ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 12.01.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 64/2012

HOTĂRÂRE

12.01.2012

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 64/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău reclamantul Colegiul Consilierilor

Juridici Bacău a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și

Guvernul României anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 606/C/2010 și

obligarea pârâților să emită alt ordin care să țină cont de prevederile Legii nr.

514/2003, suspendarea aplicării ordinului, obligarea pârâților la plata de

penalități de întârziere sau amendă până la emiterea unui nou act.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul contestat este recunoscută

calitatea de consilier juridic oricărui cetățean care prezintă copia actului de

identitate, a diplomei de licență eliberată de o instituție de învățământ

superior acreditată în România și o copie a cărții de muncă sau o adeverință

eliberată de angajator din care rezultă că a exercitat profesia de consilier

juridic.

A apreciat

reclamantul că atestarea titlului oficial este un atribut al Ministerului, însă

nu poate fi îndeplinit decât în consens cu atestările profesionale și a

experienței, atestări ce reprezintă atributul legal al Colegiului consilierilor

juridici și ale uniunii Colegiilor consilierilor juridici. Se arată că ordinul

contestat este emis cu exces de putere, încalcă normele de ordine publică și a

Legii nr. 514/2003.

Prin întâmpinarea

depusă, Guvernul Românei a invocat lipsa calității procesuale pasive.

Prin răspunsul la

întâmpinare reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 606/2010.

Prin sentința nr. 9

din 21 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bacău a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de Guvernul României și pe cale de consecință a

respins acțiunea formulată față de acesta, a respins cererea de suspendare a

executării actului administrativ ca nefondată și a respins ca nefondată

excepția de nelegalitate și acțiunea în anulare a Ordinului nr. 606/C/2010,

promovată de reclamantul Colegiul Consilierilor Juridici Bacău.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale invocată de pârâtul Guvernul Românei s-au reținut

următoarele.

Pornind de la

obiectul cererii, s-a constatat că demersul reclamantului este justificat de o

pretinsă vătămare produsă de emiterea Ordinului nr. 606/2010 de către

Ministerul Justiției.

Față de obiectul

acțiunii, s-a reținut că legitimare procesuală pasivă nu putea avea decât

emitentul actului, respectiv Ministerul Justiției.

Prin urmare,

necontestându-se legalitatea unui act administrativ emis de Guvern, instanța a

admis excepția invocată.

Analizând cererea de

suspendare, Curtea de Apel Bacău a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

S-a reținut de

asemenea că nici cea de a doua condiție ce rezultă din dispozițiile art. 14, 15

nu este îndeplinită, neinvocându-se o vătămare iminentă și nereparabilă produsă

reclamantului prin actul administrativ.

S-a reținut că

motivele invocate în susținerea excepției de nelegalitate reprezintă în

realitate motivele pe care se fundamentează acțiunea în anulare așa încât nu

s-a impus analiza separată a „excepției„ invocată de reclamant.

Motivele invocate de

reclamant cu privire la anularea Ordinului nr. 606/2010 au fost găsite de

instanță ca fiind nefondate.

Astfel, s-a reținut

că emiterea actului nu este rezultatul unui „ exces de putere „ cum a apreciat

reclamantul, actul fiind emis în exercitarea atribuțiilor conferite de legea nr.

200/2004, act normativ care desemnează Ministerul Justiției ca autoritate

competentă pentru recunoașterea calificării profesionale necesare pentru

admiterea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Nemulțumirea

reclamantului a rezultat din faptul că nu s-a ținut cont la emiterea actului de

părerea asociațiilor profesionale ale consilierilor juridici.

Or, s-a apreciat că

aceasta nu poate reprezenta un motiv de anulare a actului administrativ câtă

vreme legiuitorul a ales să atribuie în competența Ministerului Justiției eliberarea

titlului de calificare.

S-a constatat că

emiterea regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 606/2010 a fost justificată de

necesitatea atestării titlului de consilier în vederea admiterii și practicării

acestei profesii în alte state membre al U.E. Așadar, prin actul administrativ

contestat s-a urmărit facilitarea exercitării profesiei în alte state. Ori,

atestarea unui titlu oficial nu putea fi făcută decât de o autoritate publică

legal învestită de legiuitor.

S-a mai reținut că

Ordinul contestat nu contravine dispozițiilor art. 7, 12, 9 și 10 din Legea nr.

514/2003, față de mențiunile din adeverința eliberată.

În condițiile în care

reclamantul nu a arătat care sunt dispozițiile europene încălcate, acest motiv

nu a putut fi analizat de instanță.

