ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3790/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3790/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului penal de față,

În

urma examinării actelor și lucrărilor dosarului:

Prin

sentința penală nr. 336 din 06 decembrie 2011 a Tribunalului Brașov a fost achitat

inculpatul S.I., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de

art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 C. pen. Totodată,

în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă formulată

de partea civilă SC C. SRL.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a

reținut că inculpatul nu a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial

și nepatrimonial și nici nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de abuz în serviciu.

Totodată, nu există nicio probă din care

să rezulte faptul că inculpatul nu a acționat în scopul de a obține un avantaj patrimonial

pentru numitul I.I., pe care nu-l cunoștea. În speță, inculpatul S.I. nu a procedat

la întocmirea procesului-verbal de constatare a evenimentului rutier deoarece șoferul

vinovat de producerea accidentului, numitul I.I., nu avea nici un act asupra sa.

Faptul că inculpatul l-a citat pe acesta peste 7 zile, pentru a se prezenta cu actele

de identitate precum și faptul că ulterior, la neprezentarea acestuia, inculpatul

a făcut demersuri la poliția de domiciliu, pentru a obține toate datele, dovedește

lipsa relei credințe a inculpatului. Acesta a înțeles să facă aceste minime demersuri,

înainte de întocmirea procesului-verbal de constatare, tocmai pentru a se asigura

că va menționa datele reale ale persoanei vinovate de producerea evenimentului rutier.

Nu există un text clar, care să-l oblige pe inculpat să întocmească procesul-verbal

de constatare în lipsa verificării actelor de identitate ale acestuia, a permisului

auto, a certificatului de înmatriculare, asigurării de răspundere auto, iar inculpatul

și-a întemeiat decizia pe prevederile generale din O.G. nr. 2/2001 privind regimul

juridic al contravențiilor, care prevede un termen de 6 luni, de prescripție a dreptului

de aplicare a sancțiunii contravenționale. Încadrându-se în acest termen, inculpatul

și-a îndeplinit cu bună credință atribuțiile de serviciu, neputându-i-se imputa,

ca o neîndeplinire a unui act de serviciu sau ca o îndeplinire defectuoasă a acestuia,

faptul că nu a procedat imediat la întocmirea procesului verbal de constatare fără

să verifice actele de identitate ale numitului I.I. De asemenea, din modul în care

inculpatul își desfășura activitatea la acel moment, fiind singurul lucrător pe

schimb, la Serviciul Tamponări, nu era posibilă nici deplasarea pe loc a inculpatului

la sediul I.P.J., pentru a efectua verificări în baza de date, deoarece ar fi

trebuit

să închidă sediul biroului tamponări și să lase nesoluționate cererile celorlalte

persoane care așteptau la rând în ziua respectivă. Aceste aspecte rezultă din declarația

inculpatului și din declarația martorului G.V., care lucrează la același compartiment

al poliției.

Faptul că inculpatul nu a interpretat abuziv

normele legale rezultă și din răspunsul pe care conducerea I.P.J. Brașov l-a adresat

părții civile SC C. SRL, în urma unei sesizări a acesteia, unde se arată că „în

continuare dl. I.I. este citat periodic urmând a fi sancționat pentru neprezentare.

Până la prezentarea acestuia nu se poate întocmi procesul verbal de tamponare, întrucât

dl. I.I. trebuie să fie de față și să comunice dacă este sau nu de acord cu cele

menționate în procesul verbal, precum și dacă este sau nu de acord cu despăgubirea

prin RCA în caz că acesta se face vinovat de producerea evenimentului, în caz contrar

procesul verbal fiind lovit de nulitate".

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Brașov, solicitând desființarea sentinței și condamnarea

inculpatului S.I. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută

de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 C. pen.

