ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5308/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5308/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3515 din 22

septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul V.L.V., ca

neîntemeiată și a admis acțiunea conexată a reclamantului V.L.V., față de

pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia

pârâtul, la momentul angajării în cadrul Secției 4 a Institutului de Proiectări

pentru Construcții de Mașini București, a semnat un angajament de păstrare a

secretului de stat, conform legii de la acea perioadă și a primit acordul

ofițerului de securitate, delegat pe lângă Secția 4 - I.P.C.M. și al Șefului

Biroului de Documente Secrete (B.D.S.) de a avea acces la documente „strict

secrete” și „secret de serviciu”, iar pentru păstrarea confidențialității cu

privire la documentele secrete manipulate, păstrate pe perioada lucrului în

mapă proprie, sigilată cu sigiliu propriu, beneficia de un „spor de

secret" cu caracter permanent, aplicat la salariul de bază.

Curtea a mai reținut

că, datorită specificului locului de muncă, relația de colaborare cu organul de

securitate delegat la I.P.C.M. era inevitabilă, întrucât nu se putea lucra în

acel domeniu de activitate fără a da relațiile cerute de ofițerul de securitate

și era legată strict de sarcinile de serviciu.

Analizând ansamblul

probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a observat că, din procesarea

materialelor arhivistice de către Direcția de Investigații a C.N.S.A.S.

rezultă, potrivit Notei de constatare, că „nu s-au identificat documente care

conțin informații transmise către Securitate”. Singurul document identificat în

arhiva C.N.S.A.S. se referă la un coleg de serviciu, C.C. (dosar cota I

233691), urmărit de ofițerul delegat la I.P.C.M. - S4 „pentru audierea și

colportarea știrilor de la Europa Liberă și pentru prevenirea scurgerii de

informații secrete de stat”, însă, interogat fiind despre aceste aspecte,

relatarea pârâtului a fost în favoarea colegului său și nu a avut niciun fel de

conotație prin care să se îngrădească dreptul la viața privată, prevăzut de art.

17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Față de această

situație de fapt, prima instanță a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, informațiile

furnizate de pârât ofițerului de securitate delegat pe lângă secția specială de

la I.P.C.M. nu se refereau la activități sau atitudini potrivnice regimului

totalitar comunist, ci la aspecte legate de modul în care se desfășura procesul

de proiectare a obiectivelor de producție de tehnică militară și a modului de

păstrare și manipulare a documentelor „strict secrete” și „secret de serviciu”.

Pe de altă parte,

judecătorul fondului a reținut că nu sunt relevante pentru reținerea calității

de colaborator materialele scrise și depuse la ofițerul de securitate ca urmare

a deplasărilor în străinătate la Târgul Internațional de la Leipzig (1981) sau

de la Varșovia (1888), întrucât, potrivit legilor în vigoare în acea perioadă,

la întoarcerea dintr-o deplasare în străinătate se depunea un raport de

activitate la instituție, iar în cazul salariaților de la secția specială,

ofițerul de securitate putea solicita un raport separat.

Concluzionând,

instanța de fond a constatat că solicitările ofițerilor de securitate delegați

pe lângă secția specială din cadrul I.P.C.M., care nu puteau fi refuzate

potrivit sarcinilor de serviciu și legislației din domeniul păstrării

secretului de stat, s-au referit, în totalitate, la probleme apărute în

procesul de proiectare de capacități de producție de tehnică militară sau

legate de aspecte referitoare la păstrarea secretului de stat.

Împotriva sentinței

civile nr. 3515 din data de 22 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs în termen legal reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de

atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii

reclamantului, cu consecința constatării existenței calității de colaborator al

Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul V.L.V., și a respingerii acțiunii

conexe formulată de pârât.

Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității a învederat, prin motivele de recurs, că

în mod nelegal judecătorul fondului a respins acțiunea reclamantului cu

motivarea că „datorită specificului locului de muncă al pârâtului” relația cu

securitatea era inevitabilă. Informațiile pe care s-a bazat acțiunea

reclamantului exced sarcinile de serviciu ale intimatului, neavând legătură

spre exemplu cu manipularea documentelor clasificate „secret de serviciu”. Mai

mult, materialele referitoare la deplasările în străinătate au fost respinse cu

motivarea că „conform legilor în vigoare de la acea vreme la reîntoarcerea

dintr-o deplasare în străinătate se depunea un raport de activitate  iar în

cazul salariaților de la secția specială ofițerul de securitate putea solicita

un raport separat”. Or, în opoziție cu argumentele reținute de instanța

fondului, recurentul a observat că interpretarea teleologică a prevederilor art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să

atribuie calitatea de colaborator al securității, persoanelor care, prin

denunțurile lor, nu au menajat interesele celor denunțați, deși puteau, și, mai

mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile

moralei publice. Astfel, delimitând sfera atitudinilor potrivnice regimului

comunist, legiuitorul a urmărit ca, pe de o parte, să excludă denunțurile care,

de obicei, rămâneau fără urmări asupra celui denunțat, și, pe de altă parte, să

excludă și denunțurile care ar fi putut avea urmări, dar care sunt compatibile

cu principiile moralei publice într-o societate democratică. În consecință,

dacă denunțarea unei conduite era potențial nocivă pentru cel denunțat și, în

plus, un astfel de denunț nu și-ar mai avea rostul într-o ordine democratică,

rezultă că ne aflăm în fața denunțării un conduite potrivnice regimului

comunist. O interpretare contrară, restrictivă, care ar înțelege prin „atitudini

potrivnice regimului” doar manifestarea explicită a dorinței persoanei

denunțate de răsturnare a regimului comunist, este de neconceput pentru că ar

institui o inegalitate de tratament cu privire la persoane care au denunțat în

egală măsură atitudini a căror încriminare era tipică regimurilor dictatoriale

(acte normative prin care se reglementa dreptul la liberă circulație în sensul

obligativității redactării unor rapoarte de informare). Indiferent că ne aflăm

în fața unei delațiuni care se referea la faptul că persoana denunțată critica

regimul, sau la împrejurarea că cel denunțat, „delegația României în speța dată”,

avusese anumite manifestări, ambele conduite fac parte din sfera manifestărilor

potrivnice regimului întrucât ambele atitudini erau neagreate de regim,

îngrădite de acesta și, în schimb, permise într-o ordine democratică. În

definiția colaboratorului Securității nu se cere ca acesta să furnizeze o

pluralitate de informații, fiind de ajuns furnizarea unei singure informații,

în condițiile definiției legale, pentru a fi reținută calitatea de colaborator

al Securității. în concluzie, a observat recurentul că prima condiție impusă de

legiuitor pentru reținerea calității de colaborator al Securității prin

furnizare de informații este îndeplinită. A mai precizat recurentul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității că inexistența unor materiale

de tipul notelor informative olografe, nu are relevanță în reținerea calității

de colaborator. În legătură cu aceasta a arătat Consiliul că actele întocmite

de foștii ofițeri de Securitate cu privire la relația avută cu informatorii lor

se bucură de prezumția relativă de veridicitate a conținutului lor, aspect care

derivă tot din prevederile articolului invocat, acestea conferind valoare

probatoare egală atât „relatărilor verbale reținute în scris de lucrătorii

operativi” cât, și eventualelor informații oferite în scris de colaboratorii

Securității. Egalitatea de tratament dintre cele două modalități de probare a

colaborării cu Securitatea rezultă din formula „indiferent sub ce formă”. Un

corolar al acestei prezumții relative de veridicitate este acela că fiecare din

cele două modalități admise de lege (atât materialele olografe, cât și

relatările verbale consemnate de ofițer) are valoare probatoare de sine

stătătoare, în mod independent de existența unor alte dovezi. Prin urmare, a

considerat Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității că în

speță este îndeplinită și a doua condiție, care se referă la vizarea încălcării

unor drepturi fundamentale - și nu neapărat la încălcarea propriu-zisă a

acestor drepturi - în sensul că intimatul putea și trebuia să conștientizeze

posibilele urmări ale informației furnizate.

