Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.03.2007
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 985/2007

HOTĂRÂRE
06.03.2007
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 985/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC R. SRL Focșani a acționat în judecată pe pârâta SC A.R.A. SA, sucursala Vrancea pentru plata sumei de 400.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru o clădire proprietatea sa situată în comuna Jariștea, la care la data de 22 februarie 3004 s-a produs un incendiu și care era asigurată la o valoare de 500.000 lei mijloace fixe, obiecte de inventar în valoare de 220.000 lei și stoc marfă de 30.000 lei plus cheltuieli de judecată. Instanța investită cu soluționarea acestei acțiuni, Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 44 din 25 aprilie 2005, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 384.652 lei despăgubiri civile plus dobânda legală de la data scadenței, respectiv 29 aprilie 2004 și până la data efectuării plății, cu cheltuielile de judecată aferente.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că asigurarea încheiată de reclamantă cu societatea de asigurare nu a privit întregul imobil ci, numai magazinul și discoteca. Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a fost admis de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, care, prin decizia nr. 82/ R (îndreptată ulterior 82/ A prin încheierea din 26 septembrie 2005) din 27 iulie 2005, a schimbat în tot sentința instanței de fond și a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, reținând că valoarea bunurilor asigurate a fost mai mică decât cea reală și că data încheierii contractului de comodat nu este cea înscrisă în act, acesta fiind înlocuit după producerea incendiului, scopul fiind încasarea despăgubirii pentru bunurile personale ale administratorului societății reclamante.

Reclamanta a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel și împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din 26 septembrie 2005 a aceleiași instanțe, susținând că în compunerea completului care a judecat apelul său nu au fost respectate prevederile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. Prin decizia nr. 2262 din 20 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, au fost respinse, ca nefondate, recursurile reclamantei, reținându-se că neregularitățile procedurale invocate de reclamantă au fost remediate pe calea deschisă de dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., situație în care instanța de apel a pronunțat o hotărâre corectă iar încheierea de îndreptare a erorii materiale din 26 septembrie 2005 nu este contrară legii.

La data de 5 iulie 2006, SC R. SRL Focșani a formulat contestație în anularea acestei din urmă hotărâri motivată în drept pe prevederile art. 317 alin. (2) și art. 318 C. proc. civ., cu următoarele critici: - instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de casare de ordine publică precum cele referitoare la competența materială a instanței civile; - clauzele din contractul de asigurare au fost interpretate în favoarea asiguratorului; - recursul la încheierea de îndreptare eroare materială nu a fost pus în discuția părților iar în cuprinsul art. 281 C. proc. civ., compunerea completului nu se regăsește printre cauzele pentru care se poate cere îndreptarea de eroare materială. Contestația în anulare formulată de SC R. SRL Focșani este nefondată.

I. Contestația în anulare de drept comun prevăzută de art. 317 alin. (2) C. proc. civ., se referă la anularea unei hotărâri definitive dacă această hotărâre a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Din examinarea hotărârii pronunțată de instanța de recurs, este de observat că Înalta Curte a fost sesizată referitor la compunerea instanței cu acest unic motiv de recurs, pe care l-a examinat detaliat și efectuând un control al deciziei recurate sub acest aspect l-a găsit nefondat și a respins recursul reclamantului. Așadar, în prezenta contestație în anulare nu este întrunită condiția prevăzută de art. 317 alin. (2) C. proc. civ. II. Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc.

civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, cu respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Așadar greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În cazul în care contestația în anulare privește și omisiunea examinării unui motiv de casare, aceasta nu înseamnă că pot fi repuse în discuție pe această cale motivele de casare care au format obiect de cercetare pentru instanța de recurs, chiar dacă soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau aplicării legii. Contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, întrucât este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege și nu poate să conducă la examinarea justeței soluției pronunțate. Contestatoarea SC R. SRL Focșani a motivat recursul său pe o singură critică aceea a compunerii instanței prevăzută la pct. I de mai sus.

În aceste împrejurări, afirmația contestatoarei referitoare la neexaminarea unor motive de casare de către instanța de recurs, nu este întemeiată. Chiar dacă contestatoarea consideră că soluția la care s-a oprit instanța de recurs ar cuprinde greșeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe calea procesuală a contestației în anulare, care este o cale de retractare și nu de reformare a soluției astfel atacate. În consecință, nefiind îndeplinite prevederile art. 317, 318 C. proc. civ., contestația în anulare de față urmează a fi respinsă.

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de SC R. SRL Focșani, împotriva deciziei nr. 2262/20 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-04
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1936/2008
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC R. SRL Focșani a acționat în judecată pe pârâta SC A.R.A. SA, sucursala Vrancea, pentru plata sumei de 400.000 lei cu titlu de despăgubiri c
ÎCCJ 2005-07-27
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2262/2006
Asupra recursurilor de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la 3 mai 2004, reclamanta SC R. SRL Focșani, în contradictoriu cu pârâta SC A. Vrancea,
ÎCCJ 2008-12-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3713/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 54 din 23 ianuarie 2007, Tribunalul Comercial Mureș a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamanta SC S.H. SRL în contradi
ÎCCJ 2005-05-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2851/2005
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 19 noiembrie 2003, înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta SC V. SA Focșani a chemat în judecată pe pârâta SC R.J.D. SRL Focșani, solicitâ
ÎCCJ 2010-03-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1859/2010
declarat de A.V.A.S. pentru aceste considerente, s-a considerat că se impune și admiterea recursului declarat de reclamant pentru asigurarea unei judecăți unitare. În rejudecare cauza s-a înregistrat sub nr. 3/44/2008 la Curtea de Apel Gala
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă