ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1519/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1519/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 63 din 10 februarie

2009, Tribunalului Brașov l-a condamnat pe inculpatului A.D.C. la o pedeapsă

rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare (6 luni închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. și de 1 an și 6 luni închisoare

pentru infracțiunea prevăzută art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, punându-i în

vedere dispozițiile art. 83 C. pen.

S-a constatat că SC

A.A. Sucursala Sfântu Gheorghe nu are calitate de asigurător în cauză.

În baza art. 49 și

art. 50 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul SC A.R.O. SA Sucursala Sfântu

Gheorghe a fost să oblicată către partea civilă G.V. suma de 5.000 RON cu titlu

daune morale și către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov

suma de 1.401,27 RON cheltuieli de spitalizare pentru G.V.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 27

decembrie 2005, inculpatul A.D.C. și partea vătămată G.V. au consumat 1,5 litri

de vin la restaurantul "C." din municipiul Sfântu Gheorghe, fără a

mânca, de unde au plecat cu autoturismul la o pescărie din localitatea Lunca

Câlnicului, însă constatând că este închis au decis să se reîntoarcă în Sfântu

Gheorghe, făcând o haltă la chioșcul Ca.

În timp ce conducea

autoturismul, în jurul orei 23,20 inculpatul A.D.C., din motive necunoscute, pe

fondul unei viteze între limitele de 90 - 95 km/h și al stării de ebrietate, a

pierdut controlul volanului, autoturismul părăsind partea carosabilă și intrând

în coliziune cu capătul podului de beton, împrejurare ce a condus brusc la

schimbarea direcției de deplasare spre dreapta, autovehiculul rotindu-se, a

fost proiectat cu partea frontală la o adâncime de 1,75 m sub nivelul

carosabilului, într-un gard de protecție, accident ce s-a soldat cu vătămarea

corporală atât a inculpatului, cât și a părții vătămate G.V., aceștia suferind

leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 40 - 45 zile de îngrijiri

medicale,

La data de 28

decembrie 2004, ora 0,40, inculpatului i-au fost recoltate probe biologice,

stabilindu-se că avea o alcoolemie de 1,55 gr.

‰

la prima probă, iar la cea de-a doua de 1,35

gr.

‰

, conform buletinului

de analiză toxicologică din 6 ianuarie 2005.

Situația de fapt a

fost pe baza coroborării materialului probator administrat atât în cursul

urmăririi penale, cât și în cursul judecății, respectiv, procesul-verbal de

cercetare la fața locului, schița locului faptei și planșa foto, declarațiile

părții vătămate și a inculpatului, raportul de constatare medico-legală nr.

H97/E/2005, rapoartele de nouă expertiză medico-legală întocmite de INML,

avizate de Comisia de Avizare și Control, declarațiile martorilor, inclusiv a

martorului ocular B.L.C., raportul de expertiză tehnică nr. X/2005.

Inculpatul, în mod

constant, a arătat că a condus autoturismul până la chioșcul Ca., unde au

coborât, iar după ce a vorbit la telefon l-a pus la încărcat, pe scaunul din

dreapta și dată fiind starea sa psihică datorată decesului copilului său, a

adormit, trezindu-se a doua zi dimineața la spital, motiv pentru care l-a

momentul accidentului autoturismul era condus de partea vătămată, susțineri

infirmate de aceasta care a relatat că pe toată durata deplasării cu mașina,

doar inculpatul s-a aflat la volan.

Susținerile părții

vătămate au fost confirmate de expertiza privind dinamica producerii

accidentului, de rapoartele expertiză medico-legală întocmite de către INML și

aprobate de Comisia de avizare și control, care se coroborează și cu elemente

de amănunt din depozițiile martorilor B.L. și A.B. care au surprins momentul

imediat următor producerii accidentului, ale expertului R.T. care nu a putut

stabili cu certitudine vinovăția vreuneia dintre părții, toți observând că o

gheată a inculpatului se afla sub pedalierul mașinii.

Instanța de fond

având în vedere aceste probe a înlătura apărarea inculpatului, reținând cu

certitudinea că acesta a condus autoturismul proprietate personală pe tot

traseul, iar pe raza localității Lunca Câlnicului, la o viteză de 90 - 95

km/oră stabilită de expertiza tehnică, pe fondul consumului de alcool, având o

îmbibație de alcool în sânge ce depășește 0,80 gr.

