ÎCCJ, decizie (scj.ro #83888)

Legalitatea mijloacelor de probă. Interceptările și înregistrările audio sau video. Percheziția Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Probele și mijloacele de probă Indice alfabetic: Drept procesual penal - interceptările și înregistrările audio sau video - percheziția C. proc . pen ., art. 91 1 , art. 91 2 , art. 100 Înregistrările convorbirilor telefonice pentru care nu există autorizarea emisă în condițiile art. 91 1 alin. (1) sau art. 91 2 alin. (2) și (3) C. proc . pen ., conținutul lor nefiind redat și certificat potrivit dispozițiilor legale, precum și obiectele ridicate în urma percheziției domiciliare pentru care nu există autorizația judecătorului, conform art. 100 alin. (3) C. proc . pen ., ci numai un acord din partea unui locatar al imobilului, acord care nu poate suplini lipsa dispoziției judecătorului, nu constituie mijloace de probă legal obținute.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 275 din 27 ianuarie 2010 Prin rechizitoriul din 12 mai 2008 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților D.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 2 alin. (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; N.A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen . și G.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . În fapt, s-a reținut că, la data de 16 aprilie 2008, inculpatul D.A.

a formulat un denunț prin care a arătat că se aproviziona cu heroină de la numiții „C.” și „M.”, identificați în persoana inculpaților N.A. și G.M. La aceeași dată, în jurul orelor 12 00 , aceștia din urmă au primit suma de 700 lei de la inculpatul D.A., în schimbul căreia, în jurul orelor 16 00 , i-au adus 12 punguțe ce cântăreau 1,40 g heroină. S-a mai reținut că, la data de 17 aprilie 2008, în jurul orei 1 30 , în baza aceleiași rezoluții infracționale, cei doi inculpați au deținut fără drept, în vederea comercializării, 14 punguțe ce cântăreau 1,84 g heroină, pe care inculpatul N.A. le-a ascuns în curtea imobilului situat pe strada V., unde locuiesc martorul A.N. și inculpatul D.A. Cei doi inculpați mai sus menționați s-au deplasat la locuința acestuia din urmă, ca urmare a unei convorbirii telefonice pe care au avut-o, în cadrul căreia inculpatul D.A.

le-a solicitat să-i aducă droguri, având pregătită suma de bani pe care urma să le-o înmâneze în schimbul acestora. Tribunalul București, Secția I penală, prin sentința nr. 218 din 25 februarie 2009, a condamnat pe inculpatul D.A. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen ., a condamnat pe inculpatul G.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen ., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen ., i-a interzis drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen . În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen ., a condamnat pe inculpatul N.A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen ., pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 C. pen ., i-a interzis drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen . Curtea de Apel București, Secția I penală, prin decizia nr. 81 din 6 aprilie 2009, a disjuns apelurile inculpaților G.M.

și N.A. și a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul D.A. Curtea de Apel București, Secția I penală, prin decizia nr. 141 din 9 iunie 2009, a admis apelurile declarate de inculpații G.M. și N.A., a desființat în parte sentința penală apelată și, în fond, rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc . pen ., a dispus achitarea celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Instanța de apel a reținut că, din ansamblul probelor legal administrate în cursul urmării penale, al cercetării judecătorești în primă instanță și al judecării cauzei în apel, nu rezultă cu certitudine că inculpații G.M.

și N.A. au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, reținându-se, în esență, că procesele-verbale de redare a convorbirii telefonice, respectiv de constatare a infracțiunii flagrante în care s-a consemnat ridicarea celor 14 doze, sunt nelegale, neexistând vreo altă probă directă care să susțină acuzarea. Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, a declarat recurs procurorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt. S-a susținut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpații G.M. și N.A. au săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată. Deși convorbirea telefonică purtată de D.A.

cu inculpatul N.A., prin care primul i-a cerut să-i aducă marfă, iar cel de-al doilea a răspuns pozitiv, nu poate fi valorificată ca mijloc de probă în raport cu dispozițiile art. 91 1 C. proc . pen ., procesul-verbal în cuprinsul căruia organul de urmărire penală a descris această discuție, pe care procurorul și lucrătorii de poliție au ascultat-o cu acordul lui D.A., reprezintă un mijloc de probă în conformitate cu dispozițiile art. 90 C. proc . pen ., a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 91 C. proc . pen . și trebuie analizat ca atare. Simplul fapt că în cuprinsul procesului-verbal nu a fost indicat numărul de telefon de pe care inculpatul D.A. a apelat postul telefonic aparținând inculpatului N.A.

nu conduce, în mod automat, la concluzia că acest mijloc de probă este ilegal, confirmarea producerii acestei convorbiri și conținutul ei fiind făcută de martora C.M. Cu privire la percheziția domiciliară efectuată de organele de urmărire penală și în legătură cu care instanța a constatat că este un mijloc de probă obținut ilegal, procurorul a învederat că implicarea inculpaților N.A. și G.M. în existența drogurilor pe acoperișul magaziei din imobilul percheziționat rezultă și din alte probe. Astfel, din conținutul declarațiilor inculpatului D.A. și ale martorilor A.N., B.I. și C.M., al proceselor-verbale de prezentare pentru recunoașterea după planșă fotografică, rezultă că drogurile au fost aduse de cei doi inculpați.

