ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3261/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3261/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 63/S/2009 pronunțată de Tribunalul Brașov

în Dosarul nr. 9422/62/AP/2007 s-a dispus condamnarea inculpatului A.D.C. (fiul

lui D. și M.), la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3)

C. pen.

În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 1 an și

6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile

publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita

legală.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen., a contopit aceste pedepse și a aplicat inculpatului pedeapsa cea

mai grea - a închisorii de 1 an și 6 luni.

În baza art. 81 C. pen., a suspendat

condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani și 6 luni, reprezentând

termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. și în baza art. 359 C.

proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84

C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a

executării pedepsei.

A reținut dispozițiile art. 13 C.

pen. cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 14, art. 346 C. proc.

pen., raportat la art. 998, art. 999 C. civ., a admis acțiunile civile

formulate în procesul penal de părțile civile G.V. și Spitalul Clinic Județean

de Urgență Brașov.

În baza art. 48 și art. 54 din Legea

nr. 136/1995, a constatat că pentru autovehiculul D.M., implicat în accidentul

rutier, s-a încheiat contract de asigurare obligatorie RCA din 28 iulie 2004 cu

asigurătorul SC A.R.O. SA Sucursala Sfântu-Gheorghe, valabil la data producerii

accidentului - 27 decembrie 2004 și a constatat că SC A.A. - Sucursala

Sfântu-Gheorghe nu are calitate de asigurător în cauză.

În baza art. 49, art. 50 din Legea nr.

136/1995 și art. 10 din Ordinul nr. 3113/2003 emis de Președintele Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor, a obligat asigurătorul SC A.R.O. SA - Sucursala

Sfântu Gheorghe să plătească cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume:

- către partea civilă G.V. suma de

5000 lei reprezentând daune morale și

- către partea civilă Spitalul

Clinic Județean de Urgență Brașov suma de 1401,27 lei (14.012.643 lei vechi),

reprezentând costul prestațiilor acordate părții civile G.V.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 5800 lei cheltuieli

de judecată la urmărirea penală (1000 lei) și instanța de judecată (4800 lei).

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt că, în seara zilei de 27 decembrie 2005 în

jurul orelor 18

30

, inculpatul A.D.C. a contactat-o telefonic pe partea

vătămată G.V. (subcomisar în cadrul I.P.J. Covasna), rugând-o să îl însoțească

pentru a servi masa la restaurantul C. din municipiul Sf. Gheorghe.

Cei doi au consumat băuturi

alcoolice după care, inculpatul A.D.C. s-a urcat la volanul autoturismului

marca M., deplasându-se pe DN 11, iar în dreptul km 16+1950, din motive necunoscute,

pe fondul unei viteze 90-95 km/h și al stării de ebrietate în care se afla, a

pierdut controlul volanului, autoturismul părăsind partea carosabilă intrând în

coliziune cu capătul podului de beton. Ca urmare a forței mari de șoc,

autoturismul și-a schimbat brusc direcția de deplasare spre dreapta,

reținându-se cu un unghi de 135 în sens orar, fiind proiectat în zona aflată la

o adâncime de 1,75 m sub nivelul carosabilului. După parcurgerea prin aer a

unei distanțe de circa 5,5 m, autoturismul s-a oprit pe partea frontală în

gardul de protecție aflat la o distanță de 4,5 m în raport cu marginea acostamentului, orientat cu fața în direcția Brașov.

Accidentul s-a soldat cu vătămarea

corporală a inculpatului cât și a părții vătămate G.V., ambii suferind leziuni

corporale vindecabile în 40-45 zile îngrijiri medicale.

Potrivit buletinului de analiză

toxicologică din 6 ianuarie 2005 s-a stabilit, pentru inculpatul

A.D.C. o alcoolemie de 1,35 gr.%.

Împotriva sentinței pronunțată de

instanța de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și

inculpatul A.D.C.

Prin Decizia penală nr. 28/ AP din 7

aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, s-a dispus admiterea apelului declarat de parchet

fiind desființată sentința sub aspectul modalității de executare a pedepsei.

Rejudecând, în aceste limite, au

fost înlăturate dispozițiile art. 81, art. 83 C. pen. și art. 359 C. proc. pen.,

dispunând executarea pedepsei rezultante de 1 an și 8 luni închisoare sub

supraveghere, stabilind un termen de încercare de 5 ani.

