ÎCCJ, Decizia nr. 106/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1917 din 16 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.G. împotriva rezoluției nr. 758/P/2008 din 27 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea adresată inițial Curții de Apel București petiționarul I.G.

a solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 758/2008 privind pe S.E., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Structura centrală și M.E.E. – investigator sub acoperire. Prin sentința penală nr. 173 din 22 iunie 2009, Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, magistratul S.E. având grad profesional de procuror la Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind incidente dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

În plângerea formulată, petiționarul a criticat soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror în dosarul nr. 758/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât nu au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului ori au fost interpretate greșit. Din examinarea actelor dosarului, s-a reținut că petiționarul I.G. a solicitat efectuarea cercetărilor penale cu privire la S.E.- procuror la Direcția Națională Anticorupție și M.E.E. „investigator sub acoperire” care au întocmit acte nelegale în dosarul nr. 1/P/2006 al Direcției Naționale Anticorupție prin care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, de asemenea, a susținut petentul că i-a fost violată corespondența constând în interceptările și înregistrările audio-video ilegale a convorbirilor sale.

Din actele premergătoare efectuate de procuror a rezultat că în dosarul nr. 1/P/2006 petiționarul I.G. a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (445 acte materiale). Prin ordonanța din 9 februarie 2006, procurorul a dispus autorizarea folosirii unui investigator sub acoperire în vederea descoperirii actelor de corupție săvârșite la Biroul Vamal Otopeni, indicând și ce anume activități urmau a fi desfășurate în scopul identificării făptuitorilor și obținerii mijloacelor de probă, precum și identitatea investigatorului sub acoperire, în persoana intimatului M.E.E.; autorizația a fost valabilă, după prelungiri succesive, până la 15 mai 2006 inclusiv.

În timpul desfășurării activității sale, intimatul M.E.E. a surprins activități contrare legii, pe care le-a consemnat în procese-verbale, în unul din ele fiind menționată și activitatea infracțională a petiționarului. În cursul urmăririi penale, procurorul a solicitat Tribunalului București interceptarea și înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de M.E.E. cu lucrătorii vamali, cerere admisă prin încheierea nr. 136/A.1./2006 din 3 martie 2006 cu valabilitate până la 31 iunie 2006, fiind prelungită prin încheiere, de către Tribunalul București, conform dispozițiilor art. 91 1 C. proc. pen. Procurorul a constatat că procesul-verbal contestat este conform cu realitatea și că nu au fost sustrase sau distruse acte din dosar, iar intimații au acționat în baza atribuțiilor conferite de lege.

Prin rezoluția nr. 758/P/2008 din 27 martie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunile prevăzute de art. 195 C. pen., art. 242 C. pen., art. 272 C. pen. și art. 291 C. pen. – întrucât faptele nu există. Plângerea formulată de petiționar în temeiul dispozițiilor art. 275-278 C. proc. pen. a fost respinsă de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică prin rezoluția nr. 4391/2135/II/2 din 24 aprilie 2009. Examinând plângerea formulată de petiționarul I.G. în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., prima instanță a constatat, examinând actele dosarului, că aceasta este nefondată. S-a reținut că susținerea petiționarului în sensul că procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire este fals, recunoscut ca atare de intimatul procuror S.E.

nu corespunde realității, prin ordonanța Direcției Naționale Anticorupție nr. 1/P/2006 din 9 februarie 2006, procurorul S.E. autorizând folosirea unui investigator sub acoperire în scopul descoperirii faptelor de corupție săvârșite la Biroul Vamal Otopeni, stabilind și activitățile ce urmau a fi desfășurate, consemnând toate acestea în procese-verbale, așa după cum prevăd dispozițiile art. 26 1 din Legea nr. 78/2000. În procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire – intimatul M.E.E. a consemnat lucruri conforme cu realitatea, inițial menționând ca neidentificată o persoană cu privire la care a constatat fapte ce puteau constitui infracțiuni, menționarea ulterioară identificării acelei persoane neconstituind infracțiune de fals în înscrisuri oficiale.

De altfel, consemnările din procesele-verbale au fost confirmate și de martorii audiați în dosarul nr. 1/P/2006 al Direcției Naționale Anticorupție în care petiționarul I.G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (filele 248, 266, 256 rechizitoriu) un argument în plus al realității consemnărilor făcute de intimatul M.E.E.

