ÎCCJ, decizie (scj.ro #84038)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84038) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Interceptările și
înregistrările audio sau video. Condiții
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea generală.
Probele și mijloacele de probă
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
-
interceptările și
înregistrările audio sau video
C.
proc
.
pen
.,
art. 91
1
și urm.
În conformitate cu prevederile art. 91
1
alin. (1) C.
proc
.
pen
.,
interceptările și înregistrările audio sau video se realizează cu autorizarea
motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau
supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date
sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru
care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și
înregistrarea se impune pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că
identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte
mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată. În dispozițiile alin. (2) al aceluiași
articol sunt enumerate infracțiunile pentru care pot fi autorizate
interceptările și înregistrările audio sau video.
Din analiza prevederilor art. 91
1
alin. (1) și (2) C.
proc
.
pen
., care stabilesc în mod
strict condițiile legale de realizare a interceptările și înregistrările audio
sau video, rezultă că legalitatea acestora nu este condiționată de începerea
urmăririi penale, ci interceptările și înregistrările audio sau video pot fi
autorizate și în faza actelor premergătoare.
I.C.C.J.,
secția penală, decizia nr. 10 din 7 ianuarie 2008
Prin sentința penală nr. 377/PI din 13
iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a dispus condamnarea
inculpatului B.A.
pentru săvârșirea infracțiunii de trafic
de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C.
pen
.
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Instanța de
fond a reținut, în fapt, că inculpatul B.A. și-a desfășurat activitatea în
cadrul instituției Prefectului județului Timiș, având funcția de
expert-asistent, fiin
d totodată și membru
în Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
După
apariția Legii nr. 290/2003, denunțătorul B.I. și tatăl său, A.B., au depus
cereri la Comisia Județeană Timiș pentru aplicarea Legii nr. 290
/2003, pentru obținerea de compensații de la statul român, având în vedere
proprietățile imobiliare pe care le-au deținut în Basarabia înainte de anul
1947.
În
cursul lunii decembrie 2006, inculpatul i-a comunicat prin telefon
denunțătorului că cererile sale au fost
admise
parțial prin două hotărâri, invitându-l la sediul
Prefecturii pentru ridicarea a
cestor
hotărâri. La 21 decembrie 2006, denunțătorul a primit de la inculpat
copii xerox ale hotărârilor, din
care
rezulta că prin hotărârea nr. 152 din 24 octombrie 2006 i s-a aprobat acordarea
sumei de 168.501,34 lei, iar prin hotărârea nr. 155 din 24 octombrie 2006 i s-a
aprobat acordarea sumei de 661.97,40 lei. Denunțătorul l-a întrebat pe inculpat
când își va primi banii, iar acesta i-a comunicat că plățile se fac de
Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților
pe baza unor
liste întocmite de funcționarii din cadrul acestei instituții și, dacă dorește
să primească cu prioritate sumele de
bani,
va trebui să-i remită 10% din valoarea sumelor totale ce i-au fost aprobate
,
lăsându-l pe denunțător să înțeleagă că are influență asupra funcționarilor din
cadrul
Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților
București.
În cursul lunii ianuarie 2007,
denunțătorul i-a comunicat inculpatului că este de acord să plătească 10%, în
cazul în care plata i se va face cu prioritate.
La 13 aprilie 2007 inculpatul l-a sunat pe denunțător,
acesta deplasându-se
la biroul
inculpatului,
ocazie cu care
inculpatul i-a adus la cunoștință că vor intra în contul
personal o parte din sumele de bani la care era îndreptățit, dându-i de
înțeles că a
fost informat în acest sens de
funcționarii din cadrul
Autorității Naționale pentru Restituirea
Proprietăților
București, de
influența
cărora s-a prevalat
. Cu aceeași ocazie, inculpatul
a scris pe un bilețel sumele pe care cei doi le
vor primi
conform hotărârilor, iar
pe verso a indicat sumele pe care urma să le dea
denunțătorul.
La 16 aprilie 2007, numitul B.I. a adresat un
denunț organelor de urmărire penală prin care l-a reclamat pe inculpat
pentru
comportamentul său, în
sprijinul afirmațiilor sale depunând înregistrarea audio
efectuată personal pe un reportofon și bilețelul cu sumele de
bani consemnate de inculpat. După acest moment, pe baza autorizațiilor emise de
Tribunalul Timiș,
organele de urmărire
penală au procedat la interceptarea și înregistrarea
convorbirilor telefonice efectuate de inculpat,
precum și la înregistrarea audio-video a
acestuia în mediu ambiental.
