ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 64/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău reclamantul Colegiul Consilierilor Juridici Bacău a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Guvernul României anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 606/C/2010 și obligarea pârâților să emită alt ordin care să țină cont de prevederile Legii nr. 514/2003, suspendarea aplicării ordinului, obligarea pârâților la plata de penalități de întârziere sau amendă până la emiterea unui nou act. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul contestat este recunoscută calitatea de consilier juridic oricărui cetățean care prezintă copia actului de identitate, a diplomei de licență eliberată de o instituție de învățământ superior acreditată în România și o copie a cărții de muncă sau o adeverință eliberată de angajator din care rezultă că a exercitat profesia de consilier juridic.

A apreciat reclamantul că atestarea titlului oficial este un atribut al Ministerului, însă nu poate fi îndeplinit decât în consens cu atestările profesionale și a experienței, atestări ce reprezintă atributul legal al Colegiului consilierilor juridici și ale uniunii Colegiilor consilierilor juridici. Se arată că ordinul contestat este emis cu exces de putere, încalcă normele de ordine publică și a Legii nr. 514/2003. Prin întâmpinarea depusă, Guvernul Românei a invocat lipsa calității procesuale pasive. Prin răspunsul la întâmpinare reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 606/2010.

Prin sentința nr. 9 din 21 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bacău a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Guvernul României și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată față de acesta, a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ ca nefondată și a respins ca nefondată excepția de nelegalitate și acțiunea în anulare a Ordinului nr. 606/C/2010, promovată de reclamantul Colegiul Consilierilor Juridici Bacău. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele. Referitor la excepția lipsei calității procesuale invocată de pârâtul Guvernul Românei s-au reținut următoarele. Pornind de la obiectul cererii, s-a constatat că demersul reclamantului este justificat de o pretinsă vătămare produsă de emiterea Ordinului nr. 606/2010 de către Ministerul Justiției.

Față de obiectul acțiunii, s-a reținut că legitimare procesuală pasivă nu putea avea decât emitentul actului, respectiv Ministerul Justiției. Prin urmare, necontestându-se legalitatea unui act administrativ emis de Guvern, instanța a admis excepția invocată. Analizând cererea de suspendare, Curtea de Apel Bacău a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. S-a reținut de asemenea că nici cea de a doua condiție ce rezultă din dispozițiile art. 14, 15 nu este îndeplinită, neinvocându-se o vătămare iminentă și nereparabilă produsă reclamantului prin actul administrativ. S-a reținut că motivele invocate în susținerea excepției de nelegalitate reprezintă în realitate motivele pe care se fundamentează acțiunea în anulare așa încât nu s-a impus analiza separată a „excepției„ invocată de reclamant.

Motivele invocate de reclamant cu privire la anularea Ordinului nr. 606/2010 au fost găsite de instanță ca fiind nefondate. Astfel, s-a reținut că emiterea actului nu este rezultatul unui „ exces de putere „ cum a apreciat reclamantul, actul fiind emis în exercitarea atribuțiilor conferite de legea nr. 200/2004, act normativ care desemnează Ministerul Justiției ca autoritate competentă pentru recunoașterea calificării profesionale necesare pentru admiterea și exercitarea profesiei de consilier juridic. Nemulțumirea reclamantului a rezultat din faptul că nu s-a ținut cont la emiterea actului de părerea asociațiilor profesionale ale consilierilor juridici. Or, s-a apreciat că aceasta nu poate reprezenta un motiv de anulare a actului administrativ câtă vreme legiuitorul a ales să atribuie în competența Ministerului Justiției eliberarea titlului de calificare.

S-a constatat că emiterea regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 606/2010 a fost justificată de necesitatea atestării titlului de consilier în vederea admiterii și practicării acestei profesii în alte state membre al U.E. Așadar, prin actul administrativ contestat s-a urmărit facilitarea exercitării profesiei în alte state. Ori, atestarea unui titlu oficial nu putea fi făcută decât de o autoritate publică legal învestită de legiuitor. S-a mai reținut că Ordinul contestat nu contravine dispozițiilor art. 7, 12, 9 și 10 din Legea nr. 514/2003, față de mențiunile din adeverința eliberată. În condițiile în care reclamantul nu a arătat care sunt dispozițiile europene încălcate, acest motiv nu a putut fi analizat de instanță.

