ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3261/2010

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 63/S/2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 9422/62/AP/2007 s-a dispus condamnarea inculpatului A.D.C. (fiul lui D. și M.), la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea - a închisorii de 1 an și 6 luni.

În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani și 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. și în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. A reținut dispozițiile art. 13 C. pen. cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998, art. 999 C. civ., a admis acțiunile civile formulate în procesul penal de părțile civile G.V. și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

În baza art. 48 și art. 54 din Legea nr. 136/1995, a constatat că pentru autovehiculul D.M., implicat în accidentul rutier, s-a încheiat contract de asigurare obligatorie RCA din 28 iulie 2004 cu asigurătorul SC A.R.O. SA Sucursala Sfântu-Gheorghe, valabil la data producerii accidentului - 27 decembrie 2004 și a constatat că SC A.A. - Sucursala Sfântu-Gheorghe nu are calitate de asigurător în cauză. În baza art. 49, art. 50 din Legea nr. 136/1995 și art. 10 din Ordinul nr. 3113/2003 emis de Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a obligat asigurătorul SC A.R.O. SA - Sucursala Sfântu Gheorghe să plătească cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume: - către partea civilă G.V.

suma de 5000 lei reprezentând daune morale și - către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov suma de 1401,27 lei (14.012.643 lei vechi), reprezentând costul prestațiilor acordate părții civile G.V. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 5800 lei cheltuieli de judecată la urmărirea penală (1000 lei) și instanța de judecată (4800 lei). Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt că, în seara zilei de 27 decembrie 2005 în jurul orelor 18 30 , inculpatul A.D.C. a contactat-o telefonic pe partea vătămată G.V. (subcomisar în cadrul I.P.J. Covasna), rugând-o să îl însoțească pentru a servi masa la restaurantul C. din municipiul Sf.

Gheorghe. Cei doi au consumat băuturi alcoolice după care, inculpatul A.D.C. s-a urcat la volanul autoturismului marca M., deplasându-se pe DN 11, iar în dreptul km 16+1950, din motive necunoscute, pe fondul unei viteze 90-95 km/h și al stării de ebrietate în care se afla, a pierdut controlul volanului, autoturismul părăsind partea carosabilă intrând în coliziune cu capătul podului de beton. Ca urmare a forței mari de șoc, autoturismul și-a schimbat brusc direcția de deplasare spre dreapta, reținându-se cu un unghi de 135 în sens orar, fiind proiectat în zona aflată la o adâncime de 1,75 m sub nivelul carosabilului. După parcurgerea prin aer a unei distanțe de circa 5,5 m, autoturismul s-a oprit pe partea frontală în gardul de protecție aflat la o distanță de 4,5 m în raport cu marginea acostamentului, orientat cu fața în direcția Brașov.

Accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală a inculpatului cât și a părții vătămate G.V., ambii suferind leziuni corporale vindecabile în 40-45 zile îngrijiri medicale. Potrivit buletinului de analiză toxicologică din 6 ianuarie 2005 s-a stabilit, pentru inculpatul A.D.C. o alcoolemie de 1,35 gr.%. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul A.D.C. Prin Decizia penală nr. 28/ AP din 7 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus admiterea apelului declarat de parchet fiind desființată sentința sub aspectul modalității de executare a pedepsei. Rejudecând, în aceste limite, au fost înlăturate dispozițiile art. 81, art. 83 C. pen.

și art. 359 C. proc. pen., dispunând executarea pedepsei rezultante de 1 an și 8 luni închisoare sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 5 ani. Au fost aplicate dispozițiile art. 86 3 alin. (1) C. pen. și art. 86 4 C. pen. Prin aceeași decizie s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul A.D.C. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut în fapt că declarația părții civile G.V. se coroborează cu restul probelor și este confirmată de acestea, astfel că reține faptul că inculpatul este cel care a condus în data de 27 decembrie 2004 autoturismul proprietate personală pe drumurile publice, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,55 gr. ‰, cauzând un accident sfârșit cu vătămarea corporală a părții civile G.V.