Jurisprudența, a mai

relevat recurentul, a subliniat în mod constant faptul că, prin vizarea

încălcării unor drepturi, legiuitorul nu înțelege neapărat încălcarea efectivă

a acestora ci, pe de o parte, îndeplinirea condiției ca informația furnizată să

fie aptă să ducă cel puțin la imixtiuni ale autorităților în viața personală a

acelor denunțați și, pe de altă parte, ca autorul delațiunilor să

conștientizeze pericolul la care îl supunea pe cel despre care informa

autoritățile. Condiția cu privire la vizarea încălcării unor drepturi este fără

doar și poate îndeplinită, întrucât este exclus ca intimatul să nu fi realizat

faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra celui la care se

referea denunțul urma, de obicei, să se desfășoare o acțiune de investigare din

partea Securității, ori o înăsprire a formelor de .supraveghere, dacă persoana

în cauză era deja urmărită. Aceasta presupunea cel puțin încălcarea dreptului

la viață privată, prin căutarea și obținerea de noi informații despre cel

urmărit, fără acordul acestuia. Cu toate acestea, prima instanță a respins

acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că nu se poate stabili modul în

care, prin informațiile furnizate, intimatul ar fi vizat îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză pârâtul V.L.V. a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, motivând că recurentul reia temeiurile de fapt și de drept ale

cererii de la fond, fără a formula critici propriu-zise cu privire la

interpretarea și aplicarea legii de către judecătorul fondului.

Recursul este

nefondat.

Potrivit prevederilor

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea securității, cu modificările și completările ulterioare, prin

colaborator al Securității se înțelege „persoana care a furnizat informații,

indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale

consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau

atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat

informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de

confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de

reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost

fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al

Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care

consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar.

Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu

sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu

alte probe. (Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit

culegerea de informa|ii de la alte persoane, prin punerea voluntară la

dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea,

precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau

activitatea informatorilor”.

Pentru constatarea

calității de colaborator al Securității, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b)

fraza I din O.U.G. nr. 24/2008, cu ”modificările și completările ulterioare, se

cere întrunirea a două condiții cumulative: pe de o parte, prin informațiile

furnizate lucrătorilor securității să fie denunțate activități sau atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist și, pe de altă parte, aceste informații

să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În

cauză, cum judicios și cu o motivare amplă și convingătoare a reținut și

instanța de fond, nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative expres

prevăzute de lege pentru constatarea calității intimatului V.L.V. de

colaborator al Securității, întrucât informațiile furnizate organelor de

securitate - și consemnate în notele de analiză întocmite de ofițerii de

securitate - nu conțin, pe de o parte, în mod esențial, referiri la activități

și atitudini vădit si preponderent potrivnice regimului totalitar comunist, și,

pe de altă parte, prin informațiile respective nu s-a vizat îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.”

Se observă că,

într-adevăr, informațiile furnizate de intimat ofițerilor de securitate nu se

referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist ci

mai degrabă la aspecte legate de modul în care se desfășura procesul de

proiectare a obiectivelor de producție și de tehnică militară și a modului de

păstrare și manipulare a documentelor cu caracter „strict secret” și „secret de

serviciu”. Nu pot fi considerate relevante, pentru reținerea calității

pârâtului de colaborator la Securității, materialele scrise depuse la ofițerul

de securitate ca urmare a deplasărilor în străinătate la Târgul Internațional

de la Leipzig (1981) sau de la Varșovia (1988), aceste materiale necuprinzând

informații care să fi vizat îngrădirea vreunui drept sau vreunei libertăți

fundamentale a omului. Nu pot fi luate în considerare, în fine, nici

consemnările ofițerului de securitate din notele de analiză din datele de 14

octombrie 1981, 30 octombrie 1982, 16 ianuarie 1984, 9 martie 1985 și 7 mai

1986, nerezultând din aceste materiale, în sens neechivoc, ce anume informații

a furnizat intimatul, și nici dacă acestea, în concret, făceau referire la

activități și atitudini potrivnice regimului comunist și, în același timp, au

vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În raport de cele mai

sus arătate, cum motivele invocate în cauză nu sunt întemeiate și hotărârea

atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței

civile nr. 3515 din data de 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva

sentinței civile nr. 3515 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2011.