ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3334/2012

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 295 din 20 mai 2011 Tribunalul Maramureș în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul E.D.F., după cum urmează:

- din infracțiunile prevăzute de art. 264 C. pen. și respectiv de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen.;

- din trei infracțiuni prevăzute de art. 289 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- din două infracțiuni prevăzute de art. 291 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen;

- din două infracțiuni prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen;

- din două infracțiuni prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A condamnat inculpatul E.D.F. la următoarele pedepse:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen.;

- 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a ll-a C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C.G.A.,  și obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 5.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

În temeiul art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desființarea în întregime ca fiind false a următoarelor înscrisuri: procesele-verbale de constatare a contravențiilor din data de 25 ianuarie 2009; declarațiile lui E.D. și C.G.A. din data de 25 ianuarie 2009 și mențiunile înscrise în Registrul de accidente cu pagube materiale al Poliției Municipiului Baia Mare - Biroul Rutier.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul E.D.F. deține funcția de agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției Maramureș - Serviciul Rutier și face parte din structura poliției judiciare fiind numit prin O.M.A.I. nr. 5/III/2778 din 08 martie 2007 cu avizul procurorului general nr. 5/12 din 12 februarie 2007.

De asemenea, partea vătămată C.G.A. deține funcția de agent de poliție în cadrul Biroului de Ordine Publică Urbană - Poliția Municipiului Baia Mare.

Din declarația părții vătămate C.G.A., coroborată conform art. 75 C. proc. pen. cu declarația martorului E.A., la rândul ei agent de poliție, a rezultat că aceștia, la data de 24 ianuarie 2009 în jurul orei 22.00 au intrat în schimbul III, urmând să își exercite atribuțiile de serviciu în domeniul asigurării ordinii publice pe raza municipiului Baia Mare. În acest sens, partea vătămată și martorul menționat s-au deplasat cu autoturismul aparținând lui C.G.A., marca F., din apropierea sediului Poliției Municipiului Baia Mare până pe str. S., la intersecția cu str. S.A., unde deși circulau pe un drum cu prioritate, au intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Potrivit susținerilor părții vătămate și martorului, autoturismul cu care au intrat în coliziune, marca D., era condus de inculpatul E.D.F., care, la rândul său era îmbrăcat în uniformă și care, în prima fază a încercat să îl învinovățească pe C.G.A. de producerea accidentului. Din declarația părții vătămate, confirmată prin susținerile martorului E.A., a rezultat că după ce inculpatul și-a dat seama că nu a respectat semnificația indicatorului „Prioritate pentru circulație din sens opus”, l-a rugat pe C.G.A. să fie de acord cu rezolvarea incidentului pe cale amiabilă, întrucât ar fi putut avea probleme la serviciu din cauza calității de agent în cadrul Serviciului Rutier.

Partea vătămată C.G.A. a fost de acord cu solicitarea inculpatului și au convenit să se întâlnească a doua zi pentru întocmirea actelor de constatare.

Potrivit declarației martorului M.C.D., prietena părții vătămate C.G.A., acesta a sunat-o în seara de 24 ianuarie 2009, în jurul orei 22.00, și i-a relatat că a avut un accident de circulație și că a fost lovit de un alt polițist, însă nici el și nici colega sa, martorul E.A., nu au pățit nimic, ci doar mașina a fost avariată.

La data de 25 ianuarie 2009, în cursul dimineții, partea vătămată C.G.A. l-a rugat pe martorul M.D.M., la rândul său polițist și care dormise peste noapte la locuința părții vătămate, să îi împrumute autoturismul. Partea vătămată i-a povestit martorului că în seara anterioară a avut un accident cu un coleg și că acesta i-a lovit mașina.

Din probele administrate în cauză a rezultat că în dimineața zilei de 25 ianuarie 2009 partea vătămată C.G.A. însoțit de martorul M.D.M., s-a întâlnit cu inculpatul E.D.F. și cu tatăl acestuia, E.D., în localul S.P. din Baia Mare.

Inculpatul E.D.F. a propus pentru rezolvarea incidentului ca în documentele de constatare să fie consemnat un alt loc al producerii evenimentului rutier, iar conducătorul autoturismului marca D. să fie consemnat ca fiind tatăl său, E.D.

Atât partea vătămată C.G.A., cât și martorul M.D.M. au precizat că inculpatul E.D.F. Ie-a dictat părții vătămate și martorului E.D. ce să scrie în declarațiile privind producerea accidentului, după care a completat procesul-verbal de contravenție.

