ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2175/2009

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 37 din 4 martie 2009

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.P., procurator al

numitei T.C., împotriva Ordonanței de neîncepere a urmăririi penale nr.

593/P/2008 din 17 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, menținând soluția atacată.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut, în esență, că în realitate faptele imputate

intimaților reprezintă nemulțumiri ale petentului cu privire la modul în care

unele cauze civile sau penale în care a avut calitatea de parte, au fost

soluționate, respectiv instrumentate de către intimați, în calitatea lor de

magistrați, avocați ai părții adverse sau polițiști și care nu pot fi

rezolvate, potrivit legii, decât prin exercitarea căilor legale de atac.

S-a mai reținut că

afirmațiile cu caracter general făcute de către petent fără a se putea trage

concluzia că persoanele împotriva cărora s-a plâns și-ar fi exercitat abuziv

sau neglijent atribuțiile, având un interes în a prejudicia partea pe care o

reprezintă sunt doar simple opinii ale petentului care nu pot fi primite de

instanță.

Cu privire la unele

fapte de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246

C. pen., pretins a fi fost comise de intimații C.I., P.V., C.G. și C.M. precum

și Ș.C. instanța a apreciat că în mod corect procurorul a constatat că s-a

împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale, astfel încât punerea în

mișcare a acțiunii penale este împiedicată.

Instanța a

concluzionat în sensul că soluția adoptată de procuror este corectă și se

bazează pe dispozițiile Legii nr. 304/2004 și pe documentele europene în

materie, dar și pe dispozițiile Legii nr. 51/1995, astfel încât nu s-au

identificat elemente care să impună modificarea soluției.

Împotriva sentinței

penale pronunțate de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs petentul

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a reiterat susținerile

invocate în plângerile introductive, manifestându-și nemulțumirea cu privire la

modul de soluționare a cauzelor penale și civile în care a avut calitatea de

parte și a solicitat casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei spre

rejudecare pentru o corectă soluționare.

Recursul declarat

este nefondat.

Examinând actele și

lucrările din dosar Înalta Curte constată, că soluția dispusă de procuror în

ordonanța atacată se întemeiază pe actele premergătoare efectuate în cauză din

care rezultă pe de o parte că pentru unele dintre faptele reclamate de petent,

în calitatea sa de mandatar al persoanei vătămate T.C., s-a împlinit termenul

de prescripție al răspunderii penale, punerea în mișcare a acțiunii penale

fiind împiedicată, iar pe de altă parte restul faptelor imputate intimaților

fie nu sunt prevăzute de legea penală, fie lipsește unul dintre elementele

constitutive ale infracțiunii.

Astfel în ce îi

privește pe magistrații judecători în mod corect s-a reținut că atât timp cât

și-au exercitat cu bună-credință atribuțiile stabilite prin lege, pronunțând

hotărârile judecătorești în temeiul legii și a propriei convingeri formate pe

baza probelor administrate în cauzele respective, nu pot fi incriminați pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Pentru eventualele

nemulțumiri, părțile care se consideră nedreptățite prin soluțiile pronunțate

de judecători au deschise căile legale de atac împotriva hotărârilor

judecătorești, care pot fi astfel criticate și desființate în măsura în care se

dovedesc a fi fost greșite.

Referitor la

intimații care au calitatea de grefieri este de arătat că acestora nu le revin,

potrivit legii, atribuții în ceea ce privește soluțiile pronunțate în cauzele

deduse judecății, participarea lor fiind limitată la activități auxiliare

actului de justiție.

Cu privire la

magistrații procurori s-a apreciat, de asemenea, în mod întemeiat că faptele

imputate acestora nu sunt prevăzute de legea penală.

În lipsa unor indicii

privind îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, procurorilor

nu li se pot reproșa concluziile prezentate în fața instanțelor, aceștia fiind

liberi, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 să susțină acele

concluzii pe care le consideră întemeiate potrivit legii, bazându-se pe probele

administrate în cauză, așa încât o eventuală netemeinicie a susținerilor

procurorului nu poate constitui elementul material al unei infracțiuni în atare

condiții.

În fine, soluția de

neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror apare ca fiind justificată și

în ceea ce-i privește pe intimații avocați care au reprezentat interesele

părților adverse în procesele respective, în condițiile în care potrivit art.

37 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 „în exercitarea profesiei, avocații sunt

ocrotiți de lege, fără a putea fi asimilați funcționarilor publici sau altui

salariat” iar potrivit alin. (6) al aceluiași articol „avocatul nu răspunde

penal pentru susținerile făcute oral sau în scris, în fața instanței de

judecată sau a altor organe, dacă aceste susțineri sunt în legătură cu apărarea

și necesare cauzei ce i-au fost încredințate”.

Ca urmare, Înalta

Curte apreciază că nu există temeiuri pentru a se dispune desființarea

ordonanței atacate, astfel încât și hotărârea primei instanțe prin care

respingându-se plângerea formulată de petiționară (prin mandatar), s-a menținut

soluția dispusă de procuror, apare ca fiind legală și temeinică.

Pentru aceste

considerente recursul declarat nu este întemeiat urmând a fi respins ca atare

potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara T.C. prin procurator A.P. împotriva

Sentinței penale nr. 37 din 4 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 iunie 2009.