ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 820/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 25 septembrie 2006, reclamanta SC P.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Aeronautică Civilă Română și C.C., obligarea autorității pârâte să emită avizul necesar pentru edificarea extinderii Hotelului C., pe terenul situat în localitatea Otopeni, Calea B., precum și la plata penalităților, în cuantum de 5.000 RON, pentru fiecare zi de întârziere. A solicitat, totodată, obligarea ambilor pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 6839 din 27 noiembrie 2006, a admis excepția competenței materiale a tribunalului în soluționarea pricinii, invocată de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București. Primind cauza spre competentă soluționare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1913 din 03 iulie 2007 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.C., respingând totodată excepția tardivității acțiunii, formulată de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

Pe fondul cauzei instanța a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să emită avizul solicitat, precum și să plătească reclamantei penalități de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâta a respins cererea reclamantei invocând neîndeplinirea condițiilor prevăzute în reglementarea aeronautică RACR-SACZ, ediția a doua, din 2003, aprobată prin Ordinul MTCT nr. 119 din 20 august 2003, privind stabilirea servituților aeronautice și a zonelor cu servituții aeronautice civile, precum și faptul că edificiul ce urma a fi construit poate perturba echipamentele de radionavigație ILS, dar nu a precizat care sunt condițiile ce nu au fost îndeplinite și nici nu a prezentat un studiu argumentat, cu privire la terenurile invocate.

Referitor la analiza tehnică din 12 aprilie 2007 instanța a apreciat că aceasta, fiind ulterioară momentului la care s-a respins cererea reclamantei, a fost întocmită „pro causa”, pe de o parte, iar pe de altă parte, din conținutul ei nu rezultă că edificiul reclamantei se află în zone afectate de servituți aeronautice. S-a apreciat, de asemenea, că această analiză tehnică, fiind întocmită după ce construcția fusese deja ridicată, ar fi trebuit să conțină constatări concrete privitoare la perturbarea traficului aerian. Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat că refuzul autorității pârâte, de emitere a avizului solicitat,este nejustificat. În sfârșit, s-a reținut că este nejustificat cuantumul de 5.000 RON pe zi de întârziere, al penalităților solicitate de reclamantă și, admițând cererea de penalități, în conformitate cu art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, instanța a redus cuantumul acestora la 500 RON.

Împotriva acestei sentinței, în termen legal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, recurenta-pârâtă a criticat sentința sub două aspecte: 1. Greșita respingere a excepției de tardivitate a introducerii acțiunii, prin încheierea de ședință din data de 20 martie 2006. 2. Rezolvarea fondului cauzei prin aprecierea eronată a probatoriului administrat și greșita aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății. În dezvoltarea primului motiv de recurs recurenta-pârâtă a arătat că în temeiul art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, reclamanta avea obligația să introducă acțiunea în termenul de prescripție de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, termen de prescripție care în speță a fost depășit.

Cu privire la soluția dată pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a arătat că refuzul emiterii avizului solicitat de reclamantă se justifică prin aceea că imobilul în cauză nu îndeplinește condițiile reglementării aeronautice RACR-SACZ, ediția a II-a, 2003, aprobată prin Ordinul MTCT nr. 119 din 20 august 2003, privind stabilirea servituților aeronautice și zonelor cu servituții aeronautice civile. În raport cu situația de fapt rezultă din probele administrate, instanța de fond trebuia să aibă în vedere natura specială a servituții aeronautice civile, respectiv faptul că în speță era vorba despre o servitute aeronautică, ce exclude în mod categoric amplasarea unei construcții în zona grevată de această servitute, în caz contrar existând posibilitatea perturbării echipamentelor de navigație ILS amplasate în incinta Aeroportului Internațional H.C.