Din conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției încheiat de inculpat, întocmite în baza declarațiilor menționate, a rezultat că autoturismul marca D. a fost condus de martorul E.D., iar accidentul s-a produs într-o parcare situată pe bd. T. din Baia Mare. De asemenea, inculpatul E.D.F. a completat și autorizațiile de reparații a autovehiculelor, unde s-au consemnat avariile produse la cele două autoturisme.

În continuare, inculpatul E.D.F., aflându-se în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a consemnat în cursul aceleiași zile în Registrul de accidente cu pagube materiale al Poliției Municipiului Baia Mare - Biroul Rutier, date nereale privind producerea evenimentului rutier, respectiv data, ora și persoanele implicate în accident.

Din declarația părții vătămate C.G.A. coroborată cu declarația martorului M.C.D., după câteva zile inculpatul E.D.F. s-a întâlnit cu partea vătămată într-o parcare din apropierea restaurantului S. din Baia Mare, unde i-a înmânat un exemplar al procesului-verbal de contravenție și i-a spus să depună documentația necesară la firma de asigurări pentru a-și repara autoturismul.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, inculpatul E.D.F. a depus o cerere de despăgubiri la societatea de asigurare G.G.A., iar partea vătămată la SC A. SA, în ambele cazuri documentația cuprinzând și procesele-verbale de contravenție întocmite în fals de inculpat.

Întrucât societățile de asigurări menționate au avut suspiciuni cu privire la modul producerii accidentului și i-au comunicat acest lucru inculpatului, E.D.F. și-a retras cererea de despăgubiri și I-a determinat și pe C.G.A. să facă același lucru.

Partea vătămată C.G.A. și-a reparat autoturismul pe cheltuială proprie, din înscrisurile depuse la dosar coroborate cu declarațiile martorilor M.D.M. și M.C.D. rezultând că acesta a plătit aproximativ 6.000 RON pentru efectuarea reparațiilor.

Inculpatul E.D.F. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat, susținând că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție corespund realității și că la data de 25 ianuarie 2009 nu a fost în acel bar întrucât era de serviciu.

În ceea ce privește apărările formulate de inculpat, instanța a reținut următoarele:

Din declarațiile părții vătămate C.G.A. și ale martorei E.A. a rezultat că aceștia l-au identificat în mod cert pe inculpat ca fiind conducătorul autoturismului cu care au intrat în coliziune în seara de 24 ianuarie 2009, cu atât mai mult cu cât acesta era îmbrăcat în uniformă de serviciu, fiind exclusă varianta ca la volan să se fi aflat martorul E.D.

De asemenea, susținerile inculpatului privind faptul că în dimineața zilei de 25 ianuarie 2009 s-a aflat într-o altă zonă a orașului, sunt confirmate în parte prin adresa din 29 martie 2011 a Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, din care a rezultat că acesta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu de patrulare, supraveghere, dirijare și control a traficului rutier pe DJ 182B și a soluționat un accident de circulație. Cu toate acestea, în cursul aceleiași dimineți inculpatul s-a deplasat la barul S.P. din Baia Mare, împrejurare confirmată atât de partea vătămată C.G.A., cât și de martorul M.D.M., ultimul precizând că „inculpatul E.D.F. era de serviciu și a avut ceva eveniment, că a venit și l-a luat mașina de acolo să meargă la locul unde s-a întâmplat evenimentul”.

În raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că fapta inculpatului E.D.F., constând în aceea că în calitate de agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, la data de 25 ianuarie 2009, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință și-a îndeplinit în mod defectuos sarcinile care îi reveneau privind constatarea și sancționarea evenimentelor rutiere soldate cu pagube materiale, urmărind obținerea pentru sine a unui avantaj patrimonial și cauzând o vătămare intereselor legale ale părții vătămate C.G.A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen.

Instanța a dispus schimbarea încadrării juridice reținută prin actul de sesizare, din două infracțiuni prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, într-o singură infracțiune, în sensul celor expuse mai sus. Instanța are în vedere faptul că dispozițiile art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 constituie norme de referire, care își subordonează conținutul, sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii, prevederilor art. 246 C. pen. și stabilesc doar o sancțiune distinctă.