Criticile reclamantului, în sensul că actele solicitate și, în special, adeverința de la angajator ar fi irelevante în obținerea calificării nu au putut fi primite deoarece experiența în profesie nu poate fi stabilită decât pe baza confirmării angajatorului. Nici apărările referitoare la Statutul profesiei de consilier nu au putut fi reținute. Astfel, profesia de consilier juridic nu a putut fi asimilată profesiei de avocat, iar competențele Uniunii Naționale a Barourilor din România sunt diferite de cele al Uniunii Naționale a Consilierilor Juridici, acesta din urmă neavând competență în emiterea titlurilor de calificare ale consilierilor juridici.

Instanța a reținut ca întemeiate apărările Ministerului Justiției în sensul că statutul profesional al consilierilor juridici este determinat de Legea nr. 514/2003 și de reglementările legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care au raporturi de muncă (respectiv Legea nr. 188/199 pentru consilierii numiți ca funcționari publici și Codul muncii pentru cei încadrați cu contract de muncă). Împotriva sentinței civile nr. 9 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a solicitat, în principal, admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ astfel cum a fost formulată și, în subsidiar, admiterea recursului, desființarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond spre rejudecare.

Recurentul a învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, și că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Ordinul ministrului justiției nr. 606/C/2010, atacat în litigiu, este un act administrativ cu caracter normativ, emis cu exces de putere, care încalcă prevederile Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic în România. Din analiza sumară a conținutului ordinului în discuție, rezultă că acest act administrativ cu caracter normativ adaugă la Legea nr. 514/2003 și la Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor Și calificărilor profesionale.

Recunoașterea diplomelor este atributul netăgăduit al Ministerului Justiției, dar recunoașterea calificării profesionale este atributul exclusiv al Colegiului Consilierilor Juridici din care face parte consilierul juridic, sau unde urmează să, activeze consilierul juridic.

Ministerul Justiției, s-a mai arătat, nu are atribuțiuni și nici în organigrama sa structuri specializate care să ateste pregătirea profesională, însușirea disciplinelor de drept, nu are structuri care să fie obligate să facă pregătirea profesională a consilierilor juridici stagiari, care au posibilitatea de a numi consilier juridic îndrumător pentru fiecare consilier juridic stagiar, atribute prevăzute de art. 12 din Legea nr. 514/2003, etc. Ordinul ministrului justiției nr. 606/C/2010 încalcă atât drepturile colective ale consilierilor juridici ce exercită legal profesia de consilier juridic în România cât și autoritatea și atribuțiile legale ale unei asociații profesionale, ce are atribuții legale prin consilierii juridici, de a apăra drepturile și interesele legitime ale statului, autorităților publice centrale și locale ale instituțiilor publice și de interes public ale persoanelor juridice de drept public și privat conform art. 1 din Legea nr. 514/2003, precum și asigurarea consultanței și a reprezentării persoanelor juridice menționate mai sus, în apărarea drepturilor și intereselor legitime ale acestora, în raporturile cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, persoanele juridice și fizice, romane sau străine, avizează și contrasemnează actele cu caracter juridic, așa cum dispune art. 4 din Legea nr. 514/2003.

Ordinul ministrului justiției nr. 606/C/2010 nu ia în considerare prevederile art. 1 și 4 din Legea nr. 514/2003 Și în disprețul ordinii de drept recunoaște pe cale administrativă - fără a avea competență în acest fel - calitatea profesională de consilier juridic a oricărui cetățean român ce prezintă la Ministerul Justiției 3 documente unilaterale și scoase din context, anume copia actului de identitate din care rezultă cetățenia română sau cetățenia unui stat membru al UE sau a Spațiului Economic European, copia legalizată a diplomei de licență în domeniul drept (sau Științe juridice) eliberată de o instituție de învățământ superior acreditată în România, și copia legalizată a cărții de muncă sau o adeverință eliberată de un angajator din care să reiasă că solicitantul a exercitat profesia de consilier juridic pe teritoriul României.

