ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5287/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5287/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 604

din 30 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Mureș, a fost respinsă excepția

inadmisibilitătii, invocată de pârâtul Statul Român, a fost admisă în parte

acțiunea formulată și precizată de reclamantul F.l. în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Mureș și, drept

consecință:

- a fost

constatat caracterul politic al măsurii administrative având ca obiect

îndepărtarea reclamantului de la cursurile școlare, începând cu anul școlar

1952;

-

a fost obligat pârâtul la plata către

reclamant a echivalentului în lei de la momentul plății a sumei de 15.000 euro,

cu titlu de daune morale.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit

certificatului emis de C.J. Mureș din 8 februarie 2010, tatăl reclamantului a

fost declarat chiabur prin procesul-verbal din 1952 întocmit de Sfatul Popular

al Raionului Târgu Mureș, fiind înscris la poziția 6 din lista chiaburilor com.

Găiești. Astfel, înscrierea tatălui reclamantului pe lista chiaburilor,

coincide cu momentul în care reclamantul „s-a retras" de la școală. Din

cuprinsul adeverinței din 2008 eliberată de Școala Generală S.M., Găiești,

reiese faptul că reclamantul era elev și absolvise clasa a Vl-a, iar în anul

școlar 1952-1953 a întrerupt cursurile școlare. Astfel, din coroborarea celor

două înscrisuri, cu declarațiile martorilor audiați în cauză, a reieșit faptul

că întreruperea cursurilor școlare de către reclamant nu a reprezentat

manifestarea liberă a voinței acestuia și a părinților săi, ci a fost un act impus

de autorități în considerarea situației sociale a tatălui reclamantului.

Din

declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond a rezultat că

reclamantul a fost dat afară de la școală pentru că tatăl lui a fost declarat

chiabur, nu putea să meargă la nici un fel de activități (petreceri) organizate

la Căminul Cultural, printre alți copii, tocmai din cauza faptului că provenea

din familie de chiaburi și nici de zilele de sărbători reclamantul nu putea să

meargă la festivitățile special organizate.

Instanța a

apreciat că probele amintite confirmă susținerile reclamantului cu referire la

caracterul politic al măsurii dispusă asupra sa în perioada anilor 1952 - 1953

- împiedicarea reclamantului de către autorități, de a continua vreo formă de

învățământ.

Cu referire la

cuantumul daunelor morale solicitate de reclamant, instanța de fond a avut în

vedere că probele administrate dovedesc încălcări aduse valorilor fundamentale

ale ființei umane, ocrotite prin art. 22 din Constituția României, reclamantului

i s-a încălcat dreptul la instruire și i s-au adus restrângeri în dreptul la

opinie și libertate psihică, atingeri care în temeiul prevederilor art. 998 și

999 C. civ., justifică o reparație morală. Astfel, aceste încălcări au fost

urmate de consecințe asupra vieții sociale și profesionale a reclamantului,

care cu toate că era bun la învățătură, a fost nevoit să întrerupă cursurile

școlare, iar la momentul la care ar fi avut posibilitatea să reia cursurile, nu

a mai putut să se înscrie la școală din cauza vârstei, acesta a reușit astfel

că termine 6 clase, fără nicio calificare.

Pentru

considerentele amintite, în temeiul art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 5

din Legea nr. 221/2009 coroborate cu art. 998 și art. 999 C. civ., instanța a

admis în parte cererea formulată de reclamant.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat apel, în termen legal, pârâta D.G.F.P. Mureș în

reprezentarea Statului Român, prin M.F.P., solicitând schimbarea în parte a

hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivele

apelului pârâtul a arătat că instanța de fond, pentru constatarea caracterului

politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3,

trebuia să analizeze incidența dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009

la care face trimitere art. 4 alin. (2) din actul normativ anterior menționat.

Mai

mult, art. 3 din Legea nr. 221/2009 prevede limitativ o serie de acte normative

în temeiul cărora au fost dispuse măsuri administrative, apreciate de legiuitor

prin edictarea Legii nr. 221/2009 ca fiind măsuri administrative cu caracter

politic. într-adevăr, așa cum anterior s-a arătat, legiuitorul a apreciat că

persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele

prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să

constate caracterul politic al acestora, cu condiția aplicării prevederilor art.

1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, ori instanța de fond nu a analizat ipoteza

legată de faptul că reclamantul nu a făcut dovada faptului că măsura

administrativă luată asupra sa și a familiei sale a fost sau nu dispuse urmare

a săvârșirii unor infracțiuni din motive politice prin care s-a urmărit unul

dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, astfel

cum dispun prevederile alin. (2) din art. 4 al Legii nr. 221/2009.