La 22 aprilie 2007, inculpatul
i-a telefonat denunțătorului, reproșându-i acestuia că nu l-a sunat în data de
19 aprilie 2007, când i-au intrat banii în cont. Inculpatul i-a cerut
denunțătorului să se întâlnească pentru a discuta despre primirea sumelor de
bani.
La 23 aprilie 2007, inculpatul
și denunțătorul s-au întâlnit și au discutat despre primirea primei tranșe din
sumele de bani și remiterea a 10% din aceasta inculpatului.
Din înregistrarea convorbirilor
purtate rezultă că inculpatul i-a confirmat denunțătorului cifrele pe care i
Ie-a scris pe biletul pe care i l-a dat la 13 aprilie 2007. Denunțătorul l-a
întrebat pe inculpat despre modul în care trebuie să remită suma de bani care i
s-a cerut, iar inculpatul i-a solicitat să depună banii într-un plic, pe care
l-a înmânat denunțătorului. Inculpatul i-a mai comunicat denunțătorului că
trebuie să introducă în plic o sumă care să reprezinte 10% din valoarea totală
a hotărârilor.
La 24 aprilie 2007,
denunțătorul, din contul personal, a retras suma de 16.900 lei pentru a o
înmâna inculpatului ca o primă tranșă din suma cerută de acesta, cei doi
convenind ca diferența să fie remisă ulterior, după primirea celei de-a doua
tranșe de la
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților
București. Denunțătorul s-a prezentat la sediul Direcției Naționale
Anticorupție Timișoara unde, într-un proces-verbal, au fost înregistrate
seriile bancnotelor care compuneau suma de 16.900 lei ce urma a fi remisă
inculpatului. Apoi banii au fost introduși în plicul pe care denunțătorul l-a
primit de la inculpat.
Denunțătorul i-a telefonat inculpatului, cei doi
s-au întâlnit, iar denunțătorul a scos plicul cu bani și l-a introdus în punga
pe care i-a dat-o inculpatul.
După acest moment, inculpatul a fost
oprit de organele de urmărire penală. La solicitarea acestora, inculpatul a
golit conținutul celor două pungi pe care le avea asupra sa, constatându-se că
într-una din acestea inculpatul avea plicul cu bani, plic în care se găsea suma
de 16.900 lei, compusă din bancnote ale căror serii au fost înregistrate în
procesul-verbal de organele de urmărire penală.
Prin decizia penală nr. 172/A din 24
septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus
respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat
recurs inculpatul B.A.,
criticându-le
pentru aspecte de
nelegalitate
și netemeinicie,
circumscrise, între altele, cazului de recurs prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 2 C.
proc
.
pen
.
În notele scrise și în susținerea
orală, recurentul-inculpat - prin apărătorul său - a solicitat, în principal,
restituirea cauzei la procuror conform dispozițiilor art. 332 alin. (2) C.
proc
.
pen
. în vederea refacerii
actului de sesizare a instanței. Sub acest aspect, s-a invocat încălcarea
dispozițiilor art. 91
1
și urm. C.
proc
.
pen
., dar și art. 6 C.
proc
.
pen
., întrucât urmărirea penală față de inculpat a fost
începută prin rezoluția din 24 aprilie 2007 ora 12,00, în timp ce autorizațiile
pentru interceptarea convorbirilor telefonice și ambientale au fost date, de
judecător, la 18 aprilie 2007.
Se susține, astfel, că obținerea
autorizațiilor de interceptare în faza actelor premergătoare încalcă
prevederile art. 91
1
C.
proc
.
pen
., fiind
necesar
și obligatoriu a fi dispusă începerea urmăririi penale împotriva
persoanei ale cărei convorbiri urmează a fi
interceptate.
Înalta Curte de Casație și Justiție,
examinând ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385
9
alin. (3)
C.
proc
.
pen
. combinate cu
art. 385
6
alin. (1) și art. 385
7
alin. (1) C.
proc
.
pen
., constată că
recursul
este nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând probatoriul dispus și
administrat în cauză se constată că faptele reținute în sarcina inculpatului
B.A., constând în aceea că a pretins de la denunțătorul B.I suma de 82.900 lei,
primind efectiv suma de 16.900 lei, în scopul de a interveni pe lângă
funcționarii din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților
pentru a-i determina să facă plata cu prioritate și în mod preferențial a
compensațiilor bănești cuvenite denunțătorului, au fost corect stabilite de
prima instanță.
Încadrarea juridică a faptei în infracțiunea
de trafic de influență prevăzută în art. 257 C.
pen
.