Au fost aplicate dispozițiile art. 86

3

alin. (1) C. pen. și art. 86

4

C. pen.

Prin aceeași decizie s-a dispus

respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul A.D.C.

Pentru a pronunța această decizie

instanța de apel a reținut în fapt că declarația părții civile G.V. se

coroborează cu restul probelor și este confirmată de acestea, astfel că reține

faptul că inculpatul este cel care a condus în data de 27 decembrie 2004 autoturismul

proprietate personală pe drumurile publice, având în sânge o îmbibație

alcoolică de 1,55 gr. ‰, cauzând un accident sfârșit cu vătămarea corporală a

părții civile G.V.

Astfel, rapoartele de constatare

medico-legală întocmite de Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov, din 28

decembrie 2004 și din 28 decembrie 2004, confirmă faptul că partea civilă și

inculpatul au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile

îngrijiri medicale, realizând o descriere a vătămărilor suferite de fiecare

parte.

Prin raportul de constatare

medico-legală din 10 mai 2005, analizându-se leziunile suferite de inculpat și

partea civilă, precum și dispunerea acestora, s-a apreciat că locul șoferului,

în momentul impactului din cadrul accidentului de trafic rutier, a fost ocupat

cel mai probabil de inculpatul A.D.C., iar locul din dreapta de către partea

civilă G.V. Se arată, astfel, că, în funcție de locul ocupat în autoturism,

pasagerii prezintă leziuni specifice, acestea fiind diferite în funcție de

obiectele cu care se are loc impactul: impact primar - cu componentele din

interiorul mașinii, secundar – cu parbrizul și terțiar - cu solul, după

proiectarea din mașină. În cazul leziunilor primare, conducătorul auto

prezentă, de regulă, leziuni toracale prin impact cu volanul și la membrele

inferioare, blocate pe pedalele de comandă (leziuni de gambă, genunchi, plante

etc.), pe când pasagerul din dreapta prezintă leziuni mai grave, predominând

cele craniene și vertebro-medulare. În ce îl privește pe inculpat, multitudinea

semnelor de violență se constată la nivelul membrelor inferioare, acestea fiind

leziunile primare specifice conducătorului auto, pe când, în cazul părții

civile, acestea leziuni nu se regăsesc deloc la nivelul membrelor inferioare,

ci la nivelul coloanei vertebrale cervicale, astfel de leziuni primare fiind

specifice ocupantului locului din dreapta, restul fiind leziuni secundare și

terțiare.

Concluziile raportului de constatare

se coroborează cu declarațiile părții civile care a arătat constant că, în

momentele imediat premergătoare accidentului, realizând că se vor ciocni cu

podul, și-a ridicat genunchii la piept (spunând totodată inculpatului „să se

țină bine de volan” - fila 65 verso dosar de urmărire penală). O astfel de

manevră era imposibilă în cazul inculpatului, care nu și-ar fi putut ridica

instantaneu genunchii la piept din cauza volanului, însă vine să confirme

poziția părții civile, pe locul din dreapta al mașinii, unde era posibilă o

asemenea mișcare rapidă.

Rapoartele de expertiză întocmite de

I.N.M.L. M.M. București, aprobate și de Comisia de Avizare și Control de pe

lângă Institutul Național de Medicină Legală M.M. București, având în vedere

morfologia și topografia leziunilor traumatice, concluzionează în același sens,

respectiv partea civilă a ocupat cu probabilitate locul din dreapta în

autoturism, iar inculpatul locul conducătorului auto (filele 109-118 dosar de

urmărire penală).

Trebuie precizat că, sub raportul

conținutului, concluziile unui raport de expertiză pot răspunde integral

problemei în discuție – atunci când se stabilește cu certitudine asupra

împrejurării ce a făcut obiectul expertizei – sau parțial. Spre deosebire de

concluziile categorice, care constau într-un răspuns pozitiv sau negativ

neechivoc și de cele de imposibilitate de rezolvare a chestiunii pusă în

discuție, când stabilirea sau infirmarea faptului supus expertizării nu este

posibilă (nici măcar cu probabilitate), cele de probabilitate sunt consecința

unor factori limitanți, rezultând din natura și volumul obiectelor de

expertizat sau din stadiul cunoștințelor tehnice, iar nu o manifestare a

nesiguranței expertului. Ele sunt mai mult decât o ipoteză sau o simplă

supoziție, afirmă o posibilitate generală pe care o situează în apropierea

certitudinii. În cazul de față, experții legiști au precizat că cercetarea

criminalistică și recoltarea de probe biologice pentru grup sanguin și amprenta

genetică ar fi putut aduce elemente certe cu privire la obiectul expertizei. De

remarcat însă faptul că, chiar și în lipsa acestora, experții nu au formulat

concluzii de imposibilitate a rezolvării problemei, ci au avut suficiente

elemente care să justifice formularea unei concluzii de probabilitate pozitivă.

Raportul de expertiză tehnică

întocmit în cauză vine să confirme aspectele expuse anterior. Astfel, expertul

a apreciat că, având în vedere leziunile de violență primară și datele

prezentate în literatura de specialitate, în momentul impactului

autoturismului, scaunul șoferului era ocupat de inculpat, iar locul din dreapta

față era ocupat de partea civilă (fila 104 dosar de urmărire penală).

Martorii A.B., B.C.I., G.P., I.A.,

ajunși la fața locului imediat după accident, au arătat că, atât inculpatul,

cât și partea civilă se aflu în afara mașinii, pe pământ, martorul A. precizând

că a ajuns primul acolo, împreună cu un alt prieten, D.A. și a găsit mașina

răsturnată, crede că pe partea stângă. El arată că cel care avea rana deschisă

la picior (inculpatul) era desculț, gheata sa fiind găsită, potrivit martorei I.A.,

în mașină, între un scaun din față și bordul mașinii (filele 157, 172 dosar de

urmărire penală). Același martor A.B. a precizat că cel care era conștient

(partea civilă) îi întreba cine a condus mașina și că a dorit să vorbească la

telefon. În timpul convorbirii i s-a făcut rău, astfel că martorul a continuat

discuția (cu martorul I.A.M.). În fața instanței, A.B. a precizat că inculpatul

era mai aproape de mașină, fiind chiar un pic cu picioarele în mașină și avea o

rană vizibilă la un picior, era încălțat doar cu o gheată, iar partea civilă se

afla la circa 1 metru de vehicul și avea răni vizibile în zona feței, nas, gură

(fila 134 dosar instanța de fond). Martorul I.A.M. a arătat și el în fața

instanței că a vorbit la fața locului cu un băiat care a ajuns printre primii

la fața locului și care i-a spus că cei doi erau în afara autoturismului, cel

care era în dreptul portierei șoferului avea verighetă și era desculț

(inculpatul), iar celălalt era la o distanță mai mare de autoturism (fila 105

verso dosar instanța de fond). Martorul C.V., șeful direct al inculpatului, l-a

văzut pe inculpat la spital și reține că acesta „își imputa situația în care se

afla, afirmând ceva în genul uite ce-am pățit sau uite ce-am făcut” parcă

implorând prin privire milă și înțelegere (fila 143 verso dosar de urmărire

penală).

Chiar și declarația martorului

propus în apărare de inculpat, B.L.C., vine să confirme cele arătate mai sus.

Astfel, și el a confirmat că unul dintre cei implicați în accident era chiar pe

jos, pe pământ și avea un picior în stâlpul de la mașină, unde este parbrizul

(fila 183 dosar instanța de fond). Martorul a fost audiat direct de către

instanța de judecată la fond, după aproape 4 ani de la accident, astfel că

unele din relatările sale sunt incerte: martorul își aduce aminte de două

persoane implicate în accident, una în geacă neagră și una în geacă maro,

arătând că e sigur în proporție de 90% că cel cu geaca maro era partea

vătămată; această afirmație este însă contrazisă atât de inculpat (care arată

că era îmbrăcat cu geaca maro), de partea civilă (care a declarat că avea o

geacă albastră), cât și de propria declarație (martorul arată că cel cu geaca

neagră era conștient și se chinuia să își scoată telefonul de la piept, ori din

declarațiile tuturor celorlalți martori aflați la fața locului, rezultă că

inculpatul era inconștient, că cel care a vorbit la telefon este partea civilă)

– filele 183-186 dosar instanța de fond – prin urmare relatările sale vor fi

coroborate cu ale celorlalți martori din cauză, având în vedere și durata mare

de timp care s-a scurs de la faptul perceput de martor până la prima declarație

dată în dosar, calitatea acestor percepții scăzând în timp.

Martorul B.V.C. a fost prezent doar

începând cu momentul preluării victimelor de către ambulanță și a participat,

ca și martorul Ț.T., la cercetările efectuate la fața locului. Martorii colegii

de serviciu ai părților nu au văzut accidentul, însă au aflat despre acesta

chiar din relatările părților și au auzit relatările diverselor persoane aflate

la fața locului, fără însă a putea identifica persoana, astfel că acele

afirmații nu pot fi verificate și nu ajută la clarificarea împrejurărilor în

care s-a comis accidentul, urmând a fi avute în vedere doar în măsura în care

se pot corobora cu alte declarații certe: martorul N.S.G. a fost cel care l-a

însoțit pe martorul Ivanov la fața locului și ulterior a vorbit cu partea

civilă la spital, aceasta povestindu-i cum s-a produs accidentul și că

inculpatul a condus autoturismul, precizând că aceasta avea permis de conducere

de puțin timp și nu avea experiență la condusul unei mașini; martorii A.F. și S.C.

au stat de vorbă cu inculpatul și arată că acesta le-a spus că nu el a condus

autoturismul; martora R.E. arată că a fost într-o călătorie de serviciu cu

partea civilă, iar aceasta nu a manifestat nicio intenție de a conduce

autoturismul, precizând că știe că mașina accidentată aparține inculpatului;

martorii B.C. și B.S. au cunoștință de existența imputărilor și discuțiilor

contradictorii dintre inculpat și partea civilă, iar martorul R.T. este cel

care a efectuat cercetarea administrativă prealabilă în urma căreia inculpatul

a fost sancționat disciplinar cu amânarea promovării în gradul profesional

următor pe o perioadă de 1 an, iar partea civilă cu diminuarea drepturilor

salariale pe o perioadă de 3 luni de zile, ambii pentru comportarea

necorespunzătoare în societate ce aduce atingere onoarei, probității

profesionale a polițistului și prestigiului unității (martorul arată că a fost

supărat pe atitudinea celor doi care se învinovățeau reciproc și a propus

sancționarea ambilor cu aceeași sancțiune mai gravă, a amânării promovării –

filele 151, 187 dosar de urmărire penală). Trebuie remarcat faptul că, potrivit

procesului verbal întocmit la data de 30 martie 2005 și 6 aprilie 2005,

Consiliul de disciplină a aplicat părții civile o sancțiune mai puțin gravă

decât cea propusă și a reținut ca stare de fapt, în urma cercetării prealabile,

împrejurarea că partea civilă a fost implicată în calitate de pasager în

evenimentul rutier (fila 180 dosar de urmărire penală), fapt necontestat însă

de inculpat care nu a făcut nicio obiecție în cauză. Totodată, s-a consemnat și

faptul că pe timpul desfășurării evenimentelor partea civilă nu se afla în

timpul serviciului, ea fiind sancționată cu o sancțiune mai puțin gravă (art. 58

lit. c) din Legea nr. 360/2002, art. 17 lit. b) Ordin M.A.I. nr. 400/2004)

decât cea aplicată inculpatului (art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002, art. 17

lit. c) Ordin M.A.I. nr. 400/2004) – filele 179-183 dosar de urmărire penală.

De asemenea, se constată că, fiind prezent la ședința consiliului, inculpatul a

arătat că a luat cunoștință de conținutul dosarului de cercetare prealabilă, nu

a solicitat alte probe și nu a avut obiecțiuni cu privire la modul de întocmire

a dosarului, considerându-se vinovat și regretând faptele petrecute.

Prin urmare, instanța de apel a

reținut că materialul probatoriu dovedește cu certitudine și fără urmă de

îndoială vinovăția inculpatului, el fiind cel care a condus, în data de 27

decembrie 2004, autoturismul proprietate personală pe drumurile publice și a

produs din culpa proprie un accident de trafic rutier, în urma căruia a

rezultat vătămarea corporală părții civile G.V.

Astfel cum rezultă din actele

dosarului, inculpatul se afla sub influența băuturilor în momentul producerii

accidentului, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie consemnând o

alcoolemie de 1,55 gr. ‰ la 50 minute după accident și 1,35 gr.‰ la o oră după

prima recoltare, iar buletinul de examinare clinică menționând constatarea

medicului în sensul că inculpatul părea a fi sub influența băuturilor

alcoolice. Acest fapt est confirmat atât de partea civilă, cât și de inculpat,

ambii arătând că au consumat băuturi alcoolice, în local, anterior producerii

accidentului, pe parcursul drumului pe care l-au efectuat împreună.

Apărările inculpatului au fost în

mod corect înlăturate instanța de fond, materialul probatoriu administrat

infirmându-le.

Astfel, prima instanță a constatat

corect faptul că urmărirea penală s-a desfășurat în conformitate cu toate

normele procedurale în vigoare, competența după calitatea persoanei fiind

respectată. Inculpatul avea la data accidentului calitatea de organ de

cercetare al poliției judiciare, astfel că urmărirea penală trebuia efectuată

în mod obligatoriu de către procuror, ceea ce s-a și realizat în cauză.

Procurorul este cel care a început urmărirea penală împotriva inculpatului, iar

potrivit art. 224 C. proc. pen., a întocmit procesul-verbal prin care a

constatat efectuarea actelor premergătoare, act ce poate constitui mijloc de

probă conform textului de lege susmenționat. Totodată, conform art. 217 alin.

(4) C. proc. pen., a delegat organele de cercetare penală (altele decât cele

unde lucrau părțile implicate) pentru efectuarea unor acte (cercetarea

criminalistică a interiorului mașinii, expertiza tehnică auto). Audierea părții

civile, a martorilor și a inculpatului, precum și celelalte probe au fost

efectuate de procuror conform normelor procedurale, acesta adunând probe atât

în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului. Acesta a fost asistat de

apărător ales și a propus probe în apărare, o parte din ele fiind administrate

de procuror, iar celelalte respinse cu o motivare temeinică (filele 221-223

dosar de urmărire penală). În privința procesului verbal de cercetare la fața

locului, sunt incidente dispozițiile art. 213 C. proc. pen. referitoare la cazurile

urgente - organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de

cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este

de competența lui, caracterul urgent al unei cercetări la fața locului în cazul

unui accident de circulație fiind evident. Raportul de expertiză tehnică a fost

întocmit cu respectarea tuturor normelor de procedură, aducându-se la

cunoștința părții civile și a inculpatului obiectivele, aceștia fiind de acord

cu ele și având posibilitatea de a-și propune un expert (filele 93-94 dosar de

urmărire penală). Atât inculpatul, cât și partea civilă au primit un exemplar

al raportului (fila 105 dosar de urmărire penală), au avut posibilitatea de a

formula obiecțiuni (fila 55 dosar de urmărire penală), însă nu l-au contestat.

De asemenea, niciunul nu a contestat expertizele medico-legale, deși au luat

cunoștință de ele (fila 203 dosar de urmărire penală). Inculpatul a refuzat, în

prezența apărătorului ales, efectuarea unei expertize în vederea stabilirii

alcoolemiei pe care o avea în sânge la momentul producerii accidentului (fila

176 dosar de urmărire penală) și și-a retras, în prezența apărătorului ales,

plângerea formulată împotriva părții civile (filele 20, 64 dosar de urmărire

penală).

Totodată, în hotărârea atacată, s-a

reținut în mod corect că niciuna din probele administrate în cauză nu dovedește

susținerea inculpatului în sensul că rezultatul analizării probelor de sânge și

al alcoolemiei ar fi viciate deoarece în cadrului ajutorului de primă urgență i

s-ar fi administrat medicamente prin perfuzie. Martorii oculari nu au văzut o

astfel de procedură, iar potrivit foilor de observație clinică, nu rezultă o

atare procedură. De altfel, corect a menționat tribunalul faptul că, în cazul

accidentelor rutiere, tratamentele standard care se utilizează, potrivit

reglementărilor în vigoare, implică doar administrarea de substanțe neutre, de

altfel nici nu pot fi administrate medicamente înainte de a se cunoaște toate

leziunile pe care le-a suferit victima, pentru a nu îi face rău, cu atât mai

mult cu cât inculpatului nu îi era primejduită viața.

Prima instanță a efectuat cercetarea

judecătorească cu respectarea normelor procedurale, administrând probatoriul în

condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate. Inculpatul a avut

posibilitatea de a-și propune probe în apărare, instanța admițând proba cu

înscrisuri, cu martori și alte cereri, respingerea celorlalte solicitări fiind

făcută motivat de către instanță.

Și în fața instanței de apel,

inculpatul a avut posibilitatea de a propune probe, prin apărătorul ales, fiind

admise atât proba cu înscrisuri, cât și unele probe solicitate, altele fiind

efectuate chiar din oficiu de către curte, iar respingerea celorlalte cereri

s-a efectuat motivat, potrivit normelor procedurale.

