ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1519/2012

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 63 din 10 februarie 2009, Tribunalului Brașov l-a condamnat pe inculpatului A.D.C. la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare (6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. și de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, punându-i în vedere dispozițiile art. 83 C. pen. S-a constatat că SC A.A. Sucursala Sfântu Gheorghe nu are calitate de asigurător în cauză.

În baza art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul SC A.R.O. SA Sucursala Sfântu Gheorghe a fost să oblicată către partea civilă G.V. suma de 5.000 RON cu titlu daune morale și către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov suma de 1.401,27 RON cheltuieli de spitalizare pentru G.V. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 27 decembrie 2005, inculpatul A.D.C. și partea vătămată G.V. au consumat 1,5 litri de vin la restaurantul "C." din municipiul Sfântu Gheorghe, fără a mânca, de unde au plecat cu autoturismul la o pescărie din localitatea Lunca Câlnicului, însă constatând că este închis au decis să se reîntoarcă în Sfântu Gheorghe, făcând o haltă la chioșcul Ca.

În timp ce conducea autoturismul, în jurul orei 23,20 inculpatul A.D.C., din motive necunoscute, pe fondul unei viteze între limitele de 90 - 95 km/h și al stării de ebrietate, a pierdut controlul volanului, autoturismul părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu capătul podului de beton, împrejurare ce a condus brusc la schimbarea direcției de deplasare spre dreapta, autovehiculul rotindu-se, a fost proiectat cu partea frontală la o adâncime de 1,75 m sub nivelul carosabilului, într-un gard de protecție, accident ce s-a soldat cu vătămarea corporală atât a inculpatului, cât și a părții vătămate G.V., aceștia suferind leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 40 - 45 zile de îngrijiri medicale, La data de 28 decembrie 2004, ora 0,40, inculpatului i-au fost recoltate probe biologice, stabilindu-se că avea o alcoolemie de 1,55 gr.

‰ la prima probă, iar la cea de-a doua de 1,35 gr. ‰ , conform buletinului de analiză toxicologică din 6 ianuarie 2005. Situația de fapt a fost pe baza coroborării materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, respectiv, procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița locului faptei și planșa foto, declarațiile părții vătămate și a inculpatului, raportul de constatare medico-legală nr. H97/E/2005, rapoartele de nouă expertiză medico-legală întocmite de INML, avizate de Comisia de Avizare și Control, declarațiile martorilor, inclusiv a martorului ocular B.L.C., raportul de expertiză tehnică nr. X/2005.

Inculpatul, în mod constant, a arătat că a condus autoturismul până la chioșcul Ca., unde au coborât, iar după ce a vorbit la telefon l-a pus la încărcat, pe scaunul din dreapta și dată fiind starea sa psihică datorată decesului copilului său, a adormit, trezindu-se a doua zi dimineața la spital, motiv pentru care l-a momentul accidentului autoturismul era condus de partea vătămată, susțineri infirmate de aceasta care a relatat că pe toată durata deplasării cu mașina, doar inculpatul s-a aflat la volan. Susținerile părții vătămate au fost confirmate de expertiza privind dinamica producerii accidentului, de rapoartele expertiză medico-legală întocmite de către INML și aprobate de Comisia de avizare și control, care se coroborează și cu elemente de amănunt din depozițiile martorilor B.L.

și A.B. care au surprins momentul imediat următor producerii accidentului, ale expertului R.T. care nu a putut stabili cu certitudine vinovăția vreuneia dintre părții, toți observând că o gheată a inculpatului se afla sub pedalierul mașinii. Instanța de fond având în vedere aceste probe a înlătura apărarea inculpatului, reținând cu certitudinea că acesta a condus autoturismul proprietate personală pe tot traseul, iar pe raza localității Lunca Câlnicului, la o viteză de 90 - 95 km/oră stabilită de expertiza tehnică, pe fondul consumului de alcool, având o îmbibație de alcool în sânge ce depășește 0,80 gr. ‰ , a pierdut controlul volanului și a intrat în capul podului de beton, căzând în afara părții carosabile și cauzând vătămarea lui G.V.