Ordinul atacat cuprinde dispoziții nelegale ce trebuiau analizate de instanța de judecată cu celeritate în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, și pe cale de consecință se impunea suspendarea executării în continuare a acestui act administrativ normativ, nelegal, emis cu exces de putere. Prima instanță, s-a precizat, nu „a motivat decât foarte vag excepția de nelegalitate invocată. Faptul că legiuitorul la emiterea Legii nr. 514/2003 - în baza normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 - a făcut trimitere la normele legale aflate în vigoare din legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat, nu conferă temeinicie ordinului contestat, întrucât nu este adevărată afirmația că Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România nu ar fi organism cu atribuții de autoreglementare și de organizare a profesiei de consilier juridic.

Corpul profesional al consilierului juridic este singurul organism abilitat să verifice condițiile de demnitate sau nedemnitate, de compatibilitate sau necompatibilitate, condiții de studii și vechime în profesie, aspecte ce sunt protejate chiar de legea penală, care sancționează prin art. 281 C. pen. exercitarea fără drept a unei profesii. Ordinul ministrului justiției nr. 606/C/2010 nu numai că este emis cu exces de putere de către pârât, care astfel s-a situat mai presus de lege contrar prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituția României, dar actul contestat contravine și dispozițiilor Directivelor 2005/36/CE și 2006/123/CE. Ca structură administrativă, pârâtul nu are atribuțiuni de genul celei precizate în Directiva 2006/123/CE, acestea fiind atribute ale corpului profesional.

Mai mult, Ordinul nr. 606/C/2010 nu face distincția între funcție și profesie, creează confuzii arbitrare și probabil avantaje politice, dar creează serioase deservicii corpului profesional al consilierilor juridici din România. În fine, s-a susținut că ordinul atacat încalcă și art. 189 (249) alin. (3) din Tratatul CEE și Directiva nr. 80/987/CE. Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că prin recurs reclamantul a reluat întreaga argumentație susținută la judecata în fața primei instanțe, aducând din nou critici ordinului ministrului justiției nr. 606/C/2010, dar fără a arăta concret și punctual în ce constă nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond.

A relevat intimatul pârât că ordinul a cărui anulare se solicită de către reclamant este legal, el făcând posibilă exercitarea profesiei de consilier juridic de către cetățenii români ce doresc să practice această profesie în alte state membre ale Uniunii Europene. Referitor la așa zisa excepție de nepronunțare invocată de recurent intimatul a solicita respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere că instanța de fond a apreciat, în mod corect, că motivele invocate în susținerea excepției de nelegalitate sunt aceleași cu cele care fundamentează acțiunea în anulare și nu se impune analizarea separată a acestora. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

În cadrul soluționării unei acțiuni prin care se solicită anularea unui act administrativ unilateral cu caracter individual sau normativ instanța de contencios administrativ sesizată este ținută să verifice, după analizarea în prealabil a condițiilor legitimării procesuale active și a interesului procesual a reclamantului, dacă actul administrativ atacat îndeplinește cumulativ următoarele cerințe de legalitate: - actul să fie adoptat sau emis de către autoritatea competentă material și teritorial și în limitele competenței ce îi revine; - conținutul actului administrativ să fie conform cu conținutul legii în baza căreia este emis și cu actele normative cu forță juridica superioară; - actul să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pune în executare; - actul să fie adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative și cu respectarea procedurii și normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege; - actul să fie actual și oportun.

În principal, instanța de contencios administrativ are a stabili concordanța actului administrativ atacat cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

într-adevăr, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă". În mod întemeiat, prin hotărârea atacată, prima instanță a respins ca nefondată atât excepția de nelegalitate, cât și acțiunea în anularea Ordinului nr. 606/C din 23 februarie 2010 emis de ministrul justiției, invocată și respectiv formulată de reclamantul Colegiul Consilierilor Juridici Bacău, actul administrativ cu caracter normativ atacat îndeplinind toate cerințele de legalitate.