‰

, a pierdut controlul

volanului și a intrat în capul podului de beton, căzând în afara părții

carosabile și cauzând vătămarea lui G.V. care ocupa locul din dreapta față.

Deși inculpatul nu a

contestat consumul băuturilor alcoolice, a arătat că nu se poate stabili cu

certitudine dacă perfuzarea cu medicamente s-a realizat înainte sau după

recoltarea probelor de sânge, în condițiile în care nici martorii G.P. și A.B.,

nu au putut oferi date în acest sens.

Toți martorii au

observat doi bărbați accidentați în evenimentul rutier fără să poată preciza

dacă ambulanța a sosit înaintea organelor de poliție.

Serviciul de

ambulanță nu a preciza dacă s-a realizat o perfuzare cu substanțe

medicamentoase pentru a se putea constata eventual, pe calea recalculări

alcoolemiei, în ce măsură administrarea anumitor substanțe putea influența

alcoolemia.

Ca atare, instanța de

fond, constatând că tratamentele standard în cazurile de accidente rutiere sunt

administrarea de ser fiziologic și glucoza care au ca efect fluidizarea

sângelui, deci și diminuare alcoolemiei, nicidecum creșterea acesteia, a

apreciat că starea de fapt stabilită prin rechizitoriu este corectă și nu se

situează în sfera ilicitului contravențional, motiv pentru care nu se impune

achitarea inculpatului în condițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În drept, s-a

constatat că faptele inculpatului A.D.C. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere pe drumurile

publice a unui autovehicul având o îmbibație de alcool în sânge ce depășește

0,80 gr.

‰

prevăzută de art.

184 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

modificată.

La individualizare

pedepselor au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social

ridicat al faptelor, circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu

antecedente penale, persoană integrată în societate, poziția parțial sinceră și

prezentarea la toate termenele de judecată, date care îl îndreptățesc pe

inculpat să nu execute în regim de detenție pedeapsa rezultantă.

Sub aspectul laturii

civile a cauzei, prima instanță a constatat că SC A.A. Sucursala Sfântu

Gheorghe la care inculpatul a încheiat polița de asigurare C. nu are calitate

de asigurător, în condițiile în care contract de asigurare obligatorie RCA

pentru autoturismul proprietatea inculpatului s-a încheiat cu S.C. O. SA,

Sucursala Sfântu Gheorghe.

De asemenea, s-a mai

constatat existența și dimensiunea prejudiciului moral reclamat de partea

civilă în raport de leziunile suferite și de atitudinea inculpatului care a

încercat să transfere răspunderea penală asupra acestei părții.

Întrucât la data

producerii accidentului inculpatul avea asigurare obligatorie de răspundere

civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule cu cu S.C.

O. SA Sucursala Sfântu Gheorghe, în raport de Decizia nr. 1 din 28 martie 2005,

dată în interesul legii, de dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr.

136/1995 și art. 10 din Ordinul nr. 3113/2003 emis de Președintele Comisiei de

Supraveghere al Asigurărilor, instanța a obligat asigurătorul să plătească

nemijlocit celui păgubit prin accident, în condițiile în care partea vătămată

nu fusese despăgubită de asigurat.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel parchetul criticând individualizarea pedepsei atât ca

și cuantum cât și ca modalitate de executare și inculpatul care a solicitat

achitarea pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Prin Decizia penală

nr. 28 din 7 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis apelul Parchetului de

pe lângă Tribunalul Brașov și a schimbat modalitatea de executare a pedepsei,

sens în care a suspendat sub supraveghere executarea acesteia, respingând calea

de atac exercitată de inculpat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 3261 din 22 septembrie 2010,

admițând recursul inculpatului a casat hotărârea, trimițând cauza spre

rejudecare către Curtea de Apel Brașov, urmând să fie analizate toate criticile

invocate de acesta în motivele de recurs (reactivi achiziționați nelegal,

farmacist fără drept de exercitarea a profesiei, imposibilitatea stabilirii cu

certitudine a persoanei care a condus autoturismul și în raport de înscrisurile

de la dosar, nerespectarea dispozițiilor legale aplicabile în materia, inclusiv

a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului).