care ocupa locul din dreapta față. Deși inculpatul nu a contestat consumul băuturilor alcoolice, a arătat că nu se poate stabili cu certitudine dacă perfuzarea cu medicamente s-a realizat înainte sau după recoltarea probelor de sânge, în condițiile în care nici martorii G.P. și A.B., nu au putut oferi date în acest sens. Toți martorii au observat doi bărbați accidentați în evenimentul rutier fără să poată preciza dacă ambulanța a sosit înaintea organelor de poliție. Serviciul de ambulanță nu a preciza dacă s-a realizat o perfuzare cu substanțe medicamentoase pentru a se putea constata eventual, pe calea recalculări alcoolemiei, în ce măsură administrarea anumitor substanțe putea influența alcoolemia.

Ca atare, instanța de fond, constatând că tratamentele standard în cazurile de accidente rutiere sunt administrarea de ser fiziologic și glucoza care au ca efect fluidizarea sângelui, deci și diminuare alcoolemiei, nicidecum creșterea acesteia, a apreciat că starea de fapt stabilită prin rechizitoriu este corectă și nu se situează în sfera ilicitului contravențional, motiv pentru care nu se impune achitarea inculpatului în condițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. În drept, s-a constatat că faptele inculpatului A.D.C. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație de alcool în sânge ce depășește 0,80 gr.

‰ prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, modificată. La individualizare pedepselor au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social ridicat al faptelor, circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, persoană integrată în societate, poziția parțial sinceră și prezentarea la toate termenele de judecată, date care îl îndreptățesc pe inculpat să nu execute în regim de detenție pedeapsa rezultantă. Sub aspectul laturii civile a cauzei, prima instanță a constatat că SC A.A. Sucursala Sfântu Gheorghe la care inculpatul a încheiat polița de asigurare C. nu are calitate de asigurător, în condițiile în care contract de asigurare obligatorie RCA pentru autoturismul proprietatea inculpatului s-a încheiat cu S.C.

O. SA, Sucursala Sfântu Gheorghe. De asemenea, s-a mai constatat existența și dimensiunea prejudiciului moral reclamat de partea civilă în raport de leziunile suferite și de atitudinea inculpatului care a încercat să transfere răspunderea penală asupra acestei părții. Întrucât la data producerii accidentului inculpatul avea asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule cu cu S.C. O. SA Sucursala Sfântu Gheorghe, în raport de Decizia nr. 1 din 28 martie 2005, dată în interesul legii, de dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995 și art. 10 din Ordinul nr. 3113/2003 emis de Președintele Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor, instanța a obligat asigurătorul să plătească nemijlocit celui păgubit prin accident, în condițiile în care partea vătămată nu fusese despăgubită de asigurat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel parchetul criticând individualizarea pedepsei atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare și inculpatul care a solicitat achitarea pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă. Prin Decizia penală nr. 28 din 7 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov și a schimbat modalitatea de executare a pedepsei, sens în care a suspendat sub supraveghere executarea acesteia, respingând calea de atac exercitată de inculpat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 3261 din 22 septembrie 2010, admițând recursul inculpatului a casat hotărârea, trimițând cauza spre rejudecare către Curtea de Apel Brașov, urmând să fie analizate toate criticile invocate de acesta în motivele de recurs (reactivi achiziționați nelegal, farmacist fără drept de exercitarea a profesiei, imposibilitatea stabilirii cu certitudine a persoanei care a condus autoturismul și în raport de înscrisurile de la dosar, nerespectarea dispozițiilor legale aplicabile în materia, inclusiv a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului). Instanța supremă a avut în vedere că inculpatul a fost asistat de o persoană care nu dobândise calitatea de avocat potrivit Legii nr. 51/1995, împrejurare ce echivalează cu lipsa de apărare în apel.

