ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5287/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 604 din 30 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Mureș, a fost respinsă excepția inadmisibilitătii, invocată de pârâtul Statul Român, a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul F.l. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Mureș și, drept consecință: - a fost constatat caracterul politic al măsurii administrative având ca obiect îndepărtarea reclamantului de la cursurile școlare, începând cu anul școlar 1952; - a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a echivalentului în lei de la momentul plății a sumei de 15.000 euro, cu titlu de daune morale. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit certificatului emis de C.J.

Mureș din 8 februarie 2010, tatăl reclamantului a fost declarat chiabur prin procesul-verbal din 1952 întocmit de Sfatul Popular al Raionului Târgu Mureș, fiind înscris la poziția 6 din lista chiaburilor com. Găiești. Astfel, înscrierea tatălui reclamantului pe lista chiaburilor, coincide cu momentul în care reclamantul „s-a retras" de la școală. Din cuprinsul adeverinței din 2008 eliberată de Școala Generală S.M., Găiești, reiese faptul că reclamantul era elev și absolvise clasa a Vl-a, iar în anul școlar 1952-1953 a întrerupt cursurile școlare. Astfel, din coroborarea celor două înscrisuri, cu declarațiile martorilor audiați în cauză, a reieșit faptul că întreruperea cursurilor școlare de către reclamant nu a reprezentat manifestarea liberă a voinței acestuia și a părinților săi, ci a fost un act impus de autorități în considerarea situației sociale a tatălui reclamantului.

Din declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond a rezultat că reclamantul a fost dat afară de la școală pentru că tatăl lui a fost declarat chiabur, nu putea să meargă la nici un fel de activități (petreceri) organizate la Căminul Cultural, printre alți copii, tocmai din cauza faptului că provenea din familie de chiaburi și nici de zilele de sărbători reclamantul nu putea să meargă la festivitățile special organizate. Instanța a apreciat că probele amintite confirmă susținerile reclamantului cu referire la caracterul politic al măsurii dispusă asupra sa în perioada anilor 1952 - 1953 - împiedicarea reclamantului de către autorități, de a continua vreo formă de învățământ.

Cu referire la cuantumul daunelor morale solicitate de reclamant, instanța de fond a avut în vedere că probele administrate dovedesc încălcări aduse valorilor fundamentale ale ființei umane, ocrotite prin art. 22 din Constituția României, reclamantului i s-a încălcat dreptul la instruire și i s-au adus restrângeri în dreptul la opinie și libertate psihică, atingeri care în temeiul prevederilor art. 998 și 999 C. civ., justifică o reparație morală. Astfel, aceste încălcări au fost urmate de consecințe asupra vieții sociale și profesionale a reclamantului, care cu toate că era bun la învățătură, a fost nevoit să întrerupă cursurile școlare, iar la momentul la care ar fi avut posibilitatea să reia cursurile, nu a mai putut să se înscrie la școală din cauza vârstei, acesta a reușit astfel că termine 6 clase, fără nicio calificare.

Pentru considerentele amintite, în temeiul art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 5 din Legea nr. 221/2009 coroborate cu art. 998 și art. 999 C. civ., instanța a admis în parte cererea formulată de reclamant. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termen legal, pârâta D.G.F.P. Mureș în reprezentarea Statului Român, prin M.F.P., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. În motivele apelului pârâtul a arătat că instanța de fond, pentru constatarea caracterului politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, trebuia să analizeze incidența dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 la care face trimitere art. 4 alin. (2) din actul normativ anterior menționat.

Mai mult, art. 3 din Legea nr. 221/2009 prevede limitativ o serie de acte normative în temeiul cărora au fost dispuse măsuri administrative, apreciate de legiuitor prin edictarea Legii nr. 221/2009 ca fiind măsuri administrative cu caracter politic. într-adevăr, așa cum anterior s-a arătat, legiuitorul a apreciat că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, cu condiția aplicării prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, ori instanța de fond nu a analizat ipoteza legată de faptul că reclamantul nu a făcut dovada faptului că măsura administrativă luată asupra sa și a familiei sale a fost sau nu dispuse urmare a săvârșirii unor infracțiuni din motive politice prin care s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999, astfel cum dispun prevederile alin. (2) din art. 4 al Legii nr. 221/2009. În atare situație, pârâtul a apreciat că reclamantul nu a adus nici un argument în susținerea cererii sale, care ar fi putut determina instanța de judecată să constate caracterul politic al măsurii administrative la care a fost supus, iar cu privire la acordarea despăgubirilor morale, a considerat ca simplele afirmații făcute în speță, nu puteau determina instanța de judecata să acorde sumele solicite cu titlu de despăgubiri, prin apreciere, fiind ignorate astfel dispozițiile art. 1169 C. civ. potrivit cărora orice pretenție trebuie dovedita.

