ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5207/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea formulata pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta D.E. a solicitat

obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru

Aplicarea Legii nr. 290/2003 să dispună plata în numerar către reclamanta a sumei

de 123.580,57 RON, stabilită cu titlu de compensație prin Hotărârea nr. 185 din

15 decembrie 2006 a Comisiei Județene Timiș pentru aplicarea Legii nr. 290/2003

și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale reclamanta a

arătat ca a locuit în ținutul Hotin care în prezent aparține Ucrainei până în anul

1940, când s-a refugiat împreună cu mama sa în Banat (tatăl decedase). Dreptul reclamantei

la plata compensațiilor pentru bunurile avute în proprietate în localitatea L.,

județul Hotin este reglementat de Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri

sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate,

reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herta, ca urmare a

stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate

și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 108 din 17 februarie 2010 a admis acțiunea

formulată de reclamanta D.E. și a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților să dispună plata în numerar către reclamanta a sumei de 123.580,57

RON, stabilită cu titlul de despăgubire prin Hotărârea nr. 185 din 15 decembrie

2006 a Comisiei Județene Timiș pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

Totodată a obligat pârâta la plata către

reclamantă a sumei de 840,14 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând

contravaloarea onorariului de avocat.

Pentru a hotărî astfel prima instanța a

reținut următoarele considerente:

I. În privința criticilor referitoare la

legalitatea Hotărârii nr. 185 din 15 decembrie 2006 a Comisiei județene, instanța

a constatat că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a

invocat pretinsa neîndeplinire de către reclamantă a condițiilor impuse de lege

pentru acordarea despăgubirilor care au fost deja stabilite prin hotărârea care

constituie titlul executoriu.

Astfel, pârâta a invocat dispozițiile

art. 17 alin. (4) lit. h) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003,

care permite reanalizarea, de către Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003,

a actelor administrative emise în aplicarea acestei legi de către comisiile județene

sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în măsura în care

„constată încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările

ulterioare, precum și a normelor metodologice adoptate în aplicarea sa".

Potrivit art. 17 alin. (4) lit. h) din

Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, „Serviciul pentru aplicarea

Legii nr. 290/2003 are următoarele atribuții: h) în situația în care constată încălcarea

prevederilor Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum

și a normelor metodologice adoptate în aplicarea sa, propune reanalizarea actelor

administrative emise în aplicarea acestei legi de către comisiile județene sau a

municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Decizia motivată a vicepreședintelui

se comunică comisiilor județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii

nr. 290/2003. În baza raporturilor administrative ierarhice, vicepreședintele poate

solicita comisiilor județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii

nr. 290/2003 revocarea actelor administrative emise, în situația în care constată

încălcarea prevederilor legale în vigoare".

În această privință, instanța de fond a

reținut că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a făcut dovada

emiterii unei decizii a acestei pârâte și care să fi fost comunicată comisiei județene.

De asemenea, pârâta nu a făcut dovada că

a solicitat comisiei județene revocarea actului administrativ emis în cauză, respectiv

a Hotărârii nr. 185 din 15 decembrie 2006.

Pe de altă parte, instanța a reținut că

revocarea actului administrativ este guvernată de dispozițiile speciale din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv de dispozițiile art. 1

alin. (6) din acest act normativ.

Or, conform art. 1 alin. (6) din Legea

nr. 554/2004, „autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral

nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul

nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte

juridice. În cazul admiterii acțiunii, instanța se pronunță, dacă a fost sesizată

prin cererea de chemare în judecată, și asupra validității actelor juridice încheiate

în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor juridice produse

de acestea. Acțiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului".

Din teza I a art. 1 alin. (6) din Legea

nr. 554/2004 rezultă că revocarea nu este permisă decât până la momentul la care

actul administrativ a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.

În speță, a reținut Curtea Hotărârea

nr. 185 din 15 decembrie 2006 a Comisiei județene a fost comunicată către reclamantă

și către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu precizarea

(prevăzută la art. 5 din hotărâre), că împotriva acesteia se poate face contestație,

potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 290/2003, text conform căruia „în termen

de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene,

respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face

contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul

pentru aplicarea Legii nr. 290/2003".

Astfel prima instanța a constatat că împotriva

hotărârii respective nu a fost exercitată calea de atac a contestației, în condițiile

în care legea permitea contestarea acestei hotărâri.