De asemenea, la încadrarea juridică a infracțiunii instanța a avut în vedere faptul că din probele administrate a rezultat că inculpatul și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin consemnarea unor date nereale în documentele de constatare ale evenimentului rutier, în scopul de a evita plata despăgubirilor pentru repararea autoturismului părții vătămate și transferul lor în sarcina societății de asigurare. Corelativ, procedând în acest mod, inculpatul a adus o vătămare interesului legal al părții vătămate de a-și vedea acoperit prejudiciul de către cel răspunzător de producerea lui, în final acesta plătind aproximativ 6.000 RON pentru repararea autoturismului.

De asemenea, în raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că faptele inculpatului E.D.F., constând în aceea că la data de 25 ianuarie 2009, în calitate de agent principal de poliție și aflându-se în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în baza unei rezoluții infracționale unice, a falsificat la momentul întocmirii și completării procesului-verbal de contravenție, precum și pozițiile din Registrul de accidente cu pagube materiale al Poliției Municipiului Baia Mare, prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța a procedat la schimbarea încadrării juridice reținută prin actul de sesizare, din două infracțiuni distincte într-o infracțiune în formă continuată, având în vedere că inculpatul a săvârșit faptele în același timp și loc și în baza aceleiași rezoluții infracționale, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului E.D.F. care în baza unei rezoluții infracționale unice, a folosit procesele-verbale de contravenție, cunoscând că sunt false, în vederea constituirii dosarelor de daună ce urmau să fie soluționate de societățile de asigurări, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., încadrarea juridică urmând a fi schimbată în acest sens.

În raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că faptele inculpatului E.D.F., constând în aceea că la data de 25 ianuarie 2009 cu intenție i-a determinat pe numiții E.D. și C.G.A. să consemneze aspecte necorespunzătoare adevărului în declarațiile privind modul de producere a accidentului, acționând de asemenea în baza unei rezoluții infracționale unice, întrunesc elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., încadrarea juridică urmând a fi schimbată în acest sens.

De asemenea, faptele inculpatului E.D.F. constând în aceea că, în aplicarea rezoluției infracționale însușită anterior și folosind înscrisurile oficiale falsificate, a încercat să inducă în eroare societățile de asigurare G.G.A. și A., în scopul de a obține plata despăgubirilor pentru avariile celor două autoturisme, rezultat care însă nu s-a produs din cauza suspiciunilor reprezentanților acestor societăți, întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la ari 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., încadrarea juridică urmând a fi schimbată în acest sens.

Instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut anterior o conduită corespunzătoare.

În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen. și art. 76 lit. c), d), e) C. pen., instanța a condamnat inculpatul la următoarele pedepse:

- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen.;

- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare, pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen.;

- 1 an închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, circumstanțiat de calitatea în care a acționat inculpatul și de modalitatea de comitere a faptelor, conduita nesinceră a acestuia pe parcursul procesului, dar și lipsa antecedentelor penale, vârsta și circumstanțele personale ale inculpatului, toate aceste aspecte justificând reducerea sancțiunilor sub minimul special prevăzut de lege.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., instanța a contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen., constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text legal și apreciind că scopul pedepsei poate fi realizat chiar fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., instanța a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a ll-a C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

Conform art. 359 C. proc. pen., instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținut că din declarațiile martorilor M.D.M. și M.C.D. coroborate cu devizul estimativ depus la dosar a rezultat că partea vătămată a plătit aproximativ 6.000 RON pentru repararea avariilor produse la autovehiculul său în urma accidentului rutier.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., instanța va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă C.G.A., și obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 5.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., instanța a dispus desființarea în întregime ca fiind false a următoarelor înscrisuri: procesele-verbale de constatare a contravențiilor din data de 25 ianuarie 2009; declarațiile lui E.D. și C.G.A. din data de 25 ianuarie 2009 și mențiunile înscrise în Registrul de accidente cu pagube materiale al Poliției Municipiului Baia Mare - Biroul Rutier.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., instanța a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul E.D.F., solicitând desființarea acesteia și judecând, să se dispună achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. de sub învinuirea de a fi săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și ulterior condamnat, cu respingerea acțiunii civile exercitate de partea vătămată.

În motivarea apelului, inculpatul a arătat că faptele s-au petrecut într-o altă manieră decât cea reținută de instanța de fond și astfel nu se face vinovat de niciuna din infracțiunile reținute în sarcina sa.