Instanța supremă a

avut în vedere că inculpatul a fost asistat de o persoană care nu dobândise

calitatea de avocat potrivit Legii nr. 51/1995, împrejurare ce echivalează cu

lipsa de apărare în apel.

Prin Decizia penală

nr. 83/A din 6 iulie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze

cu minori, a respins ca nefondate apelurile parchetului și al inculpatului.

S-a constatat că INML

M.M. este instituția competentă să verifice condițiile de funcționare a

serviciilor de medicină legală, dar și procedura achizițiilor reactivilor și a

aparaturii, inclusiv exista facturilor, utilizarea produselor în termenul de

valabilitate, nefiind atributul instanței penale, ci cel mult a celei de

contencios.

De asemenea, Ordinul

nr. 119/2004 emis de Ministerul Sănătății la care a făcut referire inculpatul

nu este aplicabil instituțiilor medico-legale care sunt organizate și

funcționează în baza O.G. nr. 1/2000, H.G. nr. 774/2000, Ordinul nr. H34/C/2000

și nr. 255/2000, întrucât acest act normativ vizează exclusiv unitățile

medicale aflate în relații contractuale cu Casa Națională de Asigurări de

Sănătate și care furnizează servicii medicale de tratament clinic sau

ambulatoriu, motiv pentru care apărările inculpatului privind lipsa

autorizațiilor de funcționare și a controlului metrologic asupra aparatelor nu

are fundament, cu atât mai mult cu cât serviciile de medicină-legală își

desfășoară activitatea sub controlul IMLT și al INML "M.M."

București, iar SML Covasna îndeplinea la data faptei toate condițiile legale de

funcționare.

Din procesul de

recoltare a probelor biologice rezultă că recoltarea s-a făcut, în 28 aprilie

2004, ora 00,20, inculpatul fiind internat potrivit fișei de observație

clinică, la aceiași dată, în secția de terapie intensivă la ora 2,00, drept

urmare probele biologice au fost recoltate la 50 minute după accident, iar

intervențiile medicale s-au efectuat la 2 ore și jumătate de la incident, fiind

evident astfel că nu era posibilă o alterare a rezultatului alcoolemiei.

S-a constatat că

recoltarea probelor biologice se efectua, la acea dată, la Spitalul Județean

Brașov de către medicul și asistenta de gardă, urmare a solicitării organelor

de poliție care, o dată cu actele medicale, preluau și flaconul cu sânge,

sigilat, transportându-l la sediul poliției, unde era depozitat la rece pentru

conservare, întrucât toate probele erau duse săptămânal la SML Covasna în

vederea prelucrării, Ordinul nr. 376/2006, invocat în apărare, intrând în

vigoare, ulterior, în aprilie 2006.

Cu toate acestea s-a

constatat că modul de depozitare și transport al probelor biologice a corespuns

acestor norme metodologice, fiind în măsură să asigure păstrarea recipientului

în condiții sigure, certe, care să garanteze rezultate corecte.

Păstrarea probele

biologice 8 zile la sediul poliției, în condiții de securitate, nu încalcă

nicio normă legală în vigoare, iar potrivit rapoartelor de expertiză medicală,

faptul că analiza a fost efectuată la mai mult de trei zile de la prelevare, nu

a fost de natură să influențeze valorile alcoolemie, în condițiile în care

normele legale aplicabile în materie permiteau acest fapt întrucât prevedeau ca

flaconul cu urme de sânge neprelucrat să fie păstrat cel mult 15 zile pentru a

exista posibilitatea efectuării de contraprobe, iar la expirarea acestei

perioade se distrugeau.

Instanța de prim

control judiciar a mai apreciat că doar o hotărâre definitivă de condamnare a

farmacistului pentru infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii ar

putea face dovada apărărilor inculpatului că acesta și-a exercitat profesia,

ori față de farmacist organele de cercetare penală au dispus neînceperea

urmăririi penale ca urmare a prescripției răspunderii penale.

Efectuarea unei

expertize medico-legale care să stabilească pe baza dinamicii producerii

accidentului și a leziunilor produse că nu inculpatul a condus autovehiculul a

fost respinsă printre altele și pentru că acesta nu a contestat, personal sau

prin apărătorul ales, expertizele medicale efectuate, inclusiv de INML, încă,

din cursul urmăririi penale și că nu au fost evidențiate elemente care să pună

la îndoială concluziile potrivit art. 125 C. proc. pen., cu atât mai mult cu

cât noua probă științifică s-ar putea efectua numai pe baza actelor medicale și

expertizele existente.