Criticile

reclamantului, în sensul că actele solicitate și, în special, adeverința de la

angajator ar fi irelevante în obținerea calificării nu au putut fi primite

deoarece experiența în profesie nu poate fi stabilită decât pe baza confirmării

angajatorului.

Nici apărările

referitoare la Statutul profesiei de consilier nu au putut fi reținute. Astfel,

profesia de consilier juridic nu a putut fi asimilată profesiei de avocat, iar

competențele Uniunii Naționale a Barourilor din România sunt diferite de cele

al Uniunii Naționale a Consilierilor Juridici, acesta din urmă neavând

competență în emiterea titlurilor de calificare ale consilierilor juridici.

Instanța a reținut ca

întemeiate apărările Ministerului Justiției în sensul că statutul profesional

al consilierilor juridici este determinat de Legea nr. 514/2003 și de

reglementările legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau

cu care au raporturi de muncă (respectiv Legea nr. 188/199 pentru consilierii

numiți ca funcționari publici și Codul muncii pentru cei încadrați cu contract

de muncă).

Împotriva sentinței

civile nr. 9 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău - secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a solicitat, în

principal, admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii

atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ astfel cum a

fost formulată și, în subsidiar, admiterea recursului, desființarea sentinței

recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond spre rejudecare.

Recurentul

a învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii, că instanța a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, și că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

Ordinul

ministrului justiției nr. 606/C/2010, atacat în litigiu, este un act

administrativ cu caracter normativ, emis cu exces de putere, care încalcă

prevederile Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de

consilier juridic în România. Din analiza sumară a conținutului ordinului în

discuție, rezultă că acest act administrativ cu caracter normativ adaugă la Legea nr. 514/2003 și la Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor Și calificărilor

profesionale. Recunoașterea diplomelor este atributul netăgăduit al

Ministerului Justiției, dar recunoașterea calificării profesionale este

atributul exclusiv al Colegiului Consilierilor Juridici din care face parte

consilierul juridic, sau unde urmează să, activeze consilierul juridic.

Ministerul

Justiției, s-a mai arătat, nu are atribuțiuni și nici în organigrama sa

structuri specializate care să ateste pregătirea profesională, însușirea

disciplinelor de drept, nu are structuri care să fie obligate să facă

pregătirea profesională a consilierilor juridici stagiari, care au

posibilitatea de a numi consilier juridic îndrumător pentru fiecare consilier

juridic stagiar, atribute prevăzute de art. 12 din Legea nr. 514/2003, etc.

Ordinul ministrului

justiției nr. 606/C/2010 încalcă atât drepturile colective ale consilierilor

juridici ce exercită legal profesia de consilier juridic în România cât și

autoritatea și atribuțiile legale ale unei asociații profesionale, ce are

atribuții legale prin consilierii juridici, de a apăra drepturile și interesele

legitime ale statului, autorităților publice centrale și locale ale

instituțiilor publice și de interes public ale persoanelor juridice de drept

public și privat conform art. 1 din Legea nr. 514/2003, precum și asigurarea

consultanței și a reprezentării persoanelor juridice menționate mai sus, în

apărarea drepturilor și intereselor legitime ale acestora, în raporturile cu

autoritățile publice, instituțiile de orice natură, persoanele juridice și

fizice, romane sau străine, avizează și contrasemnează actele cu caracter

juridic, așa cum dispune art. 4 din Legea nr. 514/2003.

Ordinul

ministrului justiției nr. 606/C/2010 nu ia în considerare prevederile art. 1 și

4 din Legea nr. 514/2003 Și în disprețul ordinii de drept recunoaște pe cale

administrativă - fără a avea competență în acest fel - calitatea profesională

de consilier juridic a oricărui cetățean român ce prezintă la Ministerul Justiției 3 documente unilaterale și scoase din context, anume copia actului de

identitate din care rezultă cetățenia română sau cetățenia unui stat membru al

UE sau a Spațiului Economic European, copia legalizată a diplomei de licență în

domeniul drept (sau Științe juridice) eliberată de o instituție de învățământ

superior acreditată în România, și copia legalizată a cărții de muncă sau o

adeverință eliberată de un angajator din care să reiasă că solicitantul a

exercitat profesia de consilier juridic pe teritoriul României.

Ordinul

atacat cuprinde dispoziții nelegale ce trebuiau analizate de instanța de

judecată cu celeritate în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, și pe cale de

consecință se impunea suspendarea executării în continuare a acestui act

administrativ normativ, nelegal, emis cu exces de putere. Prima instanță, s-a

precizat, nu „a motivat decât foarte vag excepția de nelegalitate invocată.