În

dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că în mod greșit

instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii

de abuz în serviciu, întrucât inculpatul era obligat să soluționeze sesizarea privind

evenimentul rutier în termen de 20 de zile de la data înregistrării lucrării, potrivit

Metodologiei nr. 170611 din 25 iulie 2002 privind constatarea și soluționarea accidentelor

de circulație rutieră din care au rezultat numai pagube rutiere, iar acesta a întocmit

procesu-verbal doar la data de 27 octombrie 2009, la aproape 3 luni de la data producerii

evenimentului rutier. Chiar dacă nu a acționat cu intenție directă, i se poate reține

inculpatului o intenție indirectă, întrucât în exercitarea atribuțiilor de serviciu,

cunoscându-le, le-a exercitat defectuos.

Nerespectarea termenului de rezolvarea

a sesizării, a determinat partea vătămată să formuleze plângere penală, în

urma

căreia inculpatul a fost sancționat în sensul că a fost atenționat verbal pentru

lipsa de operativitate. Inculpatului nu i se impută lipsa de diligentă, ci îndeplinirea

defectuoasă a atribuțiilor de serviciu. Ulterior, la data întocmirii procesului

verbal de contravenție, inculpatul l-a întocmit tot în lipsa contravenientului,

pe baza acelorași date, deci de la început ar fi putut întocmi procesul-verbal.

Nu i s-a cerut inculpatului să părăsească locul de muncă, pentru a face identificarea

numitului Isac Ionuț, având la dispoziție pentru a face acest lucru 20 de zile.

Sa mai susținut că prin îndeplinirea defectuoasă

a atribuțiilor de serviciu, inculpatul a urmărit producerea unui avantaj pentru

numitul I.I., avantaj care s-a și concretizat, în sensul că partea vătămată și-a

reparat singură mașina și aceasta a fost obligată la suportarea cheltuielilor aferente.

Inculpatul a cunoscut faptul că M.M. beneficia de asigurare tip CASCO, știind că

poate să-și repare autoturismul chiar fără procesul-verbal de constatare a accidentului

și, deși acesta a insistat în numeroase rânduri să îl întocmească, nu a dat curs

acestei solicitări, ci numai în momentul în care a fost formulată plângere penală.

Prin decizia penală nr. 30/AP din 7 martie

2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov

împotriva sentinței penale nr. 336 din 06 decembrie 2011 a Tribunalului Brașov,

pe care a apreciat-o ca fiind legală și temeinică.

Cheltuielile judiciare avansate de stat

în apel, în care se include și onorariul parțial cuvenit avocatului desemnat din

oficiu, în sumă de 50 RON, au rămas în sarcina statului.

Curtea a reținut că prima instanță a stabilit

în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu mijloacele de probă administrate

în cauză.

Astfel, inculpatul S.I., la data faptelor

(și în prezent) făcea parte din categoria corpului agenților de poliție, având gradul

profesional de agent șef de poliție, fiind încadrat la I.P.J. Brașov - Serviciul

Poliției Rutiere - Biroul Poliției Rutiere Urbane. În data de mai sus – 01

august 2009, în jurul orei 09:30, în municipiul Brașov, la

intersecția b-dului. S. cu strada V.,

a avut loc un eveniment rutier, autoturismul marca H., condus de I.I., aparținând

banca C.R. Leasing și utilizat de către SC S.G. SRL Iași, s-a tamponat cu autoturismul

marca D., condus de M.M., aparținând banca V. Leasing și utilizat de SC C. SRL Brașov.

Potrivit datelor existente, accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării de către

I.I. a semnificației indicatorului „obligatoriu la dreapta" acesta virând spre

stânga prin încălcarea liniei duble continue. Întrucât cei doi conducători auto

nu s-au înțeles amiabil, s-au deplasat la Biroul Tamponări din cadrul I.P.J. Brașov,

unde, în fața agentului constatator, agent șef adjunct S.I., conducătorul auto I.I.

a declarat că nu are asupra sa niciunul dintre documentele solicitate (act de identitate,

permis de conducere, certificatul de înmatriculare, asigurare obligatorie de răspundere

civilă), în același timp arătând că autoturismul pe care-l condusese aparține băncii

