ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 820/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

București la data de 25 septembrie 2006, reclamanta SC P.C. SA a solicitat, în contradictoriu

cu Autoritatea Aeronautică Civilă Română și C.C., obligarea autorității pârâte să

emită avizul necesar pentru edificarea extinderii Hotelului C., pe terenul situat

în localitatea Otopeni, Calea B., precum și la plata penalităților, în cuantum de

5.000 RON, pentru fiecare zi de întârziere. A solicitat, totodată, obligarea ambilor

pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 6839 din 27 noiembrie 2006, a admis excepția

competenței materiale a tribunalului în soluționarea pricinii, invocată de pârâta

Autoritatea Aeronautică Civilă Română și a declinat competența de soluționare a

cauzei, în favoarea Curții de Apel București.

Primind cauza spre competentă

soluționare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 1913 din 03 iulie 2007 a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului C.C., respingând totodată excepția tardivității

acțiunii, formulată de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

Pe fondul cauzei instanța

a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să emită avizul solicitat, precum

și să plătească reclamantei penalități de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că pârâta a respins cererea reclamantei invocând neîndeplinirea

condițiilor prevăzute în reglementarea aeronautică RACR-SACZ, ediția a doua, din

2003, aprobată prin Ordinul MTCT nr. 119 din 20 august 2003, privind stabilirea

servituților aeronautice și a zonelor cu servituții aeronautice civile, precum și

faptul că edificiul ce urma a fi construit poate perturba echipamentele de radionavigație

ILS, dar nu a precizat care sunt condițiile ce nu au fost îndeplinite și nici nu

a prezentat un studiu argumentat, cu privire la terenurile invocate.

Referitor la analiza tehnică

din 12 aprilie 2007 instanța a apreciat că aceasta, fiind ulterioară momentului

la care s-a respins cererea reclamantei, a fost întocmită „pro causa”, pe de o parte,

iar pe de altă parte, din conținutul ei nu rezultă că edificiul reclamantei se află

în zone afectate de servituți aeronautice.

S-a apreciat, de asemenea,

că această analiză tehnică, fiind întocmită după ce construcția fusese deja ridicată,

ar fi trebuit să conțină constatări concrete privitoare la perturbarea traficului

aerian.

Pe cale de consecință,

instanța de fond a apreciat că refuzul autorității pârâte, de emitere a avizului

solicitat,este nejustificat.

În sfârșit, s-a reținut

că este nejustificat cuantumul de 5.000 RON pe zi de întârziere, al penalităților

solicitate de reclamantă și, admițând cererea de penalități, în conformitate cu

art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, instanța a redus cuantumul acestora la

500 RON.

Împotriva acestei sentinței,

în termen legal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română

pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În esență, recurenta-pârâtă

a criticat sentința sub două aspecte:

a excepției de tardivitate a introducerii acțiunii, prin încheierea de ședință din

data de 20 martie 2006.

cauzei prin aprecierea eronată a probatoriului administrat și greșita aplicare a

legii la situația de fapt dedusă judecății.

În dezvoltarea primului

motiv de recurs recurenta-pârâtă a arătat că în temeiul art. 11 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 554/2004, reclamanta avea obligația să introducă acțiunea în termenul

de prescripție de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă,

termen de prescripție care în speță a fost depășit.

Cu privire la soluția

dată pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a arătat că refuzul emiterii avizului solicitat

de reclamantă se justifică prin aceea că imobilul în cauză nu îndeplinește condițiile

reglementării aeronautice RACR-SACZ, ediția a II-a, 2003, aprobată prin Ordinul

MTCT nr. 119 din 20 august 2003, privind stabilirea servituților aeronautice și

zonelor cu servituții aeronautice civile. În raport cu situația de fapt rezultă

din probele administrate, instanța de fond trebuia să aibă în vedere natura specială

a servituții aeronautice civile, respectiv faptul că în speță era vorba despre o

servitute aeronautică, ce exclude în mod categoric amplasarea unei construcții în

zona grevată de această servitute, în caz contrar existând posibilitatea perturbării

echipamentelor de navigație ILS amplasate în incinta Aeroportului Internațional

H.C.

Pentru motivele expuse,

recurenta-pârâtă a solicitat modificarea sentinței recurate, în principal, în sensul

respingerii acțiunii ca tardivă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimata-reclamantă a arătat că sentința atacată este legală, pentru că

motivele invocate de autoritatea pârâtă în justificarea refuzului eliberării avizului

nu sunt fundamentate pe probe care să dovedească perturbarea sistemelor de radionavigație,

ci dimpotrivă, sunt contrazise de măsurătorile și analizele efectuate de o societatea

autorizată, care a stabilit că obiectivul se află în capătul opus al zonelor de

protecție.