Faptul că legiuitorul la emiterea Legii nr. 514/2003 - în baza normelor de

tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 - a făcut trimitere la

normele legale aflate în vigoare din legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de

avocat, nu conferă temeinicie ordinului contestat, întrucât nu este adevărată

afirmația că Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România nu ar fi

organism cu atribuții de autoreglementare și de organizare a profesiei de

consilier juridic.

Corpul

profesional al consilierului juridic este singurul organism abilitat să

verifice condițiile de demnitate sau nedemnitate, de compatibilitate sau

necompatibilitate, condiții de studii și vechime în profesie, aspecte ce sunt

protejate chiar de legea penală, care sancționează prin art. 281 C. pen.

exercitarea fără drept a unei profesii. Ordinul ministrului justiției nr. 606/C/2010

nu numai că este emis cu exces de putere de către pârât, care astfel s-a situat

mai presus de lege contrar prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituția

României, dar actul contestat contravine și dispozițiilor Directivelor

2005/36/CE și 2006/123/CE. Ca structură administrativă, pârâtul nu are

atribuțiuni de genul celei precizate în Directiva 2006/123/CE, acestea fiind

atribute ale corpului profesional. Mai mult, Ordinul nr. 606/C/2010 nu face

distincția între funcție și profesie, creează confuzii arbitrare și probabil

avantaje politice, dar creează serioase deservicii corpului profesional al

consilierilor juridici din România. În fine, s-a susținut că ordinul atacat

încalcă și art. 189 (249) alin. (3) din Tratatul CEE și Directiva nr. 80/987/CE.

Prin

întâmpinarea formulată în cauză intimatul Ministerul Justiției a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că prin recurs

reclamantul a reluat întreaga argumentație susținută la judecata în fața primei

instanțe, aducând din nou critici ordinului ministrului justiției nr. 606/C/2010,

dar fără a arăta concret și punctual în ce constă nelegalitatea și netemeinicia

hotărârii instanței de fond. A relevat intimatul pârât că ordinul a cărui

anulare se solicită de către reclamant este legal, el făcând posibilă

exercitarea profesiei de consilier juridic de către cetățenii români ce doresc

să practice această profesie în alte state membre ale Uniunii Europene.

Referitor la așa zisa excepție de nepronunțare invocată de recurent intimatul a

solicita respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere că instanța de

fond a apreciat, în mod corect, că motivele invocate în susținerea excepției de

nelegalitate sunt aceleași cu cele care fundamentează acțiunea în anulare și nu

se impune analizarea separată a acestora.

Recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

În

cadrul soluționării unei acțiuni prin care se solicită anularea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual sau normativ instanța de

contencios administrativ sesizată este ținută să verifice, după analizarea în

prealabil a condițiilor legitimării procesuale active și a interesului

procesual a reclamantului, dacă actul administrativ atacat îndeplinește

cumulativ următoarele cerințe de legalitate: - actul să fie adoptat sau emis de

către autoritatea competentă material și teritorial și în limitele competenței

ce îi revine; - conținutul actului administrativ să fie conform cu conținutul

legii în baza căreia este emis și cu actele normative cu forță juridica

superioară; - actul să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pune în executare;

- actul să fie adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative și cu

respectarea procedurii și normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege; -

actul să fie actual și oportun.

În

principal, instanța de contencios administrativ are a stabili concordanța

actului administrativ atacat cu actele normative cu forță juridică superioară

în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituția României și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

într-adevăr, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Actele normative date

în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în

limitele și potrivit normelor care le ordonă".

În

mod întemeiat, prin hotărârea atacată, prima instanță a respins ca nefondată

atât excepția de nelegalitate, cât și acțiunea în anularea Ordinului nr. 606/C

din 23 februarie 2010 emis de ministrul justiției, invocată și respectiv

formulată de reclamantul Colegiul Consilierilor Juridici Bacău, actul

administrativ cu caracter normativ atacat îndeplinind toate cerințele de

legalitate.

Prin

Ordinul nr. 606/C din 23 februarie 2010 emis de ministrul justiției (publicat

în M. Of. al României, Partea I, nr. 140 din 3 martie 2010) s-a aprobat, având

în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 3 și art. 36 din Legea nr. 2004

privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru

profesiile reglementate din România, cu modificările și completările

ulterioare, precum și prevederile art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind

organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și

completările ulterioare, s-a aprobat Regulamentul privind atestarea titlului

oficial de calificare în profesia de consilier juridic, obținut în România, și

a experienței în profesie dobândite în România de către cetățenii români sau

cetățenii unui alt stat membru al Uniunii Europene ori aparținând Spațiului

Economic European, în vederea admiterii și practicării acesteia în celelalte state

membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European.