Prin Decizia penală nr. 83/A din 6 iulie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondate apelurile parchetului și al inculpatului. S-a constatat că INML M.M. este instituția competentă să verifice condițiile de funcționare a serviciilor de medicină legală, dar și procedura achizițiilor reactivilor și a aparaturii, inclusiv exista facturilor, utilizarea produselor în termenul de valabilitate, nefiind atributul instanței penale, ci cel mult a celei de contencios. De asemenea, Ordinul nr. 119/2004 emis de Ministerul Sănătății la care a făcut referire inculpatul nu este aplicabil instituțiilor medico-legale care sunt organizate și funcționează în baza O.G.

nr. 1/2000, H.G. nr. 774/2000, Ordinul nr. H34/C/2000 și nr. 255/2000, întrucât acest act normativ vizează exclusiv unitățile medicale aflate în relații contractuale cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și care furnizează servicii medicale de tratament clinic sau ambulatoriu, motiv pentru care apărările inculpatului privind lipsa autorizațiilor de funcționare și a controlului metrologic asupra aparatelor nu are fundament, cu atât mai mult cu cât serviciile de medicină-legală își desfășoară activitatea sub controlul IMLT și al INML "M.M." București, iar SML Covasna îndeplinea la data faptei toate condițiile legale de funcționare.

Din procesul de recoltare a probelor biologice rezultă că recoltarea s-a făcut, în 28 aprilie 2004, ora 00,20, inculpatul fiind internat potrivit fișei de observație clinică, la aceiași dată, în secția de terapie intensivă la ora 2,00, drept urmare probele biologice au fost recoltate la 50 minute după accident, iar intervențiile medicale s-au efectuat la 2 ore și jumătate de la incident, fiind evident astfel că nu era posibilă o alterare a rezultatului alcoolemiei.

S-a constatat că recoltarea probelor biologice se efectua, la acea dată, la Spitalul Județean Brașov de către medicul și asistenta de gardă, urmare a solicitării organelor de poliție care, o dată cu actele medicale, preluau și flaconul cu sânge, sigilat, transportându-l la sediul poliției, unde era depozitat la rece pentru conservare, întrucât toate probele erau duse săptămânal la SML Covasna în vederea prelucrării, Ordinul nr. 376/2006, invocat în apărare, intrând în vigoare, ulterior, în aprilie 2006. Cu toate acestea s-a constatat că modul de depozitare și transport al probelor biologice a corespuns acestor norme metodologice, fiind în măsură să asigure păstrarea recipientului în condiții sigure, certe, care să garanteze rezultate corecte.

Păstrarea probele biologice 8 zile la sediul poliției, în condiții de securitate, nu încalcă nicio normă legală în vigoare, iar potrivit rapoartelor de expertiză medicală, faptul că analiza a fost efectuată la mai mult de trei zile de la prelevare, nu a fost de natură să influențeze valorile alcoolemie, în condițiile în care normele legale aplicabile în materie permiteau acest fapt întrucât prevedeau ca flaconul cu urme de sânge neprelucrat să fie păstrat cel mult 15 zile pentru a exista posibilitatea efectuării de contraprobe, iar la expirarea acestei perioade se distrugeau. Instanța de prim control judiciar a mai apreciat că doar o hotărâre definitivă de condamnare a farmacistului pentru infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii ar putea face dovada apărărilor inculpatului că acesta și-a exercitat profesia, ori față de farmacist organele de cercetare penală au dispus neînceperea urmăririi penale ca urmare a prescripției răspunderii penale.

Efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească pe baza dinamicii producerii accidentului și a leziunilor produse că nu inculpatul a condus autovehiculul a fost respinsă printre altele și pentru că acesta nu a contestat, personal sau prin apărătorul ales, expertizele medicale efectuate, inclusiv de INML, încă, din cursul urmăririi penale și că nu au fost evidențiate elemente care să pună la îndoială concluziile potrivit art. 125 C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât noua probă științifică s-ar putea efectua numai pe baza actelor medicale și expertizele existente. S-a mai reținut că un expert tehnic nu-și poate exprima opinia cu privire la persoana care ar fi condus autoturismul, acest aspect fiind în competența exclusivă a instanței de judecată, or, probele administrate în cauză, au dus la stabilirea certă a faptului că inculpatul a condus autoturismul.

