ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2809/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1774/ PI din 02 iulie 2010, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei de calitate procesuală activă și excepția inadmisibilității, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 9.999 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit personal, precum și câte 4.999 euro, cu același titlu, pentru prejudiciul suferit de părinții săi H.O. si H.P. (toate sumele în echivalent în lei la data plății efective). Instanța a reținut în legătură cu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, că Legea nr. 221/2009, modificată prin O.U.G.

nr. 62/2010, conferă în mod expres calitate procesuală activă atât persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cat și, după decesul acestor persoane, soțului sau descendenților acestora până la gradul al II-lea inclusiv, iar reclamanta a promovat acțiunea în nume personal, cât și ca descendentă de gradul I. Excepția inadmisibilității a fost analizată odată cu analiza pricinii pe fond. Pe fond, s-a reținut că situația reclamantei intră sub incidența dispozițiilor art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009. Dintre măsurile reparatorii reglementate de lege reclamanta a optat pentru despăgubiri morale, prevăzute de art. 5 lit. a) din aceeași lege.

Prin modificările aduse Legii nr. 221/2009 prin O.U.G. nr. 62/2010 a fost înlăturată neclaritatea dacă facultatea solicitării și acordării de despăgubiri morale o au doar persoanele condamnate sau soția/descendenții de gradul I si II sau si persoanele care au fost supuse masurilor administrative, respectiv soția/descendenții de gradul I si II, rezultând cu evidenta faptul ca si cele din urma beneficiază de același drept de a solicita despăgubiri morale. Prin aceeași ordonanță s-a stabilit expres limita maximă de cuantificare a despăgubirilor, în funcție de categoria de persoană îndreptățită, care se adresează instanței. Suma de bani fixată ca echivalent bănesc are scopul, nu atât de a repune victima sau descendenții acesteia ori soțul supraviețuitor într-o situație similară celei avute anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.

S-a avut în vedere că reclamanta a beneficiat de masuri reparatorii conferite de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990. Cererea privind despăgubirile materiale a fost respinsă reținându-se că se solicită compensații pentru bunurile materiale pretins a fi fost confiscate de autorități, ceea ce exclude incidența dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Cererea privind cheltuielile de judecată a fost respinsă deoarece nu s-a reținut în sarcina pârâtului o culpă procesuală în sensul dispozițiilor art. 998-999 C. civ. Prin decizia civilă nr. 767 din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile, a anulat hotărârea apelată și a trimis cauza pentru rejudecare la tribunalul Timiș.

Instanța a reținut că apelul declarat de către reclamantă este întemeiat, sub aspectul modului de soluționare a petitului din acțiunea introductivă privind acordarea despăgubirilor materiale. În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, acordarea de despăgubiri materiale este posibilă, dacă au existat bunuri confiscate și, dacă, aceste bunuri nu au fost restituite sau nu au fost obținute despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005. Ca atare, domeniul de aplicare a Legii nr. 221/2009, presupune verificarea îndeplinirii condiției existenței unor bunuri confiscate, indiferent că acestea sunt mobile sau imobile, urmare a aplicării măsurii represive și condiția privind restituirea bunurilor respective sau a obținerii unor despăgubiri prin echivalent.

Aceasta înseamnă că nu poate fi respins acest petit al acțiunii introductive pe ideea de inadmisibilitate, deoarece ar viza domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, ci, trebuie să se examineze în fond în ce măsură sunt îndeplinite condițiile legale menționate mai sus și pot fi acordate sau nu despăgubirile materiale. Cu ocazia rejudecării s-a dispus ca instanța de trimitere să facă aplicarea deciziilor Curții Constituționale nr. 1354 și 1358/2010, dar și a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, prevederi legale care nu au fost declarate neconstituționale. Apelul declarat de către pârât, vizând alte temeiuri juridice decât apelul reclamantei, pentru asigurarea unității de judecată, a fost admis.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamanta și pârâtul.

Reclamanta a susținut că despăgubirile (morale și materiale) stabilite prin Legea nr. 221/2009 sunt măsuri reparatorii de care beneficiază atât persoanele care au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic, cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative; În ce privește decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu poate fi aplicată în speță, pentru că s-ar încălca dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, a art. 1 al Protocolului nr. 12 adițional la Convenție, a art. 14 al Convenției, care interzice discriminarea în legătură cu drepturi și libertăți garantate de Convenție și protocoalele adiționale și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la respectarea bunurilor; Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Cu referire la cuantumul despăgubirilor acordate persoanelor care au fost victimele măsurilor administrative cu caracter politic, acesta nu este supus unor criterii legale de determinare, astfel încât daunele morale se stabilesc prin apreciere, în raport de consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării etc. Pârâtul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și a susținut că reclamanta a arătat că nu a uzat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar Legea nr. 221/2009 nu deschide o nouă cale celor ce nu au uzat de dispozițiile Legii nr. 10/2001. S-a invocat totodată incidența deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.

Recursurile vor fi admise pentru considerentele ce urmează; În drept, potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

De asemenea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, iar partea a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, ca și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Condiția prescrisă de norma procedurală nu este îndeplinită în cauză, întrucât prima instanță în soluționarea pretenției formulate de reclamantă, atât în privința despăgubirilor morale, cât și a despăgubirilor materiale, a abordat fondul raportului juridic litigios, așa cum rezultă cu prisosință din expunerea de motive a sentinței.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, acordarea de despăgubiri materiale este posibilă, dacă au existat bunuri confiscate și, dacă, aceste bunuri nu au fost restituite sau nu au fost obținute despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005. Prima instanță a reținut corect că domeniul de aplicare a Legii nr. 221/2009, presupune verificarea îndeplinirii condiției existenței unor bunuri confiscate, urmare a aplicării măsurii represive, și condiția privind restituirea bunurilor respective sau a obținerii unor despăgubiri prin echivalent. Nu a fost respins acest petit al acțiunii introductive pe ideea de inadmisibilitate, ci s-a examinat pe fond în ce măsură au fost sau nu îndeplinite condițiile legale identificate corect ca fiind incidente, cercetare pe care instanța de apel a refuzat în mod nelegal s-o realizeze, de altfel în privința ambelor categorii de despăgubiri.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursurile vor fi admise, decizia recurată va fi casată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta C.L.M.S. și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș împotriva deciziei nr. 767 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2012.