S-a mai reținut că un

expert tehnic nu-și poate exprima opinia cu privire la persoana care ar fi

condus autoturismul, acest aspect fiind în competența exclusivă a instanței de

judecată, or, probele administrate în cauză, au dus la stabilirea certă a

faptului că inculpatul a condus autoturismul.

În plus, raportul de

expertiză tehnică la stabilirea dinamicii producerii accidentului a avut în

vedere corelarea dintre leziunile de violență și poziția ocupanților

autoturismului, stabilind că la volan se afla inculpatul, în timp ce partea

vătămată ocupa locul din dreapta față.

S-a constatat că

prima instanță în mod corect a reținut că urmărirea penală s-a desfășurat în

conformitate cu normele procesul penale, fiind respectată competența după

calitatea persoanei, întrucât la data accidentului inculpatul avea calitatea de

organ de cercetare al poliției judiciare, motiv pentru care urmărirea penală

s-a efectuat în mod obligatoriu de către procuror, care potrivit art. 224 C.

proc. pen. a întocmit proces-verbal de constatare a actelor premergătoare,

acestea căpătând astfel valoarea probatorie, conform art. 217 alin. (4) C.

proc. pen., a delegat organele de cercetare penală efectuarea unor acte

(cercetarea criminalistică a interiorului mașinii, expertiza tehnică auto),

astfel că susținerea acestuia cu privire la lipsa delegării este lipsită de

fundament.

Audierea părții

civile, a martorilor și a inculpatului, precum și administrarea celorlalte

probe s-a efectuat de procuror, inculpatul fiind asistat de apărător ales, prin

care a propus probe, o parte i-au fost respinse cu o motivare temeinică.

Organul de cercetare

penală, în condițiile art. 213 C. proc. pen., a fost obligat să efectueze

actele de cercetare ce nu sufereau amânare, chiar dacă nu îi revenea

competența, sens în care a încheiat un proces-verbal de cercetare Ia fața

locului.

Și raportul de

expertiză tehnică a fost întocmit cu respectarea tuturor normelor de procedură,

aducându-se obiectivele Ia cunoștința părților, care și-au dat acordul, având

posibilitatea, totodată, să își propună un expert, raport care ulterior Ie-a

fost înmânat pentru a formula obiecțiuni.

În plus, inculpatul,

în prezența apărătorului ales, a refuzat efectuarea unei expertize în vederea

stabilirii alcoolemiei la momentul producerii accidentului și și-a retras

plângerea formulată împotriva părții civile.

La dosarul instanței

de apel s-au depus adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, o

copie a registrului privind folosirea imprimatelor cu regim special prevăzute

de Legea nr. 281/2003 și copia procesului-verbal nr. X, încheiat la data de 31

octombrie 2007, care atestă că inculpatului i s-a prezentat materialul de

urmărire penală în prezența apărătorului ales L.L., fiind semnat atât de

inculpat cât și de avocat, ocazie cu care s-a consemnat că a luat cunoștință de

materialul probator, fără a recunoaște însă acuzațiile, neavând alte probe de

propus în apărare.

S-a constatat că în

mod corect prima instanță, că rezultatul probelor de sânge și al alcoolemiei nu

a fost viciat, întrucât martorii oculari nu au văzut ca inculpatului să-i fi

fost administrate medicamente prin perfuzie, împrejurare confirmată și de foile

de observație clinică, în condițiile în care în cazul accidentelor rutiere,

tratamentele standard utilizate conform reglementărilor în vigoare, implică

doar administrarea de substanțe neutre, pentru a nu fi pusă viața în pericol,

înainte de detectarea tuturor leziunilor.

Instanța de apel a

mai constatat că starea de fapt a fost corect reținută în deplină concordanță

cu probele administrate, care dovedesc că inculpatul a condus autoturismul,

după ce a consumat alcool, cauzând accidentul rutier.