De asemenea, instanța de fond a reținut

că hotărârea respectivă a fost comunicată inclusiv Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților în luna ianuarie 2007.

De la data comunicării, devin incidente

dispozițiile din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 referitoare la

posibilitatea revocării actului sau a solicitării anulării lui în instanță. Or,

de la data comunicării actului către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

au trecut aproape trei ani, fiind depășit cu mult termenul de prescripție de 6 luni,

prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

text conform căruia „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ

individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea

pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

-

data comunicării răspunsului la plângerea

prealabilă;

-

data comunicării refuzului nejustificat

de soluționare a cererii;

- data expirării termenului de soluționare

a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare

a cererii;

-

data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit.

h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă

a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

- data încheierii procesului-verbal de

finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative".

De asemenea, instanța a reținut că este

depășit și termenul de decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, text conform căruia „pentru motive temeinice, în cazul

actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut

la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării

la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de

conciliere, după caz".

Or, în condițiile în care hotărârea care

constituie titlul de despăgubire nu a fost contestată, deși legea prevedea o astfel

de cale de atac, Curtea a apreciat că o reevaluare, la acest moment, a constatărilor

reținute prin hotărârea respectivă ar aduce atingere principiului legalității actului

administrativ respectiv și însuși principiului securității juridice.

În acest sens, instanța a subliniat că

revocarea actului administrativ nu a intervenit și nici nu s-a solicitat anularea

acestuia în justiție, de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

sau de către autoritatea emitentă.

De aceea, a reținut Curtea, nu se pot lua

în considerare afirmațiile invocate de pârâtă și prin care pune la îndoială îndeplinirea

de către reclamantă a condițiilor de acordare a despăgubirilor, condiții a căror

îndeplinire s-a reținut prin Hotărârea nr. 185 din 15 decembrie 2006, emisă de Comisia

Județeană Timiș pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, hotărâre a cărei

nelegalitate nu a fost invocată în termenul legal.

II. Cu privire la fondul litigiului, instanța

a apreciat ca, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003,

plata eșalonată a despăgubirilor către reclamantă se putea face în maximum 2 ani

de la comunicarea hotărârii comisiei județene, respectiv a Hotărârii nr. 185

din 15 decembrie 2006, emisă de Comisia Județeană Timiș pentru aplicarea prevederilor

Legii nr. 290/2003.

Or, în cauză au trecut aproape trei ani

de la emiterea și comunicarea Hotărârii nr. 185 din 15 decembrie 2006, emisă de

Comisia Județeană Timiș pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003.

În consecință, in raport cu dispozițiile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, s-a constatat temeinicia acțiunii reclamantului,

fiind depășit termenul legal impus pentru efectuarea plății eșalonate a despăgubirilor

stabilite prin Hotărârea nr. 155 din 24 octombrie 2006, emisă de Comisia Județeană

Timiș pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 290/2003.

III. Cu privire la cheltuielile de judecată,

având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „partea

care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de

judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul fondat al acțiunii reclamantei,

instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamantă,

respectiv la plata sumei de 840,14 RON, reprezentând contravaloarea onorariului

de avocat, conform chitanței atașate la dosarul cauzei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

parata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Examinând actele dosarului, Înalta

Curte a constatat că subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 3 C. proc. civ., invocat din oficiu și pus în dezbaterea părților, în condițiile

art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 312

alin. (3), teza a II-a, corelate cu cele ale art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se pronunță

casarea unei hotărâri atunci când s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Reclamantul și-a întemeiat pretențiile

pe dispozițiile Legii nr. 290/2003, H.G. nr. 1120/2006 și H.G. nr. 57/2008.

Potrivit art. 8 alin. (5) din Legea

nr. 290/2003, hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

- Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc,

putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Același text de lege prevede, la alin.

(6), că „hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute

de lege".

Întrucât aceste norme legale cu caracter

special, derogatoriu de la dreptul comun în materie - reprezentat de prevederile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - prevăd competența exclusivă a secției

de contencios administrativ a tribunalului, în primă instanță, în ceea ce privește

acțiunile având ca obiect contestarea hotărârilor Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, competența aparține

tribunalului.

În consecință, în temeiul art. 313, corelat

cu art. 312 alin. (3), teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului

Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 108 din

17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, 24 noiembrie

2010.