Astfel, rapoartele de constatare medico-legală întocmite de Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov, din 28 decembrie 2004 și din 28 decembrie 2004, confirmă faptul că partea civilă și inculpatul au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile îngrijiri medicale, realizând o descriere a vătămărilor suferite de fiecare parte. Prin raportul de constatare medico-legală din 10 mai 2005, analizându-se leziunile suferite de inculpat și partea civilă, precum și dispunerea acestora, s-a apreciat că locul șoferului, în momentul impactului din cadrul accidentului de trafic rutier, a fost ocupat cel mai probabil de inculpatul A.D.C., iar locul din dreapta de către partea civilă G.V.

Se arată, astfel, că, în funcție de locul ocupat în autoturism, pasagerii prezintă leziuni specifice, acestea fiind diferite în funcție de obiectele cu care se are loc impactul: impact primar - cu componentele din interiorul mașinii, secundar – cu parbrizul și terțiar - cu solul, după proiectarea din mașină. În cazul leziunilor primare, conducătorul auto prezentă, de regulă, leziuni toracale prin impact cu volanul și la membrele inferioare, blocate pe pedalele de comandă (leziuni de gambă, genunchi, plante etc.), pe când pasagerul din dreapta prezintă leziuni mai grave, predominând cele craniene și vertebro-medulare.

În ce îl privește pe inculpat, multitudinea semnelor de violență se constată la nivelul membrelor inferioare, acestea fiind leziunile primare specifice conducătorului auto, pe când, în cazul părții civile, acestea leziuni nu se regăsesc deloc la nivelul membrelor inferioare, ci la nivelul coloanei vertebrale cervicale, astfel de leziuni primare fiind specifice ocupantului locului din dreapta, restul fiind leziuni secundare și terțiare. Concluziile raportului de constatare se coroborează cu declarațiile părții civile care a arătat constant că, în momentele imediat premergătoare accidentului, realizând că se vor ciocni cu podul, și-a ridicat genunchii la piept (spunând totodată inculpatului „să se țină bine de volan” - fila 65 verso dosar de urmărire penală).

O astfel de manevră era imposibilă în cazul inculpatului, care nu și-ar fi putut ridica instantaneu genunchii la piept din cauza volanului, însă vine să confirme poziția părții civile, pe locul din dreapta al mașinii, unde era posibilă o asemenea mișcare rapidă. Rapoartele de expertiză întocmite de I.N.M.L. M.M. București, aprobate și de Comisia de Avizare și Control de pe lângă Institutul Național de Medicină Legală M.M. București, având în vedere morfologia și topografia leziunilor traumatice, concluzionează în același sens, respectiv partea civilă a ocupat cu probabilitate locul din dreapta în autoturism, iar inculpatul locul conducătorului auto (filele 109-118 dosar de urmărire penală). Trebuie precizat că, sub raportul conținutului, concluziile unui raport de expertiză pot răspunde integral problemei în discuție – atunci când se stabilește cu certitudine asupra împrejurării ce a făcut obiectul expertizei – sau parțial.

Spre deosebire de concluziile categorice, care constau într-un răspuns pozitiv sau negativ neechivoc și de cele de imposibilitate de rezolvare a chestiunii pusă în discuție, când stabilirea sau infirmarea faptului supus expertizării nu este posibilă (nici măcar cu probabilitate), cele de probabilitate sunt consecința unor factori limitanți, rezultând din natura și volumul obiectelor de expertizat sau din stadiul cunoștințelor tehnice, iar nu o manifestare a nesiguranței expertului. Ele sunt mai mult decât o ipoteză sau o simplă supoziție, afirmă o posibilitate generală pe care o situează în apropierea certitudinii. În cazul de față, experții legiști au precizat că cercetarea criminalistică și recoltarea de probe biologice pentru grup sanguin și amprenta genetică ar fi putut aduce elemente certe cu privire la obiectul expertizei.

