ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2809/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1774/ PI din 02

iulie 2010, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei de calitate procesuală

activă și excepția inadmisibilității, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul

să plătească reclamantei suma de 9.999 euro, cu titlu de despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit personal, precum și câte 4.999 euro, cu același titlu,

pentru prejudiciul suferit de părinții săi H.O. si H.P. (toate sumele în

echivalent în lei la data plății efective).

Instanța a reținut în

legătură cu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, că Legea

nr. 221/2009, modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, conferă în mod expres

calitate procesuală activă atât persoanelor care au suferit condamnări cu

caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care a

făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cat și, după

decesul acestor persoane, soțului sau descendenților acestora până la gradul al

II-lea inclusiv, iar reclamanta a promovat acțiunea în nume personal, cât și ca

descendentă de gradul I.

Excepția

inadmisibilității a fost analizată odată cu analiza pricinii pe fond.

Pe fond, s-a reținut

că situația reclamantei intră sub incidența dispozițiilor art. 3 lit. e) din

Legea nr. 221/2009.

Dintre măsurile

reparatorii reglementate de lege reclamanta a optat pentru despăgubiri morale,

prevăzute de art. 5 lit. a) din aceeași lege.

Prin modificările

aduse Legii nr. 221/2009 prin O.U.G. nr. 62/2010 a fost înlăturată neclaritatea

dacă facultatea solicitării și acordării de despăgubiri morale o au doar

persoanele condamnate sau soția/descendenții de gradul I si II sau si

persoanele care au fost supuse masurilor administrative, respectiv

soția/descendenții de gradul I si II, rezultând cu evidenta faptul ca si cele

din urma beneficiază de același drept de a solicita despăgubiri morale. Prin

aceeași ordonanță s-a stabilit expres limita maximă de cuantificare a

despăgubirilor, în funcție de categoria de persoană îndreptățită, care se

adresează instanței.

Suma de bani fixată

ca echivalent bănesc are scopul, nu atât de a repune victima sau descendenții

acesteia ori soțul supraviețuitor într-o situație similară celei avute

anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral, susceptibile de a

înlocui valoarea de care a fost privată.

S-a avut în vedere că

reclamanta a beneficiat de masuri reparatorii conferite de prevederile

Decretului-lege nr. 118/1990.

Cererea privind despăgubirile

materiale a fost respinsă reținându-se că se solicită compensații pentru

bunurile materiale pretins a fi fost confiscate de autorități, ceea ce exclude

incidența dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.

Cererea privind

cheltuielile de judecată a fost respinsă deoarece nu s-a reținut în sarcina

pârâtului o culpă procesuală în sensul dispozițiilor art. 998-999 C. civ.

Prin decizia civilă nr.

767 din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile, a anulat

hotărârea apelată și a trimis cauza pentru rejudecare la tribunalul Timiș.

Instanța a reținut că

apelul declarat de către reclamantă este întemeiat, sub aspectul modului de soluționare

a petitului din acțiunea introductivă privind acordarea despăgubirilor

materiale.

În conformitate cu

prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, acordarea de

despăgubiri materiale este posibilă, dacă au existat bunuri confiscate și,

dacă, aceste bunuri nu au fost restituite sau nu au fost obținute despăgubiri

prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.

Ca atare, domeniul de

aplicare a Legii nr. 221/2009, presupune verificarea îndeplinirii condiției

existenței unor bunuri confiscate, indiferent că acestea sunt mobile sau

imobile, urmare a aplicării măsurii represive și condiția privind restituirea

bunurilor respective sau a obținerii unor despăgubiri prin echivalent.

Aceasta înseamnă că

nu poate fi respins acest petit al acțiunii introductive pe ideea de

inadmisibilitate, deoarece ar viza domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, ci,

trebuie să se examineze în fond în ce măsură sunt îndeplinite condițiile legale

menționate mai sus și pot fi acordate sau nu despăgubirile materiale.

Cu ocazia rejudecării

s-a dispus ca instanța de trimitere să facă aplicarea deciziilor Curții Constituționale

nr. 1354 și 1358/2010, dar și a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 221/2009, prevederi legale care nu au fost declarate neconstituționale.

Apelul declarat de

către pârât, vizând alte temeiuri juridice decât apelul reclamantei, pentru

asigurarea unității de judecată, a fost admis.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, reclamanta și pârâtul.

Reclamanta a susținut

că despăgubirile (morale și materiale) stabilite prin Legea nr. 221/2009 sunt

măsuri reparatorii de care beneficiază atât persoanele care au făcut obiectul

unor condamnări cu caracter politic, cât și cele care au făcut obiectul unor

măsuri administrative;

În ce privește

decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu poate fi aplicată în speță,

pentru că s-ar încălca dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, a art. 1 al

Protocolului nr. 12 adițional la Convenție, a art. 14 al Convenției, care

interzice discriminarea în legătură cu drepturi și libertăți garantate de

Convenție și protocoalele adiționale și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la respectarea bunurilor;

Principiul egalității

în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care,

în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Cu referire la

cuantumul despăgubirilor acordate persoanelor care au fost victimele măsurilor

administrative cu caracter politic, acesta nu este supus unor criterii legale

de determinare, astfel încât daunele morale se stabilesc prin apreciere, în

raport de consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic,

importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute

consecințele vătămării etc.

Pârâtul a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și a susținut că reclamanta a

arătat că nu a uzat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar Legea nr. 221/2009

nu deschide o nouă cale celor ce nu au uzat de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

S-a invocat totodată incidența

deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.

Recursurile vor fi

admise pentru considerentele ce urmează;

În drept, potrivit art.

297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greșit,

prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori

judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de

apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate

acestea, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în

judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite

cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale

în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod

expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. De

asemenea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre

rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu

aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care judecata în primă instanță

s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, iar partea a solicitat

în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel. Dezlegarea dată

problemelor de drept de către instanța de apel, ca și necesitatea administrării

unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Condiția prescrisă de

norma procedurală nu este îndeplinită în cauză, întrucât prima instanță în

soluționarea pretenției formulate de reclamantă, atât în privința

despăgubirilor morale, cât și a despăgubirilor materiale, a abordat fondul

raportului juridic litigios, așa cum rezultă cu prisosință din expunerea de

motive a sentinței.

În conformitate cu

prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, acordarea de

despăgubiri materiale este posibilă, dacă au existat bunuri confiscate și,

dacă, aceste bunuri nu au fost restituite sau nu au fost obținute despăgubiri

prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.

Prima instanță a

reținut corect că domeniul de aplicare a Legii nr. 221/2009, presupune verificarea

îndeplinirii condiției existenței unor bunuri confiscate, urmare a aplicării

măsurii represive, și condiția privind restituirea bunurilor respective sau a

obținerii unor despăgubiri prin echivalent.

Nu a fost respins

acest petit al acțiunii introductive pe ideea de inadmisibilitate, ci s-a

examinat pe fond în ce măsură au fost sau nu îndeplinite condițiile legale

identificate corect ca fiind incidente, cercetare pe care instanța de apel a

refuzat în mod nelegal s-o realizeze, de altfel în privința ambelor categorii

de despăgubiri.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursurile vor fi

admise, decizia recurată va fi casată, cauza urmând a fi trimisă spre

rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanta C.L.M.S. și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș împotriva deciziei nr. 767

din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2012.