ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2175/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 37 din 4 martie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.P., procurator al numitei T.C., împotriva Ordonanței de neîncepere a urmăririi penale nr. 593/P/2008 din 17 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținând soluția atacată. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut, în esență, că în realitate faptele imputate intimaților reprezintă nemulțumiri ale petentului cu privire la modul în care unele cauze civile sau penale în care a avut calitatea de parte, au fost soluționate, respectiv instrumentate de către intimați, în calitatea lor de magistrați, avocați ai părții adverse sau polițiști și care nu pot fi rezolvate, potrivit legii, decât prin exercitarea căilor legale de atac.

S-a mai reținut că afirmațiile cu caracter general făcute de către petent fără a se putea trage concluzia că persoanele împotriva cărora s-a plâns și-ar fi exercitat abuziv sau neglijent atribuțiile, având un interes în a prejudicia partea pe care o reprezintă sunt doar simple opinii ale petentului care nu pot fi primite de instanță. Cu privire la unele fapte de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., pretins a fi fost comise de intimații C.I., P.V., C.G. și C.M. precum și Ș.C. instanța a apreciat că în mod corect procurorul a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale, astfel încât punerea în mișcare a acțiunii penale este împiedicată.

Instanța a concluzionat în sensul că soluția adoptată de procuror este corectă și se bazează pe dispozițiile Legii nr. 304/2004 și pe documentele europene în materie, dar și pe dispozițiile Legii nr. 51/1995, astfel încât nu s-au identificat elemente care să impună modificarea soluției. Împotriva sentinței penale pronunțate de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs petentul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a reiterat susținerile invocate în plângerile introductive, manifestându-și nemulțumirea cu privire la modul de soluționare a cauzelor penale și civile în care a avut calitatea de parte și a solicitat casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru o corectă soluționare.

Recursul declarat este nefondat. Examinând actele și lucrările din dosar Înalta Curte constată, că soluția dispusă de procuror în ordonanța atacată se întemeiază pe actele premergătoare efectuate în cauză din care rezultă pe de o parte că pentru unele dintre faptele reclamate de petent, în calitatea sa de mandatar al persoanei vătămate T.C., s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale, punerea în mișcare a acțiunii penale fiind împiedicată, iar pe de altă parte restul faptelor imputate intimaților fie nu sunt prevăzute de legea penală, fie lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii.

Astfel în ce îi privește pe magistrații judecători în mod corect s-a reținut că atât timp cât și-au exercitat cu bună-credință atribuțiile stabilite prin lege, pronunțând hotărârile judecătorești în temeiul legii și a propriei convingeri formate pe baza probelor administrate în cauzele respective, nu pot fi incriminați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Pentru eventualele nemulțumiri, părțile care se consideră nedreptățite prin soluțiile pronunțate de judecători au deschise căile legale de atac împotriva hotărârilor judecătorești, care pot fi astfel criticate și desființate în măsura în care se dovedesc a fi fost greșite. Referitor la intimații care au calitatea de grefieri este de arătat că acestora nu le revin, potrivit legii, atribuții în ceea ce privește soluțiile pronunțate în cauzele deduse judecății, participarea lor fiind limitată la activități auxiliare actului de justiție.

Cu privire la magistrații procurori s-a apreciat, de asemenea, în mod întemeiat că faptele imputate acestora nu sunt prevăzute de legea penală. În lipsa unor indicii privind îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, procurorilor nu li se pot reproșa concluziile prezentate în fața instanțelor, aceștia fiind liberi, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 să susțină acele concluzii pe care le consideră întemeiate potrivit legii, bazându-se pe probele administrate în cauză, așa încât o eventuală netemeinicie a susținerilor procurorului nu poate constitui elementul material al unei infracțiuni în atare condiții.

În fine, soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror apare ca fiind justificată și în ceea ce-i privește pe intimații avocați care au reprezentat interesele părților adverse în procesele respective, în condițiile în care potrivit art. 37 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 „în exercitarea profesiei, avocații sunt ocrotiți de lege, fără a putea fi asimilați funcționarilor publici sau altui salariat” iar potrivit alin. (6) al aceluiași articol „avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris, în fața instanței de judecată sau a altor organe, dacă aceste susțineri sunt în legătură cu apărarea și necesare cauzei ce i-au fost încredințate”.

Ca urmare, Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri pentru a se dispune desființarea ordonanței atacate, astfel încât și hotărârea primei instanțe prin care respingându-se plângerea formulată de petiționară (prin mandatar), s-a menținut soluția dispusă de procuror, apare ca fiind legală și temeinică. Pentru aceste considerente recursul declarat nu este întemeiat urmând a fi respins ca atare potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara T.C. prin procurator A.P. împotriva Sentinței penale nr. 37 din 4 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 iunie 2009.