C.R. Leasing, beneficiară a contractului de leasing fiind SC S.G. SRL Iași. Inculpatul

a procedat cu acea ocazie la verificări privind conducătorul auto I.I., apreciind

că datele personale și valabilitatea permisului de conducere pe numele respectiv

se coroborează cu cele susținute de persoana respectivă. În continuare, acesta a

procedat la audierea conducătorilor auto implicați solicitându-le să completeze

câte o declarație scrisă pe formularul tipizat din dotare, aceștia procedând în

acest sens. Totodată, inculpatul a consemnat olograf pe formularele respective,

în rubrica special destinată în acest sens, sub semnătură, avariile existente. De

asemenea, inculpatul a testat alcoolscopic cei doi conducători auto, atașând dovezile

la formularele declarațiilor respective. Cu aceeași ocazie, inculpatul a eliberat

autorizații de reparații pentru cele două autoturisme, înmânându-le totodată conducătorilor

auto respectivi.

Deoarece respectivul conducător auto nu

a prezentat documentele solicitate, inculpatul nu a întocmit niciun

proces-verbal de constatare, înmânând acestuia din urmă o

citație scrisă pentru data de 07

august 2009, ora 14:00 la același sediu de poliție. Întrucât persoana citată nu

s-a prezentat la data respectivă, prin procesul verbal din data de 10 august 2009,

inculpatul a procedat la sancționarea contravențională a acesteia, în baza art.

2 pct. 33 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor

norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, aplicând totodată amendă

în cuantum de 500 RON           , conform art. 3 pct. 1 lit. a) din același act

normativ. Apoi, prin citația, inculpatul a citat din nou conducătorul auto pentru

data de 07 septembrie 2009, dar nici de această dată acesta nu s-a prezentat. Prin

procesul verbal din data de 27 octombrie 2009, după ce a fost reclamat de reprezentanții

SC C. SRL, inculpatul a procedat la constatarea accidentului respectiv și sancționarea

contravențională a conducătorului auto I.I. - reținând exact cele expuse mai sus.

Curtea a constatat că, în mod temeinic

și legal prima instanța a reținut că fapta descrisă anterior nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 privind descoperirea, prevenirea și sancționarea faptelor

de corupție, raportat la art. 246 C. pen.

Nu poate fi reținută îndeplinirea necorespunzătoare

a atribuțiilor de serviciu în sarcina inculpatului S.I., întrucât acesta a urmărit

să întocmească procesul-verbal de contravenție cu respectarea condițiilor prevăzute

de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum înțeles dispozițiile legale aplicabile,

iar nu pentru a obține un avantaj patrimonial sau nepatrimonial pentru sau pentru

contravenientul I.I., intenție care nu este dovedită cu nici un mijloc de probă.

Inculpatul a luat declarații ambelor persoane implicate în accident, a eliberat

autorizațiile de reparații, iar pentru faptul că martorul I.I. nu avea asupra sa

actul de identitate, l-a citat la o dată ulterioară, respectiv 07 august 2009, pentru

a se prezenta cu actele de identitate, în vederea întocmirii procesului-verbal de

contravenție. Întrucât nici la data pentru care a fost citat contravenientul, acesta

din urmă nu s-a prezentat, inculpatul a întocmit față de acesta un

proces-verbal

de contravenție, în data de 10 august 2009, sancționându-l pentru faptul că nu s-a

prezentat la sediul poliției pentru a se legitima. Procedând astfel, inculpatul

nu a făcut altceva decât să aplice Metodologia privind constatarea și soluționarea

accidentelor de circulație rutieră din care au rezultat numai pagube materiale.

