ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5596/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația în anulare formulată la data de 19 octombrie 2011, contestatoarea F.M.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimații Primăria comunei M. și Primarul comunei M., să se dispună anularea deciziei civile nr. 4198 din 19 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în recursul soluționat prin decizia atacată a criticat perspectiva nelegală avută în vedere de către instanțele fondului asupra noțiunii de teren aferent, cuprinsă în dispozitivul sentinței supusă lămuririi și al cărei înțeles era absolut necesar rezolvării problemei lămuririi dispozitivului.

Astfel, s-a susținut că, față de solicitarea din notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, de restituire a unor construcții ce compun fostul conac al moșiei G.S. și a terenului aferent acestora, mențiunea făcută în dispozitivul de lămurit, de restituire a „terenului aferent", nu poate avea în vedere decât accepțiunea pe care reclamanta a dat-o acestui termen, în condițiile în care acțiunea a fost admisă în tot. Dimpotrivă, instanțele de apel și de recurs au apreciat că noțiunea de teren aferent este aceea stabilită în art. 7.3. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Instanța de recurs a respins toate motivele invocate, fără a le analiza ca atare, cu o dublă motivare, care, în concepția instanței, făcea inutilă analiza lor: a. aceea că terenul aferent moșiei G.S.

nu a făcut obiectul notificărilor, care au privit doar „construcții" și nu imobilul fermă în întregul său (adică și terenul aferent); b. cererea de lămurire a dispozitivului a privit doar explicitarea noțiunii de teren aferent „raportat la construcții în raport de elementele prevăzute în lege". Rezolvarea dată recursului este rezultatul a două erori materiale grave în sensul art. 318 C. proc. civ., erori care au afectat ambele motive de respingere a recursului, respectiv: 1. Greșita premisă că terenul aferent moșiei G.S. nu a făcut obiectul notificărilor, notificări care au privit doar „construcții" și nu „imobilul fermă" în întregul său, greșeală rezultată din lecturarea eronată a notificărilor.

În esență, instanța a reținut că nu s-a solicitat prin notificările care au stat la baza contestației și terenul aferent fermei G.S., ci doar construcțiile privite izolat. Or, din lectura notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 rezultă că obiectul acestora nu l-au constituit doar construcțiile, ci și „terenul aferent acestora", indicat ca fiind „terenul aferent conacului G.S." Greșita lecturare a notificărilor reprezintă o eroare materială, întrucât din chiar cuprinsul acestora rezultă cu claritate că s-a solicitat și terenul aferent fermei și nu doar construcțiile, luate în parte, așa cum a reținut instanța de recurs. Eroarea este materială în sensul art. 318 C. proc. civ., întrucât decurge direct, nemijlocit și necoroborat cu alte elemente de fapt sau de drept, din lecturarea unui înscris.

Ea are caracter decisiv, întrucât lecturarea greșită a notificărilor a condus la un fals argument decizoriu, potrivit căruia instanța nici nu a fost învestită cu notificări privitoare la terenul aferent fermei G.S., ci doar cu construcții privite izolat, argument care a înlăturat întreg eșafodajul motivelor de recurs ca inutil formulate. 2. Greșita premisă că cererea de lămurire a dispozitivului a privit doar explicitarea noțiunii de teren aferent „raportat la construcții în raport de elementele prevăzute în lege", prin raportare la conținutul acestei cereri.

Obiectul cererii de lămurire a dispozitivului nu a fost constituit de explicitarea noțiunii de teren aferent, „raportat la construcții în raport de elementele prevăzute în lege". Eroarea materială comisă se raportează la cererea de lămurire a dispozitivului, care prin teren aferent înțelege exact contrariul, și anume terenul aferent fermei, identificat și prin suprafață: „terenul aferent conacului și anexelor acestuia era de peste 2,37 ha. Nicăieri în această cerere nu se menționează că obiectul acesteia este stabilirea terenului aferent în raport de elementele prevăzute în vreo lege, cu atât mai puțin prin raportare la art. 7.3. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care a fost introdus ulterior formulării notificării, ulterior pronunțării hotărârii de lămurit și chiar ulterior promovării cererii de lămurire.