Prin Ordinul nr. 606/C din 23 februarie 2010 emis de ministrul justiției (publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 140 din 3 martie 2010) s-a aprobat, având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 3 și art. 36 din Legea nr. 2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 13 din H.G.

nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, s-a aprobat Regulamentul privind atestarea titlului oficial de calificare în profesia de consilier juridic, obținut în România, și a experienței în profesie dobândite în România de către cetățenii români sau cetățenii unui alt stat membru al Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European, în vederea admiterii și practicării acesteia în celelalte state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European.

Potrivit art. 1 din Regulamentul privind atestarea titlului oficial de calificare în profesia de consilier juridic, obținut în România, și a experienței în profesie dobândite în România de către cetățenii români sau cetățenii unui alt stat membru al Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European, în vederea admiterii și practicării acesteia în celelalte state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, „În vederea accesului sau exercitării profesiei de consilier juridic sau a unei alte profesii similare celei de consilier juridic într-un stat membru al Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European, cetățenii români ori cetățenii unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, deținători ai acestui titlu oficial de calificare, vor adresa o cerere Ministerului Justiției - Direcția servicii conexe, prin care vor solicita eliberarea unei adeverințe din care să rezulte calificarea profesională de consilier juridic și exercitarea acestei profesii în România în decursul unei perioade de timp". Art. 2 din Regulamentul mai sus menționat prevede că „Cererea va fi însoțită de următoarele acte: a) copia actului de identitate din care rezultă cetățenia română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European;

b) copia legalizată a diplomei de licență în domeniul drept, eliberată de o instituție de învățământ superior acreditată în România; c) copia legalizată a cărții de muncă sau adeverința eliberată de angajator, conform anexei nr. 1, din care să rezulte că solicitantul a exercitat profesia de consilier juridic pe teritoriul României.

Responsabilitatea pentru autenticitatea și legalitatea datelor înscrise în copia cărții de muncă sau în adeverință aparține angajatorului", iar art. 3 din același act administrativ cu caracter normativ dispune că „Ministerul Justiției - Direcția servicii conexe eliberează o adeverință, conform anexei nr. 2, ce atestă calificarea de consilier juridic în România și experiența dobândită de solicitant în această profesie în România, în vederea admiterii și practicării acestei profesii în alte state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European". În condițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările aduse până la intrarea în vigoare a Ordinului ministrului justiției nr. 606/C din 23 februarie 2010, prevederile acestei legi „se aplică, de asemenea, pentru atestarea de către autoritățile române competente a unui titlu oficial de calificare român, eventual completat cu o experiență profesională sau cu o formare reglementată, în vederea accesului sau exercitării unei profesii reglementate într-un stat membru al U.E.

sau al S.E.E". Art. 3 din Legea nr. 200/2004 stabilește că „(1) Profesia reglementată reprezintă activitatea sau ansamblul de activități profesionale reglementate conform legii române, care compun respectiva profesie în România. (2) Lista profesiilor reglementate în România este prevăzută în anexa nr. 2. (3) Autoritatea competentă reprezintă acea autoritate sau instanță autorizată în mod special de un stat membru să elibereze ori să primească titluri de calificare sau alte documente ori informații, precum și să primească cereri și să ia decizii în legătură cu profesiile reglementate din aria lor de competență.

(4) în România, autoritatea competentă corespunzătoare fiecărei profesii reglementate este prevăzută în anexa nr. 3. (5) De la data aderării, coordonatorul național comunică Comisiei Europene și statelor membre lista profesiilor reglementate și autoritățile competente corespunzătoare fiecăreia", iar art. 36 din același act normativ, ce formează conținutul Capitolului V - Dispoziții și proceduri privind titlurile de formare profesională românești, stipulează că „(1) Cetățenii români sau cetățenii unui stat membru, deținători ai unui titlu oficial de calificare român, care vor să dobândească, pentru a se putea stabili într-un stat membru, că au exercitat efectiv și legal o profesie reglementată în România în decursul unei anumite perioade, adresează o cerere în acest sens autorităților române.

Autoritatea română competentă eliberează solicitantului o adeverință, care reprezintă o dovadă suficientă a acestui fapt. (2) Autoritățile române competente prevăzute în anexa nr. 3, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), atestă faptul că un titlu de calificară român, obținut de cetățenii români sau de cetățenii altui stat membru, îndeplinește condițiile pentru a le permite accesul la exercitarea unei profesii reglementate în România.