În plus, raportul de expertiză tehnică la stabilirea dinamicii producerii accidentului a avut în vedere corelarea dintre leziunile de violență și poziția ocupanților autoturismului, stabilind că la volan se afla inculpatul, în timp ce partea vătămată ocupa locul din dreapta față. S-a constatat că prima instanță în mod corect a reținut că urmărirea penală s-a desfășurat în conformitate cu normele procesul penale, fiind respectată competența după calitatea persoanei, întrucât la data accidentului inculpatul avea calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, motiv pentru care urmărirea penală s-a efectuat în mod obligatoriu de către procuror, care potrivit art. 224 C. proc. pen. a întocmit proces-verbal de constatare a actelor premergătoare, acestea căpătând astfel valoarea probatorie, conform art. 217 alin. (4) C. proc.

pen., a delegat organele de cercetare penală efectuarea unor acte (cercetarea criminalistică a interiorului mașinii, expertiza tehnică auto), astfel că susținerea acestuia cu privire la lipsa delegării este lipsită de fundament. Audierea părții civile, a martorilor și a inculpatului, precum și administrarea celorlalte probe s-a efectuat de procuror, inculpatul fiind asistat de apărător ales, prin care a propus probe, o parte i-au fost respinse cu o motivare temeinică. Organul de cercetare penală, în condițiile art. 213 C. proc. pen., a fost obligat să efectueze actele de cercetare ce nu sufereau amânare, chiar dacă nu îi revenea competența, sens în care a încheiat un proces-verbal de cercetare Ia fața locului.

Și raportul de expertiză tehnică a fost întocmit cu respectarea tuturor normelor de procedură, aducându-se obiectivele Ia cunoștința părților, care și-au dat acordul, având posibilitatea, totodată, să își propună un expert, raport care ulterior Ie-a fost înmânat pentru a formula obiecțiuni. În plus, inculpatul, în prezența apărătorului ales, a refuzat efectuarea unei expertize în vederea stabilirii alcoolemiei la momentul producerii accidentului și și-a retras plângerea formulată împotriva părții civile.

La dosarul instanței de apel s-au depus adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, o copie a registrului privind folosirea imprimatelor cu regim special prevăzute de Legea nr. 281/2003 și copia procesului-verbal nr. X, încheiat la data de 31 octombrie 2007, care atestă că inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală în prezența apărătorului ales L.L., fiind semnat atât de inculpat cât și de avocat, ocazie cu care s-a consemnat că a luat cunoștință de materialul probator, fără a recunoaște însă acuzațiile, neavând alte probe de propus în apărare.

S-a constatat că în mod corect prima instanță, că rezultatul probelor de sânge și al alcoolemiei nu a fost viciat, întrucât martorii oculari nu au văzut ca inculpatului să-i fi fost administrate medicamente prin perfuzie, împrejurare confirmată și de foile de observație clinică, în condițiile în care în cazul accidentelor rutiere, tratamentele standard utilizate conform reglementărilor în vigoare, implică doar administrarea de substanțe neutre, pentru a nu fi pusă viața în pericol, înainte de detectarea tuturor leziunilor. Instanța de apel a mai constatat că starea de fapt a fost corect reținută în deplină concordanță cu probele administrate, care dovedesc că inculpatul a condus autoturismul, după ce a consumat alcool, cauzând accidentul rutier.

