ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1440/2012

Ședința publică de la 14 martie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 8 aprilie 2009, reclamantul N.D.D. a chemat-o în judecată pe pârâta

SC C.A. SA

solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumelor de 284.598,42 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de reparații autoturism, 8.538 lei penalități de întârziere calculate asupra sumei datorate pentru intervalul 04 martie 2009 - 08 aprilie 2009, potrivit Normelor de aplicare a Ordinului CSA nr. 11/2007, precum și în continuare în procent de 0,1% pe zi de întârziere până la achitarea efectivă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința comercială nr. 9852 din 19 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul N.D.D. în contradictoriu cu pârâta SC C.A.

SA și pârâta a fost obligată să plătească reclamantului sumele de 304.478 lei cu titlu de despăgubire și de 133.056,89 lei penalități de întârziere aferente perioadei 05 decembrie 2008 - 16 februarie 2010, cât și pe viitor până la achitarea integrală a debitului, plus cheltuieli de judecată în sumă de 14.572,38 lei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că probele au făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale potrivit art. 998-999 C. civ. a pârâtei și anume existența prejudiciului cert, actual și determinabil în patrimoniul reclamantului în sensul avariilor produse autoturismului Rolls Royce, proprietatea acestuia, înmatriculat sub nr. Altfel și fapta ilicită a intervenientului forțat C.I.

din a cărui vină exclusivă s-a produs accidentul rutier soldat cu avarierea autoturismului este dovedită. Legătura de cauzalitate între daunele produse și evenimentul rutier este relevată de procesul-verbal de contravenție din 04 septembrie 2008 și concluziile celor două rapoarte de expertiză tehnică judiciară, privind dinamica accidentului rutier. Prin decizia comercială nr. 237 din 10 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate, ca nefondat, obligând-o pe apelantă către intimatul N.D.D. la plata sumei de 4.100 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată în apel. În motivarea acestei soluții, s-a arătat în considerente: Instanța de fond a reținut în mod corect că starea de fapt nu este contestată de părți, cu excepția aspectelor referitoare la însăși producerea accidentului rutier în circumstanțele alegate de reclamant.

Instanța de fond a mai reținut că singurele aspecte puse în discuție privesc cauza avariilor constatare la autoturismul Rolls Royce înmatriculat sub nr., precum și valoarea despăgubirilor datorate; astfel fiind situația , instanța de fond a avut în vedere starea de fapt rezultată din materialul probator administrat pe parcursul litigiului, prima critică a apelantei apărând ca nefondată. În ce privește a doua critică, vizând caracterul incomplet al procesului-verbal de contravenție și implicit inexistența legăturii de cauzalitate, probele au relevat că nu este fondată, întrucât procesul-verbal de contravenție reține situația de fapt constatată de agentul constatator, fiind reținut numărul de înmatriculare al celui de-al doilea autoturism avariat și că din declarațiile date de șoferi și din testul alcooltest rezultă că aceștia nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Nici cea de-a treia critică, privind lipsa calității procesuale active a reclamantului nu este fondată, întrucât s-a probat că acesta are calitate procesuală activă prin procesul verbal de contravenție – acest înscris în privința constatărilor făcute de agentul constatator având valoare de înscris autentic, persoanele presupus a fi vătămate în raport cu aceste constatări, precum și apelanta putând să se înscrie în fals. În fine, în privința deformării aripii interioare și a petei de vopsea albastră, experții au răspuns și au clarificat aspectele pe care apelanta le consideră a fi neconcordante. Probele administrate în cauză au făcut dovada că avariile existente la cele două autoturisme sunt complementare și că viteza a fost analizată în dinamica producerii accidentului.