Potrivit

art. 1 din Regulamentul privind atestarea titlului oficial de calificare în

profesia de consilier juridic, obținut în România, și a experienței în profesie

dobândite în România de către cetățenii români sau cetățenii unui alt stat

membru al Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European, în

vederea admiterii și practicării acesteia în celelalte state membre ale Uniunii

Europene sau aparținând Spațiului Economic European, „În vederea accesului sau

exercitării profesiei de consilier juridic sau a unei alte profesii similare

celei de consilier juridic într-un stat membru al Uniunii Europene ori

aparținând Spațiului Economic European, cetățenii români ori cetățenii unui alt

stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European,

deținători ai acestui titlu oficial de calificare, vor adresa o cerere

Ministerului Justiției - Direcția servicii conexe, prin care vor solicita

eliberarea unei adeverințe din care să rezulte calificarea profesională de

consilier juridic și exercitarea acestei profesii în România în decursul unei

perioade de timp".

Art.

2 din Regulamentul mai sus menționat prevede că „Cererea va fi însoțită de

următoarele acte: a) copia actului de identitate din care rezultă cetățenia

română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori

aparținând Spațiului Economic European; b) copia legalizată a diplomei de

licență în domeniul drept, eliberată de o instituție de învățământ superior

acreditată în România; c) copia legalizată a cărții de muncă sau adeverința

eliberată de angajator, conform anexei nr. 1, din care să rezulte că

solicitantul a exercitat profesia de consilier juridic pe teritoriul României.

Responsabilitatea pentru autenticitatea și legalitatea datelor înscrise în

copia cărții de muncă sau în adeverință aparține angajatorului", iar art. 3

din același act administrativ cu caracter normativ dispune că „Ministerul

Justiției - Direcția servicii conexe eliberează o adeverință, conform anexei nr.

2, ce atestă calificarea de consilier juridic în România și experiența

dobândită de solicitant în această profesie în România, în vederea admiterii și

practicării acestei profesii în alte state membre ale Uniunii Europene sau

aparținând Spațiului Economic European".

În

condițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea

diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din

România, cu modificările și completările aduse până la intrarea în vigoare a

Ordinului ministrului justiției nr. 606/C din 23 februarie 2010, prevederile

acestei legi „se aplică, de asemenea, pentru atestarea de către autoritățile

române competente a unui titlu oficial de calificare român, eventual completat

cu o experiență profesională sau cu o formare reglementată, în vederea

accesului sau exercitării unei profesii reglementate într-un stat membru al

U.E. sau al S.E.E". Art. 3 din Legea nr. 200/2004 stabilește că „(1)

Profesia reglementată reprezintă activitatea sau ansamblul de activități

profesionale reglementate conform legii române, care compun respectiva profesie

în România. (2) Lista profesiilor reglementate în România este prevăzută în

anexa nr. 2. (3) Autoritatea competentă reprezintă acea autoritate sau instanță

autorizată în mod special de un stat membru să elibereze ori să primească

titluri de calificare sau alte documente ori informații, precum și să primească

cereri și să ia decizii în legătură cu profesiile reglementate din aria lor de

competență. (4) în România, autoritatea competentă corespunzătoare fiecărei

profesii reglementate este prevăzută în anexa nr. 3. (5) De la data aderării,

coordonatorul național comunică Comisiei Europene și statelor membre lista

profesiilor reglementate și autoritățile competente corespunzătoare

fiecăreia", iar art. 36 din același act normativ, ce formează conținutul

Capitolului V - Dispoziții și proceduri privind titlurile de formare

profesională românești, stipulează că „(1) Cetățenii români sau cetățenii unui

stat membru, deținători ai unui titlu oficial de calificare român, care vor să

dobândească, pentru a se putea stabili într-un stat membru, că au exercitat

efectiv și legal o profesie reglementată în România în decursul unei anumite

perioade, adresează o cerere în acest sens autorităților române. Autoritatea

română competentă eliberează solicitantului o adeverință, care reprezintă o

dovadă suficientă a acestui fapt. (2) Autoritățile române competente prevăzute

în anexa nr. 3, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), atestă faptul că un

titlu de calificară român, obținut de cetățenii români sau de cetățenii altui

stat membru, îndeplinește condițiile pentru a le permite accesul la exercitarea

unei profesii reglementate în România. Această atestare se bazează pe documentele

de formare profesională eliberate de conducerea universităților, a

instituțiilor de învățământ superior, altor unități de învățământ sau

autorități competente".