Probele administrate dovedesc, fără putință de tăgadă că, în data de 27 decembrie 2004, inculpatul A.D.C. (agent principal în cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe) după ce a luat masa și a consumat băuturi alcoolice împreună cu partea vătămată, s-a deplasat însoțit de aceasta cu autoturismul proprietate personală la un local din raza localității Lunca Câlnicului, iar pe drumul de întoarcere spre Sfântu Gheorghe, pe DN 11, șoferul a pierdut controlul autovehiculului, ieșind de pe carosabil și lovind capătul unui pod de beton, în urma coliziunii, ambii suferind vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare 40 - 45 zile îngrijiri medicale conform rapoartele de constatare medico-legală nr. X și nr. Y/E din 28 decembrie 2004 ale SML Brașov.

Deși părțile au contestat că au condus autoturismul, din declarația părții civile G.V. coroborată cu materialul probator a rezultat că inculpatul s-a aflat la volanul mașinii proprietate personală la data comiterii accidentului, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,55 gr.‰.

Raportul de constatare medico-legală din 10 mai 2005, analizând leziunile suferite de părții și dispunerea acestora, a concluzionat că locul șoferului, în momentul impactului din cadrul accidentului de trafic rutier, a fost ocupat cel mai probabil de inculpatul A.D.C., iar cel din dreapta de către partea civilă G.V., dat fiind multitudinea semnelor de violență de la nivelul membrelor inferioare, prezentate de inculpat, care sunt leziunile primare specifice conducătorului auto, în timp ce partea civilă nu avea asemenea leziuni, ci doar la nivelul coloanei vertebrale cervicale, fiind specifice ocupantului locului din dreapta, concluzii confirmate și de expertizele nr. X/2006 și nr. Y/2006 ale INML, aprobate de Comisia de Avizare și Control.

Concluziile raportului de constatare medico-legală confirmă declarațiile părții civile potrivit cărora în momentele imediat premergătoare accidentului și-a ridicat genunchii la piept spunându-i inculpatului "să se țină bine de volan", fiind susținute și de raportul de expertiză tehnică potrivit căruia în momentul impactului autoturismului, scaunul șoferului era ocupat de inculpat, iar locul din dreapta față era ocupat de partea civilă, date fiind leziunile de violență primară. Martorii A.B., B.C.I., G.P., I.A., I.A.M. ajunși la fața locului imediat după accident, au arătat că, atât inculpatul, cât și partea civilă se aflau în afara mașinii, pe pământ, că inculpatul era desculț, gheata sa fiind găsită, în mașină, între un scaun din față și bordul mașinii, fiind chiar un pic cu picioarele în mașină și având o rană vizibilă la un picior, iar partea civilă se afla la circa 1 metru de vehicul și prezenta răni vizibile în zona feței, nas, gură.

Martorul C.V., șeful direct al inculpatului, l-a văzut la spital ocazie cu care acesta "își imputa situația în care se afla, afirmând ceva în genul uite ce-am pățit sau uite ce-am făcut". S-a apreciat că declarațiile martorilor colegii de serviciu ai părților care au aflat despre accident din relatările acestora sau a terțe persoane nu prezintă relevanță întrucât nu ajută la clarificarea împrejurărilor în care s-a derulat evenimentul, motiv pentru care au fost avute în vedere doar în măsura în care s-au putut corobora cu alte declarații certe (martorul N.S.G. care l-a însoțit pe martorul I. la fața locului și a aflat de la partea civilă la spital că inculpatul a condus autoturismul; martorilor A.F.

și S.C. inculpatul le-a spus că nu a condus autoturismul). Ambele părți au fost sancționate disciplinar, însă părții civile i-a fost aplicată o sancțiune mai ușoară, iar inculpatul, fiind prezent la ședința consiliului, nu a solicitat probe și nu a avut obiecțiuni la cercetare, considerându-se vinovat și regretând faptele petrecute. Consumul băuturilor alcoolice a fost confirmat de ambele părți, buletinul de analiză toxicologică consemnând pentru inculpat o alcoolemie de 1,55 gr. ‰ la 50 minute după accident și 1,35 gr. ‰ la o oră după prima recoltare, iar buletinul de examinare clinică constatând că inculpatul părea a fi sub influența băuturilor alcoolice.