Cu privire la daunele morale, a apreciat că instanța de fond trebuia să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată viata familială, profesională și socială. însă aceste pretinse daune morale consideră că trebuiau produse prin minimum de argumente și indicii și pe cale de consecință să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmau să compenseze prejudiciul efectiv produs. Prin Decizia civilă nr. 109/ A din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Tărgu Mureș, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P.

reprezentat de D.G.F. Publice Mureș, împotriva sentinței civile nr. 604 din 30 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut în esență că prin hotărârea instanței de fond s-a admis în parte acțiunea reclamantului astfel cum a fost precizată. S-a avut în vedere că reclamantul a învederat că datorită împrejurării că tatăl său F.I. a fost declarat chiabur, iar el a fost exmatriculat din școală, din clasa a VI a pe criterii politice. Drept consecință a fost respins de la manifestările cultural-sportive, nu a avut voie să părăsească domiciliul în sărbători legale și la alegeri, au fost cercetați de fostele organe ale securității, iar părinții săi au fost duși de multe ori la muncă forțată, nu a putut să-și continue studiile, nu a putut să-și găsească loc de muncă, fiind marginalizat, toate acestea lăsând urme adânci în viața sa atât psihic cât și material.

În concluzie, toate „suferințele reclamantului" au adus nu numai atingere pe plan fizic, dar și personalității sale, ca ființă umană, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998-999 C. civ. rap. la art. 1000 alin. (3) C. civ. , statul actual fiind succesorul statului comunist. În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, Curtea a avut în vedere, în primul rând măsurile represive luate împotriva reclamantului, fiind supus unor condiții de viață și tratamente cu consecințe ireparabile . Un principiu fundamental în materia aplicării legii civile este principiul neretroactivității, formulat chiar de primul articol al C. civ.; potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția revizuită a României, potrivit căruia „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale, mai favorabile", acesta dispunând ca o lege nouă adoptată să nu se aplice retroactiv.

Cu alte cuvinte o lege nouă se poate aplica numai situațiilor juridice ivite după intrarea ei în vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior. Pe de altă parte, prin Legea nr. 221/2009, reclamantului i s-a creat un drept de a obține despăgubiri pentru abuzurile suferite, fiind în situația legitimă de a obține sumele solicitate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Mureș. Recurentul a criticat soluția instanței de apel pentru nelegalitate, fiind lipsită de argumente legale suficiente care să justifice concluzia la care s-a ajuns. Astfel, susține că Legea nr. 221/2009 este un act normativ special, potrivit căruia trebuie avute în vedere condițiile generale ale răspunderii delictuale pentru ca aceasta să fie angajată.

Se arată că, instanța de apel a reținut anumite aspecte de fapt, fără să explice raționamentul care a condus la adoptarea soluției și fără să verifice, în concret, mijloacele de probă administrate, prin care se justifică soluția adoptată. Recurentul menționează că, reclamantul a înțeles să solicite instanței să constate caracterul politic al privării sale de unele drepturi și libertăți fundamentale, ca urmare a faptului că a provenit dintr-o familie de chiaburi. Totodată, a solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit, în condițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, aspecte ce nu au fost clarificate de către instanță. Hotărârea recurată este criticată și sub aspectul cuantificării despăgubirilor morale, pe care le apreciază exagerate, instanța neavând în vedere împrejurările reale ale speței.