Împrejurarea că inculpatul D.A. și martorul A.N. au retractat parțial declarațiile inițiale, nu poate conduce la înlăturarea acestora din urmă. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și menținerea celei dispuse de prima instanță. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc . pen . Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente: De esența recursului este faptul că acesta nu declanșează un control asupra fondului cauzei. Instanța de recurs controlează doar dacă s-a aplicat corect dreptul la faptele constatate de instanța inferioară. Cu toate acestea, instanța de recurs controlează și dacă faptele au fost constatate de către instanța de fond cu respectarea regulilor de drept material sau procesual.

Chestiunea dacă un fapt este constatat conform legii este, de regulă, o chestiune de drept și ea cade în controlul instanței de recurs pentru care faptul nu poate fi privit ca stabilit atunci când înfrânge dreptul. O hotărâre întemeiată pe o apreciere a probelor, pe constatări de fapt contrare legii, este o hotărâre lipsită de bază legală. Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod întemeiat, instanța de apel a pronunțat achitarea inculpaților G.M. și N.A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, întrucât probele administrate în cauză nu fac dovada evidentă și fără posibilitate de controversă a săvârșirii vreunei fapte penale de către aceștia; mai mult decât atât, probele esențiale stabilirii adevărului în cauză au fost obținute prin mijloace care înfrâng legea, viciind până la anulare conținutul și forța probantă a acestora.

Convorbirea telefonică dintre inculpatul D.A. și o persoană pe nume „C.” nu poate constitui un mijloc de probă legal obținut, întrucât în cauză nu a existat autorizare de interceptare și înregistrare emisă în condițiile art. 91 1 alin. (1) sau art. 91 2 alin. (2) și (3) C. proc . pen ., iar conținutul său nu a fost redat și certificat în mod legal, în conformitate cu textele de lege arătate. Această situație este confirmată și de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism prin adresa din 30 aprilie 2009. Invocarea acordului dat de inculpatul D.A.

pentru a i se asculta convorbirea - în condițiile în care acesta avea calitatea de învinuit reținut, aflat la dispoziția organelor de urmărire penală, aparatul telefonic de pe care s-a efectuat convorbirea nu-i aparține, iar utilizatorul acestui aparat și numărul de telefon nu sunt consemnate în conținutul procesului-verbal - chiar dacă ar constitui o chestiunea reală, nu are acoperirea legală, cerută de lege, pentru a fi considerată o probă obținută în afara oricărei bănuieli de constrângere, în condițiile incriminate de dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc . pen . La aceasta se adaugă poziția procesuală oscilantă a inculpatului D.A., ale cărui relatări cu privire la modul în care a ajuns să poarte această discuție telefonică se situează pe poziții contrare, când asumându-și inițiativa apelului, când afirmând că a fost pus să sune.

Pe de altă parte, în conținutul procesului-verbal întocmit cu această ocazie, prezența martorei C.M. (concubina inculpatului D.A.) nu este consemnată, astfel că relatările ei despre existența unui fapt care, chiar real fiind, s-a desfășurat în condiții de ilegalitate, nu pot să-i confere acestuia legitimitate și credibilitate, cu atât mai mult cu cât actul constatator al evenimentului nu face nicio mențiune despre această persoană, calitatea în care a asistat, intervalul orar în care a fost prezentă. Cât privește activitățile care au condus, în noaptea de 16/17 aprilie 2008, în jurul orei 1 30 , la descoperirea a 14 doze de heroină aflate într-un șervețel, pe acoperișul magaziei din curtea imobilului unde locuia inculpatul D.A., droguri pretins aduse de inculpații N.A.

și G.M. în vederea realizării tranzacției presupus perfectate în cadrul convorbirii telefonice mai sus analizate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că lipsa unei autorizații legale de percheziție în imobilul respectiv este un fapt cert și necontestat. Și în această împrejurare, organele de urmărire penală au invocat existența unui acord din partea unui locatar al imobilului, martorul A.N., acord care nu poate suplini, însă, lipsa dispoziției judecătorului, conform art. 100 alin. (3) C. proc . pen . Celelalte probe administrate în cauză nu fac dovada că inculpații N.A. și G.M. sunt cei care au adus drogurile în imobilul respectiv. Instanța de apel a examinat amănunțit și a evaluat în mod coroborat și logic aceste probe, concluzionând în mod just asupra lipsei unor probe certe de vinovăție a inculpaților.