S-a constatat că pedepsele aplicate inculpatului reflectă criteriile înscrise în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, modalitatea și împrejurările de comitere, situația familială a inculpatului căruia i-a murit fiica recent, deteriorarea stării de sănătate a soției, dar și a lui potrivit referatului de evaluare prezentând manifestări depresive, motiv pentru care o perioadă s-a refugiat în consumul de băuturi alcoolice și în muncă, fără să devină dependent de alcool, aprecierile pozitive din partea șefului direct, suportul oferit de familie, lipsa altui incident rutier. S-a apreciat că instanța de fond, în mod just, a procedat la o justă individualizare a tratamentului penal care corespunde pe deplin scopului general și special și nu se impune majorarea pedepsei și schimbarea modalității de executare, nefiind necesară aplicarea unor măsuri de supraveghere în scopul reintegrării.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, inculpatul A.D.C., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 2, și 17 C. proc. pen., a criticat nelegala sesizare a instanței în condițiile în care rechizitoriul nu conține mențiunea "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei", deși era obligatorie, în raport de dispozițiile imperative ale art. 264 alin. (3) C. proc. pen. și de Decizia nr. IX din 18 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, motiv pentru care s-a solicitat restituirea cauzei la parchet. Inculpatul mai arătat că singura probă care susține acuzațiile reținute în sarcina sa este declarația părții vătămate, în condițiile în care noile rapoarte de expertiză medico-legale au fost efectuate cu încălcarea dispozițiilor art. 120 C. proc.

pen. privind expertizarea sa, desemnarea unui expert parte și ale art. 24 din O.G. nr. 1/2000, întrucât avizarea lucrărilor medico legale nu s-a făcut de Comisia superioară medico-legală din cadrul INML competentă în cazul existenței concluziilor contradictorii, iar raportul de expertiză tehnică a fost realizat în faza actelor premergătoare, fără să aibă posibilitatea să formuleze obiecțiuni. În plus, s-a criticat modalitatea de recoltare, păstrare și analizare a probelor biologice, care s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în materie, împrejurare care atrage invalidarea buletinul de analiză toxicologică alcoolemie din 6 ianuarie 2005, ca mijloc de probă în susținerea vinovăției sale.

Având în vedere că inculpatul a invocat în mod formal cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., fără a indica care este încadrarea juridică corectă a faptelor, iar din probatoriul dosarului nu au rezultat elemente sub acest aspect care să impună luarea din oficiu în discuție, Înalta Curte nu va verifica caza și prin prisma acestui motiv de recurs. Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 2 și 17 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul A.D.C. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: Hotărârea recurată este supusă casării conform cazului prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 2 C. proc.

pen., atunci când instanța nu a fost legal sesizată, adică nu au fost respectate dispozițiile care reglementează sesizarea primară a instanței de fond, în ceea ce privește organul competent care o face, actul prin care este învestită instanța de judecată, fapta judecată să fie alta decât cea reținută prin rechizitoriu, în cazul în care nu s-a procedat la suplimentarea sesizării. Altfel spus, acest caz de casare trebuie analizat prin prisma prevederilor art. 300 C. proc. pen. care stabilesc în sarcina instanței de fond obligația de a verifica, din oficiu, la primul termen cu procedură completă, regularitatea actului de sesizare, respectiv dacă acesta a fost emis în condițiile legii, în caz contrar, dispunându-se înlăturarea lipsurilor, fie de îndată, fie prin acordare unui termen în acest scop și doar în cazul în care acest lucru nu este posibil se procedează la restituirea cauzei la procuror pentru refacerea rechizitoriului.