Probele administrate

dovedesc, fără putință de tăgadă că, în data de 27 decembrie 2004, inculpatul

A.D.C. (agent principal în cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției

Municipiului Sfântu Gheorghe) după ce a luat masa și a consumat băuturi

alcoolice împreună cu partea vătămată, s-a deplasat însoțit de aceasta cu

autoturismul proprietate personală la un local din raza localității Lunca

Câlnicului, iar pe drumul de întoarcere spre Sfântu Gheorghe, pe DN 11, șoferul

a pierdut controlul autovehiculului, ieșind de pe carosabil și lovind capătul

unui pod de beton, în urma coliziunii, ambii suferind vătămări corporale ce au

necesitat pentru vindecare 40 - 45 zile îngrijiri medicale conform rapoartele

de constatare medico-legală nr. X și nr. Y/E din 28 decembrie 2004 ale SML

Brașov.

Deși părțile au

contestat că au condus autoturismul, din declarația părții civile G.V.

coroborată cu materialul probator a rezultat că inculpatul s-a aflat la volanul

mașinii proprietate personală la data comiterii accidentului, având în sânge o

îmbibație alcoolică de 1,55 gr.‰.

Raportul de

constatare medico-legală din 10 mai 2005, analizând leziunile suferite de

părții și dispunerea acestora, a concluzionat că locul șoferului, în momentul

impactului din cadrul accidentului de trafic rutier, a fost ocupat cel mai

probabil de inculpatul A.D.C., iar cel din dreapta de către partea civilă G.V.,

dat fiind multitudinea semnelor de violență de la nivelul membrelor inferioare,

prezentate de inculpat, care sunt leziunile primare specifice conducătorului

auto, în timp ce partea civilă nu avea asemenea leziuni, ci doar la nivelul

coloanei vertebrale cervicale, fiind specifice ocupantului locului din dreapta,

concluzii confirmate și de expertizele nr. X/2006 și nr. Y/2006 ale INML,

aprobate de Comisia de Avizare și Control.

Concluziile

raportului de constatare medico-legală confirmă declarațiile părții civile

potrivit cărora în momentele imediat premergătoare accidentului și-a ridicat

genunchii la piept spunându-i inculpatului "să se țină bine de

volan", fiind susținute și de raportul de expertiză tehnică potrivit

căruia în momentul impactului autoturismului, scaunul șoferului era ocupat de

inculpat, iar locul din dreapta față era ocupat de partea civilă, date fiind

leziunile de violență primară.

Martorii A.B.,

B.C.I., G.P., I.A., I.A.M. ajunși la fața locului imediat după accident, au

arătat că, atât inculpatul, cât și partea civilă se aflau în afara mașinii, pe

pământ, că inculpatul era desculț, gheata sa fiind găsită, în mașină, între un

scaun din față și bordul mașinii, fiind chiar un pic cu picioarele în mașină și

având o rană vizibilă la un picior, iar partea civilă se afla la circa 1 metru

de vehicul și prezenta răni vizibile în zona feței, nas, gură.

Martorul C.V., șeful

direct al inculpatului, l-a văzut la spital ocazie cu care acesta "își

imputa situația în care se afla, afirmând ceva în genul uite ce-am pățit sau

uite ce-am făcut".

S-a apreciat că

declarațiile martorilor colegii de serviciu ai părților care au aflat despre

accident din relatările acestora sau a terțe persoane nu prezintă relevanță

întrucât nu ajută la clarificarea împrejurărilor în care s-a derulat

evenimentul, motiv pentru care au fost avute în vedere doar în măsura în care

s-au putut corobora cu alte declarații certe (martorul N.S.G. care l-a însoțit

pe martorul I. la fața locului și a aflat de la partea civilă la spital că

inculpatul a condus autoturismul; martorilor A.F. și S.C. inculpatul le-a spus

că nu a condus autoturismul).

Ambele părți au fost

sancționate disciplinar, însă părții civile i-a fost aplicată o sancțiune mai

ușoară, iar inculpatul, fiind prezent la ședința consiliului, nu a solicitat

probe și nu a avut obiecțiuni la cercetare, considerându-se vinovat și

regretând faptele petrecute.

Consumul băuturilor

alcoolice a fost confirmat de ambele părți, buletinul de analiză toxicologică

consemnând pentru inculpat o alcoolemie de 1,55 gr. ‰ la 50 minute după accident

și 1,35 gr. ‰ la o oră după prima recoltare, iar buletinul de examinare clinică

constatând că inculpatul părea a fi sub influența băuturilor alcoolice.