De remarcat însă faptul că, chiar și în lipsa acestora, experții nu au formulat concluzii de imposibilitate a rezolvării problemei, ci au avut suficiente elemente care să justifice formularea unei concluzii de probabilitate pozitivă. Raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză vine să confirme aspectele expuse anterior. Astfel, expertul a apreciat că, având în vedere leziunile de violență primară și datele prezentate în literatura de specialitate, în momentul impactului autoturismului, scaunul șoferului era ocupat de inculpat, iar locul din dreapta față era ocupat de partea civilă (fila 104 dosar de urmărire penală). Martorii A.B., B.C.I., G.P., I.A., ajunși la fața locului imediat după accident, au arătat că, atât inculpatul, cât și partea civilă se aflu în afara mașinii, pe pământ, martorul A. precizând că a ajuns primul acolo, împreună cu un alt prieten, D.A.

și a găsit mașina răsturnată, crede că pe partea stângă. El arată că cel care avea rana deschisă la picior (inculpatul) era desculț, gheata sa fiind găsită, potrivit martorei I.A., în mașină, între un scaun din față și bordul mașinii (filele 157, 172 dosar de urmărire penală). Același martor A.B. a precizat că cel care era conștient (partea civilă) îi întreba cine a condus mașina și că a dorit să vorbească la telefon. În timpul convorbirii i s-a făcut rău, astfel că martorul a continuat discuția (cu martorul I.A.M.). În fața instanței, A.B. a precizat că inculpatul era mai aproape de mașină, fiind chiar un pic cu picioarele în mașină și avea o rană vizibilă la un picior, era încălțat doar cu o gheată, iar partea civilă se afla la circa 1 metru de vehicul și avea răni vizibile în zona feței, nas, gură (fila 134 dosar instanța de fond).

Martorul I.A.M. a arătat și el în fața instanței că a vorbit la fața locului cu un băiat care a ajuns printre primii la fața locului și care i-a spus că cei doi erau în afara autoturismului, cel care era în dreptul portierei șoferului avea verighetă și era desculț (inculpatul), iar celălalt era la o distanță mai mare de autoturism (fila 105 verso dosar instanța de fond). Martorul C.V., șeful direct al inculpatului, l-a văzut pe inculpat la spital și reține că acesta „își imputa situația în care se afla, afirmând ceva în genul uite ce-am pățit sau uite ce-am făcut” parcă implorând prin privire milă și înțelegere (fila 143 verso dosar de urmărire penală). Chiar și declarația martorului propus în apărare de inculpat, B.L.C., vine să confirme cele arătate mai sus.

Astfel, și el a confirmat că unul dintre cei implicați în accident era chiar pe jos, pe pământ și avea un picior în stâlpul de la mașină, unde este parbrizul (fila 183 dosar instanța de fond).

Martorul a fost audiat direct de către instanța de judecată la fond, după aproape 4 ani de la accident, astfel că unele din relatările sale sunt incerte: martorul își aduce aminte de două persoane implicate în accident, una în geacă neagră și una în geacă maro, arătând că e sigur în proporție de 90% că cel cu geaca maro era partea vătămată; această afirmație este însă contrazisă atât de inculpat (care arată că era îmbrăcat cu geaca maro), de partea civilă (care a declarat că avea o geacă albastră), cât și de propria declarație (martorul arată că cel cu geaca neagră era conștient și se chinuia să își scoată telefonul de la piept, ori din declarațiile tuturor celorlalți martori aflați la fața locului, rezultă că inculpatul era inconștient, că cel care a vorbit la telefon este partea civilă) – filele 183-186 dosar instanța de fond – prin urmare relatările sale vor fi coroborate cu ale celorlalți martori din cauză, având în vedere și durata mare de timp care s-a scurs de la faptul perceput de martor până la prima declarație dată în dosar, calitatea acestor percepții scăzând în timp.