Rezultă că, nerespectarea de către procurorul ierarhic superior a obligației prevăzută de art. 264 alin. (3) C. proc. pen., constând în înscrierea mențiunii "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei" pe rechizitoriu, atrage neregularitatea actului de sesizare, în condițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen., așa cum a interpretat Înalta Curte de Casație și Justiție dispozițiile legale aplicabile în materie prin Decizia nr. IX din 18 februarie 2008, dată în recurs în interesul legii. În speță, sesizarea instanței cu rechizitoriu s-a făcut la data de 14 decembrie 2007, iar Decizia nr. IX din 18 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 264 alin. (3) C. proc.

pen., a produs efecte numai pentru viitor, respectiv de la data de 10 decembrie 2008 când a fost publicată în M. Of., motiv pentru care lipsa unei mențiuni exprese "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei", nu atrage neregularitatea actului de sesizare. Chiar dacă, s-ar fi omis verificarea rechizitoriului în condițiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen., instanța de fond era obligată la primul termen cu procedură completă să examineze regularitatea actului de sesizare conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., încălcarea acestor dispoziții putând fi invocată de inculpat în condițiile art. 197 alin. (1) și (2) C. proc. pen., acesta având obligația să dovedească vătămarea suferită prin nerespectarea legii.

Or, la data din 5 martie 2008, când a fost primul termen cu procedură completă inculpatul A.D.C. deși prezent și asistat de apărător ales nu a invocat neregularitatea actului de sesizare sub aspectul încălcării dispozițiilor prevăzute de art. 264 alin. (3) C. proc. pen., nulitatea relativă fiind acoperită prin depășirea termenului limită până la care putea fi pusă în discuție. Hotărârile sunt supuse casării conform art. 385 pct. 17 2 C. proc. pen., când s-a făcut o greșită aplicare a legii. Într-adevăr, raportul de expertiză tehnică a fost efectuat anterior începerii urmăririi penale, însă acesta a dobândit valoare probantă urmare a întocmirii unui proces-verbal de către procuror, la data de 5 octombrie 2005, deci ulterior declanșării procesului penal, prin care s-a constatat conform art. 224 alin. (3) C. proc.

pen., efectuarea actelor premergătoare, inclusiv a rapoartelor de constatare medico-legale ale SML Brașov. De altfel, inculpatul nu a contestat nici un moment viteza avută de autoturism ci doar împrejurarea că nu s-a aflat la volanul, în momentul impactului, aspect care a fost dovedit însă din coroborarea mai multor mijloace de probă, respectiv declarațiile constante ale părții vătămate, rapoartele de expertiză medico-legale nr. X și nr. Y din 4 septembrie 2006 ale INML, avizate de Comisia de avizare și control la data de 13 septembrie 2006, raportul de constatare medico-legală din 10 mai 2005 al SML Brașov, declarațiile martorilor N.S.G., I.A.M. și C.V..

Pe de altă parte, organele de urmărire penală au dispus după începerea urmăririi penale efectuarea de către INML a unor noi rapoarte de expertiză medico-legale care să stabilească în raport de leziunile suferite de inculpat și partea vătămată și localizarea acestora care dintre părți se afla la volanul autoturismului în momentul accidentului, creându-se astfel cadrul legal care să le permită să formuleze eventuale obiecțiuni, dat fiind că raportul de constatare medico-legală din 10 mai 2005 al SML Brașov a fost realizat în faza actelor premergătoare, iar inculpatul a contestat concluziile privind indicarea propriei sale persoane ca și conducător al mașinii.

Concluziile rapoartelor de expertiză medico-legale nr. X și nr. Y din 4 septembrie 2006 efectuate de INML nu au evidențiat elemente contradictorii, confirmând, totodată, cele stabilite, deja, prin raportul de constatare medico-legală din 10 mai 2005 al SML Brașov, potrivit căruia inculpatul conducea autoturismul la momentul impactului, în timp ce partea vătămată se afla pe locul din față dreapta, aceste probe științifice fiind supuse la data de 13 septembrie 2006 avizării Comisiei de avizare și control de pe lângă INML în condițiile art. 5 alin. (3) și 25 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală. Drept urmare, avizarea celor două rapoarte medico-legale nu trebuia făcută de Comisia superioară medico-legală, organism care potrivit art. 24 alin. (1) din O.G.