S-a constatat că

pedepsele aplicate inculpatului reflectă criteriile înscrise în art. 72 C.

pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, modalitatea și

împrejurările de comitere, situația familială a inculpatului căruia i-a murit

fiica recent, deteriorarea stării de sănătate a soției, dar și a lui potrivit

referatului de evaluare prezentând manifestări depresive, motiv pentru care o

perioadă s-a refugiat în consumul de băuturi alcoolice și în muncă, fără să

devină dependent de alcool, aprecierile pozitive din partea șefului direct,

suportul oferit de familie, lipsa altui incident rutier.

S-a apreciat că

instanța de fond, în mod just, a procedat la o justă individualizare a

tratamentului penal care corespunde pe deplin scopului general și special și nu

se impune majorarea pedepsei și schimbarea modalității de executare, nefiind

necesară aplicarea unor măsuri de supraveghere în scopul reintegrării.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs, în termen, inculpatul A.D.C., invocând cazurile de

casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 2, și 17 C. proc. pen., a criticat

nelegala sesizare a instanței în condițiile în care rechizitoriul nu conține

mențiunea "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei", deși

era obligatorie, în raport de dispozițiile imperative ale art. 264 alin. (3) C.

proc. pen. și de Decizia nr. IX din 18 februarie 2008 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, motiv pentru care s-a solicitat restituirea

cauzei la parchet.

Inculpatul mai arătat

că singura probă care susține acuzațiile reținute în sarcina sa este declarația

părții vătămate, în condițiile în care noile rapoarte de expertiză

medico-legale au fost efectuate cu încălcarea dispozițiilor art. 120 C. proc.

pen. privind expertizarea sa, desemnarea unui expert parte și ale art. 24 din

O.G. nr. 1/2000, întrucât avizarea lucrărilor medico legale nu s-a făcut de

Comisia superioară medico-legală din cadrul INML competentă în cazul existenței

concluziilor contradictorii, iar raportul de expertiză tehnică a fost realizat

în faza actelor premergătoare, fără să aibă posibilitatea să formuleze

obiecțiuni.

În plus, s-a criticat

modalitatea de recoltare, păstrare și analizare a probelor biologice, care s-a

făcut cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în materie, împrejurare

care atrage invalidarea buletinul de analiză toxicologică alcoolemie din 6

ianuarie 2005, ca mijloc de probă în susținerea vinovăției sale.

Având în vedere că

inculpatul a invocat în mod formal cazul de casare prevăzut de art. 385 alin.

(1) pct. 17 C. proc. pen., fără a indica care este încadrarea juridică corectă

a faptelor, iar din probatoriul dosarului nu au rezultat elemente sub acest

aspect care să impună luarea din oficiu în discuție, Înalta Curte nu va

verifica caza și prin prisma acestui motiv de recurs.

Examinând hotărârile

atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 2

și 17 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul A.D.C. ca fiind

nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Hotărârea recurată

este supusă casării conform cazului prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 2 C.

proc. pen., atunci când instanța nu a fost legal sesizată, adică nu au fost

respectate dispozițiile care reglementează sesizarea primară a instanței de

fond, în ceea ce privește organul competent care o face, actul prin care este

învestită instanța de judecată, fapta judecată să fie alta decât cea reținută

prin rechizitoriu, în cazul în care nu s-a procedat la suplimentarea sesizării.

Altfel spus, acest

caz de casare trebuie analizat prin prisma prevederilor art. 300 C. proc. pen.

care stabilesc în sarcina instanței de fond obligația de a verifica, din

oficiu, la primul termen cu procedură completă, regularitatea actului de

sesizare, respectiv dacă acesta a fost emis în condițiile legii, în caz

contrar, dispunându-se înlăturarea lipsurilor, fie de îndată, fie prin acordare

unui termen în acest scop și doar în cazul în care acest lucru nu este posibil

se procedează la restituirea cauzei la procuror pentru refacerea

rechizitoriului.

Rezultă că,

nerespectarea de către procurorul ierarhic superior a obligației prevăzută de

art. 264 alin. (3) C. proc. pen., constând în înscrierea mențiunii

"verificat sub aspectul legalității și temeiniciei" pe rechizitoriu,

atrage neregularitatea actului de sesizare, în condițiile art. 300 alin. (2) C.

proc. pen., așa cum a interpretat Înalta Curte de Casație și Justiție

dispozițiile legale aplicabile în materie prin Decizia nr. IX din 18 februarie

2008, dată în recurs în interesul legii.

