ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4142/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1449 din 09 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul

Caraș-Severin, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții R.F.,

G.M., R.N.F. și R.C.C., împotriva pârâtului Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Caraș-Severin, și, în consecință,

a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 5.000 euro,

reprezentând daune morale și suma de 182.614 RON reprezentând daune materiale.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut

că antecesorul reclamanților, tată al reclamantelor R.F. și G.M., și bunic al reclamanților

R.N.F. și R.C.C., numitul R.N., a fost condamnat, prin sentința penală nr. 2908

din 20 septembrie 1952, pronunțată de Tribunalul Timișoara, la 1 an și 4 luni închisoare

corecțională și la 1.000 RON amendă corecțională. Prin aceeași sentință, antecesorul

acestora a fost obligat să predea statului 984 kg grâu, 44 kg secară, 391 kg orz,

276 kg ovăz, 292 kg floarea soarelui, 632 kg fân, 133 kg carne.

Anterior pronunțării hotărârii, antecesorului acestora

i s-a confiscat cea mai mare parte a bunurilor din gospodărie prin procesul-verbal

de sechestru provizoriu penal din 10 ianuarie 1951. Legătura cu hotărârea de condamnare

rezultă din conținutul procesului-verbal în care se reține că sechestrul a fost

dispus prin ordinul din 10 ianuarie 1951 a Parchetului Tribunalului Timiș-Torontal

asupra „averii mobile a locuitorului R.N., care se face vinovat pentru nepredarea

cotelor de cereale pe anul 1950”.

Condamnarea suferită de antecesorul reclamanților constituie

o condamnare cu caracter politic, în sensul art. 1 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

221/2009 și îndreptățește reclamanții la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare, în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeași

lege.

Despăgubirile materiale solicitate reprezintă contravaloarea

„cotelor” aferente anului 1950 pe care antecesorul reclamanților a fost obligat

să le predea prin hotărârea de condamnare, prin raportarea la prețurile actuale,

rezultă suma de 4.406 RON.

Față de cele arătate, în temeiul art. 5 lit. b) din Legea

nr. 221/2001 a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții R.F., G.M.,

R.N.F. și R.C.C., și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 182.614

RON reprezentând daune materiale.

Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamanții,

cât și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Caraș-Severin,

criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate.

Reclamanții au solicitat admiterea apelului, schimbarea

sentinței în sensul majorării cuantumului despăgubirilor acordate pentru daunele

morale suferite și menținerea celorlalte dispozițiile ale hotărârii primei instanțe.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

prin D.G.F.P. Caraș-Severin, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței

atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 488 din 08 martie 2011 Curtea

de Apel Timișoara a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința în sensul

respingerii capătului de cerere privind obligarea la plata despăgubirilor morale

și a respins apelul reclamanților.

Pe parcursul soluționării apelului a decedat reclamanta

R.F., apelul fiind continuat de moștenitorii acesteia, R.G. și R.S.

În considerentele deciziei s-a reținut că motivul pentru

care reclamanții nu au dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest text legal, care reprezintă

temeiul juridic al acțiunii acesteia, a fost declarat neconstituțional prin Decizia

nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în

M. Of. nr. 761/15.11.2010.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs

reclamanții și pârâtul.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut că decizia Curții Constituționale

nu se aplică proceselor pe rol și nici în cauza de față.

Pârâtul a susținut că acordarea despăgubirilor materiale

nu are temei legal.

Recursurile nu sunt fondate.

Referitor la recursul reclamanților:

Problema de drept care se pune în speță este dacă

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă

soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un

control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Această problemă de drept a fost dezlegată corect de către

instanța de apel, care a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010,

publicată în M. Of. în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală

a apelului, produce efecte în cauză.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile

din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele

la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval,

Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Legii

fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al art. menționat se prevede că deciziile

Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și

în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

Față de această reglementare, constituțională și legală,

s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie

a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică

și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere

în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia

în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, în sensul că Decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată

la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această

dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate

definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în

M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010

a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia

atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării respectivei

decizii.

Nu se poate spune, deci că fiind promovată acțiunea la

un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata

desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic

convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă

și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin

declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din

Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată

nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să

continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou

în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale

produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional,

acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat,

iar reclamanții nu erau titularii unui „bun” susceptibil de protecție în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista

o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios

constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate,

s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul

a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității

textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul

echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ

legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Recursul pârâtului este exercitat omissio medio întrucât

critica privind acordarea nelegală a daunelor materiale nu a fost inserată și în

motivarea apelului.

Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare

a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor

inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut

și de art. 129 din Constituție, care se referă la elemente, precum obiectul căii

de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se

exercită.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce

se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de

art. 304 C. proc. civ. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut

analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de

apel, în situația în care atât apelul cât și recursul sunt exercitate de aceeași

parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din

aplicațiile principiului legalității cailor de atac și se explică prin aceea că

efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs

pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Numai în acest fel se

respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară,

s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate

pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac.

Față de aceste considerente, ambele recursuri se vor respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții

G.M., R.N.F. și R.C.C. împotriva deciziei nr. 488 din 08 martie 2011 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2012.