ÎCCJ, decizie (scj.ro #84038)

Interceptările și înregistrările audio sau video. Condiții Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Probele și mijloacele de probă Indice alfabetic: Drept procesual penal - interceptările și înregistrările audio sau video C. proc . pen ., art. 91 1 și urm. În conformitate cu prevederile art. 91 1 alin. (1) C. proc . pen ., interceptările și înregistrările audio sau video se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impune pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

În dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol sunt enumerate infracțiunile pentru care pot fi autorizate interceptările și înregistrările audio sau video. Din analiza prevederilor art. 91 1 alin. (1) și (2) C. proc . pen ., care stabilesc în mod strict condițiile legale de realizare a interceptările și înregistrările audio sau video, rezultă că legalitatea acestora nu este condiționată de începerea urmăririi penale, ci interceptările și înregistrările audio sau video pot fi autorizate și în faza actelor premergătoare. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 10 din 7 ianuarie 2008 Prin sentința penală nr. 377/PI din 13 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a dispus condamnarea inculpatului B.A.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen . raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Instanța de fond a reținut, în fapt, că inculpatul B.A. și-a desfășurat activitatea în cadrul instituției Prefectului județului Timiș, având funcția de expert-asistent, fiin d totodată și membru în Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. După apariția Legii nr. 290/2003, denunțătorul B.I. și tatăl său, A.B., au depus cereri la Comisia Județeană Timiș pentru aplicarea Legii nr. 290 /2003, pentru obținerea de compensații de la statul român, având în vedere proprietățile imobiliare pe care le-au deținut în Basarabia înainte de anul 1947. În cursul lunii decembrie 2006, inculpatul i-a comunicat prin telefon denunțătorului că cererile sale au fost admise parțial prin două hotărâri, invitându-l la sediul Prefecturii pentru ridicarea a cestor hotărâri.

La 21 decembrie 2006, denunțătorul a primit de la inculpat copii xerox ale hotărârilor, din care rezulta că prin hotărârea nr. 152 din 24 octombrie 2006 i s-a aprobat acordarea sumei de 168.501,34 lei, iar prin hotărârea nr. 155 din 24 octombrie 2006 i s-a aprobat acordarea sumei de 661.97,40 lei. Denunțătorul l-a întrebat pe inculpat când își va primi banii, iar acesta i-a comunicat că plățile se fac de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pe baza unor liste întocmite de funcționarii din cadrul acestei instituții și, dacă dorește să primească cu prioritate sumele de bani, va trebui să-i remită 10% din valoarea sumelor totale ce i-au fost aprobate , lăsându-l pe denunțător să înțeleagă că are influență asupra funcționarilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților București.

În cursul lunii ianuarie 2007, denunțătorul i-a comunicat inculpatului că este de acord să plătească 10%, în cazul în care plata i se va face cu prioritate. La 13 aprilie 2007 inculpatul l-a sunat pe denunțător, acesta deplasându-se la biroul inculpatului, ocazie cu care inculpatul i-a adus la cunoștință că vor intra în contul personal o parte din sumele de bani la care era îndreptățit, dându-i de înțeles că a fost informat în acest sens de funcționarii din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților București, de influența cărora s-a prevalat . Cu aceeași ocazie, inculpatul a scris pe un bilețel sumele pe care cei doi le vor primi conform hotărârilor, iar pe verso a indicat sumele pe care urma să le dea denunțătorul.

La 16 aprilie 2007, numitul B.I. a adresat un denunț organelor de urmărire penală prin care l-a reclamat pe inculpat pentru comportamentul său, în sprijinul afirmațiilor sale depunând înregistrarea audio efectuată personal pe un reportofon și bilețelul cu sumele de bani consemnate de inculpat. După acest moment, pe baza autorizațiilor emise de Tribunalul Timiș, organele de urmărire penală au procedat la interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate de inculpat, precum și la înregistrarea audio-video a acestuia în mediu ambiental. La 22 aprilie 2007, inculpatul i-a telefonat denunțătorului, reproșându-i acestuia că nu l-a sunat în data de 19 aprilie 2007, când i-au intrat banii în cont.

Inculpatul i-a cerut denunțătorului să se întâlnească pentru a discuta despre primirea sumelor de bani. La 23 aprilie 2007, inculpatul și denunțătorul s-au întâlnit și au discutat despre primirea primei tranșe din sumele de bani și remiterea a 10% din aceasta inculpatului. Din înregistrarea convorbirilor purtate rezultă că inculpatul i-a confirmat denunțătorului cifrele pe care i Ie-a scris pe biletul pe care i l-a dat la 13 aprilie 2007. Denunțătorul l-a întrebat pe inculpat despre modul în care trebuie să remită suma de bani care i s-a cerut, iar inculpatul i-a solicitat să depună banii într-un plic, pe care l-a înmânat denunțătorului. Inculpatul i-a mai comunicat denunțătorului că trebuie să introducă în plic o sumă care să reprezinte 10% din valoarea totală a hotărârilor.

La 24 aprilie 2007, denunțătorul, din contul personal, a retras suma de 16.900 lei pentru a o înmâna inculpatului ca o primă tranșă din suma cerută de acesta, cei doi convenind ca diferența să fie remisă ulterior, după primirea celei de-a doua tranșe de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București. Denunțătorul s-a prezentat la sediul Direcției Naționale Anticorupție Timișoara unde, într-un proces-verbal, au fost înregistrate seriile bancnotelor care compuneau suma de 16.900 lei ce urma a fi remisă inculpatului. Apoi banii au fost introduși în plicul pe care denunțătorul l-a primit de la inculpat. Denunțătorul i-a telefonat inculpatului, cei doi s-au întâlnit, iar denunțătorul a scos plicul cu bani și l-a introdus în punga pe care i-a dat-o inculpatul.