În speță, sesizarea

instanței cu rechizitoriu s-a făcut la data de 14 decembrie 2007, iar Decizia

nr. IX din 18 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în recurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 264 alin.

(3) C. proc. pen., a produs efecte numai pentru viitor, respectiv de la data de

10 decembrie 2008 când a fost publicată în M. Of., motiv pentru care lipsa unei

mențiuni exprese "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei",

nu atrage neregularitatea actului de sesizare.

Chiar dacă, s-ar fi

omis verificarea rechizitoriului în condițiile art. 264 alin. (3) C. proc.

pen., instanța de fond era obligată la primul termen cu procedură completă să

examineze regularitatea actului de sesizare conform art. 300 alin. (1) C. proc.

pen., încălcarea acestor dispoziții putând fi invocată de inculpat în

condițiile art. 197 alin. (1) și (2) C. proc. pen., acesta având obligația să

dovedească vătămarea suferită prin nerespectarea legii.

Or, la data din 5

martie 2008, când a fost primul termen cu procedură completă inculpatul A.D.C.

deși prezent și asistat de apărător ales nu a invocat neregularitatea actului

de sesizare sub aspectul încălcării dispozițiilor prevăzute de art. 264 alin.

(3) C. proc. pen., nulitatea relativă fiind acoperită prin depășirea termenului

limită până la care putea fi pusă în discuție.

Hotărârile sunt

supuse casării conform art. 385 pct. 17

2

C. proc. pen., când s-a

făcut o greșită aplicare a legii.

Într-adevăr, raportul

de expertiză tehnică a fost efectuat anterior începerii urmăririi penale, însă

acesta a dobândit valoare probantă urmare a întocmirii unui proces-verbal de

către procuror, la data de 5 octombrie 2005, deci ulterior declanșării

procesului penal, prin care s-a constatat conform art. 224 alin. (3) C. proc.

pen., efectuarea actelor premergătoare, inclusiv a rapoartelor de constatare

medico-legale ale SML Brașov.

De altfel, inculpatul

nu a contestat nici un moment viteza avută de autoturism ci doar împrejurarea

că nu s-a aflat la volanul, în momentul impactului, aspect care a fost dovedit

însă din coroborarea mai multor mijloace de probă, respectiv declarațiile

constante ale părții vătămate, rapoartele de expertiză medico-legale nr. X și

nr. Y din 4 septembrie 2006 ale INML, avizate de Comisia de avizare și control

la data de 13 septembrie 2006, raportul de constatare medico-legală din 10 mai

2005 al SML Brașov, declarațiile martorilor N.S.G., I.A.M. și C.V..

Pe de altă parte,

organele de urmărire penală au dispus după începerea urmăririi penale

efectuarea de către INML a unor noi rapoarte de expertiză medico-legale care să

stabilească în raport de leziunile suferite de inculpat și partea vătămată și

localizarea acestora care dintre părți se afla la volanul autoturismului în

momentul accidentului, creându-se astfel cadrul legal care să le permită să

formuleze eventuale obiecțiuni, dat fiind că raportul de constatare

medico-legală din 10 mai 2005 al SML Brașov a fost realizat în faza actelor

premergătoare, iar inculpatul a contestat concluziile privind indicarea

propriei sale persoane ca și conducător al mașinii.

Concluziile

rapoartelor de expertiză medico-legale nr. X și nr. Y din 4 septembrie 2006

efectuate de INML nu au evidențiat elemente contradictorii, confirmând,

totodată, cele stabilite, deja, prin raportul de constatare medico-legală din

10 mai 2005 al SML Brașov, potrivit căruia inculpatul conducea autoturismul la

momentul impactului, în timp ce partea vătămată se afla pe locul din față

dreapta, aceste probe științifice fiind supuse la data de 13 septembrie 2006

avizării Comisiei de avizare și control de pe lângă INML în condițiile art. 5

alin. (3) și 25 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 1/2000 privind organizarea

activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală. Drept urmare,

avizarea celor două rapoarte medico-legale nu trebuia făcută de Comisia

superioară medico-legală, organism care potrivit art. 24 alin. (1) din O.G. nr.

