ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1719/2013

Asupra admisibilității în principiu a cererii de contestației

în anulare de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 63 din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalului Brașov

a fost condamnat inculpatului A.D.C. la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni

închisoare (6 luni pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C.

pen. și 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută art. 87 alin. (1)

din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.) cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3

ani și 6 luni, inculpatului punându-i-se în vedere dispozițiile art. 83 C. pen.

S-a constatat că SC A.A. SA Sucursala Sfântu-Gheorghe nu are

calitate de asigurător în cauză.

În baza art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995,

asigurătorul SC A.R.O. SA Sucursala Sfântu Gheorghe a fost obligat să plătească

părții civile G.V. suma de 5.000 lei cu titlu daune morale și părții civile S.C.J.U.

Brașov suma de 1.401,27 lei cheltuieli de spitalizare pentru G.V.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel de pe lângă Tribunalul

Brașov, criticând individualizarea pedepsei, atât în ceea ce privește

cuantumul, cât și ca modalitate de executare, și inculpatul, care a solicitat

achitarea pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Prin Decizia penală nr. 28 din 07 aprilie 2010, Curtea de

Apel Brașov a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov și a

schimbat modalitatea de executare a pedepsei, sens în care a suspendat sub

supraveghere executarea acesteia, respingând calea de atac exercitată de

inculpat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală

nr. 3261 din 22 septembrie 2010, admițând recursul inculpatului a casat

hotărârea, trimițând cauza spre rejudecare către Curtea de Apel Brașov, urmând

să fie analizate toate criticile invocate de acesta în motivele de recurs.

Instanța supremă a avut în vedere că inculpatul a fost

asistat de o persoană care nu a dobândise calitatea de avocat potrivit Legii nr.

51/1995, împrejurare ce echivalează cu lipsa de apărare în apel.

Prin Decizia penală nr. 83/A din 06 iulie 2011, Curtea

de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca

nefondate, apelurile parchetului și al inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul

legal, inculpatul A.D.C.

Prin Decizia penală nr. 1519 din 10 mai 2012 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 9422/62/2007

s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D.C. împotriva Deciziei

penale nr. 83/A din 6 iulie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Împotriva deciziei menționate, la data de 17 mai 2012, a

formulat contestație în anulare inculpatul A.D.C., invocând dispozițiile art. 386

lit. c) C. proc. pen., arătând, în esență, că instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 10 lit.

f) C. proc. pen., respectiv lipsa plângerii prealabile în cazul infracțiunii

prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. și lipsa procesului de sesizare

din oficiu pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

organele de urmărire penală nefiind sesizate în mod legal pentru faptele

reținute în sarcina sa, instanța de fond nefiind legal sesizată, soluția

pronunțată având la bază o gravă eroare de fapt.

Examinând cererea de contestație în anulare, sub aspectul

admisibilității în principiu, în conformitate cu dipozițiile art. 391 alin. (2)

C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.,

împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în

cazurile prevăzute la lit. a)-e).

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen.,

contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)-c) și e) C.

proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a

acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație,

instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În

această etapă procesuală, instanța este obligată să examineze dacă cererea

privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art.

388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din

cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul

contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar, toate aceste

condiții trebuind a fi îndeplinite cumulativ.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că invocarea dispozițiilor

art.  386 lit. c) C. proc. pen. este formală, întrucât motivele menționate de

contestator nu se circumstantiază acestor dispoziții legale, acestea

constituind, în realitate, apărări care au fost invocate și pe parcursul

procesului penal și reiterare pe calea contestației în anulare, la dosarul

cauzei neexistând probe în sensul existenței vreunei cauze de încetare a

procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i)

1

C. proc. pen.

Ca urmare, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 391 alin. (2) C. proc. pen. privind admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de

contestație în anulare formulată de contestatorul A.D.C.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare

formulată de contestatorul A.D.C., împotriva Deciziei penale nr. 1519 din 10

mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul

nr. 9422./62/2007.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 21 mai

2013