A mai reținut că, potrivit dispozițiilor

art. 184 din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, în situația

în care conducătorul de autovehicul, oprit în trafic pentru încălcarea unei norme

rutiere, nu are asupra sa nici un act de identitate și nici permisul de conducere,

polițistul rutier trebuie să îl conducă la cea mai apropiată unitate de poliție

pentru stabilirea identității acestuia și pentru verificarea în evidență a situației

permisului de conducere, atunci când nu există posibilitatea realizării acestor

verificări pe loc. Cu toate acestea, instanța de prim control judiciar a constatat

că în textul de lege menționat nu este prevăzută obligația de întocmi procesul-verbal

de contravenție în situația în care se realizează verificarea în evidență a permisului

de conducere, în lipsa actului de identitate, în vederea completării procesului

verbal de contravenție cu mențiunile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001. Pe

de altă parte, circumstanțele faptei sunt diferite, la Serviciul Tamponări, la data

săvârșirii faptei inculpatul S.I. fiind singur de serviciu și serviciul menționat

nu avea acces la baza de date pentru verificarea identității contravenientului (a

se vedea declarația martorului G.V.). Inculpatul a realizat verificarea prin stație,

la dispeceratul Poliției Brașov, a validității permisului de conducere, despre care

a făcut mențiune contravenientul I.I., însă, neavând toate datele de identificare,

l-a citat pe acesta pentru data de 07 august 2009, pentru a se prezenta la sediul

poliției cu actele de identitate asupra sa, în vederea întocmirii procesului-verbal

de contravenție.

Raporta la aceste argumente, s-a reținut

că inculpatul și-a îndeplinit obligațiile de serviciu în concordanță cu nivelul

său de pregătire și cu posibilitățile tehnice oferite de Serviciul rutier la acel

moment, astfel că, întocmirea procesului –verbal

de

contravenție după trecerea unui termen de 2 luni, nu poate constitui infracțiunea

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. De altfel, inclusiv răspunsul

adresat de conducerea I.P.J. Brașov părții civile SC C. SRL, relevă faptul că maniera

în care a înțeles să procedeze inculpatul era agreată de conducere.

De asemenea, a mai constatat că acuzarea

nu a făcut dovada faptului că inculpatul S.I. a acționat „cu știință", în sensul

îndeplinirii în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu, urmărind astfel vătămarea

intereselor legale ale părții civile SC C. SRL. Niciuna dintre probele administrate

în cauză nu dovedește faptul că inculpatul S.I. a cunoscut caracterul necorespunzător

al exercitării atribuțiilor sale de serviciu în ceea ce privește întocmirea procesului-verbal

în condițiile expuse mai sus, în permanență acesta având reprezentarea faptului

că a acționat în mod corect.

Interpretarea dată prin rechizitoriu textelor

de lege aplicabile în situația ce face obiectului dosarului nu poate constitui temei

pentru constatarea existenței laturii obiective și subiective a infracțiunii prevăzută

de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, întrucât nu orice încălcare a atribuțiilor

de serviciu intră în sfera ilicitului penal. Chiar în situația în care inculpatul

ar fi avut posibilitatea să procedeze în maniera prezentată de parchet, simplul

fapt că nu a procedat astfel nu constituie infracțiune, putând fi doar abatere disciplinară.

De asemenea, nu orice încălcare a atribuțiilor de serviciu intră în sfera ilicitului

penal și nu poate constitui automat o faptă de corupție, astfel cum este prevăzută

de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, în lipsa unor probe în acest sens.

S-a reținut că, în cauză, nu a fost dovedită

reaua credință a inculpatului, respectiv faptul că a interpretat abuziv normele

legale și nici existența unei legături cu I.I., astfel încât prin modul în care

a acționat să-i obțină acestuia un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. împrejurarea

că partea civilă SC C. SRL a efectuat reparațiile la autoturism pe cheltuiala societății

de asigurare, în contul asigurării tip CASCO pe care o deținea, în opinia instanței

de

apel nu reprezintă dovada faptului că inculpatul

S.I. a urmărit acest fapt.

Pe cale de consecință, a reținut că nu

sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii

de abuz în serviciu,

prevăzută de art. 13

2

din Legea

nr. 78/2000, raportat la art. 246 C. pen.