Se constată, în

primul rând, că în Lista profesiilor reglementate în România, menționate în

Anexa nr. 2 la Legea nr. 200/2004, figurează la punctul A lit. t) profesia de

consilier juridic, iar în Lista autorităților competente corespunzătoare

fiecărei profesii reglementate în România, menționate în Anexa nr. 3 la Legea nr. 200/2004, este nominalizat, la punctul A lit. t), Ministerul Justiției, pentru

profesia de consilier juridic. Prin urmare, pe temeiul dispozițiilor art. 1 alin.

(2), art. 3 și art. 36 din Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor

și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, este

incontestabil că Ministerul Justiției este autoritatea competentă pentru

eliberarea de titluri de calificare în profesia de consilier juridic, pentru

cetățenii români sau cetățenii unui alt stat membru al Uniunii Europene sau

aparținând Spațiului Economic European, ce doresc să practice profesia de

consilier juridic într-unui din statele membre ale Uniunii Europene sau

aparținând Spațiului Economic European. Emiterea ordinului contestat, prin care

s-a aprobat Regulamentul privind atestarea titlului oficial de calificare în

profesia de consilier juridic, obținut în România, și a experienței în profesie

dobândite în România de către cetățenii români sau cetățenii unui alt stat

membru al Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European, în

vederea admiterii și practicării acesteia în celelalte state membre ale Uniunii

Europene sau aparținând Spațiului Economic European, nu este rezultatul unui

exces de putere, ci a fost justificată de necesitatea atestării titlului de

consilier juridic în vederea admiterii și practicării acestei profesii alte

state membre ale Uniunii Europene sau a Spațiului Economic European.

Instanța

de fond a statuat în mod justificat că apărările reclamantului întemeiate pe

prevederile Statutului profesiei de consilier juridic nu pot fi reținute,

întrucât prin raportare la Uniunea Națională a Barourilor din România care este

o persoană juridică de interes public, înființată prin Legea nr. 51/1995 pentru

organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România

nu are statutul unui organism profesional, cu atribuții recunoscute prin Legea nr.

514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic de

autoreglementare și de organizare a profesiei de consilier juridic (inclusiv de

recunoaștere a calificărilor profesionale în spațiul comunitar).

Într-adevăr, conform art.

20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de

consilier juridic, consilierii juridici se pot asocia în structuri județene, pe

ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale, și, după

caz, la nivel național, cu respectarea legii privind asociațiile și fundațiile,

iar formele de asociere și organizare la nivel județean și la nivel național

sunt stabilite prin statutul asociației, cerut de lege; constituirea

asocierilor profesionale are la bază principiile constituționale ale dreptului

la asociere și reglementările legale privind asocierea și constituirea de

persoane juridice. Asociațiile profesionale ale consilierilor juridici urmau a

fi înființate, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 514/2003, în termen de

90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, același termen fiind stabilit și

pentru adoptarea statutelor acestor asociații.

Prin

urmare, spre deosebire de structurile asociative naționale ale consilierilor

juridici, Uniunii Naționale a Barourilor din România nu îi sunt aplicabile

dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 cu privire la asociații și

fundații, aceasta nefiind o asociație în sensul art. 9 din Constituția României

și a art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentate, ci un organism profesional, desemnat ca atare prin lege.

Dealtfel, în Lista profesiilor reglementate în România, menționate în Anexa nr.

2 la Legea nr. 200/2004, figurează la punctul A lit. b) profesia de avocat, iar

în Lista autorităților competente corespunzătoare fiecărei profesii reglementate

în România, menționate în Anexa nr. 3 la Legea nr. 200/2004, este nominalizată, la punctul A lit. b), Uniunea Națională a Barourilor din România, pentru

profesia de avocat.

În

condițiile în care recurentul Colegiul Consilierilor Juridici Bacău și nici Uniunea

Colegiilor Consilierilor Juridici din România nu au statutul unui ordin

profesional, determinat ca atare prin Legea nr. 514/2003, nu își găsesc

aplicabilitatea prevederile Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea

calificărilor profesionale și Directivei 2006/123/CE privind serviciile în

cadrul pieței interne, ale Parlamentului European și Consiliului Uniunii

Europene.

În

raport de cele mai sus arătate, apreciind că sunt neîntemeiate motivele de

recurs invocate în cauză și că este legală și temeinică hotărârea atacată,