Această atestare se bazează pe documentele de formare profesională eliberate de conducerea universităților, a instituțiilor de învățământ superior, altor unități de învățământ sau autorități competente". Se constată, în primul rând, că în Lista profesiilor reglementate în România, menționate în Anexa nr. 2 la Legea nr. 200/2004, figurează la punctul A lit. t) profesia de consilier juridic, iar în Lista autorităților competente corespunzătoare fiecărei profesii reglementate în România, menționate în Anexa nr. 3 la Legea nr. 200/2004, este nominalizat, la punctul A lit. t), Ministerul Justiției, pentru profesia de consilier juridic.

Prin urmare, pe temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 3 și art. 36 din Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, este incontestabil că Ministerul Justiției este autoritatea competentă pentru eliberarea de titluri de calificare în profesia de consilier juridic, pentru cetățenii români sau cetățenii unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, ce doresc să practice profesia de consilier juridic într-unui din statele membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European.

Emiterea ordinului contestat, prin care s-a aprobat Regulamentul privind atestarea titlului oficial de calificare în profesia de consilier juridic, obținut în România, și a experienței în profesie dobândite în România de către cetățenii români sau cetățenii unui alt stat membru al Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European, în vederea admiterii și practicării acesteia în celelalte state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, nu este rezultatul unui exces de putere, ci a fost justificată de necesitatea atestării titlului de consilier juridic în vederea admiterii și practicării acestei profesii alte state membre ale Uniunii Europene sau a Spațiului Economic European.

Instanța de fond a statuat în mod justificat că apărările reclamantului întemeiate pe prevederile Statutului profesiei de consilier juridic nu pot fi reținute, întrucât prin raportare la Uniunea Națională a Barourilor din România care este o persoană juridică de interes public, înființată prin Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România nu are statutul unui organism profesional, cu atribuții recunoscute prin Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic de autoreglementare și de organizare a profesiei de consilier juridic (inclusiv de recunoaștere a calificărilor profesionale în spațiul comunitar).

Într-adevăr, conform art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierii juridici se pot asocia în structuri județene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale, și, după caz, la nivel național, cu respectarea legii privind asociațiile și fundațiile, iar formele de asociere și organizare la nivel județean și la nivel național sunt stabilite prin statutul asociației, cerut de lege; constituirea asocierilor profesionale are la bază principiile constituționale ale dreptului la asociere și reglementările legale privind asocierea și constituirea de persoane juridice. Asociațiile profesionale ale consilierilor juridici urmau a fi înființate, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 514/2003, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, același termen fiind stabilit și pentru adoptarea statutelor acestor asociații.

Prin urmare, spre deosebire de structurile asociative naționale ale consilierilor juridici, Uniunii Naționale a Barourilor din România nu îi sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 cu privire la asociații și fundații, aceasta nefiind o asociație în sensul art. 9 din Constituția României și a art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentate, ci un organism profesional, desemnat ca atare prin lege. Dealtfel, în Lista profesiilor reglementate în România, menționate în Anexa nr. 2 la Legea nr. 200/2004, figurează la punctul A lit. b) profesia de avocat, iar în Lista autorităților competente corespunzătoare fiecărei profesii reglementate în România, menționate în Anexa nr. 3 la Legea nr. 200/2004, este nominalizată, la punctul A lit. b), Uniunea Națională a Barourilor din România, pentru profesia de avocat.

În condițiile în care recurentul Colegiul Consilierilor Juridici Bacău și nici Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România nu au statutul unui ordin profesional, determinat ca atare prin Legea nr. 514/2003, nu își găsesc aplicabilitatea prevederile Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale și Directivei 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne, ale Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene. În raport de cele mai sus arătate, apreciind că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este legală și temeinică hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Colegiul Consilierilor Juridici Bacău împotriva sentinței nr. 9 din 21 ianuarie 2011 a Curții de Apel Bacău - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Colegiul Consilierilor Juridici Bacău împotriva sentinței nr. 9 din 21 ianuarie 2011 a Curții de Apel Bacău – secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012.