În atare situație, pârâtul a apreciat

că reclamantul nu a adus

nici un argument în susținerea cererii

sale, care ar fi putut determina instanța de judecată să constate caracterul

politic al măsurii administrative la care a fost supus, iar cu privire la

acordarea despăgubirilor morale, a considerat ca simplele afirmații făcute în

speță, nu puteau determina instanța de judecata să acorde sumele solicite cu

titlu de despăgubiri, prin apreciere, fiind ignorate astfel dispozițiile art. 1169

C. civ. potrivit cărora orice pretenție trebuie dovedita.

Cu

privire la daunele morale, a apreciat că instanța de fond trebuia să aibă în

vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză

pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, importanța valorilor

morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu

care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată

viata familială, profesională și socială. însă aceste pretinse daune morale

consideră

că trebuiau produse prin minimum de argumente și indicii și pe cale de

consecință să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmau să

compenseze prejudiciul efectiv produs.

Prin Decizia

civilă nr. 109/ A din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Tărgu Mureș, secția civilă

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat

apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.

Publice Mureș, împotriva sentinței civile nr. 604 din 30 martie 2010 pronunțată

de Tribunalul Mureș.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut în esență că prin

hotărârea instanței de fond s-a admis în parte acțiunea reclamantului astfel

cum a fost precizată.

S-a avut în

vedere că reclamantul a învederat că datorită împrejurării că tatăl său F.I. a

fost declarat chiabur, iar el a fost exmatriculat din școală, din clasa a VI a

pe criterii politice. Drept consecință a fost respins de la manifestările

cultural-sportive, nu a avut voie să părăsească domiciliul în sărbători legale

și la alegeri, au fost cercetați de fostele organe ale securității, iar

părinții săi au fost duși de multe ori la muncă forțată, nu a putut să-și

continue studiile, nu a putut să-și găsească loc de muncă, fiind marginalizat,

toate acestea lăsând urme adânci în viața sa atât psihic cât și material.

În concluzie,

toate „suferințele reclamantului" au adus nu numai atingere pe plan fizic,

dar și personalității sale, ca ființă umană, fiind întrunite condițiile

răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998-999 C. civ. rap. la art.

1000 alin. (3) C. civ.

,

statul actual fiind succesorul statului comunist.

În ceea

ce privește cuantumul prejudiciului, Curtea a avut în vedere, în primul rând

măsurile represive luate împotriva reclamantului, fiind supus unor condiții de

viață și tratamente cu consecințe ireparabile .

Un

principiu fundamental în materia aplicării legii civile este principiul

neretroactivității, formulat chiar de primul articol al C. civ.; potrivit art. 15

alin. (2) din Constituția revizuită a României, potrivit căruia „legea dispune

numai pentru viitor, cu excepția legii penale, mai favorabile", acesta

dispunând ca o lege nouă adoptată să nu se aplice retroactiv.

Cu alte

cuvinte o lege nouă se poate aplica numai situațiilor juridice ivite după

intrarea ei în vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice

petrecute anterior.

Pe de altă

parte, prin Legea nr. 221/2009, reclamantului i s-a creat un drept de a obține

despăgubiri pentru abuzurile suferite, fiind în situația legitimă de a obține

sumele solicitate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Mureș.

Recurentul a

criticat soluția instanței de apel pentru nelegalitate, fiind lipsită de

argumente legale suficiente care să justifice concluzia la care s-a ajuns.

Astfel,

susține că Legea nr. 221/2009 este un act normativ special, potrivit căruia

trebuie avute în vedere condițiile generale ale răspunderii delictuale pentru

ca aceasta să fie angajată.

Se arată că,

instanța de apel a reținut anumite aspecte de fapt, fără să explice

raționamentul care a condus la adoptarea soluției și fără să verifice, în

concret, mijloacele de probă administrate, prin care se justifică soluția

adoptată.

Recurentul

menționează că, reclamantul a înțeles să solicite instanței să constate

caracterul politic al privării sale de unele drepturi și libertăți

fundamentale, ca urmare a faptului că a provenit dintr-o familie de chiaburi.

Totodată, a solicitat

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit, în condițiile art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009, aspecte ce nu au fost clarificate de către

instanță.

Hotărârea

recurată este criticată și sub aspectul cuantificării despăgubirilor morale, pe

care le apreciază exagerate, instanța neavând în vedere împrejurările reale ale

speței.

Se arată că

prejudiciul moral suferit de o persoană, se determină în funcție de

personalitatea acesteia, de suferințele fizice și psihice

suferite

de victimă în plan social, profesional și moral, iar prin adoptarea Legii nr. 221/2009

s-a avut în vedere repararea unor asemenea daune suferite efectiv și nu o

îmbogățire fără justă cauză a acestor persoane.