Martorul B.V.C. a fost prezent doar începând cu momentul preluării victimelor de către ambulanță și a participat, ca și martorul Ț.T., la cercetările efectuate la fața locului. Martorii colegii de serviciu ai părților nu au văzut accidentul, însă au aflat despre acesta chiar din relatările părților și au auzit relatările diverselor persoane aflate la fața locului, fără însă a putea identifica persoana, astfel că acele afirmații nu pot fi verificate și nu ajută la clarificarea împrejurărilor în care s-a comis accidentul, urmând a fi avute în vedere doar în măsura în care se pot corobora cu alte declarații certe: martorul N.S.G. a fost cel care l-a însoțit pe martorul Ivanov la fața locului și ulterior a vorbit cu partea civilă la spital, aceasta povestindu-i cum s-a produs accidentul și că inculpatul a condus autoturismul, precizând că aceasta avea permis de conducere de puțin timp și nu avea experiență la condusul unei mașini; martorii A.F.

și S.C. au stat de vorbă cu inculpatul și arată că acesta le-a spus că nu el a condus autoturismul; martora R.E. arată că a fost într-o călătorie de serviciu cu partea civilă, iar aceasta nu a manifestat nicio intenție de a conduce autoturismul, precizând că știe că mașina accidentată aparține inculpatului; martorii B.C. și B.S. au cunoștință de existența imputărilor și discuțiilor contradictorii dintre inculpat și partea civilă, iar martorul R.T.

este cel care a efectuat cercetarea administrativă prealabilă în urma căreia inculpatul a fost sancționat disciplinar cu amânarea promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de 1 an, iar partea civilă cu diminuarea drepturilor salariale pe o perioadă de 3 luni de zile, ambii pentru comportarea necorespunzătoare în societate ce aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului unității (martorul arată că a fost supărat pe atitudinea celor doi care se învinovățeau reciproc și a propus sancționarea ambilor cu aceeași sancțiune mai gravă, a amânării promovării – filele 151, 187 dosar de urmărire penală).

Trebuie remarcat faptul că, potrivit procesului verbal întocmit la data de 30 martie 2005 și 6 aprilie 2005, Consiliul de disciplină a aplicat părții civile o sancțiune mai puțin gravă decât cea propusă și a reținut ca stare de fapt, în urma cercetării prealabile, împrejurarea că partea civilă a fost implicată în calitate de pasager în evenimentul rutier (fila 180 dosar de urmărire penală), fapt necontestat însă de inculpat care nu a făcut nicio obiecție în cauză. Totodată, s-a consemnat și faptul că pe timpul desfășurării evenimentelor partea civilă nu se afla în timpul serviciului, ea fiind sancționată cu o sancțiune mai puțin gravă (art. 58 lit. c) din Legea nr. 360/2002, art. 17 lit. b) Ordin M.A.I.

nr. 400/2004) decât cea aplicată inculpatului (art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002, art. 17 lit. c) Ordin M.A.I. nr. 400/2004) – filele 179-183 dosar de urmărire penală. De asemenea, se constată că, fiind prezent la ședința consiliului, inculpatul a arătat că a luat cunoștință de conținutul dosarului de cercetare prealabilă, nu a solicitat alte probe și nu a avut obiecțiuni cu privire la modul de întocmire a dosarului, considerându-se vinovat și regretând faptele petrecute. Prin urmare, instanța de apel a reținut că materialul probatoriu dovedește cu certitudine și fără urmă de îndoială vinovăția inculpatului, el fiind cel care a condus, în data de 27 decembrie 2004, autoturismul proprietate personală pe drumurile publice și a produs din culpa proprie un accident de trafic rutier, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală părții civile G.V.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, inculpatul se afla sub influența băuturilor în momentul producerii accidentului, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie consemnând o alcoolemie de 1,55 gr. ‰ la 50 minute după accident și 1,35 gr.‰ la o oră după prima recoltare, iar buletinul de examinare clinică menționând constatarea medicului în sensul că inculpatul părea a fi sub influența băuturilor alcoolice. Acest fapt est confirmat atât de partea civilă, cât și de inculpat, ambii arătând că au consumat băuturi alcoolice, în local, anterior producerii accidentului, pe parcursul drumului pe care l-au efectuat împreună. Apărările inculpatului au fost în mod corect înlăturate instanța de fond, materialul probatoriu administrat infirmându-le.

