ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5912/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1775 din 25 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative abuzive luate față de tatăl reclamantului, numitul S.M.I., în perioada iulie 1952-ianuarie 1955;s-a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 45.000 RON reprezentând daune morale; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că așa cum rezultă din extrasul din 24 februarie 2010, eliberat de Arhivele Naționale – Serviciul Județean Harghita, tatăl reclamantului, numitul S.M.I., a fost declarat chiabur pentru că a dat pământul în dijmă, și a fost trecut în tabelul nominal cu chiaburii din raza Raionul Odorhei din data de 3 iulie 1952, iar potrivit extrasului din hotărârea Sfatului Popular al Raionului Odorhei din data de 10 ianuarie 1955, S.M.I. a fost șters de pe lista chiaburilor.

Din declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond a rezultat că tatăl reclamantului, a fost declarat chiabur, fiind pe lista chiaburilor din comună, iar din acest motiv membrii familiei, printre care și reclamantul, nu aveau voie să părăsească localitatea decât cu învoirea specială a autorităților, reclamantul nu a fost primit la școală, să participe la activitățile sociale și culturale, fiind puși sub supraveghere, au fost supuși tuturor interdicțiilor aplicate chiaburilor, trebuia să plătească dări mai mari decât ceilalți cetățeni. Pentru considerentele expuse, Tribunalul a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221/2009, astfel că a dispus admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, constând în onorariul achitat avocatului angajat.

În ceea ce privește cererea privind obligarea la plata daunelor morale, instanța de fond a reținut că potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, la acestea sunt îndreptățite doar persoanele care au suferit condamnări politice. Prin urmare, instituirea de măsuri administrative nu constituie temei pentru acordarea de despăgubiri potrivit Legii nr. 221/2009. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta D.G.F.P. Harghita și reclamantul S.E. Apelul pârâtei D.G.F.P. Harghita a vizat exonerarea Statului Român de la plata cheltuielilor de judecată, arătându-se că acordarea acestor cheltuieli s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., dat fiindcă pârâtul nu s-a opus în mod categoric admiterii acțiunii.

Apelul reclamantului a vizat obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 45.000 RON și a cheltuielilor de judecată, arătându-se că, deși prin hotărârea atacată s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative abuzive luate față de tatăl său în perioada iulie 1952 – ianuarie 1955, hotărârea instanței de fond este nelegală raportat la prevederile art. 4 alin. (2) și art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009. S-a arătat că reclamantul avea 12 ani când tatăl său a fost declarat chiabur, nu au avut voie să părăsească localitatea, să predea autorităților recoltele obținute și, raportat la interdicțiile la care a fost supus împreună cu familia sa, daunele morale solicitate, sunt justificate.

Prin decizia civilă nr. 118/A din 16 septembrie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a respins apelul pârâtului, a admis apelul reclamantului în sensul admiterii cererii de acordare a daunelor morale și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.500 RON cu acest titlu, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON. Referitor la apelul pârâtului, instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 275 C. proc. civ., acesta nerecunoscând la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, astfel încât să poată fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată. Referitor la apelul reclamantului, instanța de apel a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), pct. 2, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 62/2010,fiind întemeiată cererea de acordare a daunelor morale, în stabilirea cărora instanța avut în vedere criteriile stabilite cu titlu exemplificativ de art. 5 alin. (1 1 ) din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificată de O.U.G. nr. 62/2010, precum și de limitele stabilite de art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din același act normativ, apreciind că suma de 4.500 RON reprezintă o sumă de natură a asigura o reparație morală echitabilă pentru suferințele datorate măsurilor la care a fost supus tatăl său în perioada comunismului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că daunele morale solicitate de reclamant și acordate de instanța de apel nu au fost dovedite, iar cuantumul acestora este prea mare, raportat la măsura declarării drept chiabur a tatălui reclamantului și la practica judiciară comunitară în materie, care statuează că reparația prejudiciului moral trebuie să fie echitabilă, fără a fi însă exagerată. Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente: Deși legiuitorul nu a conturat criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral, doctrina și jurisprudența au consacrat totuși anumite repere pentru cuantificarea despăgubirilor acordate cu acest titlu, cum este echitatea și proporționalitatea.

Stabilirea cuantumului unor asemenea despăgubiri implică, în mod inevitabil, o doză de aproximare, instanța fiind nevoită să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate, și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. În termenii C.E.D.O., criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Înalta Curte va constata că, în condițiile în care instanța de fond în mod corect a stabilit caracterul politic al măsurii administrative constând în declararea ca chiaburi a reclamantului și familiei sale, măsură ale cărei consecințe s-au repercutat în mod negativ asupra vieții ulterioare a acestora, suma de 4.500 RON acordată de instanța de apel cu titlu de daune morale reprezintă o satisfacție echitabilă pentru suferințele îndurate.

În menținerea cuantumului daunelor morale acordate de instanța de apel, Înalta Curte are în vedere intervalul de timp în care solicitantul și familia acestuia au suportat consecințele măsurii abuzive (iulie 1952-ianuarie 1955), impactul pe care această măsură l-a avut asupra vieții sociale, onoarei și reputației persoanelor supuse acestei măsuri, presiunile și restricțiile exercitate de către autorități (interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu fără acordul autorităților, interdicția de a participa la activitățile social-culturale ale comunității, etc), aspecte față de care instanța anterioară în mod corect a apreciat că reprezintă o reparație morală echitabilă. Solicitarea recurentului-pârât de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, întrucât potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., aplicabile în speță, partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Rezultă, astfel, o condiție expresă de obligarea a uneia dintre părțile litigante la plata cheltuielilor avansate de către cealaltă parte pe parcursul desfășurării procesului, anume ca aceasta să fi căzut în pretenții, adică să fi pierdut procesul. Cu alte cuvinte, obligația de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală, ce aparține acelei părți care a ocazionat, în mod nelegal, declanșarea unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului se dovedește cu însuși cuprinsul hotărârii judecătorești de finalizare a acestei proceduri.

Or, în speță, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, chiar dacă sub numai aspectul constatării caracterului politic al măsurii abuzive de declarare drept chiaburi a familiei sale, iar pârâtul a făcut opoziție la pretențiile deduse în justiție. Instanța de apel a admis apelul reclamantului și a acordat acestuia sumele solicitate cu titlu de daune morale, astfel cum au fost precizate în acțiune, solicitare la care pârâtul a făcut, de asemenea, opoziție, astfel încât în cauză s-au aplicat în mod corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ., pârâtul fiind partea căzută în pretenții în sensul textului legal arătat. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 118A din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iulie 2011.