În fața instanței de apel,

inculpatul a susținut că analizele privind alcoolemia nu pot fi luate în

considerare de instanță și nu pot constitui un temei al condamnării sale

deoarece au fost efectuate de un laborator medical ce nu avea autorizație de

funcționare conform normelor în vigoare, iar aparatele nu erau verificate

metrologic, invocând prevederile Ordinului nr. 119/2004.

Analizând dispozițiile actului

normativ invocat, s-a constatat că acesta nu se aplică laboratoarelor de

medicină-legală. Normele în discuție au fost emise, așa cum rezultă chiar din

preambul, în temeiul Legea nr. 104/2003

privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor

și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, al O.U.G. nr. 150/2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări de sănătate și al H.G.

nr. 743/2003 privind organizarea și funcționarea M.S.

, legi care nu se referă la

instituțiile medico-legale, a căror organizare și funcționare este reglementată

de O.G. nr. 1/2000 și H.G. nr. 774/2000, Ordinul nr. 1134/C/2000 și nr. 255/2000.

Ordinul nr. 119/2004 este emis de M.S. și vizează exclusiv unitățile medicale

aflate în relații contractuale cu C.N.A.S. și furnizează servicii medicale de

tratament clinic sau ambulatoriu, potrivit art. 1 și 2 din acest act normativ.

Prin urmare, toate susținerile inculpatului privind lipsa controlului

metrologic asupra aparatelor și a lipsei autorizațiilor de funcționare pentru

serviciul de medicină-legală care a efectuat analizele sunt nereale și urmează

a fi respinse ca nefondate. Așa cum rezultă și din precizările efectuate de

Institutul Național de Medicină Legală M.M. București, activitatea în cadrul

serviciilor de medicină-legală se desfășoară sub controlul Institutul de

Medicină Legală Teritorial și al Institutului Național de Medicină Legală M.M.

București, iar Serviciul de Medicină Legală Județean Covasna îndeplinea la data

faptei toate condițiile legale de funcționare (fila 115, 112 dosar curtea de

apel).

De asemenea, susținerea

că, fiind internat în spital, inculpatului i-au fost suturate plăgile și

procedura clasică impune folosirea de sedative și anestezice, existând dubiu cu

privire la rezultatele analizelor, nu este reală. Așa cum s-a arătat anterior,

a fost corect înlăturată și de instanța de fond, iar materialul probatoriu o

infirmă, vădind o interpretare tendențioasă a actelor din dosar. Astfel, din

procesul de recoltare a probelor biologice (fila 31 dosar de urmărire penală),

rezultă că acestea au fost recoltate în data de 28 aprilie 2004, ora 0,20, iar

potrivit fișei de observație clinică, inculpatul a fost internat în spital la

28 decembrie 2004, în secția de terapie intensivă la ora 2,00 (fila 39 dosar de

urmărire penală). Prin urmare, inculpatului i-au fost recoltate probele

biologice la 50 minute după accident iar operațiile s-au efectuat după circa 2

ore și jumătate de la accident, fiind evident că nu era posibilă o alterare a

rezultatului alcoolemiei.

În ce privește

contestarea modului de depozitare și transport al probelor de sânge, instanța

de apel a constatat că, la data faptei, recoltarea probelor biologice se

efectua la Spitalul Județean Brașov de către medicul și asistenta de gardă, la

solicitarea organelor de poliție care, după întocmirea actelor de către medici,

preluau flaconul cu sânge, sigilat și îl transportau la sediul poliției. După

depozitarea probei de sânge la rece pentru conservare, ea era transportată la Serviciul de Medicină Legală Covasna în vederea prelucrării, probele fiind duse săptămânal la

unitatea medico-legală (fila 164 dosar curtea de apel). Ordinul nr. 376/2006

pentru aprobarea Normelor metodologice

privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii

intoxicației etilice și a stării de influență a produselor ori substanțelor

stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra

comportamentului conducătorilor de autovehicule și tramvaie

, invocat în apărare, a intrat în

vigoare numai în aprilie 2006 și nu exista la data faptei. Totuși, modul în

care se realiza depozitarea și transportul probelor biologice la data accidentului

corespunde acestor norme metodologice și asigura toate condițiile pentru

păstrarea recipientului în condiții sigure, certe, care să garanteze celui

cercetat rezultate corecte. Faptul că recipientul cu probele biologice a fost

păstrat circa 8 zile la sediul poliției, în condiții de securitate, nu încalcă

astfel nicio normă legală în vigoare, iar potrivit experților ce au realizat

expertizele medico-legale în cauză, faptul că analiza a fost efectuată la mai

mult de trei zile de la prelevare, nu a fost de natură să influențeze valorile

alcoolemiei obținute la analiză (fila 172 dosar curtea de apel). De altfel,

chiar actul normativ invocat în apărare nu sancționează în niciun fel

neefectuarea păstrarea probelor biologice mai mult de 3 zile. Mai mult, el

validează efectuarea unor analize după mai mult de 3 zile de la data recoltării

sângelui prin chiar faptul că prevede ca flaconul cu urme de sânge neprelucrat

să fie păstrat 15 zile, iar numai după aceea distrus, dându-se astfel

posibilitatea efectuării de contraprobe. De altfel, așa cum s-a arătat mai sus,

inculpatul a refuzat efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la

recalcularea alcoolemiei.

Totodată, deși

solicitarea privind efectuarea unei expertize medico-legale în cauză a fost

respinsă motivat de către instanța de apel la unul din termenele de judecată,

cererea a fost reiterată prin motivele de apel, însă motivele invocate de curte

cu prilejul respingerii cererii rămân valabile. În plus, trebuie precizat că,

până în prezent, inculpatul nu a contestat, personal sau prin apărătorul ales,

expertizele medicale efectuate încă din cursul urmăririi penale. Acestea au

fost deja întocmite de Institutul Național de Medicină Legală M.M. București,

care este organul medico-legal cel mai înalt în grad, cu respectarea

dispozițiilor art. 49 din Ordinul nr. 1134/C/2000 al M.J. Mai mult, rapoartele

au fost și avizate pozitiv de Comisia de Avizare și Control de pe lângă

Institutul Național de Medicină Legală M.M. București, iar în cauză nu există

nici un fel de date care să ducă la îndoieli cu privire la concluziile

rapoartelor, potrivit art. 125 C. proc. pen.

Toate considerentele

expuse anterior conduc la concluzia inculpatul se face vinovat de comiterea

infracțiunilor reținute în sarcina sa, vinovăția sa fiind dovedită cu

certitudine, în urma administrării nemijlocite a probelor, cu respectarea

drepturilor sale procesuale, astfel că se impunea condamnarea sa pentru

infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, fiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

Pedepsele aplicate inculpatului

pentru faptele comise au fost just individualizate de instanța de fond, fiind

avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Inculpatul a condus autoturismul pe

drumurile publice, deși avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,55 gr. ‰

alcool pur in sânge, a pierdut controlul mașinii care a intrat în coliziune cu

un pod, atât el cât și partea civilă suferind leziuni corporale vindecabile în

40-45 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul a recunoscut că, înainte de a

circula cu autoturismul, a consumat băuturi alcoolice, buletinul de examinare

clinică confirmând faptul că inculpatul părea sub influența băuturilor

alcoolice.

Instanța de fond a avut în vedere

atât circumstanțele reale existente, cât și circumstanțele personale ale

inculpatului, astfel cum rezultă din referatul de evaluare și a aplicat pedepse

orientate spre limita minimă a textului de lege incriminator.

În ce privește modalitatea de

executare, prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor privind

suspendarea executării pedepsei rezultante deoarece în cauză sunt incidente

dispozițiile privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Curtea a avut în vedere modul și

împrejurările în care s-a comis infracțiunea, consecințele produse, precum și

persoana inculpatului (așa cum rezultă din referatul de evaluare și celelalte

acte depuse în circumstanțiere, faptul că inculpatul nu are antecedente penale

și atitudinea sa procesuală). Se constată astfel că fapta comisă de inculpat a

pus în pericol deosebit de ridicat siguranța circulației pe drumurile publice

și participanții la traficul rutier, consecințele putând fi și mai grave

datorită stării de intoxicație etilică în care afla inculpatul care îi

diminuează reflexele, implicând și terțe persoane, nu numai pe acesta. Analiza

coroborată a circumstanțelor reale și personale existente în cauză confirmă această

concluzie, aplicarea art. 81 C. pen. nefiind oportună în speță. În speță, se

impune astfel realizarea unui control din partea organelor judiciare asupra

comportamentului inculpatului pe durata termenului de încercare, astfel că

dispozițiile art. 86

1

C. pen. răspund mai bine acestor cerințe

deoarece asigură un control strict al organelor judiciare, fiind îndeplinite și

condițiile cerute de lege pentru dispunerea ei.

