția I penală, prin sentința nr. 218 din 25 februarie 2009, a

condamnat pe inculpatul D.A. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a

dispus trimiterea sa în judecată.

În baza art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1)

lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C.

pen

.,

a condamnat pe inculpatul G.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și

i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen

., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C.

pen

., i-a interzis drepturile prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen

.

În baza art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b),

art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C.

pen

., a condamnat pe inculpatul N.A. la o pedeapsă de

5 ani închisoare și i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C.

pen

., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C.

pen

., i-a interzis drepturile prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen

.

Curtea de Apel București,

Secția I penală, prin decizia nr. 81 din 6 aprilie 2009, a disjuns

apelurile inculpaților G.M. și N.A. și a luat act de retragerea

apelului declarat de inculpatul D.A.

Curtea de Apel București,

Secția I penală, prin decizia nr. 141 din 9 iunie 2009, a admis

apelurile declarate de inculpații G.M. și N.A., a desființat în

parte sentința penală apelată și, în fond, rejudecând, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C.

proc

.

pen

., a dispus achitarea

celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C.

pen

.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

Instanța de apel a

reținut că, din ansamblul probelor legal administrate în cursul

urmării penale, al cercetării judecătorești în primă

instanță și al judecării cauzei în apel, nu rezultă cu

certitudine că inculpații G.M. și N.A. au săvârșit

faptele pentru care au fost trimiși în judecată, reținându-se,

în esență, că procesele-verbale de redare a convorbirii

telefonice, respectiv de constatare a infracțiunii flagrante în care s-a

consemnat ridicarea celor 14 doze, sunt nelegale, neexistând vreo altă

probă directă care să susțină acuzarea.

Împotriva acestei decizii

penale, în termen legal, a declarat recurs procurorul, criticând-o pentru

nelegalitate

și netemeinicie, întrucât în cauză

s-a comis o gravă eroare de fapt.

S-a susținut că din

probele administrate în cauză rezultă că inculpații G.M.

și N.A. au săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de

mare risc în formă continuată.

Deși convorbirea

telefonică purtată de D.A. cu inculpatul N.A., prin care primul i-a

cerut să-i aducă marfă, iar cel de-al doilea a răspuns pozitiv,

nu poate fi valorificată ca mijloc de probă în raport cu

dispozițiile art. 91

1

C.

proc

.

pen

., procesul-verbal în cuprinsul căruia organul de

urmărire penală a descris această discuție, pe care

procurorul și lucrătorii de poliție au ascultat-o cu acordul lui

D.A., reprezintă un mijloc de probă în conformitate cu

dispozițiile art. 90 C.

proc

.

pen

., a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor

art. 91 C.

proc

.

pen

.

și trebuie analizat ca atare.

Simplul fapt că în

cuprinsul procesului-verbal nu a fost indicat numărul de telefon de pe

care inculpatul D.A. a apelat postul telefonic aparținând inculpatului

N.A. nu conduce, în mod automat, la concluzia că acest mijloc de

probă este ilegal, confirmarea producerii acestei convorbiri și

conținutul ei fiind făcută de martora C.M.

Cu privire la percheziția

domiciliară efectuată de organele de urmărire penală

și în legătură cu care instanța a constatat că este un

mijloc de probă obținut ilegal, procurorul a învederat că

implicarea inculpaților N.A. și G.M. în existența drogurilor pe

acoperișul magaziei din imobilul percheziționat rezultă și

din alte probe.

Astfel, din conținutul

declarațiilor inculpatului D.A. și ale martorilor A.N., B.I. și

C.M., al proceselor-verbale de prezentare pentru recunoașterea după

planșă fotografică, rezultă că drogurile au fost aduse

de cei doi inculpați. Împrejurarea că inculpatul D.A. și

martorul A.N. au retractat parțial declarațiile inițiale, nu

poate conduce la înlăturarea acestora din urmă.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii instanței de apel și

menținerea celei dispuse de prima instanță.

Temeiul juridic al recursului

îl constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc

.

pen

.

Examinând recursul, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este

fondat, pentru următoarele considerente:

De esența recursului este

faptul că acesta nu declanșează un control asupra fondului

cauzei.

Instanța de recurs

controlează doar dacă s-a aplicat corect dreptul la faptele

constatate de instanța inferioară. Cu toate acestea, instanța de

recurs controlează și dacă faptele au fost constatate de

către instanța de fond cu respectarea regulilor de drept material sau

procesual.