S-a apreciat că este nefondat și motivul vizând ilegalitatea interceptărilor audio și video în mediul ambiental, petiționarul susținând că aceste dispoziții nu erau în vigoare la data emiterii autorizației nr. 136/AI din 3 martie 2006 a Tribunalului București, întrucât acest mijloc de probă a fost introdus în Codul de procedură penală prin Legea nr. 356 din 21 iulie 2006, cu intrarea în vigoare la 6 septembrie 2006. Prima instanță a reținut că, prin Legea nr. 141/1996, pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală a fost introdusă în cod o nouă secțiune – art. 91/1 – 91/6, sub denumirea de „Înregistrări audio sau video”, după ce, prin art. 64 s-au adăugat ca mijloace de probă și înregistrările audio sau video, autorizarea fiind dată de procuror.

Textul a fost modificat succesiv prin Legea nr. 281/2003 și nr. 356/2006, întărindu-se cadrul legal în care pot fi folosite. Articolul 91 1 C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 281/2003 – prevede condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor pe bandă magnetică sau unui alt tip de suport, iar art. 91 4 C. proc. pen. reglementează „alte înregistrări” fără a indica expres tipul acestora. Împrejurarea că, prin Legea nr. 356/2006 s-a introdus, în art. 91 4 prevederea potrivit căreia dispozițiile art. 91 1 -91 3 se aplică în mod corespunzător și în cazul înregistrărilor în mediul ambiental, localizări sau urmăriri prin GPS ori alte mijloace electronice de supraveghere, nu reprezintă altceva decât o explicare a sintagmei „alte înregistrări” în accepțiunea art. 91 4 , în vigoare la data autorizării de către instanță.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii și din notele scrise depuse la dosar (filele 8-39 dosar recurs) pentru greșită motivare, în ceea ce privește problema veridicității unor mențiuni cuprinse în procesele-verbale întocmite de intimatul M.E.E. și relativ la reglementarea legală a înregistrărilor ambientale. Analizând cauza prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc.

pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date relative la comiterea unor infracțiuni și a unei condiții negative, privind inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. [cu excepția cazului prevăzut de art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen.]. În cauza dedusă judecății procurorul, cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen. a efectuat în etapa actelor premergătoare verificările apreciate ca utile soluționării cauzei și motivat, constatând incidența cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimați.

Din analiza actelor dosarului se constată că petentul a criticat modul de administrare a probelor și, în final legalitatea probelor care au fundamentat trimiterea sa în judecată, în calitate de inculpat, în dosarul nr. 1/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție. Astfel, în baza unor nemulțumiri pur subiective și nedovedite petentul a conferit relevanță penală activității judiciare desfășurată în cauză, constând în esență, în administrarea probelor în cursul urmăririi penale. Sub acest aspect se constată că ansamblul criticilor privind legalitatea probelor administrate în cauza în care petentul a avut calitatea de inculpat se impuneau a fi invocate ca apărări în fața instanței sesizată prin rechizitoriu, plângerea penală neavând aptitudinea funcțională de a conduce la desființarea unor soluții legal dispuse chiar dacă acestea nemulțumesc partea.

Totodată, se reține că activitatea derulată de către intimatul procuror s-a subsumat normelor care o reglementau, probele fiind legal administrate în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 1/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și întemeind soluția cuprinsă în rechizitoriu, petentul nedovedind contrariul, în sensul că intimatul ar fi comis vreo faptă din sfera ilicitului penal care să antreneze răspunderea penală a acestuia. Din verificarea hotărârii atacate se constată că prima instanță a realizat o analiză proprie justă materialului dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Astfel, criticile invocate în recurs, privind, în esență, nemotivarea hotărârii nu pot fi primite, iar aspectele indicate de către recurent privind interpretarea probelor constând în declarații care contraziceau mențiunile cuprinse în procesul-verbal întocmit de intimatul M.E.E. exced obiectului cauzei, deoarece privesc interpretarea și legalitatea probelor, atribuție ce constituia apanajul instanței sesizată prin rechizitoriu. Totodată, critica motivării primei instanțe referitoare la normele incidente la momentul administrării probelor în materia interceptărilor în mediu ambiental, constituie, în esență, o critică privind legalitatea administrării probei prin prisma interpretării dispoziției legale care reglementa materia efectuării interceptărilor și înregistrărilor audio și video, norme ce au fost respectate, petentul, având de altfel, posibilitatea de a formula și această apărare în fața instanței sesizată prin rechizitoriu.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.G. împotriva sentinței nr. 1917 din 16 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4290/2/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.