Analizând

recursul formulat, prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că

acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

În temeiul

Legii nr. 221/2009, pot fi promovate două genuri de acțiuni distincte: acțiunea

în constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative,

promovată potrivit art. 4; acțiune în pretenții, reprezentând daune morale sau

materiale suferite de persoana condamnată politic, sau față de care a fost

luată o măsură administrativă cu acest caracter, reglementată de art. 5.

Potrivit

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin

toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală, pentru aflarea

adevărului în cauză, pentru stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii,

în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Aceștia putând ordona

probele pe care le consideră necesare", impunându-se, deci, o verificare

riguroasă a situației de fapt care să poată da eficiență aplicării

dispozițiilor Legii nr. 221/2009.

În speță, se

impunea administrarea probelor în raport de care să se poată constatat

caracterul politic al unei condamnări, potrivit art. 1 alin. (3) din lege,

ținând cont de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009 care prevede

limitativ actele normative în temeiul cărora au fost dispuse măsuri

administrative, apreciate de legiuitor prin edictarea prezentei legi ca fiind

măsuri administrative cu caracter politic.

În raport

de aceste texte, se impunea administrarea de probe prin care să se dovedească

împrejurarea că măsura administrativă luată a fost sau nu dispusă ca urmare a

săvârșirii unor infracțiuni din motive politice.

După

clarificarea acestor aspecte, se impunea administrarea de probe prin care să se

justifice cuantumul despăgubirilor morale ce s-ar cuveni reclamantului, iar

instanța va trebui să aibă în vedere criterii ce vizează importanța valorilor

lezate, consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, măsura în care

valorile au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute de reclamant,

consecințele asupra familiei sale.

De asemenea,

prejudiciul moral suferit de o persoană trebuie determinat în funcție de

personalitatea acesteia, de suferințele fizice și psihice create victimei pe

plan social, profesional și moral, prin adoptarea Legii nr. 221/2009, avându-se

în vedere repararea unor

asemenea daune suferite efectiv și nu

să fie o îmbogățire fără justă cauză a acestor persoane.

Acordarea

daunelor morale trebuie să respecte principiul stabilirii unei juste

despăgubiri și să nu fie disproporționată față de criteriile obiective ce se

impun a fî avute în vedere în aprecierea evaluării suferințelor.

Deoarece, în

cauză nu s-au clarificat toate aspectele ce au făcut obiectul criticilor din

recurs, iar împrejurările de fapt nu s-au stabilit pe deplin, urmează să fie

admis recursul, să se caseze decizia atacată și cauza să fie trimisă spre

rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Cu ocazia

rejudecării, instanța va administra toate probele necesare pentru clarificarea

aspectelor indicate mai sus.

În primul

rând, va clarifica aspectele legate de incidența dispozițiilor Legii nr. 221/2001

la cererea formulată de reclamant și, apoi, va clarifica aspectele legate de

cuantificarea daunelor morale, având în vedere natura acestui prejudiciu și

faptul că scopul acordării daunelor morale nu constă în asigurarea unei

„restituiri, a unei repuneri în situația anterioară", ci doar realizarea

unei satisfacții morale pentru suferințele morale pricinuite.

O asemenea

comensurare a prejudiciului moral, aptă să asigure o reparație integrală, nici

nu este posibilă, întrucât atingerea adusă prin fapta ilicită, vizând atribute

esențiale ale personalității umane (libertatea, viața, demnitatea), nu se poate

pune problema ca, o dată încălcate, acestea să fie restabilite prin acordarea

unor sume de bani.

În realitate,

scopul acestor daune trebuie să fie reprezentat în primul rând de asigurarea

unei satisfacții morale, ci nu a uneia patrimoniale. De aceea, aprecierea lor

se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și al

justului echilibru între valorile lezate și sumele acordate.

Astfel,

fiind vorba de prejudicii morale, ele nu pot fi reparate strict prin

echivalentul lor în bani, întrucât viața, sănătatea, onoarea, nu pot fi

evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura

nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul

că reparația trebuie să fie una echitabilă, înseamnă că nu poate ignora natura

valorilor nesocotite, dar și că ea nu se poate constitui în temei al

îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor

astfel de daune care, astfel cum s-a menționat, trebuie să se producă în primul

rând pe plan afectiv și moral, iar constatarea caracterului politic al măsurii

reprezintă în sine, o recunoaștere a conduitei morale și a demnității

reclamantului.

Astfel, față de cele expuse anterior,

numai după completarea

probelor și, apoi, după reexaminarea

în ansamblu a acestora, instanța urmează să hotărască și va fi în măsură să

decidă, în deplină cunoștință de cauză, asupra cererii cu care a fost

investită.

Față de

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

admite recursul declarat, se va casa decizia atacată și cauza va fi trimisă

spre rejudecare instanței de apel, care va avea în vedere cele dispuse prin

prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Mureș împotriva Deciziei nr. 109/ A din

14 septembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 20 iunie 2011