Chestiunea dacă un fapt

este constatat conform legii este, de regulă, o chestiune de drept și

ea cade în controlul instanței de recurs pentru care faptul nu poate fi

privit ca stabilit atunci când înfrânge dreptul. O hotărâre

întemeiată pe o apreciere a probelor, pe constatări de fapt contrare

legii, este o hotărâre lipsită de bază legală.

Sub acest aspect, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că, în mod întemeiat,

instanța de apel a pronunțat achitarea inculpaților G.M. și

N.A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare

risc, întrucât probele administrate în cauză nu fac dovada evidentă

și fără posibilitate de controversă a săvârșirii

vreunei fapte penale de către aceștia; mai mult decât atât, probele

esențiale stabilirii adevărului în cauză au fost obținute

prin mijloace care înfrâng legea, viciind până la anulare conținutul

și forța probantă a acestora.

Convorbirea telefonică

dintre inculpatul D.A. și o persoană pe nume „C.” nu poate constitui

un mijloc de probă legal obținut, întrucât în cauză nu a existat

autorizare de interceptare și înregistrare emisă în condițiile

art. 91

1

alin. (1) sau art. 91

2

alin. (2) și (3) C.

proc

.

pen

., iar conținutul

său nu a fost redat și certificat în mod legal, în conformitate cu

textele de lege arătate.

Această situație este

confirmată și de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism prin

adresa din 30 aprilie 2009.

Invocarea acordului dat de

inculpatul D.A. pentru a i se asculta convorbirea - în condițiile în care

acesta avea calitatea de învinuit reținut, aflat la dispoziția

organelor de urmărire penală, aparatul telefonic de pe care s-a

efectuat convorbirea nu-i aparține, iar utilizatorul acestui aparat

și numărul de telefon nu sunt consemnate în conținutul

procesului-verbal - chiar dacă ar constitui o chestiunea reală, nu

are acoperirea legală, cerută de lege, pentru a fi considerată o

probă obținută în afara oricărei bănuieli de

constrângere, în condițiile incriminate de dispozițiile art. 68 alin.

(2) C.

proc

.

pen

.

La aceasta se adaugă

poziția procesuală oscilantă a inculpatului D.A., ale cărui

relatări cu privire la modul în care a ajuns să poarte această

discuție telefonică se situează pe poziții contrare, când

asumându-și inițiativa apelului, când afirmând că a fost pus

să sune.

Pe de altă parte, în

conținutul procesului-verbal întocmit cu această ocazie,

prezența martorei C.M. (concubina inculpatului D.A.) nu este

consemnată, astfel că relatările ei despre existența unui

fapt care, chiar real fiind, s-a desfășurat în condiții de

ilegalitate, nu pot să-i confere acestuia legitimitate și

credibilitate, cu atât mai mult cu cât actul constatator al evenimentului nu

face

nicio

mențiune despre această persoană,

calitatea în care a asistat, intervalul orar în care a fost prezentă.

Cât privește

activitățile care au condus, în noaptea de 16/17 aprilie 2008, în

jurul orei 1

30

, la descoperirea a 14 doze de heroină aflate

într-un șervețel, pe acoperișul magaziei din curtea imobilului

unde locuia inculpatul D.A., droguri pretins aduse de inculpații N.A.

și G.M. în vederea realizării tranzacției presupus perfectate în

cadrul convorbirii telefonice mai sus analizate, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că lipsa unei autorizații legale

de percheziție în imobilul respectiv este un fapt cert și

necontestat.

Și în această

împrejurare, organele de urmărire penală au invocat existența

unui acord din partea unui locatar al imobilului, martorul A.N., acord care nu

poate suplini, însă, lipsa dispoziției judecătorului, conform

art. 100 alin. (3) C.

proc

.

pen

.

Celelalte probe administrate în

cauză nu fac dovada că inculpații N.A. și G.M. sunt cei

care au adus drogurile în imobilul respectiv.

Instanța de apel a examinat

amănunțit și a evaluat în mod coroborat și logic aceste

probe, concluzionând în mod just asupra lipsei unor probe certe de

vinovăție a inculpaților.

În denunțul formulat,

inculpatul D.A. nu a făcut

nicio

referire la cei

doi privind vânzarea de heroină în ziua de 16 aprilie 2008, numele

acestora fiind menționate ulterior discuției telefonice purtate la

inițiativa organelor de urmărire penală și la care ne-am

referit anterior.

În cursul judecății,

inculpatul D.A. și-a retractat acuzațiile, arătând că a

fost în stare de

sevraj

când le-a făcut.