În ce privește proba cu o nouă expertiză, curtea de apel s-a pronunțat în sensul respingerii ei, în temeiul dispozițiilor art. 292, art. 294 și art. 205 C. proc. civ. și a mai reținut că prin probele administrate s-a stabilit suma necesară reparării auto Rolls Royce. A apreciat, în final, că atât timp cât probele fac dovada întrunirii elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale, așa cum a reținut instanța de fond, deci și a culpei asigurătorului în soluționarea cererii de despăgubire, în speță sunt incidente prevederile art. 37 din Ordinul CSA nr. 8/2008, penalitățile fiind datorate de apelantă și tot astfel, sunt incidente și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., întrucât apelanta a căzut în pretenții.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC C.A. SA, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat și, pe cale de consecință, casarea în tot a deciziei Curții de Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare către o altă instanță de același grad. Recurenta-pârâtă formulează astfel, în esență, următoarele critici: În mod eronat și dând dovadă de lipsă de rol activ, instanța de apel a apreciat că probele propuse de către apelantă, respectiv interogatoriul intimatului I.C., al reclamantului D.D.N. , precum și al pretinsului șofer al autoturismului Rolls Royce - E.S.

și efectuarea unei expertize de către INEC nu sunt utile cauzei și le-a respins, refuzând practic să-și îndeplinească sarcina cu care a fost investită prin formularea căii de atac – apelul și anume, aceea de a rejudeca fondul cauzei în baza unor noi probe legal solicitate și temeinic motivate de către reclamantă. În mod greșit instanța de apel a refuzat să-i comunice intervenientului forțat I.C. întâmpinarea depusă de către D.D.N. la dosarul cauzei. Instanța de apel a pus în discuție admisibilitatea probatoriului înainte de discutarea excepției lipsei calității procesuale a intimatului reclamant, cu încălcarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Instanța de apel a procedat la soluționarea cauzei, în condițiile în care apărătorul intimatului N.D.D., dl. avocat N.L.

este rudă de gradul III (nepot) cu Președintele Curții de Apel București , dl. D.L., fiind încălcate astfel dispozițiile art. 41 din Statutul Profesiei de Avocat. Concluzionând, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel nu a ținut cont de caracterul devolutiv al apelului și de rolul activ al instanței de apel, mulțumindu-se doar a consfinți sentința apelată, prin respingerea apelului, rolul acestuia rămânând doar unul formal. Recursul pârâtei nu este fondat. Din examinarea criticilor formulate în recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele: În ce privește prima critică formulată împotriva deciziei curții de apel, potrivit căreia se susține lipsa de rol activ al instanței de apel și caracterul incomplet al probatoriului administrat se constată că nu este fondată.

Din examinarea materialului probator existent la dosarul cauzei, se observă că în cauză, au fost date declarații, au fost efectuate două expertize judiciare și trei expertize extrajudiciare și în plus, instanța de apel, exercitându-se rolul activ, a solicitat lămuriri în legătură cu probele administrate la fond și câștigate cauzei. Administrarea probei cu interogatoriul intimaților în vederea stabilirii vitezei de circulație a autovehiculelor implicate în accident în mod corect a fost respinsă de instanță, ca de altfel și solicitarea de efectuare a unei expertize tehnice auto, care să stabilească viteza cu care circula autoutilitara DACIA, ca nefiind concludentă soluționării cauzei, de vreme ce fapta ilicită a conducătorului autoutilitarei a fost deja stabilită fără dubiu, urmare probatoriului administrat, aceasta constând în pătrunderea pe sensul opus și intrarea în coliziune cu auto nr., care circula regulamentar.

Ca atare, instanța de apel corect a reținut că elementul viteză este nerelevant în stabilirea vinovăției sau raportului de cauzalitate, cu atât mai mult cu cât apelanta nu a avut la fond un astfel de obiectiv, iar vinovăția conducătorului auto a fost stabilită prin probele administrate la judecarea fondului cauzei. În privința aspectelor neclare, care ar fi trebuit reevaluate de către INEC, se constată că acestea au fost deja elucidate pe deplin de către experții judiciari, stabilindu-se că avarierea autoturismului Rolls Royce este rezultatul impactului cu autoturismul Dacia condus de intervenientul C.I., deci există complementaritate între avariile produse de cele două autoturisme, clarificându-se și aspectele pe care pârâta le-a considerat neconcordante, respectiv deformarea aripii interioare stângi și pata de vopsea albastră.