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată

că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin încheierea din data

de 20 martie 2007, instanța de fond a respins excepția tardivității formulării acțiunii

reținând că reclamanta a formulat mai multe cereri pentru emiterea avizului astfel

încât termenul de sesizare a instanței se calculează în raport cu ultima cerere

și ultimul răspuns.

Primul motiv de recurs

cuprinde critici explicite cu privire la modul în care a fost soluționată excepția

tardivității formulării acțiunii prin încheierea premergătoare menționată mai sus,

critici pe care Înalta Curte le constată întemeiate.

Potrivit art. 11

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data cererii, cererile

prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea

dreptului pretins și repararea pagubei cauzate pot fi introduse în termen de 6 luni

de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării

refuzului considerat nejustificat, de rezolvare a cererii, termenul de 6 luni fiind

calificat de art. 11 alin. (5) ca fiind de prescripție.

Intimata–reclamantă a

dedus judecății refuzul de rezolvare a cererii înregistrate din 20 decembrie 2005,

prin care a solicitat autorității pârâte eliberarea unui aviz pentru extinderea

spre vest a Hotelului C.

Refuzul de rezolvare a

cererii, pe care SC P.C. SA îl consideră nejustificat, i-a fost comunicat prin adresa

din 08 februarie 2006, înregistrată din data de 13 februarie 2006, moment de la

care a început să curgă termenul de 6 luni care urma să se împlinească la 13

august 2006 conform art. 11 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

în forma atunci în vigoare.

Deși din interpretarea

sistematică a prevederilor art. 7 și ale art. 11 alin. (1) din actul normativ menționat

rezultă că în cazul unui refuz nejustificat de rezolvarea a cererii nu este obligatorie

procedura prealabilă [situație prevăzută expres în art. 7 alin. (5) din forma actuală

a legii, după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007], reclamanta a formulat

o reclamație administrativă, prin care a solicitat reanalizarea cererii de aviz.

Această reclamație a fost

înregistrată la Autoritatea Aeronautică Civilă Română din 14 februarie 2006 și a

primit răspuns negativ, motivat, prin adresa din 15 martie 2006, transmisă prin

fax la aceeași dată și înregistrată – potrivit susținerilor reclamantei la 21 martie

2006.

Chiar și dacă s-ar porni

de la premisa că prevederile inițiale ale Legii nr. 554/2004 nu erau suficient de

clare și de precise pentru a permite persoanelor interesate să-i adapteze conduita

în ceea ce privește caracterul obligatoriu sau nu al procedurii prealabile administrative,

astfel încât termenul de 6 luni ar fi calculat de la data primirii răspunsului la

reclamația administrativă, la 25 septembrie 2006, când a fost sesizată instanța,

se împlinise durata prescripției.

Împrejurarea că după ce

a primit răspuns la plângerea prealabilă, reclamanta a revenit cu mai multe cereri

(din 21 martie 2006, din 25 mai 2006, din 28 iulie 2006) nu este de natură să modifice

modul de calul al termenului de prescripție, pentru că potrivit art. 10 alin.

(2) din O.G. nr. 27/2002, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor,

„dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar

ori de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut,

aceasta se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune că s-a răspuns”.

Acceptarea tezei contrare,

în sensul că orice petiție ulterioară prorogă momentul de început al termenului

de prescripție a dreptului de sesizare a instanței, ar contraveni principiului securității

și stabilității raporturilor juridice, în virtutea căruia legiuitorul a instituit

un anumit interval de timp, cu caracter rezonabil, în care subiectele de drept să

depună diligențe pentru recunoașterea drepturilor sau a intereselor legitime pe

care le consideră vătămate.

Considerentele expuse

conduc la concluzia că instanța de fond a respins excepția invocată de pârâtă ca

urmare a interpretării greșite a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 554/2004, împrejurare care face de prisos analiza motivului de recurs privind

soluția pronunțată pe fondul cauzei.

În consecință Curtea va

admite recursul și în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și al art.

312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va modifica sentința atacată în sensul respingerii

acțiunii ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Autoritatea Aeronautică Civilă Română împotriva sentinței civile 1913 din 03

iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC P.C. SA București, ca prescrisă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2008.