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este legală, iar vinovăția
inculpatului a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză.
Cu privire la motivul de recurs invocat
de inculpat, în sensul restituirii cauzei la procuror, fiind încălcate
dispozițiile art. 91
1
C.
proc
.
pen
., întrucât autorizațiile de interceptare au fost date
la 18 aprilie 2007, iar urmărirea penală a fost începută la 24 aprilie 2007, se
constată că este nefondat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 91
1
alin. (1) C.
proc
.
pen
.,
interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin
telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu
autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează
sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt
date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni
pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și
înregistrarea se impune pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că
identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte
mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.
Alin. (2) al aceluiași articol
enumeră
infracțiunile pentru care se poate admite acest
mijloc de probă.
Din analiza dispozițiilor art. 91
1
C.
proc
.
pen
., rezultă că
înregistrarea convorbirilor telefonice este subordonată unor condiții strict
determinate, și anume:
a) să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau
săvârșirea unei infracțiuni.
Datele sau indiciile temeinice pot privi fie pregătirea, fie săvârșirea
unei infracțiuni, astfel încât înregistrarea se poate efectua și înainte de
săvârșirea oricărei infracțiuni;
b) să privească o infracțiune dintre
cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;
c) să fie utilă pentru aflarea
adevărului. Utilitatea trebuie apreciată de organul de urmărire penală care
face propunerea pentru autorizarea, de către judecător, a interceptărilor
convorbirilor telefonice;
d) să existe o autorizație din partea
judecătorului competent.
Potrivit dispozițiilor art. 91
3
alin. (1) C.
proc
.
pen
.,
convorbirile telefonice sunt redate integral într-un proces-verbal ce
constituie mijloc de probă.
Rezultă, așadar, că legalitatea
interceptărilor convorbirilor telefonice nu este condiționată de începerea
urmăririi penale. Legea nu prevede, ca o garanție distinctă, obligativitatea
înștiințării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune
este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat o asemenea măsură
și caracterul secret al acesteia. Ulterior, însă, învinuitul sau inculpatul are
dreptul de a lua cunoștință despre înregistrare, având totodată posibilitatea
de a contesta conținutul înregistrărilor.
Prin urmare, împrejurarea că în cauza
de față autorizațiile pentru interceptarea convorbirilor telefonice și
ambientale au fost date de judecătorul competent, la 18 aprilie 2007, iar
rezoluția de începere a urmăririi penale împotriva inculpatului recurent a fost
dată la 24 aprilie 2007 nu poate să constituie un motiv de restituire a cauzei
la procuror, nefiind incidente
niciunul
din cazurile
limitativ prevăzute în dispozițiile art. 332 alin. (2) C.
proc
.
pen
.
În același sens, Înalta Curte de
Casație și Justiție constată că
denunțul a fost făcut la 16 aprilie 2007, iar la 17 aprilie 2007
denunțătorul a fost audiat de procuror, rezultând astfel date și indicii
temeinice privind săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 91
1
alin. (2) C.
proc
.
pen
.
Cât privește valoarea probantă a
procesului-verbal ce se încheie cu ocazia înregistrărilor, se impune a se
observa că legea nu cuprinde
nicio
derogare de la
principiul liberei aprecieri a probelor, instanța de judecată analizând aceste
probe în contextul celorlalte probe administrate în faza de urmărire penală și
în cursul cercetării judecătorești.
În fine, Înalta Curte de Casație și
Justiție apreciază că în cauză nu a fost încălcat nici dreptul la respectarea
vieții private a inculpatului B.A.
Potrivit dispozițiilor art. 8 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului „orice persoană are dreptul la
respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a
corespondenței sale”, iar amestecul unei autorități publice nu este admis decât
în „măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o
măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea
naționale, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și
prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protecția
drepturilor și libertăților altora.”
Constituția României dispune, de
asemenea, că „autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială
și privată” (art. 26), iar în art. 28 se prevede că secretul „convorbirilor
telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.”
În
același timp, însă, în art. 53 se prevede că, în mod
excepțional, exercițiul acestor drepturi
„poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru:
apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a
drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea
instrucției penale.”
Legea internă stabilește condițiile
imperative de înregistrare a convorbirilor și de valorificare a acestora pe
planul probațiunii, fiind instituită, totodată, o garanție procesuală, constând
în posibilitatea
supunerii
înregistrărilor unei expertizei tehnice.
Față de considerentele expuse, Înalta
Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc
.
pen
.,
a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.