ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5596/2012

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin contestația în anulare formulată la

data de 19 octombrie 2011, contestatoarea F.M.A. a solicitat ca, în contradictoriu

cu intimații Primăria comunei M. și Primarul comunei M., să se dispună anularea

deciziei civile nr. 4198 din 19 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

În

motivarea cererii, contestatoarea

a arătat că în recursul soluționat prin decizia atacată a criticat perspectiva nelegală

avută în vedere de către instanțele fondului asupra noțiunii de teren aferent, cuprinsă

în dispozitivul sentinței supusă lămuririi și al cărei înțeles era absolut necesar

rezolvării problemei lămuririi dispozitivului.

Astfel, s-a susținut că, față de solicitarea

din notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, de restituire a unor construcții

ce compun fostul conac al moșiei G.S. și a terenului aferent acestora, mențiunea

făcută în dispozitivul de lămurit, de restituire a „terenului aferent", nu

poate avea în vedere decât accepțiunea pe care reclamanta a dat-o acestui termen,

în condițiile în care acțiunea a fost admisă în tot. Dimpotrivă, instanțele de apel

și de recurs au apreciat că noțiunea de teren aferent este aceea stabilită în

art. 7.3. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Instanța de recurs a respins toate motivele

invocate, fără a le analiza ca atare, cu o dublă motivare, care, în concepția instanței,

făcea inutilă analiza lor:

a. aceea că terenul aferent moșiei G.S.

nu a făcut obiectul notificărilor, care au privit doar „construcții" și nu

imobilul fermă în întregul său (adică și terenul aferent);

b. cererea de lămurire a dispozitivului

a privit doar explicitarea noțiunii de teren aferent „raportat la construcții în

raport de elementele prevăzute în lege".

Rezolvarea dată recursului este rezultatul

a două erori materiale grave în sensul art. 318 C. proc. civ., erori care au afectat

ambele motive de respingere a recursului, respectiv:

G.S. nu a făcut obiectul notificărilor, notificări care au privit doar „construcții"

și nu „imobilul fermă" în întregul său, greșeală rezultată din lecturarea eronată

a notificărilor.

În esență, instanța a reținut că nu s-a

solicitat prin notificările care au stat la baza contestației și terenul aferent

fermei G.S., ci doar construcțiile privite izolat.

Or, din lectura notificărilor formulate

în temeiul Legii nr. 10/2001 rezultă că obiectul acestora nu l-au constituit doar

construcțiile, ci și „terenul aferent acestora", indicat ca fiind „terenul

aferent conacului G.S."

Greșita lecturare a notificărilor reprezintă

o eroare materială, întrucât din chiar cuprinsul acestora rezultă cu claritate că

s-a solicitat și terenul aferent fermei și nu doar construcțiile, luate în parte,

așa cum a reținut instanța de recurs.

Eroarea este materială în sensul art. 318

C. proc. civ., întrucât decurge direct, nemijlocit și necoroborat cu alte elemente

de fapt sau de drept, din lecturarea unui înscris. Ea are caracter decisiv, întrucât

lecturarea greșită a notificărilor a condus la un fals argument decizoriu, potrivit

căruia instanța nici nu a fost învestită cu notificări privitoare la terenul aferent

fermei G.S., ci doar cu construcții privite izolat, argument care a înlăturat întreg

eșafodajul motivelor de recurs ca inutil formulate.

a dispozitivului a privit doar explicitarea noțiunii de teren aferent „raportat

la construcții în raport de elementele prevăzute în lege", prin raportare la

conținutul acestei cereri.

Obiectul cererii de lămurire a dispozitivului

nu a fost constituit de explicitarea noțiunii de teren aferent, „raportat la construcții

în raport de elementele prevăzute în lege".

Eroarea materială comisă se raportează

la cererea de lămurire a dispozitivului, care prin teren aferent înțelege exact

contrariul, și anume terenul aferent fermei, identificat și prin suprafață: „terenul

aferent conacului și anexelor acestuia era de peste 2,37 ha. Nicăieri în această

cerere nu se menționează că obiectul acesteia este stabilirea terenului aferent

în raport de elementele prevăzute în vreo lege, cu atât mai puțin prin raportare

la art. 7.3. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care a fost

introdus ulterior formulării notificării, ulterior pronunțării hotărârii de lămurit

și chiar ulterior promovării cererii de lămurire.