Nefiind dovedită săvârșirea unei fapte

ilicite de către inculpatul S.I., a apreciat că nu poate fi antrenată nici răspunderea

civilă a acestuia, în baza dispozițiilor art. 998 C. civ. anterior, astfel că soluția

primei instanțe de respingere a acțiunii civile formulată de către partea civilă

este temeinică.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov criticând-o sub aspectul nelegali tații

și netemeinicei, invocând în drept cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind greșită soluția de achitare a inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000

raportat la art. 246 C. pen.

În

acest sens, a susținut, în esență, că din probatoriul administrat

rezultă că inculpatul și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu în

raport cu dispozițiile art. 184 din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G.

nr. 195/2002 privind stabilirea identității conducătorului auto oprit în trafic

și verificările care se fac în această situație, acționând cu intenție indirectă

atunci când nu a încheiat procesul verbal de constatare a contravenției.

A mai menționat că din probatoriul administrat

rezultă și faptul că la întocmirea procesului verbal de constatare a accidentului

rutier, la data de 27 octombrie 2009, au fost avute în vedere aceleași date cunoscute

de la momentul la care cei doi conducători auto implicați în accident s-au prezentat

la Serviciul Tamponări.

Totodată, nu a respectat nici termenul

de soluționare a sesizărilor, care era de 20 de zile de la înregistrarea lucrării,

procesul verbal de constatare fiind întocmit la aproximativ 3 luni de la producerea

accidentului rutier, în urma mai multor solicitări din partea reprezentanților societății

păgubite și, în final, a formulării plângerii penale.

A mai învederat că susținerile inculpatului

în sensul că s-ar fi putut repara autoturismul pe baza asigurării CASCO și, în aceste

condiții, nu ar rezulta o pagubă, nu sunt fondate având în vedere că reparația s-a

efectuat mult mai târziu decât dacă s-ar fi întocmit la timp procesul verbal de

constatare și, de asemenea, nu s-a decontat TVA-ul și, în situația în care s-ar

fi realizat o reparație pe asigurarea CASCO și s-ar fi suportat integral prejudiciul

de către această societate, ar fi existat și urmări asupra unui viitor contract

de asigurare.

Referitor la argumentele conducerii I.P.J.

Brașov a arătat că procesul verbal de contravenție putea fi încheiat și în lipsa

contravenientului, iar pe de altă parte, în legea privind asigurările și reasigurările

în România, în varianta de la acel moment, se prevedea că nu era necesar acordul

asiguratului.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor și condamnarea inculpatului la pedeapsa

închisorii, cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Înalta Curte verificând cauza atât sub

aspectul motivului de recurs invocat - în cadrul cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază hotărârile atacate ca fiind

legale și temeinice și recursul declarat de Parchet ca nefondat,

având în vedere următoarele considerente:

Se constată că, în cauză, s-a făcut o analiză

judicioasă a probelor și o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele

două instanțe, reținându-se în mod corect situația de fapt și împrejurarea că prin

modalitatea în care acționat inculpatul S.I. nu și-a îndeplinit în mod necorespunzător

atribuțiile de serviciu și nu a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj

patrimonial sau nepatrimonial, astfel că, în mod întemeiat s-a dispus achitarea

acestuia, motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de abuz în serviciu, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la

art. 246 C. pen., nici sub aspectul laturii obiective nici sub aspectul laturii

subiective.

