ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5396/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 7746 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul R.A. și a constatat existența calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul R.A. în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia pârâtul a fost recrutat, în calitate de colaborator în anul 1964, pentru încadrarea informativă a angajaților de la Direcția Centrală de Statistică Direcția de Investiții, Transporturi și Telecomunicații, angajați ce aveau acces la date secrete, având numele conspirativ de colaborator „A.”.

În ceea ce privește prima condiție impusă de prevederile art. 2, lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Curtea a reținut că aceasta este îndeplinită, aspect necontestat de altfel nici de pârât, care a arătat însă că informațiile furnizate și relația sa cu Securitatea au fost strict limitate la activitatea desfășurată în cadrul Direcției Centrale de Statistică. Referitor la această apărare, Curtea de apel a observat că, într-adevăr, informațiile furnizate de pârât care au vizat aspecte referitoare strict la activitatea sa profesională și care s-au referit la persoane care aveau acces și manipulau acte/documente cu caracter special, secret, se circumscriu dispozițiilor legale incidente din perioada respectivă privind apărarea secretului de stat și de serviciu, neputând fi reținute în îndeplinirea cerințelor impuse de art. 2 lit. b) din ordonanța mai sus citată.

Totuși, Curtea a constatat că activitatea pârâtului în calitatea sa de colaborator al fostei Securități nu s-a limitat doar la furnizarea informațiilor de genul celor menționate mai sus, ci acesta a furnizat și informații cu privire la aspecte personale ale vieții private a persoanelor în privința cărora fusese îndrumat de organele securității să le supravegheze. În acest sens, Curtea de apel a reținut Nota informativă din 18 aprilie 1972, privindu-l pe D.M., furnizată de pârât, necontestată de altfel de acesta, care se circumscrie prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, din moment ce aceasta s-a referit, printre altele și la faptul că persoana vizată asculta posturi de radio interzise de regimul comunist, activitate care era asimilată cu o atitudine dușmănoasă la adresa regimului respectiv, organele fostei Securități luând măsuri de supraveghere operativă a persoanei respective.

Astfel, Curtea de apel a înlăturat apărările pârâtului potrivit cărora după anul 1972 ascultarea posturilor de radio străine nu mai era bruiată și nu mai atrăgea repercursiuni politice, fiind de notorietate consecințele suportate sau care erau de natură a fi suportate de cei ce nu se ”conformau” acestor impuneri. Pe de altă parte, din conținutul notei în discuție, a rezultat fără putință de tăgadă că afirmațiile proveneau de la persoana urmărită, care îi ”spusese” pârâtului ce fusese difuzat la postul de radio E.L. Referitor la împrejurarea dacă pârâtul a fost sau nu recompensat pentru activitatea desfășurată, instanța de fond a reținut că dispozițiile legale incidente nu condiționează existența calității de colaborator de motivele pentru care persoana în cauză a înțeles să colaboreze cu organele fostei Securități și nici dacă acestea i-au acordat sau nu recompense, neavând nici o relevanță juridică în cauză.

Prin urmare, Curtea de apel a reținut că, prin informația furnizată de pârâtul R.A., cuprinsă în nota informativă mai sus menționată, acesta a contribuit la îngrădirea dreptului la viață privată al persoanei vizate, drept prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs R.A., susținând că, hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât singura faptă reținută în sarcina sa nu întrunește condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, pentru următoarele argumente: - informațiile furnizate au vizat strict protejarea informațiilor clasificate în cadrul Direcției Centrale de Statistică și accesul la documente cu caracter special, secret, ținând de sfera profesională în care își desfășoară activitatea pârâtul, fără a constitui o imixtiune în viața privată a persoanelor; - nota din 17 aprilie 1972 este nerelevantă, deoarece nu putea avea consecințe relatarea unei conversații cu un coleg, care auzise un zvon privind aprecieri laudative la postul E.L. despre un anume director; - nu se poate reține că o singură informație sporadică ar fi vizat restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale, în cazul lui D.M., care era supravegheat informativ de mult timp, iar nota cu privire la acesta nu făcea decât să înlăture unele îndoieli ale securității.

Recurentul nu și-a încadrat în drept, din punct de vedere procedural, criticile formulate. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și argumentele recurentului, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Potrivit prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată, “colaborator al securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(…)”. Instanța de control judiciar, analizând conținutul notelor informative furnizate de pârâtul R.A., recrutat în calitate de colaborator pentru încadrarea informativă a angajaților de la DCS, reține că acestea, prin conținutul lor, nu conțin denunțuri privind activități sau atitudini potrivnice regimului și nici nu au vizat îngrădirea vreunor drepturi și libertăți fundamentale. De altfel, în fapt, însăși prima instanță reține că, „într-adevăr informațiile furnizate de pârât care au vizat aspecte referitoare strict la activitatea sa profesională și care s-au referit la persoane care aveau acces și manipulau acte/documente cu caracter special, secret, se circumscriu dispozițiilor legale incidente din perioada respectivă privind apărarea secretului de stat și de serviciu, neputând fi reținute în îndeplinirea cerințelor impuse de art. 2 lit. b) din ordonanța mai sus citată.

În mod greșit, instanța de fond a reținut că recurentul-pârât a informat despre faptul că D.M. ar fi ascultat postul de radio E.L., deși conversația relatată privea un zvon („se vorbește că”) despre un director apreciat pozitiv la acel post. Totodată, printr-o altă informație, recurentul nu a făcut decât să înlăture suspiciunea ofițerului care îl supraveghea pe D.M. privind scoaterea din instituție a unor documente secrete, menționând că servieta acestuia conține „reviste și sticle goale de pepsi”. Pentru considerentele menționate, instanța de control judiciar reține că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii la situația de fapt reținută, în cauză nefiind întrunite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. Cu referire la art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de R.A. împotriva Sentinței civile nr. 7746 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și respinge acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2013. Procesat de GGC - LM