Astfel, prima instanță a constatat corect faptul că urmărirea penală s-a desfășurat în conformitate cu toate normele procedurale în vigoare, competența după calitatea persoanei fiind respectată. Inculpatul avea la data accidentului calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, astfel că urmărirea penală trebuia efectuată în mod obligatoriu de către procuror, ceea ce s-a și realizat în cauză. Procurorul este cel care a început urmărirea penală împotriva inculpatului, iar potrivit art. 224 C. proc. pen., a întocmit procesul-verbal prin care a constatat efectuarea actelor premergătoare, act ce poate constitui mijloc de probă conform textului de lege susmenționat. Totodată, conform art. 217 alin. (4) C. proc.

pen., a delegat organele de cercetare penală (altele decât cele unde lucrau părțile implicate) pentru efectuarea unor acte (cercetarea criminalistică a interiorului mașinii, expertiza tehnică auto). Audierea părții civile, a martorilor și a inculpatului, precum și celelalte probe au fost efectuate de procuror conform normelor procedurale, acesta adunând probe atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului. Acesta a fost asistat de apărător ales și a propus probe în apărare, o parte din ele fiind administrate de procuror, iar celelalte respinse cu o motivare temeinică (filele 221-223 dosar de urmărire penală). În privința procesului verbal de cercetare la fața locului, sunt incidente dispozițiile art. 213 C. proc.

pen. referitoare la cazurile urgente - organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența lui, caracterul urgent al unei cercetări la fața locului în cazul unui accident de circulație fiind evident. Raportul de expertiză tehnică a fost întocmit cu respectarea tuturor normelor de procedură, aducându-se la cunoștința părții civile și a inculpatului obiectivele, aceștia fiind de acord cu ele și având posibilitatea de a-și propune un expert (filele 93-94 dosar de urmărire penală). Atât inculpatul, cât și partea civilă au primit un exemplar al raportului (fila 105 dosar de urmărire penală), au avut posibilitatea de a formula obiecțiuni (fila 55 dosar de urmărire penală), însă nu l-au contestat.

De asemenea, niciunul nu a contestat expertizele medico-legale, deși au luat cunoștință de ele (fila 203 dosar de urmărire penală). Inculpatul a refuzat, în prezența apărătorului ales, efectuarea unei expertize în vederea stabilirii alcoolemiei pe care o avea în sânge la momentul producerii accidentului (fila 176 dosar de urmărire penală) și și-a retras, în prezența apărătorului ales, plângerea formulată împotriva părții civile (filele 20, 64 dosar de urmărire penală). Totodată, în hotărârea atacată, s-a reținut în mod corect că niciuna din probele administrate în cauză nu dovedește susținerea inculpatului în sensul că rezultatul analizării probelor de sânge și al alcoolemiei ar fi viciate deoarece în cadrului ajutorului de primă urgență i s-ar fi administrat medicamente prin perfuzie.

Martorii oculari nu au văzut o astfel de procedură, iar potrivit foilor de observație clinică, nu rezultă o atare procedură. De altfel, corect a menționat tribunalul faptul că, în cazul accidentelor rutiere, tratamentele standard care se utilizează, potrivit reglementărilor în vigoare, implică doar administrarea de substanțe neutre, de altfel nici nu pot fi administrate medicamente înainte de a se cunoaște toate leziunile pe care le-a suferit victima, pentru a nu îi face rău, cu atât mai mult cu cât inculpatului nu îi era primejduită viața. Prima instanță a efectuat cercetarea judecătorească cu respectarea normelor procedurale, administrând probatoriul în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate.

Inculpatul a avut posibilitatea de a-și propune probe în apărare, instanța admițând proba cu înscrisuri, cu martori și alte cereri, respingerea celorlalte solicitări fiind făcută motivat de către instanță. Și în fața instanței de apel, inculpatul a avut posibilitatea de a propune probe, prin apărătorul ales, fiind admise atât proba cu înscrisuri, cât și unele probe solicitate, altele fiind efectuate chiar din oficiu de către curte, iar respingerea celorlalte cereri s-a efectuat motivat, potrivit normelor procedurale. În fața instanței de apel, inculpatul a susținut că analizele privind alcoolemia nu pot fi luate în considerare de instanță și nu pot constitui un temei al condamnării sale deoarece au fost efectuate de un laborator medical ce nu avea autorizație de funcționare conform normelor în vigoare, iar aparatele nu erau verificate metrologic, invocând prevederile Ordinului nr. 119/2004.

Analizând dispozițiile actului normativ invocat, s-a constatat că acesta nu se aplică laboratoarelor de medicină-legală. Normele în discuție au fost emise, așa cum rezultă chiar din preambul, în temeiul Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, al O.U.G. nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări de sănătate și al H.G. nr. 743/2003 privind organizarea și funcționarea M.S. , legi care nu se referă la instituțiile medico-legale, a căror organizare și funcționare este reglementată de O.G. nr. 1/2000 și H.G. nr. 774/2000, Ordinul nr. 1134/C/2000 și nr. 255/2000. Ordinul nr. 119/2004 este emis de M.S.

și vizează exclusiv unitățile medicale aflate în relații contractuale cu C.N.A.S. și furnizează servicii medicale de tratament clinic sau ambulatoriu, potrivit art. 1 și 2 din acest act normativ. Prin urmare, toate susținerile inculpatului privind lipsa controlului metrologic asupra aparatelor și a lipsei autorizațiilor de funcționare pentru serviciul de medicină-legală care a efectuat analizele sunt nereale și urmează a fi respinse ca nefondate. Așa cum rezultă și din precizările efectuate de Institutul Național de Medicină Legală M.M. București, activitatea în cadrul serviciilor de medicină-legală se desfășoară sub controlul Institutul de Medicină Legală Teritorial și al Institutului Național de Medicină Legală M.M.

București, iar Serviciul de Medicină Legală Județean Covasna îndeplinea la data faptei toate condițiile legale de funcționare (fila 115, 112 dosar curtea de apel). De asemenea, susținerea că, fiind internat în spital, inculpatului i-au fost suturate plăgile și procedura clasică impune folosirea de sedative și anestezice, existând dubiu cu privire la rezultatele analizelor, nu este reală. Așa cum s-a arătat anterior, a fost corect înlăturată și de instanța de fond, iar materialul probatoriu o infirmă, vădind o interpretare tendențioasă a actelor din dosar. Astfel, din procesul de recoltare a probelor biologice (fila 31 dosar de urmărire penală), rezultă că acestea au fost recoltate în data de 28 aprilie 2004, ora 0,20, iar potrivit fișei de observație clinică, inculpatul a fost internat în spital la 28 decembrie 2004, în secția de terapie intensivă la ora 2,00 (fila 39 dosar de urmărire penală).

Prin urmare, inculpatului i-au fost recoltate probele biologice la 50 minute după accident iar operațiile s-au efectuat după circa 2 ore și jumătate de la accident, fiind evident că nu era posibilă o alterare a rezultatului alcoolemiei. În ce privește contestarea modului de depozitare și transport al probelor de sânge, instanța de apel a constatat că, la data faptei, recoltarea probelor biologice se efectua la Spitalul Județean Brașov de către medicul și asistenta de gardă, la solicitarea organelor de poliție care, după întocmirea actelor de către medici, preluau flaconul cu sânge, sigilat și îl transportau la sediul poliției. După depozitarea probei de sânge la rece pentru conservare, ea era transportată la Serviciul de Medicină Legală Covasna în vederea prelucrării, probele fiind duse săptămânal la unitatea medico-legală (fila 164 dosar curtea de apel).