Pentru motivele expuse, recurenta-pârâtă a solicitat modificarea sentinței recurate, în principal, în sensul respingerii acțiunii ca tardivă și, în subsidiar, ca neîntemeiată. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a arătat că sentința atacată este legală, pentru că motivele invocate de autoritatea pârâtă în justificarea refuzului eliberării avizului nu sunt fundamentate pe probe care să dovedească perturbarea sistemelor de radionavigație, ci dimpotrivă, sunt contrazise de măsurătorile și analizele efectuate de o societatea autorizată, care a stabilit că obiectivul se află în capătul opus al zonelor de protecție. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin încheierea din data de 20 martie 2007, instanța de fond a respins excepția tardivității formulării acțiunii reținând că reclamanta a formulat mai multe cereri pentru emiterea avizului astfel încât termenul de sesizare a instanței se calculează în raport cu ultima cerere și ultimul răspuns. Primul motiv de recurs cuprinde critici explicite cu privire la modul în care a fost soluționată excepția tardivității formulării acțiunii prin încheierea premergătoare menționată mai sus, critici pe care Înalta Curte le constată întemeiate.

Potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data cererii, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate pot fi introduse în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului considerat nejustificat, de rezolvare a cererii, termenul de 6 luni fiind calificat de art. 11 alin. (5) ca fiind de prescripție. Intimata–reclamantă a dedus judecății refuzul de rezolvare a cererii înregistrate din 20 decembrie 2005, prin care a solicitat autorității pârâte eliberarea unui aviz pentru extinderea spre vest a Hotelului C. Refuzul de rezolvare a cererii, pe care SC P.C.

SA îl consideră nejustificat, i-a fost comunicat prin adresa din 08 februarie 2006, înregistrată din data de 13 februarie 2006, moment de la care a început să curgă termenul de 6 luni care urma să se împlinească la 13 august 2006 conform art. 11 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în forma atunci în vigoare. Deși din interpretarea sistematică a prevederilor art. 7 și ale art. 11 alin. (1) din actul normativ menționat rezultă că în cazul unui refuz nejustificat de rezolvarea a cererii nu este obligatorie procedura prealabilă [situație prevăzută expres în art. 7 alin. (5) din forma actuală a legii, după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007], reclamanta a formulat o reclamație administrativă, prin care a solicitat reanalizarea cererii de aviz.

Această reclamație a fost înregistrată la Autoritatea Aeronautică Civilă Română din 14 februarie 2006 și a primit răspuns negativ, motivat, prin adresa din 15 martie 2006, transmisă prin fax la aceeași dată și înregistrată – potrivit susținerilor reclamantei la 21 martie 2006. Chiar și dacă s-ar porni de la premisa că prevederile inițiale ale Legii nr. 554/2004 nu erau suficient de clare și de precise pentru a permite persoanelor interesate să-i adapteze conduita în ceea ce privește caracterul obligatoriu sau nu al procedurii prealabile administrative, astfel încât termenul de 6 luni ar fi calculat de la data primirii răspunsului la reclamația administrativă, la 25 septembrie 2006, când a fost sesizată instanța, se împlinise durata prescripției.

Împrejurarea că după ce a primit răspuns la plângerea prealabilă, reclamanta a revenit cu mai multe cereri (din 21 martie 2006, din 25 mai 2006, din 28 iulie 2006) nu este de natură să modifice modul de calul al termenului de prescripție, pentru că potrivit art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, „dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar ori de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut, aceasta se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune că s-a răspuns”.

Acceptarea tezei contrare, în sensul că orice petiție ulterioară prorogă momentul de început al termenului de prescripție a dreptului de sesizare a instanței, ar contraveni principiului securității și stabilității raporturilor juridice, în virtutea căruia legiuitorul a instituit un anumit interval de timp, cu caracter rezonabil, în care subiectele de drept să depună diligențe pentru recunoașterea drepturilor sau a intereselor legitime pe care le consideră vătămate. Considerentele expuse conduc la concluzia că instanța de fond a respins excepția invocată de pârâtă ca urmare a interpretării greșite a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, împrejurare care face de prisos analiza motivului de recurs privind soluția pronunțată pe fondul cauzei.

În consecință Curtea va admite recursul și în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română împotriva sentinței civile 1913 din 03 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC P.C. SA București, ca prescrisă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2008.