Astfel cum au reținut și cele două instanțe,

Înalta Curte în urma analizării probatoriile administrate constată că, la

data de 01 august 2009, numiții I.I. și

M.M., urmare unui incident rutier petrecut în jurul orelor 09:30, în municipiul

Brașov, soldat cu avarierea autovehiculelor conduse de aceștia (cele două autoturisme,

D. și H. fiind achiziționate de societățile unde cei doi conducători erau angajați,

prin firmele banca C.R. Leasing și banca V. Leasing), s-au prezentat la Biroul Tamponări

unde au solicitat inculpatului S.I. să întocmească procesul verbal de constatare

a incidentului rutier. Accidentul s-a produs datorită nerespectării semnului rutier

„obligatoriu la dreapta" de către numitul I.I. În acest context, inculpatul

S.I., agent șef adjunct la Biroul Tamponări, a solicitat celor doi conducători actele

de identitate și permisele de conducere, împrejurare în care a constatat că I.I.

nu avea niciun document, fapt ce l-a determinat să efectueze unele verificări care

să-i confirme că datele menționate verbal de acesta corespund datelor scriptice

din baza de date, luând însă celor doi declarații cu privire la evenimentul rutier

și avariile constatate, îndeplinind și celelalte formalități necesare (testarea

alcoolscopică a conducătorilor autor, eliberarea autorizațiilor de reparații pentru

cele două autoturisme).

Pentru a avea certitudinea realității datelor

de identificare ale numitului I.I., inculpatul S.I. nu a întocmit procesul verbal

de constatare a evenimentului rutier și de sancționare contravențională, însă i-a

înmânat acestuia o citație pentru data de 07 august 2009, ora 14:00 și ulterior,

pentru data de 07 septembrie 2009, pentru a prezenta documentele necesare. Față

de împrejurarea că numitul I. nu s-a prezentat la datele stabilite, inculpatul i-a

aplicat o amendă contravențională de 500 RON, iar ulterior, a întocmit procesul

verbal de constatare a evenimentului și a dispus sancționarea lui I.I. pentru nerespectarea

regulilor de circulație ce a condus la producerea accidentului.

Pentru existenta infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor ca infracțiune asimilată infracțiunilor

de corupție este necesar ca pe lângă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, funcționarul să fi obținut pentru

sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Sub aspectul elementului material al laturii

obiective, infracțiunea poate fi comisă, alternativ printr-o inacțiune constând

în neîndeplinirea unui act ce trebuie îndeplinit potrivit atribuțiilor de serviciu

sau printr-o comisiune, materializată în îndeplinirea defectuoasă a actului la care

era obligat în virtutea atribuțiilor de serviciu.

Raportat la aceste considerente de ordin

teoretic, Înalta Curte în acord cu cele două instanțe reține că, prin modalitatea

în care inculpatul S.I. a înțeles să facă verificările suplimentare de stabilire

a identității numitului I.I. implicat în evenimentul rutier din municipiul Brașov

din data de 01 august 2009, înainte de a întocmi procesul verbal de constatare și

sancționare contravențională a martorului I., vinovat de producerea coliziunii,

nu constituie o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu și prin aceasta

nici nu a obținut niciun folos patrimonial sau nepatrimonial, astfel cum cere textul

de lege.

Criticile parchetului referitoare la nerespectarea

dispozițiilor art. 184 din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002,

care prevăd că atunci când un conducător auto este oprit în trafic pentru încălcare

unei norme privind circulația pe drumurile publice și nu are vreun act de identitate

și permisul de conducere, agentului din cadrul Serviciului Poliției Rutiere îi revine

obligația de a stabili identitatea conducătorului auto fie prin consultarea bazei

de date fie prin deplasarea la o secție de poliție pentru a realiza aceste verificări,

nu pot fi primite, întrucât situația din prezenta cauză este diferită, iar sub aspectul

obligației de a întocmi procesul verbal de constatare și sancționare contravențională

se reține că acesta se întocmește cu datele de identificare ale conducătorului auto

obținute în modalitatea arătată.

Prin urmare, faptul că inculpatul S.I.

înainte de întocmi procesul verbal de contravenție, conform dispozițiilor art. 16

din O.G. nr. 2/2001, a efectuat verificări suplimentare privind identitatea martorului

I., după obținerea unor date comunicate telefonic de Dispecerat, apreciate de acesta

ca fiind insuficiente pentru stabilirea identității reale a conducătorului auto,

se datorează, pe de o parte, împrejurării

că nu avea posibilitatea deplasării

de la Serviciul Tamponări pentru verificarea bazei de date, fiind singurul agent

constatator pe tură, aspect confirmat și de martorul G.V., iar pe de altă parte,

practicii stabilită și agreată la nivelul I.P.J. Brașov, aspect relevat chiar de

conducere Inspectoratului prin adresa din 02 octombrie 2009.