După acest moment, inculpatul a fost oprit de organele de urmărire penală. La solicitarea acestora, inculpatul a golit conținutul celor două pungi pe care le avea asupra sa, constatându-se că într-una din acestea inculpatul avea plicul cu bani, plic în care se găsea suma de 16.900 lei, compusă din bancnote ale căror serii au fost înregistrate în procesul-verbal de organele de urmărire penală. Prin decizia penală nr. 172/A din 24 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul B.A., criticându-le pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie, circumscrise, între altele, cazului de recurs prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 2 C. proc . pen . În notele scrise și în susținerea orală, recurentul-inculpat - prin apărătorul său - a solicitat, în principal, restituirea cauzei la procuror conform dispozițiilor art. 332 alin. (2) C. proc . pen . în vederea refacerii actului de sesizare a instanței.

Sub acest aspect, s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 91 1 și urm. C. proc . pen ., dar și art. 6 C. proc . pen ., întrucât urmărirea penală față de inculpat a fost începută prin rezoluția din 24 aprilie 2007 ora 12,00, în timp ce autorizațiile pentru interceptarea convorbirilor telefonice și ambientale au fost date, de judecător, la 18 aprilie 2007. Se susține, astfel, că obținerea autorizațiilor de interceptare în faza actelor premergătoare încalcă prevederile art. 91 1 C. proc . pen ., fiind necesar și obligatoriu a fi dispusă începerea urmăririi penale împotriva persoanei ale cărei convorbiri urmează a fi interceptate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc . pen . combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc . pen ., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Analizând probatoriul dispus și administrat în cauză se constată că faptele reținute în sarcina inculpatului B.A., constând în aceea că a pretins de la denunțătorul B.I suma de 82.900 lei, primind efectiv suma de 16.900 lei, în scopul de a interveni pe lângă funcționarii din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pentru a-i determina să facă plata cu prioritate și în mod preferențial a compensațiilor bănești cuvenite denunțătorului, au fost corect stabilite de prima instanță.

Încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de trafic de influență prevăzută în art. 257 C. pen . raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este legală, iar vinovăția inculpatului a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză. Cu privire la motivul de recurs invocat de inculpat, în sensul restituirii cauzei la procuror, fiind încălcate dispozițiile art. 91 1 C. proc . pen ., întrucât autorizațiile de interceptare au fost date la 18 aprilie 2007, iar urmărirea penală a fost începută la 24 aprilie 2007, se constată că este nefondat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 91 1 alin. (1) C. proc . pen ., interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impune pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Alin. (2) al aceluiași articol enumeră infracțiunile pentru care se poate admite acest mijloc de probă. Din analiza dispozițiilor art. 91 1 C. proc . pen ., rezultă că înregistrarea convorbirilor telefonice este subordonată unor condiții strict determinate, și anume: a) să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni. Datele sau indiciile temeinice pot privi fie pregătirea, fie săvârșirea unei infracțiuni, astfel încât înregistrarea se poate efectua și înainte de săvârșirea oricărei infracțiuni; b) să privească o infracțiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu; c) să fie utilă pentru aflarea adevărului. Utilitatea trebuie apreciată de organul de urmărire penală care face propunerea pentru autorizarea, de către judecător, a interceptărilor convorbirilor telefonice; d) să existe o autorizație din partea judecătorului competent.

Potrivit dispozițiilor art. 91 3 alin. (1) C. proc . pen ., convorbirile telefonice sunt redate integral într-un proces-verbal ce constituie mijloc de probă. Rezultă, așadar, că legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice nu este condiționată de începerea urmăririi penale. Legea nu prevede, ca o garanție distinctă, obligativitatea înștiințării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat o asemenea măsură și caracterul secret al acesteia. Ulterior, însă, învinuitul sau inculpatul are dreptul de a lua cunoștință despre înregistrare, având totodată posibilitatea de a contesta conținutul înregistrărilor.

Prin urmare, împrejurarea că în cauza de față autorizațiile pentru interceptarea convorbirilor telefonice și ambientale au fost date de judecătorul competent, la 18 aprilie 2007, iar rezoluția de începere a urmăririi penale împotriva inculpatului recurent a fost dată la 24 aprilie 2007 nu poate să constituie un motiv de restituire a cauzei la procuror, nefiind incidente niciunul din cazurile limitativ prevăzute în dispozițiile art. 332 alin. (2) C. proc . pen . În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că denunțul a fost făcut la 16 aprilie 2007, iar la 17 aprilie 2007 denunțătorul a fost audiat de procuror, rezultând astfel date și indicii temeinice privind săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 91 1 alin. (2) C. proc . pen . Cât privește valoarea probantă a procesului-verbal ce se încheie cu ocazia înregistrărilor, se impune a se observa că legea nu cuprinde nicio derogare de la principiul liberei aprecieri a probelor, instanța de judecată analizând aceste probe în contextul celorlalte probe administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești.

În fine, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în cauză nu a fost încălcat nici dreptul la respectarea vieții private a inculpatului B.A.

Potrivit dispozițiilor art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului „orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale”, iar amestecul unei autorități publice nu este admis decât în „măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naționale, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protecția drepturilor și libertăților altora.” Constituția României dispune, de asemenea, că „autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată” (art. 26), iar în art. 28 se prevede că secretul „convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.” În același timp, însă, în art. 53 se prevede că, în mod excepțional, exercițiul acestor drepturi „poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale.” Legea internă stabilește condițiile imperative de înregistrare a convorbirilor și de valorificare a acestora pe planul probațiunii, fiind instituită, totodată, o garanție procesuală,

constând în posibilitatea supunerii înregistrărilor unei expertizei tehnice. Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc . pen ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.