În fapt, s-a susținut că la data de 21 ianuarie 2009, fiind sesizat în jurul orelor 09.00 de tatăl său, care avea în folosință autoturismul proprietatea inculpatului, că a avut un accident pe bd. T. din Baia Mare, la orele 13.00, la Biroul Rutier din Baia Mare, inculpatul a întocmit procesele-verbale de constatare a contravențiilor pe baza declarațiilor celor două persoane implicate în accidentul de pe urma căruia a rezultat avarierea ambelor autoturisme. Mai arată că partea vătămată s-a prezentat la societățile de asigurare G.G.A. și A., unde a dat declarații despre modul de producere a accidentului în scopul obținerii despăgubirilor, însă nu a adus la cunoștința inspectorului de daune toate actele întocmite pentru dovedirea culpei comune.

Starea de fapt reținută în actul de acuzare nu este conformă cu realitatea, iar susținerile părții vătămate că accidentul de circulație s-ar fi petrecut în seara zilei de 24 ianuarie 2009 în jurul orelor 22.00, pe str. S., la intersecția cu str. S.A. din Baia Mare și că procesele-verbale au fost scrise de inculpat și înmânate părții vătămate doar după 3-4 zile de la producerea accidentului în fața restaurantului S., nu sunt reale și sunt contrazise de probele administrate în cauză. De asemenea, nu poate fi reținut că inculpatul a încercat să înșele cele două societăți de asigurare și să-și însușească foloase necuvenite, deoarece acesta nu s-a prezentat la niciuna din societățile de asigurare, partea vătămată fiind cea care a deschis dosar de daune la ambele societăți.

Mai susține inculpatul că nu se poate reține că s-a întâlnit cu partea vătămată în 25 ianuarie 2009 în jurul orelor 10.30 în barul S.P., deoarece din înscrisul trimis de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș - Serviciul Rutier, la acea oră se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ 182B.

În legătură cu modul în care au fost comunicate procesele-verbale de contravenție, din registrul de tamponare existent în evidența biroului rutier rezultă că procesele-verbale au fost depuse luni, 26 ianuarie 2009, și respectiv marți, 27 ianuarie 2009, la asigurători, iar din înscrisurile trimise de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș - Serviciul Rutier rezultă că procesele-verbale au fost întocmite în data de 25 ianuarie 2009, orele 13.00 - 13.15, acte ce contrazic declarațiile părții vătămate și ale martorilor propuși de acesta.

Inculpatul apreciază că cercetarea penală împotriva sa a pornit din cauza faptului că se afla în conflict cu șeful Serviciului Rutier Maramureș, G.D., datorită unui raport întocmit la data de 08 iulie 2009 și trimis cabinetului Ministrului de Interne prin care sesiza mai multe nereguli constatate în perioada când se afla în misiune pe litoral.

În ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile, s-a arătat că se impune respingerea acțiunii civile întrucât nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni, iar în cauză pretențiile nu au fost nici dovedite.

Prin decizia penală nr. 17/A din 14 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a reținut că instanța de fond pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, a reținut în mod corespunzător starea de fapt pe care Curtea o însușește în totalitate, precum și vinovăția inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, cu schimbarea încadrărilor conform dispozitivului sentinței atacate.

Astfel, din declarațiile părții vătămate C.G.A. și martora E.A., ambii agenți de poliție în cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, a rezultat că la data de 24 ianuarie 2009, în jurul orelor 22.00, s-au deplasat cu autoturismul aparținând lui C.G.A., marca F., din apropierea sediului Poliției Municipiului Baia Mare până pe str. S., la intersecția cu str. S.A. intrând în coliziune cu autoturismul marca D. condus de inculpatul E.D.F., aflat în timpul serviciului la volanul autoturismului proprietate personală.

Declarațiile acestora sunt confirmate și de martora M.C.D., pe care partea vătămată a sunat-o în seara de 24 ianuarie 2009 relatându-i despre cele întâmplate în ziua respectivă, că s-ar fi „ciocnit” cu un coleg cu autoturismul în spatele Consiliului Județean, dar și de martorul M.D.M., căruia i s-a relatat aceeași situație de fapt.