Prin urmare, nu se poate susține justificat că instanța de apel ar fi fost lipsită de rol activ în aflarea adevărului, în ce privește administrarea probatoriului și nu ar fi respectat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,- ceea ce ar conduce la casarea deciziei pronunțate, așa cum susține recurenta. Cea de-a doua critică, prin formularea căreia se susține că instanța de apel în mod greșit a refuzat să-i comunice intimatului intervenient C.I. întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către intimatul reclamant N.D.D. se constată a fi lipsită de interes, atât timp cât necomunicarea acesteia nu a produs niciun prejudiciu recurentei-pârâte și nici intimatului intervenient C.I., care de altfel, nici nu a atacat cu apel hotărârea pronunțată de prima instanță.

În ce privește cea dea treia critică, conform căreia recurenta ar fi nesocotit dispozițiile imperative ale art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prin punerea în discuție a admisibilității probatoriului înainte de discutarea excepției lipsei calității procesuale a intimatului reclamant, se constată că este neîntemeiată, întrucât pârâta a contestat calitatea procesuală activă a reclamantului, prin formularea celui de-al treilea motiv de apel și, fiind o chestiune care antama fondul cauzei, se impunea ca instanța să dea posibilitatea părților să administreze probatoriile pe care le considerau necesare, în această privință.

Procedând astfel, instanța de apel a reținut că procesul-verbal de contravenție, prin constatările făcute de agentul constatator, are valoare de înscris autentic și face dovada producerii evenimentului rutier, a culpei șoferului C.I., a implicării în accident al celui de-al doilea autoturism și, evident, a calității procesuale active a intimatului reclamant . A mai reținut, de asemenea, că în sprijinul acestei calități, sunt și declarațiile date de cei doi conducători auto, rezultând că proprietarul autoturismului avariat este reclamantul intimat D.D.N. Pe fond, față de probatoriul administrat, mai sus menționat, curtea de apel în mod corect a respins excepția lipsei calității procesuale a reclamantului-intimat, neputându-se reține vreo încălcare a dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., de către instanță, în sensul menționat de recurenta-pârâtă, prin formularea acestui motiv de recurs. Cel de-al patrulea motiv de recurs vizează soluționarea greșită a cauzei de către instanța de apel, în condițiile în care apărătorul intimatului reclamant este rudă de gradul III (nepot) cu Președintele Curții de Apel București, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 41 din Statutul Profesiei de Avocat. Or, examinând susținerile recurentei pârâte, sub acest aspect, se constată că pe lângă faptul că nu sunt dovedite, acestea nu constituie nici un motiv de incompatibilitate conform dispozițiilor art. 24 C. proc. civ. și, prin urmare, nici un motiv de recurs întemeiat. Față de cele mai sus arătate, reținându-se că recurenta-pârâtă nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. să conducă la casarea sau modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu, ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă SC C.A. SA la plata cheltuielilor de judecată, în recurs, în sumă de 2.174 lei, către intimatul-reclamant N.D.D.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de succes plătit avocatului de la fond de către intimatul-reclamant N.D.D., Înalta Curte apreciază că nu sunt datorate de către recurenta-pârâtă și acesta, deoarece: Jurisprudența a evidențiat constant că onorariul de succes nu trebuie considerat în sarcina părții care a pierdut procesul deoarece asemenea cheltuială, nefăcută până la data judecății, nu este imputabilă părții căzută în pretenții, constituind o recompensă suplimentară muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu al părții promitente. De asemenea, jurisprudența CEDO, subliniază, în același sens că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Totodată, se constată că în speță intimatul-reclamant solicită onorariul de succes doar în faza recursului, or, aceste cheltuieli de judecată referitoare la onorariul de succes privesc fondul cauzei și ele trebuiau în mod obligatoriu aduse la cunoștință pârâtei în primă instanță sau cel mai târziu în apel, pentru ca aceasta să aibă posibilitatea să conteste, eventual, potrivit propriei opinii modul în care instanța de judecată a apreciat asupra onorariului de succes acordat. În consecință, solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul pârât, referitoare la onorariul de succes în sumă de 128.500 lei, se va respinge ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva deciziei comercială nr. 237 din 10 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă SC C.A. SA la plata sumei de 2174 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant N.D.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2012.