Prin urmare, raportat la

considerentele expuse, Curtea de Apel Brașov, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva

sentinței penale nr. 63/S/2009 a Tribunalului Brașov pe care o a desființat-o

sub aspectul modalității de executare a pedepsei. În cadrul rejudecări, au fost

înlăturate dispozițiile art. 81, 83 C. pen., art. 359 C. proc. pen. dispunându-se

executarea pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare aplicată

inculpatului A.D.C. sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 5

ani.

În baza art. 86

3

alin. (1)

C. pen.,

pe durata termenului de încercare,

inculpatul

a trebuit să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere:

a) să se

prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Covasna, conform

programului stabilit de acest organ, cel puțin trimestrial;

b) să anunțe,

în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359

C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiile art. 86

4

C.

pen.

A menținut

celelalte dispoziții ale hotărârii.

Față de considerentele expuse, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.D.C. împotriva aceleiași

sentințe.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat

recurs inculpatul A.D.C. invocând cazurile de casare prevăzute în dispozițiile

art. 385

9

pct. 6, 17 și 17

1

C. proc. pen., solicitând

casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel,

întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare în condițiile în care asistența juridică

i-a fost asigurată de un apărător care nu este membru al baroului de avocați

tradițional.

Pe fondul cauzei a solicitat casarea

ambelor hotărâri și achitarea sa în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, conform dispozițiilor

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., a constat că recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 197 alin.

(2) teza a II-a C. proc. pen., sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și

dispozițiile relative la participarea procurorului prezența învinuitului sau a

inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii,

potrivit legii.

În alin. (2) al aceluiași articol s-a

arătat că aceste nulități nu pot fi înlăturate în niciun mod, putând fi

invocate în orice stadiu al procesului, luându-se în considerare chiar din

oficiu.

Textele de lege evocate anterior s-au

impus a fi corelate cu prevederile art. 6 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cu

care „dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte

părți în tot cursul procesului penal și art. 6 alin. (5) C. proc. pen., în care

se arată că organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea

asistenței juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are

apărător ales.

Asistența juridică - apărător din

oficiu sau ales - nu poate fi asigurată decât de persoanele care exercită

profesia de avocat în condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995, astfel cum a

fost modificată și completată prin Legea nr. 255/2004.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 251/1995 „profesia de avocat se exercită numai de avocații

înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al U.N.B.R.”,

iar în alin. (3) al aceluiași articol s-au interzis, în mod expres,

constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancțiunea

nulității de drept a acestor acte.

În cauza dedusă judecății Înalta

Curte a constatat că, în cursul judecării cauzei, în fața instanței de apel,

inculpatul A.D.C., inițial și-a angajat apărător ales- asistența juridică fiind

obligatorie potrivit dispozițiilor art. 171 alin. (3) C. pen., întrucât pedeapsa

prevăzută de lege pentru una dintre infracțiunile reținute în sarcina

inculpatului este de 5 ani (fil. 16 dosar) - dar, ulterior, a fost reziliat contractul

de asistență juridică astfel cum rezultă din încheierea pronunțată de Curtea de

Apel Brașov la data de 27 mai 2009 (fil. 38 dosar).

La termenele următoare, inclusiv la

dezbateri, asistența juridică a fost asigurată de o persoană care nu a dobândit

calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, împrejurare care

echivalează cu o lipsă de apărare a acestuia (fila 143 și următoarele dosar

apel respectiv fil. 61, 65, 66 dosar recurs).

Instanța de apel avea obligația de a

depune diligențele necesare pentru asigurarea asistenței juridice, în

condițiile legii și să constate că domnul S.C. nu figurează în lista avocaților

din cadrul Baroului București, calitatea de avocat fiind dobândită în alte

condiții decât cele prevăzute în Legea nr. 51/1995.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație

și Justiție, în temeiul disp. art. 385

15

alin. (2) lit. c) C. proc.

pen., va admite recursul declarat de inculpatul A.D.C. și va casa decizia cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În cadrul rejudecării i se va

asigura inculpatului asistența juridică, urmând a fi examinate și celelalte

critici invocate în fața instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, recursul declarat de inculpatul A.D.C. împotriva Deciziei

penale nr. 28/ AP din 07 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea

apelului aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel Brașov.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până

la prezentarea apărătorului ales în cuantum de 100 lei, se va suporta din fondul

M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 septembrie 2010.