ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5396/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 7746 din 20

decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul

R.A. și a constatat existența calității de colaborator al Securității în ceea

ce-l privește pe pârâtul R.A. în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia

pârâtul a fost recrutat, în calitate de colaborator în anul 1964, pentru

încadrarea informativă a angajaților de la Direcția Centrală de Statistică

Direcția de Investiții, Transporturi și Telecomunicații, angajați ce aveau

acces la date secrete, având numele conspirativ de colaborator „A.”.

În ceea ce privește

prima condiție impusă de prevederile art. 2, lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

Curtea a reținut că aceasta este îndeplinită, aspect necontestat de altfel nici

de pârât, care a arătat însă că informațiile furnizate și relația sa cu

Securitatea au fost strict limitate la activitatea desfășurată în cadrul

Direcției Centrale de Statistică.

Referitor la această

apărare, Curtea de apel a observat că, într-adevăr, informațiile furnizate de

pârât care au vizat aspecte referitoare strict la activitatea sa profesională

și care s-au referit la persoane care aveau acces și manipulau acte/documente

cu caracter special, secret, se circumscriu dispozițiilor legale incidente din

perioada respectivă privind apărarea secretului de stat și de serviciu,

neputând fi reținute în îndeplinirea cerințelor impuse de art. 2 lit. b) din

ordonanța mai sus citată.

Totuși, Curtea a

constatat că activitatea pârâtului în calitatea sa de colaborator al fostei

Securități nu s-a limitat doar la furnizarea informațiilor de genul celor

menționate mai sus, ci acesta a furnizat și informații cu privire la aspecte

personale ale vieții private a persoanelor în privința cărora fusese îndrumat

de organele securității să le supravegheze.

În acest sens, Curtea

de apel a reținut Nota informativă din 18 aprilie 1972, privindu-l pe D.M.,

furnizată de pârât, necontestată de altfel de acesta, care se circumscrie

prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, din moment ce aceasta s-a

referit, printre altele și la faptul că persoana vizată asculta posturi de

radio interzise de regimul comunist, activitate care era asimilată cu o

atitudine dușmănoasă la adresa regimului respectiv, organele fostei Securități

luând măsuri de supraveghere operativă a persoanei respective.

Astfel, Curtea de

apel a înlăturat apărările pârâtului potrivit cărora după anul 1972 ascultarea

posturilor de radio străine nu mai era bruiată și nu mai atrăgea repercursiuni

politice, fiind de notorietate consecințele suportate sau care erau de natură a

fi suportate de cei ce nu se ”conformau” acestor impuneri.

Pe de altă parte, din

conținutul notei în discuție, a rezultat fără putință de tăgadă că afirmațiile

proveneau de la persoana urmărită, care îi ”spusese” pârâtului ce fusese

difuzat la postul de radio E.L.

Referitor la

împrejurarea dacă pârâtul a fost sau nu recompensat pentru activitatea

desfășurată, instanța de fond a reținut că dispozițiile legale incidente nu

condiționează existența calității de colaborator de motivele pentru care

persoana în cauză a înțeles să colaboreze cu organele fostei Securități și nici

dacă acestea i-au acordat sau nu recompense, neavând nici o relevanță juridică

în cauză.

Prin urmare, Curtea

de apel a reținut că, prin informația furnizată de pârâtul R.A., cuprinsă în

nota informativă mai sus menționată, acesta a contribuit la îngrădirea

dreptului la viață privată al persoanei vizate, drept prevăzut de art. 12 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs R.A., susținând că, hotărârea atacată este nelegală

și netemeinică, întrucât singura faptă reținută în sarcina sa nu întrunește

condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru

următoarele argumente:

- informațiile furnizate

au vizat strict protejarea informațiilor clasificate în cadrul Direcției

Centrale de Statistică și accesul la documente cu caracter special, secret,

ținând de sfera profesională în care își desfășoară activitatea pârâtul, fără a

constitui o imixtiune în viața privată a persoanelor;

- nota din 17 aprilie

1972 este nerelevantă, deoarece nu putea avea consecințe relatarea unei

conversații cu un coleg, care auzise un zvon privind aprecieri laudative la

postul E.L. despre un anume director;

- nu se poate reține

că o singură informație sporadică ar fi vizat restrângerea unor drepturi și

libertăți fundamentale, în cazul lui D.M., care era supravegheat informativ de

mult timp, iar nota cu privire la acesta nu făcea decât să înlăture unele

îndoieli ale securității.

Recurentul nu și-a

încadrat în drept, din punct de vedere procedural, criticile formulate.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și argumentele recurentului, ce se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis

pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată, “colaborator al securității

este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note

și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin

care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar

comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului. (…)”.

Instanța de control

judiciar, analizând conținutul notelor informative furnizate de pârâtul R.A.,

recrutat în calitate de colaborator pentru încadrarea informativă a angajaților

de la DCS, reține că acestea, prin conținutul lor, nu conțin denunțuri privind

activități sau atitudini potrivnice regimului și nici nu au vizat îngrădirea

vreunor drepturi și libertăți fundamentale.

De altfel, în fapt,

însăși prima instanță reține că, „într-adevăr informațiile furnizate de pârât

care au vizat aspecte referitoare strict la activitatea sa profesională și care

s-au referit la persoane care aveau acces și manipulau acte/documente cu

caracter special, secret, se circumscriu dispozițiilor legale incidente din

perioada respectivă privind apărarea secretului de stat și de serviciu,

neputând fi reținute în îndeplinirea cerințelor impuse de art. 2 lit. b) din

ordonanța mai sus citată.

În mod greșit,

instanța de fond a reținut că recurentul-pârât a informat despre faptul că D.M.

ar fi ascultat postul de radio E.L., deși conversația relatată privea un zvon

(„se vorbește că”) despre un director apreciat pozitiv la acel post.

Totodată, printr-o

altă informație, recurentul nu a făcut decât să înlăture suspiciunea ofițerului

care îl supraveghea pe D.M. privind scoaterea din instituție a unor documente

secrete, menționând că servieta acestuia conține „reviste și sticle goale de

pepsi”.

Pentru considerentele

menționate, instanța de control judiciar reține că instanța de fond a făcut o

aplicare greșită a legii la situația de fapt reținută, în cauză nefiind

întrunite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Cu referire la art.

312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de R.A. împotriva Sentinței civile nr. 7746 din 20 decembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

și respinge acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2013.

Procesat de GGC - LM