Se arată că prejudiciul moral suferit de o persoană, se determină în funcție de personalitatea acesteia, de suferințele fizice și psihice suferite de victimă în plan social, profesional și moral, iar prin adoptarea Legii nr. 221/2009 s-a avut în vedere repararea unor asemenea daune suferite efectiv și nu o îmbogățire fără justă cauză a acestor persoane. Analizând recursul formulat, prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente: În temeiul Legii nr. 221/2009, pot fi promovate două genuri de acțiuni distincte: acțiunea în constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, promovată potrivit art. 4; acțiune în pretenții, reprezentând daune morale sau materiale suferite de persoana condamnată politic, sau față de care a fost luată o măsură administrativă cu acest caracter, reglementată de art. 5. Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală, pentru aflarea adevărului în cauză, pentru stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Aceștia putând ordona probele pe care le consideră necesare", impunându-se, deci, o verificare riguroasă a situației de fapt care să poată da eficiență aplicării dispozițiilor Legii nr. 221/2009. În speță, se impunea administrarea probelor în raport de care să se poată constatat caracterul politic al unei condamnări, potrivit art. 1 alin. (3) din lege, ținând cont de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009 care prevede limitativ actele normative în temeiul cărora au fost dispuse măsuri administrative, apreciate de legiuitor prin edictarea prezentei legi ca fiind măsuri administrative cu caracter politic.

În raport de aceste texte, se impunea administrarea de probe prin care să se dovedească împrejurarea că măsura administrativă luată a fost sau nu dispusă ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni din motive politice. După clarificarea acestor aspecte, se impunea administrarea de probe prin care să se justifice cuantumul despăgubirilor morale ce s-ar cuveni reclamantului, iar instanța va trebui să aibă în vedere criterii ce vizează importanța valorilor lezate, consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, măsura în care valorile au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute de reclamant, consecințele asupra familiei sale.

De asemenea, prejudiciul moral suferit de o persoană trebuie determinat în funcție de personalitatea acesteia, de suferințele fizice și psihice create victimei pe plan social, profesional și moral, prin adoptarea Legii nr. 221/2009, avându-se în vedere repararea unor asemenea daune suferite efectiv și nu să fie o îmbogățire fără justă cauză a acestor persoane. Acordarea daunelor morale trebuie să respecte principiul stabilirii unei juste despăgubiri și să nu fie disproporționată față de criteriile obiective ce se impun a fî avute în vedere în aprecierea evaluării suferințelor. Deoarece, în cauză nu s-au clarificat toate aspectele ce au făcut obiectul criticilor din recurs, iar împrejurările de fapt nu s-au stabilit pe deplin, urmează să fie admis recursul, să se caseze decizia atacată și cauza să fie trimisă spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța va administra toate probele necesare pentru clarificarea aspectelor indicate mai sus. În primul rând, va clarifica aspectele legate de incidența dispozițiilor Legii nr. 221/2001 la cererea formulată de reclamant și, apoi, va clarifica aspectele legate de cuantificarea daunelor morale, având în vedere natura acestui prejudiciu și faptul că scopul acordării daunelor morale nu constă în asigurarea unei „restituiri, a unei repuneri în situația anterioară", ci doar realizarea unei satisfacții morale pentru suferințele morale pricinuite. O asemenea comensurare a prejudiciului moral, aptă să asigure o reparație integrală, nici nu este posibilă, întrucât atingerea adusă prin fapta ilicită, vizând atribute esențiale ale personalității umane (libertatea, viața, demnitatea), nu se poate pune problema ca, o dată încălcate, acestea să fie restabilite prin acordarea unor sume de bani.

În realitate, scopul acestor daune trebuie să fie reprezentat în primul rând de asigurarea unei satisfacții morale, ci nu a uneia patrimoniale. De aceea, aprecierea lor se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și al justului echilibru între valorile lezate și sumele acordate. Astfel, fiind vorba de prejudicii morale, ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât viața, sănătatea, onoarea, nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul că reparația trebuie să fie una echitabilă, înseamnă că nu poate ignora natura valorilor nesocotite, dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune care, astfel cum s-a menționat, trebuie să se producă în primul rând pe plan afectiv și moral, iar constatarea caracterului politic al măsurii reprezintă în sine, o recunoaștere a conduitei morale și a demnității reclamantului. Astfel, față de cele expuse anterior, numai după completarea probelor și, apoi, după reexaminarea în ansamblu a acestora, instanța urmează să hotărască și va fi în măsură să decidă, în deplină cunoștință de cauză, asupra cererii cu care a fost investită.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul declarat, se va casa decizia atacată și cauza va fi trimisă spre rejudecare instanței de apel, care va avea în vedere cele dispuse prin prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Mureș împotriva Deciziei nr. 109/ A din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 iunie 2011