Reținând eronat obiectul cererii de lămurire a dispozitivului, instanța de recurs a respins motivele de recurs formulate în considerarea inutilității acestora, câtă vreme noțiunea de teren aferent este cea definită de lege, așa cum a solicitat reclamanta. Concluzionând, contestatoarea a arătat că respingerea recursului său este rezultatul unor erori materiale care au avut ca rezultat stabilirea greșită a conținutului notificărilor și respectiv a conținutului contestației ce a prilejuit sentința civilă nr. 282 din 08 octombrie 2003 a Tribunalului Argeș, al cărei dispozitiv este supus lămuririi, rezultat care a viciat soluția dată motivelor de recurs. Contestația în anulare nu este fondată. Art. 318 C. proc.

civ. deschide calea contestației în anulare împotriva hotărârilor instanțelor de recurs când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale. Prin greșeală materială în sensul textului de lege enunțat se înțelege o eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare/aplicare a unor dispoziții legale. Or, prin contestația în anulare dedusă judecății, contestatoarea invocă, în realitate, greșeli de judecată, pretins a fi fost săvârșite de instanța de recurs cu ocazia soluționării căii de atac. Astfel, se impută instanței de recurs că în dezlegarea recursului a plecat de la premisa greșită că terenul aferent moșiei G.S.

nu a făcut obiectul notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, ceea ce s-ar datora unei erori materiale, constând în lecturarea greșită a notificărilor care, contrar celor reținute de instanță, priveau nu doar construcțiile, ci imobilul fermă în întregul lui, deci și terenul aferent conacului, în suprafață de 2,37 ha.

De asemenea, se impută instanței de recurs că în dezlegarea recursului a plecat de la încă o premisă greșită, aceea că cererea de lămurire a dispozitivului sentinței pronunțate în contestația la Legea nr. 10/2001 a privit doar explicitarea noțiunii de teren aferent „raportat la construcții în raport de elementele prevăzute de lege", deși nicăieri în această cerere nu se solicitase stabilirea terenului aferent în raport de elementele prevăzute în vreo lege; în opinia contestatoarei, eroarea asupra obiectului cererii de lămurire a condus instanța la stabilirea eronată a noțiunii de „teren aferent", prin raportare la art. 7.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât aceste dispoziții legale nu erau în vigoare la data pronunțării hotărârii supuse lămuririi.

Practic, contestatoarea tinde la reexaminarea aspectelor de fond ale litigiului de lămurire dispozitiv sentință, criticând modul în care instanța de recurs a interpretat notificările formulate de ea în baza Legii nr. 10/2001 în ceea ce privește obiectul acestora, precum și modalitatea în care a stabilit înțelesul noțiunii de „teren aferent" din dispozitivul sentinței supuse lămuririi, raportat la conținutul cererii de lămurire care, în opinia sa, nu ar fi permis aplicarea dispozițiilor legale reținute de instanță. Aceste critici nu se subsumează greșelilor materiale avute în vedere de art. 318 C. proc. civ., ci vizează pretinse greșeli de judecată cu privire la aspectele menționate. Or, prin intermediul contestației în anulare nu se pot aduce critici care să tindă la reformarea deciziei instanței de recurs care, fiind o hotărâre irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ., se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 1200 pct. 4 și art. 102 C. civ., și nu mai poate fi repusă în discuție pe aspectele judecate. În consecință, reținând că susținerile contestatoarei nu se subsumează cerințelor art. 318 C. proc. civ., întrucât nu vizează greșeli materiale, ci eventuale greșeli de judecată, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea F.M.A. împotriva deciziei civile nr. 4198 din 19 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2012.