1/2000 are competență când există concluzii contradictorii ale expertizelor, în

condițiile în care toate lucrările medico-legale efectuate în cauză au stabilit

pe baza actelor medicale, inclusiv a analizelor și radiografiilor că, în raport

de morfologia și topografia leziunilor traumatice suferite de părți, inculpatul

se afla la volanul autoturismului la momentul impactului.

Date fiind

obiectivele stabilite de organele judiciare, citarea inculpatului pentru a da

explicații și a fi examinat nu se justifica, întrucât perioada de 45 de zile

necesară pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite se împlinise de mult,

prin trecerea unui interval mai mare de un an de la data producerii

accidentului, iar dovada leziunilor și localizarea acestora se putea face numai

pe baza actelor medicale, care de altfel au și stat la baza întocmirii noilor

expertize medico-legale de către INML.

În plus, deși

inculpatului i-a fost eliberat la cerere, la data de 4 octombrie 2006, o copie

după raportul medico-legal pentru a efectua eventuale obiecțiuni la expertiză

nu a înțeles să invoce încălcarea dispozițiilor art. 120 C. proc. pen. în fața

organelor de urmărire penală, nici măcar prin cererea de probatorii formulată

la data de 19 martie 2007 sau cu ocazia prezentării materialului de urmărire

penală, dar nici în cursul cercetării judecătorești realizate de instanța de

fond.

Oricum, eventualele vătămări suferite de inculpat

prin nerespectarea dispozițiilor art. 120 C. proc. pen. trebuiau invocate în

condițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., întrucât încălcarea

acestora nu este sancționată cu nulitatea absolută, singura nulitate care nu poate

fi înlăturată în nici un mod și poate fi invocată în orice stadiu al procesului

penal, inclusiv din oficiu de către organele judiciare.

Fiind în prezența

unei nulități relative, inculpatul era obligat, pe lângă dovedirea vătămării ce

i-a fost produsă, să invoce încălcarea dispozițiilor art. 120 C. proc. pen.

privind citarea, examinarea și desemnarea unui expert parte în termenul

prevăzut de norma procesuală, respectiv în cursul efectuării actului anulabil

sau până la primul termen de judecată cu procedură completă, lucru pe care însă

nu l-a făcut.

De altfel, aceste

considerații sunt aplicabile și în privința încălcărilor vizând buletinul de

analiză toxicologică alcoolemie din 6 ianuarie 2005, în condițiile în care nu

au fost invocate în termen, iar inculpatul nu a dorit efectuarea unei expertize

de calculare a alcoolemiei avute în sânge la momentul producerii accidentului,

refuz consemnat în procesul-verbal din 10 octombrie 2007, dată când a fost

chemat de organele de urmărire penală să dea declarații în cauză.

Pe de altă parte, așa

cum au reținut și instanțele inferioare atât recoltarea și păstrarea probelor

biologice cât și metodologia de realizare a analizei s-a făcut cu respectarea

legislației în vigoare la data producerii accidentului (27 decembrie 2005),

Ordinul nr. 376/2006 al Ministerului Sănătății, invocat în apărare de inculpat,

intrând în vigoare, ulterior, în luna aprilie 2006.

Concluzionând, Înalta

Curte constată că probatoriul care fundamentează soluția de condamnare a

inculpatului a fost administrat cu respectarea dispozițiilor legale, vinovăția

acestuia fiind dovedită de declarațiile părții vătămate, confirmate de probe

științifice, respectiv expertizele medico-legale nr. X și nr. Y din 4

septembrie 2006 ale INML, avizate de Comisia de avizare și control la data de

13 septembrie 2006, raportul de constatare medico-legală din 10 mai 2005 al

SML, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie din 6 ianuarie 2005, care au

stabilit că inculpatul conducea autoturismul cu o viteză de 90 - 95 Km/oră la momentul

producerii accidentului, având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80

gr. ‰ și care se coroborează și cu susținerile martorilor N.S.G., I.A.M. și

C.V..

Constatând, așadar,

că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin.

(1) pct. 2 și 17 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de

recurs care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în

considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. (1)

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul A.D.C..

Având în vedere că

recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D.C. împotriva Deciziei penale nr.

83/A din 6 iulie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat

din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 mai 2012.

Procesat de GGC - CL