În tot cursul procesului penal,

martorul A.N. nu a afirmat niciodată că inculpații N.A. și

G.M. i-ar fi remis droguri coinculpatului D.A.

Martorele C.M. și B.I. nu

au putut fi audiate în cursul judecății, neputându-se stabili noile

adrese la care acestea s-au mutat.

Instanța de apel a

analizat declarațiile date de aceste martore în cursul urmăririi

penale și a constatat, în mod întemeiat, că acestea sunt lipsite de

credibilitate, afectate de subiectivism și venind din partea unor persoane

interesate în orientarea cercetărilor înspre altele decât ele sau cei

apropiați lor.

Astfel, martora B.I. a

susținut, în declarația din data de 17 aprilie 2008, că a

văzut cum inculpatul N.A., care a venit însoțit de inculpatul G.M.,

i-a dat coinculpatului D.A., la data de 16 aprilie 2008, în jurul orei 16

00

,

un șervețel alb în care, într-o țiplă de țigări,

se aflau cel puțin 10 pungulițe cu un praf maroniu, la momentul când

acesta din urmă a început să le numere ea ieșind din

cameră. Este de neexplicat împrejurarea că martora B.I. a putut

observa toate aceste detalii, care însă nu au fost remarcate de către

concubina coinculpatului D.A. (martora C.M.), deși aceasta din urmă

stătea cu el în cameră (fiind identificată ca atare, după

un foarte scurt timp, la momentul intervenției organelor de poliție)

și ar fi avut un interes personal în a le menționa, pentru a-l ajuta

pe prietenul său.

Ulterior, la data de 6 mai

2008, cu ocazia recunoașterilor de pe planșe foto, realizate în

fața lucrătorilor de poliție, martora B.I. își

amintește pentru prima dată că inculpații G.M. și N.A.

au venit împreună în locuința coinculpatului D.A. și la ora 12

00

,

fără a menționa însă ce s-a întâmplat la momentul

respectiv.

În continuare, la aceeași

dată, în declarația luată de procuror, martora B.I. își

amintește, tot pentru prima dată, că la ora 12

00

,

aflându-se în camera ei (susținere nereală, întrucât martora nu

locuia în acel imobil, ci venea acolo împreună cu concubinul său

C.N., pentru a se droga, după cum a declarat în prezenta cale de atac

martorul A.N.), l-a auzit pe coinculpatul D.A. spunându-le inculpaților

G.M. și N.A. că le dă banii pentru heroină, cei din

urmă confirmându-i că se vor întoarce cu drogurile în 3-4 ore, ea

fiind însă, din nou, singura persoană din acea locuință

care a auzit o astfel de discuție.

Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că această declarație este

singulară și nu poate constitui temeiul condamnării

inculpaților, în contextul în care din declarațiile martorilor D.G. și

P.A. rezultă că alte persoane trebuiau să aducă drogurile,

că acestea au și intrat și ieșit din imobil, fără

a fi verificate de organele de poliție aflate în dispozitiv; de altfel,

și inculpații N.A. și G.M. au intrat și ieșit

nestingheriți de câte două ori din imobil, în intervalul orar 12

00

-16

00

(conform propriilor declarații), dar prinderea lor în flagrant nu s-a

realizat, recurgându-se apoi la percheziționarea imobilului în

condiții de

nelegalitate

.

Pe de o parte, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că probele directe au

fost viciate prin nerespectarea dispozițiilor legale de către

organele de urmărire penală, astfel că stabilirea

vinovăției inculpaților prin probe colaterale ar presupune ca

acestea să o dovedească mai presus de orice îndoială; or, examinarea

acestor probe dovedește contrariul; pe de altă parte, chiar în

situația în care s-ar reține că martorul A.N. a fost

amenințat cu moartea de soția inculpatului (amenințare asupra

existenței căreia nu există

niciun

fel

de dovezi), nu este evident în ce mod acest fapt ar fi influențat

conținutul declarațiilor martorului, care a rămas constant cu

privire la evenimentele din 16 aprilie 2008, pe tot parcursul procesului penal.

În aceste împrejurări,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că probatoriul

administrat în cauză nu face dovada certă a vinovăției

inculpaților N.A. și G.M. cu privire la săvârșirea

infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

prezumția de nevinovăție a acestora nefiind răsturnată

și operând în favoarea lor.

Instanța de apel a

pronunțat o hotărâre de achitare a inculpaților legală

și temeinică, în cauză neexistând temeiuri de casare a acesteia

și de dispunere a unei soluții de condamnare.

În

consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc

.

pen

, Înalta Curte de

Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de

procuror.