Reținând eronat obiectul cererii de lămurire

a dispozitivului, instanța de recurs a respins motivele de recurs formulate în considerarea

inutilității acestora, câtă vreme noțiunea de teren aferent este cea definită de

lege, așa cum a solicitat reclamanta.

Concluzionând, contestatoarea a arătat

că respingerea recursului său este rezultatul unor erori materiale care au avut

ca rezultat stabilirea greșită a conținutului notificărilor și respectiv a conținutului

contestației ce a prilejuit sentința civilă nr. 282 din 08 octombrie 2003 a Tribunalului

Argeș, al cărei dispozitiv este supus lămuririi, rezultat care a viciat soluția

dată motivelor de recurs.

Contestația în anulare nu este fondată.

Art. 318 C. proc. civ. deschide calea contestației

în anulare împotriva hotărârilor instanțelor de recurs când dezlegarea dată recursului

este rezultatul unei greșeli materiale.

Prin greșeală materială în sensul textului

de lege enunțat se înțelege o eroare materială evidentă în legătură cu aspectele

formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli

de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare/aplicare a unor

dispoziții legale.

Or, prin contestația în anulare dedusă

judecății, contestatoarea invocă, în realitate, greșeli de judecată, pretins a fi

fost săvârșite de instanța de recurs cu ocazia soluționării căii de atac.

Astfel, se impută instanței de recurs că

în dezlegarea recursului a plecat de la premisa greșită că terenul aferent moșiei

G.S. nu a făcut obiectul notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, ceea

ce s-ar datora unei erori materiale, constând în lecturarea greșită a notificărilor

care, contrar celor reținute de instanță, priveau nu doar construcțiile, ci imobilul

fermă în întregul lui, deci și terenul aferent conacului, în suprafață de 2,37 ha.

De asemenea, se impută instanței

de recurs că în dezlegarea recursului a plecat de la încă o premisă greșită, aceea

că cererea de lămurire a dispozitivului sentinței pronunțate în contestația la Legea

nr. 10/2001 a privit doar explicitarea noțiunii de teren aferent „raportat la construcții

în raport de elementele prevăzute de lege", deși nicăieri în această cerere

nu se solicitase stabilirea terenului aferent în raport de elementele prevăzute

în vreo lege; în opinia contestatoarei, eroarea asupra obiectului cererii de lămurire

a condus instanța la stabilirea eronată a noțiunii de „teren aferent", prin

raportare la art. 7.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

cu atât mai mult cu cât aceste dispoziții legale nu erau în vigoare la data pronunțării

hotărârii supuse lămuririi.

Practic, contestatoarea tinde la reexaminarea

aspectelor de fond ale litigiului de lămurire dispozitiv sentință, criticând modul

în care instanța de recurs a interpretat notificările formulate de ea în baza Legii

nr. 10/2001 în ceea ce privește obiectul acestora, precum și modalitatea în care

a stabilit înțelesul noțiunii de „teren aferent" din dispozitivul sentinței

supuse lămuririi, raportat la conținutul cererii de lămurire care, în opinia sa,

nu ar fi permis aplicarea dispozițiilor legale reținute de instanță.

Aceste critici nu se subsumează greșelilor

materiale avute în vedere de art. 318 C. proc. civ., ci vizează pretinse greșeli

de judecată cu privire la aspectele menționate.

Or, prin intermediul contestației în anulare

nu se pot aduce critici care să tindă la reformarea deciziei instanței de recurs

care, fiind o hotărâre irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ., se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 1200 pct. 4 și art. 102

C. civ., și nu mai poate fi repusă în discuție pe aspectele judecate.

În consecință, reținând că susținerile

contestatoarei nu se subsumează cerințelor art. 318 C. proc. civ., întrucât nu vizează

greșeli materiale, ci eventuale greșeli de judecată, Înalta Curte va respinge contestația

în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în

anulare formulată de contestatoarea F.M.A. împotriva deciziei civile nr. 4198 din

19 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

21 septembrie 2012.