În denunțul formulat, inculpatul D.A. nu a făcut nicio referire la cei doi privind vânzarea de heroină în ziua de 16 aprilie 2008, numele acestora fiind menționate ulterior discuției telefonice purtate la inițiativa organelor de urmărire penală și la care ne-am referit anterior. În cursul judecății, inculpatul D.A. și-a retractat acuzațiile, arătând că a fost în stare de sevraj când le-a făcut. În tot cursul procesului penal, martorul A.N. nu a afirmat niciodată că inculpații N.A. și G.M. i-ar fi remis droguri coinculpatului D.A. Martorele C.M. și B.I. nu au putut fi audiate în cursul judecății, neputându-se stabili noile adrese la care acestea s-au mutat. Instanța de apel a analizat declarațiile date de aceste martore în cursul urmăririi penale și a constatat, în mod întemeiat, că acestea sunt lipsite de credibilitate, afectate de subiectivism și venind din partea unor persoane interesate în orientarea cercetărilor înspre altele decât ele sau cei apropiați lor.

Astfel, martora B.I. a susținut, în declarația din data de 17 aprilie 2008, că a văzut cum inculpatul N.A., care a venit însoțit de inculpatul G.M., i-a dat coinculpatului D.A., la data de 16 aprilie 2008, în jurul orei 16 00 , un șervețel alb în care, într-o țiplă de țigări, se aflau cel puțin 10 pungulițe cu un praf maroniu, la momentul când acesta din urmă a început să le numere ea ieșind din cameră. Este de neexplicat împrejurarea că martora B.I. a putut observa toate aceste detalii, care însă nu au fost remarcate de către concubina coinculpatului D.A. (martora C.M.), deși aceasta din urmă stătea cu el în cameră (fiind identificată ca atare, după un foarte scurt timp, la momentul intervenției organelor de poliție) și ar fi avut un interes personal în a le menționa, pentru a-l ajuta pe prietenul său.

Ulterior, la data de 6 mai 2008, cu ocazia recunoașterilor de pe planșe foto, realizate în fața lucrătorilor de poliție, martora B.I. își amintește pentru prima dată că inculpații G.M. și N.A. au venit împreună în locuința coinculpatului D.A. și la ora 12 00 , fără a menționa însă ce s-a întâmplat la momentul respectiv. În continuare, la aceeași dată, în declarația luată de procuror, martora B.I. își amintește, tot pentru prima dată, că la ora 12 00 , aflându-se în camera ei (susținere nereală, întrucât martora nu locuia în acel imobil, ci venea acolo împreună cu concubinul său C.N., pentru a se droga, după cum a declarat în prezenta cale de atac martorul A.N.), l-a auzit pe coinculpatul D.A.

spunându-le inculpaților G.M. și N.A. că le dă banii pentru heroină, cei din urmă confirmându-i că se vor întoarce cu drogurile în 3-4 ore, ea fiind însă, din nou, singura persoană din acea locuință care a auzit o astfel de discuție. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că această declarație este singulară și nu poate constitui temeiul condamnării inculpaților, în contextul în care din declarațiile martorilor D.G. și P.A. rezultă că alte persoane trebuiau să aducă drogurile, că acestea au și intrat și ieșit din imobil, fără a fi verificate de organele de poliție aflate în dispozitiv; de altfel, și inculpații N.A. și G.M.

au intrat și ieșit nestingheriți de câte două ori din imobil, în intervalul orar 12 00 -16 00 (conform propriilor declarații), dar prinderea lor în flagrant nu s-a realizat, recurgându-se apoi la percheziționarea imobilului în condiții de nelegalitate . Pe de o parte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că probele directe au fost viciate prin nerespectarea dispozițiilor legale de către organele de urmărire penală, astfel că stabilirea vinovăției inculpaților prin probe colaterale ar presupune ca acestea să o dovedească mai presus de orice îndoială; or, examinarea acestor probe dovedește contrariul; pe de altă parte, chiar în situația în care s-ar reține că martorul A.N.

a fost amenințat cu moartea de soția inculpatului (amenințare asupra existenței căreia nu există niciun fel de dovezi), nu este evident în ce mod acest fapt ar fi influențat conținutul declarațiilor martorului, care a rămas constant cu privire la evenimentele din 16 aprilie 2008, pe tot parcursul procesului penal. În aceste împrejurări, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că probatoriul administrat în cauză nu face dovada certă a vinovăției inculpaților N.A. și G.M. cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prezumția de nevinovăție a acestora nefiind răsturnată și operând în favoarea lor. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre de achitare a inculpaților legală și temeinică, în cauză neexistând temeiuri de casare a acesteia și de dispunere a unei soluții de condamnare.

În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc . pen , Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de procuror.