Aceiași martori au învederat faptul că între partea vătămată C.G.A. și inculpatul E.D.F. a intervenit o înțelegere conform căreia în declarațiile privind producerea accidentului și documentele ulterioare să fie consemnat un alt loc al producerii evenimentului rutier, iar conducătorul autoturismului marca D. să fie consemnat tatăl inculpatului, E.D., martorul M.D.M. asistând chiar personal când inculpatul E.D.F. Ie-a dictat celor doi ce să scrie și a desenat schița accidentului în barul denumit S.P. din Baia Mare în jurul orelor 10.30.

În consecință, procesele-verbale de constatare a contravenției au fost întocmite de inculpat în baza declarațiilor menționate, prezentând o altă situație de fapt decât ce reală, în sensul că accidentul s-a produs într-o parcare situată pe bd. T. din Baia Mare și că la volanul autoturismului său s-a aflat E.D. Actele respective au fost înmânate ulterior de către inculpat părții vătămate cu care s-a întâlnit într-o parcare din apropierea restaurantului S.

Aceste probe nu au fost răsturnate prin actul înaintat de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș din care a rezultat într-adevăr că la data de 25 ianuarie 2009 inculpatul a fost planificat pe schimbul I în intervalul orar 06.00-14.00, îndeplinindu-și atribuțiile de patrulare, supraveghere, dirijare și controlul traficului pe DJ 182B, unde a și soluționat un accident de circulație, deoarece documentul nu oferă informații în legătură cu fiecare moment al zilei și locul unde s-a aflat inculpatul pe parcursul derulării activităților specifice atribuțiilor de serviciu și dacă nu s-a abătut de la acestea la ora la care s-a dovedit că s-a întâlnit cu partea vătămată conform înțelegerii stabilite.

Aspectul legat de comunicarea proceselor-verbale de contravenție în fata restaurantului S., la circa 3-4 zile de la producerea accidentului, în condițiile în care din actele existente la dosar a rezultat că acestea au fost depuse la 27 și respectiv 28 ianuarie 2009, nu prezintă relevanță prin prisma împrejurărilor care conturează existenta elementelor constitutive ale infracțiunilor comise de inculpat, dar se observă că între declarațiile martorilor și datele ce rezultă din acte, nu există diferențe majore, contravențiile fiind constatate la data de 25 ianuarie 2009.

În consecință, în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., faptă constând în aceea că în mod defectuos, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu prin consemnarea unor date nereale în documentele de constatare a evenimentului rutier în scopul de a evita plata despăgubirilor pentru repararea autoturismului părții vătămate și transferul lor în sarcina societății de asigurare aducând totodată și o vătămare a intereselor legale ale părții vătămate care nu a reușit să obțină despăgubirea pentru avariile produse propriului autoturism.

De asemenea, s-a dovedit că prin consemnarea unei alte situații decât cea reală, cu prilejul întocmirii proceselor-verbale de constatare a contravenției, aflându-se în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în calitatea sa de funcționar, a săvârșit și infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Chiar dacă nu a depus personal actele întocmite în fals la societatea de asigurare, inculpatul a uzat de procesele-verbale de contravenție în vederea constituirii dosarelor de daună ce urmau să fie soluționate de societățile de asigurare, acestea au fost înregistrate la societățile de asigurare ceea ce, prin prisma motivelor mai sus expuse justifică reținerea în sarcina sa și a infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale)

Totodată, în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului pentru instigare la fals în declarații, infracțiune prevăzută de art. 25 rap. la art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., din probele administrate rezultând că a determinat pe numiții E.D. și C.G.A. să consemneze aspecte necorespunzătoare adevărului privind modul de producere a accidentului în scopul producerii de consecințe juridice și de asemenea pentru tentativă la înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faptă constând în aceea că, prin întocmirea înscrisurilor falsificate și folosirea acestora a încercat să inducă în eroare societățile de asigurare pentru a obține, atât pentru el, cât și pentru partea vătămată despăgubirile care le acordau potrivit legii.

Apărările inculpatului formulate atât cu ocazia judecării în fond a cauzei, cât și prin motivele de apel, nu sunt întemeiate și au fost înlăturate conform celor mai sus expuse, iar susținerea sa că întregul dosar se bazează pe existența unui conflict cu șeful poliției rutiere nu își are nicio justificare.

Cu privire la individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., modalitatea concretă de comitere a faptelor, calitatea inculpatului, atitudinea sa în cursul procesului, dar și împrejurarea că a avut o conduită bună anterior săvârșirii infracțiunilor, făcându-se și aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen., iar pedepsele sunt proporționale cu aceste criterii și corespund scopului de reeducare și prevenție.

