ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 38/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călărași, secția civilă, la 26 ianuarie 2010, reclamantul M.G. a chemat în

judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

obligarea acestuia la plata sumei de 300.000 euro, în echivalent lei la data

plății, sumă reprezentând daune materiale și morale, conform Legii nr. 221/2009.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că este fiul lui M.M., decedat în anul 1994 și că tatăl său, împreună cu

familia, au fost strămutați, stabilindu-li-se domiciliu obligatoriu în comuna

Brateș, județul Galați, în perioada 18 iunie 1951 - 18 septembrie 1955.

A mai arătat reclamantul că, pe

perioada domiciliului obligatoriu, tatăl său a suferit o traumă psihică majoră,

datorată, pe de o parte, lipsurilor materiale, iar, pe de altă parte, terorii

la care a fost supus, lezării demnității și onoarei sale. Și după ridicarea

măsurii administrative, fiind considerat „element dușmănos”, autorul

reclamantului nu s-a putut angaja decât la munca câmpului, iar fiului său i-a

fost îngrădit accesul la școlarizare.

La data de 4 martie 2010,

reclamantul M.G. și-a precizat acțiunea, arătând că pretențiile formulate sunt

constituite în exclusivitate din daune morale, fără a micșora câtimea

pretențiilor.

Prin sentința civilă nr. 502 din 4

martie 2010, Tribunalul Călărași, secția civilă, a admis excepția

inadmisibilității, invocată din oficiu, și a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile art. 5 lit. a) din Legea nr.

221/2009, atâta timp cât reclamantul a invocat în susținerea acțiunii o măsură

administrativă cu caracter politic și nu o condamnare a tatălui său, M.M..

Împotriva sentinței menționate a

declarat apel reclamantul, fără a-l motiva.

Examinând apelul, în raport cu

dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 7/ A din 12 ianuarie 2011, a admis apelul reclamantului M.G. și a desființat sentința apelată, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut că argumentația tribunalului a vizat fondul

cauzei și nu o excepție de inadmisibilitate a acțiunii, situație în care, între

considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia există o contradicție ce nu

poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii în condițiile art. 297 alin.

(1) C. proc. civ.

S-a menționat, totodată, că urmează

să se analizeze, cu ocazia rejudecării, și apărările intimatei pârâte cu

privire la declararea neconstituționalității art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs, în termenul legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Călărași, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice.

Dezvoltând motivele de recurs,

pârâta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 297 alin.

(1) C. proc. civ., întrucât excepția inadmisibilității este o excepție de fond,

respectiv, un mijloc procedural prin care partea interesată invocă în cadrul

procesului civil încălcarea unor norme speciale care îngrădesc dreptul la

acțiune, fără a pune în discuție fondul cauzei, dar strâns legat de acesta.

S-a invocat faptul că, raportat la

dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, reclamantul putea

solicita acordarea de despăgubiri doar pentru prejudiciul suferit prin

condamnare, în forma existentă la momentul pronunțării sentinței apelate și nu

și ca urmare a unei măsuri administrative cu caracter politic.

Examinând criticile invocate de

recurentul pârât, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., căruia acestea i se circumscriu, Curtea va constata că

recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Instanța de apel a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că

prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, motivându-și soluția

exclusiv pe imposibilitatea acordării daunelor morale, ca urmare a unei măsuri

administrative cu caracter politic, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009.

Cadrul general de reglementare a

drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică

și teleologică a prevederilor art. 5, privește toate persoanele, atât pe cele

condamnate politic, cât și pe cele care au făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic în perioada de referință (a Legii nr. 221/2009),

care beneficiază de dreptul la despăgubiri, materiale și morale.

Atât condamnările cât și măsurile

administrative cu caracter politic constituie măsuri abuzive ale regimului

comunist vizând persoanele care s-au împotrivit sub diferite forme acestuia, o

altă interpretare, în sensul distincției între cele două categorii, conducând

la negarea scopului adoptării actului normativ și crearea unui cadru juridic discriminatoriu

pentru persoanele aflate în situații similare.

Această interpretare rezultă și din

modul de redactare a prevederilor art. 1 alin. (2) lit. a) – j) și art. 3 lit. a)

– f), care trimit, prin enumerare la rațiunile politice care au stat la baza reglementărilor

anumitor infracțiuni sau fapte fără caracter penal, sancționate de regimul

comunist, dar și din dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2), care fac trimitere,

în egală măsură la dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999, ca sistem de

referință în procedura constatării caracterului politic al condamnării sau

măsurii administrative.

Întrucât legea nu distinge, urmează

ca asimilarea măsurilor administrative cu caracter politic cu condamnările

penale, să se facă nu numai la nivel declarativ, ci și la nivelul aplicării

practice.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat

să excludă de la despăgubiri morale persoanele care au făcut obiectul unor

măsuri politice administrative, ar fi folosit aceeași tehnică legislativă ca în

redactarea art. 5 alin. (1) lit. b din lege, potrivit cu care se acordă

despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate, dacă nu au fost restituite

sau nu s-au obținut anterior despăgubirii în echivalent, în scopul evitării

unei duble reparații.

Astfel, ar fi trebuit să se prevadă

expres că un asemenea prejudiciu moral a fost deja acoperit prin Decretul-lege nr.

118/1990 or, dimpotrivă, în cuprinsul Legii nr. 221/2009 se arată că măsurile

stabilite prin actul normativ anterior nu au fost afectate.

Întrucât dispozițiile art. 3 lit. e)

din Legea nr. 221/2009 stabilește că printre măsurile administrative cu

caracter politic se înscrie și dislocarea și stabilirea de domiciliu

obligatoriu, Curtea va reține că instanța de apel, deși cu o motivare sumară, a

reținut corect că acțiunea reclamantului era admisibilă, autorul său, M.M. făcând

obiectul unei astfel de măsuri.

Curtea de apel s-a pronunțat corect

doar din perspectiva analizei admisibilității acțiunii, temeinicia pretențiilor

reclamantului neputând fi cenzurată direct în faza apelului, câtă vreme nu a

fost examinată de prima instanță.

Pentru aceleași considerente, s-a

reținut corect că, fără a se încălca un grad de jurisdicție, prima instanță

urmează să analizeze și apărările intimatei cu privire la declararea

neconstituționalității art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Ca atare, Curtea urmează să constate

că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să

îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Călărași

pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 7/

A din 12 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

10 ianuarie 2012.