Ordinul nr. 376/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicației etilice și a stării de influență a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule și tramvaie , invocat în apărare, a intrat în vigoare numai în aprilie 2006 și nu exista la data faptei. Totuși, modul în care se realiza depozitarea și transportul probelor biologice la data accidentului corespunde acestor norme metodologice și asigura toate condițiile pentru păstrarea recipientului în condiții sigure, certe, care să garanteze celui cercetat rezultate corecte.

Faptul că recipientul cu probele biologice a fost păstrat circa 8 zile la sediul poliției, în condiții de securitate, nu încalcă astfel nicio normă legală în vigoare, iar potrivit experților ce au realizat expertizele medico-legale în cauză, faptul că analiza a fost efectuată la mai mult de trei zile de la prelevare, nu a fost de natură să influențeze valorile alcoolemiei obținute la analiză (fila 172 dosar curtea de apel). De altfel, chiar actul normativ invocat în apărare nu sancționează în niciun fel neefectuarea păstrarea probelor biologice mai mult de 3 zile. Mai mult, el validează efectuarea unor analize după mai mult de 3 zile de la data recoltării sângelui prin chiar faptul că prevede ca flaconul cu urme de sânge neprelucrat să fie păstrat 15 zile, iar numai după aceea distrus, dându-se astfel posibilitatea efectuării de contraprobe.

De altfel, așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a refuzat efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la recalcularea alcoolemiei. Totodată, deși solicitarea privind efectuarea unei expertize medico-legale în cauză a fost respinsă motivat de către instanța de apel la unul din termenele de judecată, cererea a fost reiterată prin motivele de apel, însă motivele invocate de curte cu prilejul respingerii cererii rămân valabile. În plus, trebuie precizat că, până în prezent, inculpatul nu a contestat, personal sau prin apărătorul ales, expertizele medicale efectuate încă din cursul urmăririi penale. Acestea au fost deja întocmite de Institutul Național de Medicină Legală M.M. București, care este organul medico-legal cel mai înalt în grad, cu respectarea dispozițiilor art. 49 din Ordinul nr. 1134/C/2000 al M.J.

Mai mult, rapoartele au fost și avizate pozitiv de Comisia de Avizare și Control de pe lângă Institutul Național de Medicină Legală M.M. București, iar în cauză nu există nici un fel de date care să ducă la îndoieli cu privire la concluziile rapoartelor, potrivit art. 125 C. proc. pen. Toate considerentele expuse anterior conduc la concluzia inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, vinovăția sa fiind dovedită cu certitudine, în urma administrării nemijlocite a probelor, cu respectarea drepturilor sale procesuale, astfel că se impunea condamnarea sa pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc.

pen. Pedepsele aplicate inculpatului pentru faptele comise au fost just individualizate de instanța de fond, fiind avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice, deși avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,55 gr. ‰ alcool pur in sânge, a pierdut controlul mașinii care a intrat în coliziune cu un pod, atât el cât și partea civilă suferind leziuni corporale vindecabile în 40-45 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul a recunoscut că, înainte de a circula cu autoturismul, a consumat băuturi alcoolice, buletinul de examinare clinică confirmând faptul că inculpatul părea sub influența băuturilor alcoolice. Instanța de fond a avut în vedere atât circumstanțele reale existente, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, astfel cum rezultă din referatul de evaluare și a aplicat pedepse orientate spre limita minimă a textului de lege incriminator.

În ce privește modalitatea de executare, prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor privind suspendarea executării pedepsei rezultante deoarece în cauză sunt incidente dispozițiile privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Curtea a avut în vedere modul și împrejurările în care s-a comis infracțiunea, consecințele produse, precum și persoana inculpatului (așa cum rezultă din referatul de evaluare și celelalte acte depuse în circumstanțiere, faptul că inculpatul nu are antecedente penale și atitudinea sa procesuală). Se constată astfel că fapta comisă de inculpat a pus în pericol deosebit de ridicat siguranța circulației pe drumurile publice și participanții la traficul rutier, consecințele putând fi și mai grave datorită stării de intoxicație etilică în care afla inculpatul care îi diminuează reflexele, implicând și terțe persoane, nu numai pe acesta.

Analiza coroborată a circumstanțelor reale și personale existente în cauză confirmă această concluzie, aplicarea art. 81 C. pen. nefiind oportună în speță. În speță, se impune astfel realizarea unui control din partea organelor judiciare asupra comportamentului inculpatului pe durata termenului de încercare, astfel că dispozițiile art. 86 1 C. pen. răspund mai bine acestor cerințe deoarece asigură un control strict al organelor judiciare, fiind îndeplinite și condițiile cerute de lege pentru dispunerea ei. Prin urmare, raportat la considerentele expuse, Curtea de Apel Brașov, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 63/S/2009 a Tribunalului Brașov pe care o a desființat-o sub aspectul modalității de executare a pedepsei.

În cadrul rejudecări, au fost înlăturate dispozițiile art. 81, 83 C. pen., art. 359 C. proc. pen. dispunându-se executarea pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A.D.C. sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 5 ani. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a trebuit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Covasna, conform programului stabilit de acest organ, cel puțin trimestrial; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiile art. 86 4 C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii. Față de considerentele expuse, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.D.C. împotriva aceleiași sentințe. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul A.D.C. invocând cazurile de casare prevăzute în dispozițiile art. 385 9 pct. 6, 17 și 17 1 C. proc. pen., solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare în condițiile în care asistența juridică i-a fost asigurată de un apărător care nu este membru al baroului de avocați tradițional. Pe fondul cauzei a solicitat casarea ambelor hotărâri și achitarea sa în temeiul disp.

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., a constat că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile relative la participarea procurorului prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii. În alin. (2) al aceluiași articol s-a arătat că aceste nulități nu pot fi înlăturate în niciun mod, putând fi invocate în orice stadiu al procesului, luându-se în considerare chiar din oficiu.

Textele de lege evocate anterior s-au impus a fi corelate cu prevederile art. 6 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cu care „dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal și art. 6 alin. (5) C. proc. pen., în care se arată că organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenței juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales. Asistența juridică - apărător din oficiu sau ales - nu poate fi asigurată decât de persoanele care exercită profesia de avocat în condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 255/2004.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 251/1995 „profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al U.N.B.R.”, iar în alin. (3) al aceluiași articol s-au interzis, în mod expres, constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancțiunea nulității de drept a acestor acte. În cauza dedusă judecății Înalta Curte a constatat că, în cursul judecării cauzei, în fața instanței de apel, inculpatul A.D.C., inițial și-a angajat apărător ales- asistența juridică fiind obligatorie potrivit dispozițiilor art. 171 alin. (3) C. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru una dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este de 5 ani (fil.

16 dosar) - dar, ulterior, a fost reziliat contractul de asistență juridică astfel cum rezultă din încheierea pronunțată de Curtea de Apel Brașov la data de 27 mai 2009 (fil. 38 dosar). La termenele următoare, inclusiv la dezbateri, asistența juridică a fost asigurată de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, împrejurare care echivalează cu o lipsă de apărare a acestuia (fila 143 și următoarele dosar apel respectiv fil. 61, 65, 66 dosar recurs). Instanța de apel avea obligația de a depune diligențele necesare pentru asigurarea asistenței juridice, în condițiile legii și să constate că domnul S.C. nu figurează în lista avocaților din cadrul Baroului București, calitatea de avocat fiind dobândită în alte condiții decât cele prevăzute în Legea nr. 51/1995.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul disp. art. 385 15 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul A.D.C. și va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. În cadrul rejudecării i se va asigura inculpatului asistența juridică, urmând a fi examinate și celelalte critici invocate în fața instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite, recursul declarat de inculpatul A.D.C. împotriva Deciziei penale nr. 28/ AP din 07 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel Brașov. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales în cuantum de 100 lei, se va suporta din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2010.