Deși parchetul a solicitat înlăturarea

răspunsului primit de la I.P.J. Brașov privind modalitatea de lucru agreată de conducere,

nu a făcut nicio dovadă cu privire la împrejurarea că în situații similare s-ar

fi procedat în altă manieră decât cea realizată de inculpat.

Împrejurarea

că inculpatul Sima Ioan nu a dorit decât

să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu rezultă și din faptul că a întocmit

toate celelalte documente (declarațiile conducătorilor auto implicați în evenimentul

rutier, a efectuat testul alcooscop, a întocmit autorizațiile de reparații pentru

ambii conducători auto), iar numitului I. i-a dat o citație pentru a prezenta actul

de identitate și permisul de conducere, aplicând acestuia chiar o amendă contravențională.

Toate aceste demersuri ale inculpatului au fost efectuate pentru respectarea dispozițiilor

legale chiar dacă prin aceasta a depășit termenul de 2 luni prevăzut pentru întocmirea

procesului verbal de contravenție și termenul de 20 zile pentru întocmirea procesului

verbal de constatare.

Astfel, sub aspectul laturii obiective

nu se poate reține că prin activitățile realizate și-ar fi exercitat necorespunzător

atribuțiilor ce îi reveneau în calitate de agent șef adjunct la Biroul Tamponări

din cadrul I.P.J. Brașov, Biroul Poliției Rutiere Urbane.

Sub aspectul laturii subiective,

Înalta Curte constată că infracțiunea poate fi comisă numai cu intenție directă

sau indirectă, iar cele două instanțe în mod corect au reținut că, în cauză, nu

s-a făcut dovada că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție cerută de lege.

Din succesiunea cronologică a evenimentelor și activităților realizate de inculpat

în modalitatea reținută de instanța de fond și apel și însușită de instanța de recurs,

nu rezultă că acesta ar fi acționat cu intenția de a aduce o vătămare societății

C. SRL, ci a

considerat că demersurile sale sunt legale,

în realizarea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau, ca atare, nu a urmărit și

nu putea accepta producerea vreunui rezultat în dauna societății. Totodată, probatoriile

administrate nu făcut dovada faptului că inculpatul a obținut un avantaj patrimonial

sau nepatrimonial pentru sine sau pentru altul, acționând în această modalitate.

Împrejurarea

că prin demersurile sale suplimentare s-a

ajuns la întocmirea cu întârziere a procesului verbal de constatare și sancționare

a celui vinovat de producerea coliziunii, că reparația autoturismului s-a realizat

din asigurarea CASCO a SC C. SRL, cu implicații asupra încheierii unui nou contract,

nu poate fi apreciată ca o vătămare pe care inculpatul a urmărit-o sau acceptat-o,

în condițiile în care acesta a avut reprezentarea îndeplinirii corespunzătoare a

atribuțiilor de serviciu.

Reținând că, în cauză, nu a fost dovedită

vinovăția inculpatului S.I. nici sub aspectul laturii obiective nici cel al laturii

subiective, Înalta Curte apreciază că în mod întemeiat s-a apreciat de cele două

instanțe că nu poate fi atrasă nici răspunderea civilă a acestuia și, pe cale de

consecință, corect a fost respinsă acțiunea civilă formulată de SC C. SRL.

Pentru toate aceste considerente, constatând

că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de

casare care, potrivit art. art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată

fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Brașov, apreciind hotărârile pronunțate de instanțele

de fond și apel ca fiind legale și temeinice.

În

conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 30/AP

din 7 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, privind pe inculpatul S.I.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în

sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie

2012.