De asemenea, în mod corect s-a făcut aplicarea art. 81 C. pen. fiind îndeplinite toate condițiile pentru a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante.

În ceea ce privește pretențiile civile formulate de partea vătămată C.G.A. constând în despăgubire la care ar fi fost îndreptățit pentru repararea autoturismului, fiind dovedită existența legăturii de cauzalitate între faptele ilicite ale inculpatului și prejudiciul suferit, iar din actele depuse la dosar rezultă că acesta se ridică la cuantumul sumei de 5.000 RON, în mod judicios instanța de fond a admis acțiunea civilă în baza disp. art. 998 C. civ. împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul E.D.F., care a invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., reiterând în esență apărările pe care și Ie-a făcut în fața instanțelor de fond și apel și solicitând achitarea sa pentru toate infracțiunile ce i s-au reținut în sarcină.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare invocat, Curtea constată că recursul este nefondat.

Chiar dacă inculpatul E.D.F. nu a recunoscut niciuna din învinuirile care i s-au adus, susținând că faptele s-au petrecut așa cum au fost consemnate de el în actele întocmite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, declarațiile inculpatului nu se coroborează cu faptele și împrejurările rezultate din ansamblul probelor administrate în cauză.

Susținerile inculpatului, în sensul că accidentul de circulație s-a petrecut în parcarea blocului în care locuia tatăl său și că la momentul producerii lui, acesta se afla la volan, sunt infirmate de declarațiile constante ale părții vătămate, care se coroborează cu declarațiile martorilor E.A., M.G. și M.D.M.

Așa cum au reținut instanțele de fond și apel, din aceste mijloace de probă rezultă că în realitate accidentul a avut loc în seara zilei de 24 ianuarie 2009 (iar nu 25 ianuarie 2009), în alte condiții și într-o altă zonă (la intersecția str. S. cu str. S.A., ca urmare a nerespectării indicatorului rutier „prioritate pentru circulația din sens invers”), iar la volanului autoturismului proprietatea inculpatului se afla chiar el, iar nu tatăl său, martorul E.D.

Din același probatoriu a mai rezultat că, fiind conștient de faptul că acest accident comis în calitate de agent de poliție la Serviciul Poliției Rutiere i-ar putea produce prejudicii în ceea ce privește serviciul, inculpatul a avut inițiativa rezolvării acestui incident prin întocmirea unor înscrisuri care să ateste o altă situație de fapt (în sensul că accidentul s-ar fi petrecut în parcarea unui bloc, din vina ambilor conducători auto, în condițiile în care la volan s-ar fi aflat tatăl său).

Ulterior, aceste înscrisuri au fost utilizate la societățile de asigurare emitente ale polițelor RCA aferente celor două autovehicule implicate în accident, în vederea obținerii de despăgubiri sub forma reparării acestora, deși potrivit situației de fapt reale, doar partea vătămată ar fi fost îndreptățită la aceasta, în condițiile în care inculpatul era singurul vinovat de producerea accidentului.

Întrucât societatea de asigurare căreia i s-a adresat inculpatul a avut o suspiciune de fraudă cu privire la modul de producere a evenimentului rutier, inculpatul, iar mai apoi și partea vătămată au renunțat în scris la despăgubirile solicitate, astfel încât societățile de asigurare nu au mai fost prejudiciate.

Această conduită a inculpatului, adoptată la doar câteva zile de la deschiderea dosarelor de daună a fost în realitate consecința conștientizării manevrelor frauduloase și a actelor false întocmite de el sau la sugestia lui, fiind altfel de neacceptat ca o persoană să renunțe la despăgubirile care i se cuvin, în condițiile în care situația de fapt prezentată este cea reală.

Probatoriul administrat în apărare de inculpat în cursul judecății nu a fost de natură a dovedi lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție și a înlătura astfel acuzațiile care i s-au adus, așa cum corect a apreciat și motivat instanța de apel în considerentele hotărârii atacate.

Prin urmare, în condițiile în care din coroborarea probelor administrate în cauză conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că faptele imputate inculpatului există, constituie infracțiune și au fost săvârșite de acesta, soluția de condamnare a sa dispusă de instanța de fond și menținută de instanța de apel este legală și temeinică, astfel încât recursul declarat va fi respins ca nefondat conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.D.F. împotriva deciziei penale nr. 178/A din 14 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18 octombrie 2012.