nr. 1/2000 are competență când există concluzii contradictorii ale expertizelor, în condițiile în care toate lucrările medico-legale efectuate în cauză au stabilit pe baza actelor medicale, inclusiv a analizelor și radiografiilor că, în raport de morfologia și topografia leziunilor traumatice suferite de părți, inculpatul se afla la volanul autoturismului la momentul impactului. Date fiind obiectivele stabilite de organele judiciare, citarea inculpatului pentru a da explicații și a fi examinat nu se justifica, întrucât perioada de 45 de zile necesară pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite se împlinise de mult, prin trecerea unui interval mai mare de un an de la data producerii accidentului, iar dovada leziunilor și localizarea acestora se putea face numai pe baza actelor medicale, care de altfel au și stat la baza întocmirii noilor expertize medico-legale de către INML.

În plus, deși inculpatului i-a fost eliberat la cerere, la data de 4 octombrie 2006, o copie după raportul medico-legal pentru a efectua eventuale obiecțiuni la expertiză nu a înțeles să invoce încălcarea dispozițiilor art. 120 C. proc. pen. în fața organelor de urmărire penală, nici măcar prin cererea de probatorii formulată la data de 19 martie 2007 sau cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, dar nici în cursul cercetării judecătorești realizate de instanța de fond. Oricum, eventualele vătămări suferite de inculpat prin nerespectarea dispozițiilor art. 120 C. proc. pen. trebuiau invocate în condițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., întrucât încălcarea acestora nu este sancționată cu nulitatea absolută, singura nulitate care nu poate fi înlăturată în nici un mod și poate fi invocată în orice stadiu al procesului penal, inclusiv din oficiu de către organele judiciare.

Fiind în prezența unei nulități relative, inculpatul era obligat, pe lângă dovedirea vătămării ce i-a fost produsă, să invoce încălcarea dispozițiilor art. 120 C. proc. pen. privind citarea, examinarea și desemnarea unui expert parte în termenul prevăzut de norma procesuală, respectiv în cursul efectuării actului anulabil sau până la primul termen de judecată cu procedură completă, lucru pe care însă nu l-a făcut. De altfel, aceste considerații sunt aplicabile și în privința încălcărilor vizând buletinul de analiză toxicologică alcoolemie din 6 ianuarie 2005, în condițiile în care nu au fost invocate în termen, iar inculpatul nu a dorit efectuarea unei expertize de calculare a alcoolemiei avute în sânge la momentul producerii accidentului, refuz consemnat în procesul-verbal din 10 octombrie 2007, dată când a fost chemat de organele de urmărire penală să dea declarații în cauză.

Pe de altă parte, așa cum au reținut și instanțele inferioare atât recoltarea și păstrarea probelor biologice cât și metodologia de realizare a analizei s-a făcut cu respectarea legislației în vigoare la data producerii accidentului (27 decembrie 2005), Ordinul nr. 376/2006 al Ministerului Sănătății, invocat în apărare de inculpat, intrând în vigoare, ulterior, în luna aprilie 2006. Concluzionând, Înalta Curte constată că probatoriul care fundamentează soluția de condamnare a inculpatului a fost administrat cu respectarea dispozițiilor legale, vinovăția acestuia fiind dovedită de declarațiile părții vătămate, confirmate de probe științifice, respectiv expertizele medico-legale nr. X și nr. Y din 4 septembrie 2006 ale INML, avizate de Comisia de avizare și control la data de 13 septembrie 2006, raportul de constatare medico-legală din 10 mai 2005 al SML, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie din 6 ianuarie 2005, care au stabilit că inculpatul conducea autoturismul cu o viteză de 90 - 95 Km/oră la momentul producerii accidentului, având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 gr.

‰ și care se coroborează și cu susținerile martorilor N.S.G., I.A.M. și C.V.. Constatând, așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 2 și 17 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D.C.. Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D.C. împotriva Deciziei penale nr. 83/A din 6 iulie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 mai 2012. Procesat de GGC - CL