ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2976/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La data de 7 octombrie 2010, recurentul-pârât

V.S. a solicitat Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a Decretului nr. 256/1984, anexa nr. 4, tabel nr. 7, poziția 2 - „Magazii cu pereți

de lemn sau schelet de lemn cu umplutură de cărămidă”.

Motivându-și cererea de

sesizare, pârâtul recurent a arătat că, potrivit Deciziei Curții Constituționale

nr. 1 din 12 ianuarie 1993, decretele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste

România sunt cenzurate constituțional de către Curtea Constituțională, decizie motivată

în drept pe dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție.

A mai învederat recurentul-pârât

că, expertizele întocmite în cauză îl dezavantajează prin aplicarea normei criticate

din Decretul nr. 256/1984 la evaluarea imobilului din posesia sa - grajd - stabilind

un preț disproporționat de mare al acestui tip de imobil, față de imobilul din posesia

intimaților - casă de locuit.

A mai susținut recurentul-pârât

că, imobilul casă de locuit, cu fundație din zidărie și pereți din lemn are un preț

de evaluare de 595 RON/m.p. și de 610 RON/m.p. dacă are acoperiș din tablă, iar

grajdul fără fundație și cu pereți din lemn are un preț de evaluare de 1.060 RON/m.p.,

iar dacă ar fi fost mai mare, grajdul ar fi fost prețuit la 805 RON/m.p.

Față de cele expuse, recurentul-pârât

a invocat faptul că este încălcat principiul constituțional al proporționalității

normelor materializate în conceptul de „dreptate” din art. 1 alin. (3) din Constituție

și egalitatea în fața legii prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție.

De asemenea, norma criticată

vine în contradicție și cu dispozițiile art. 44 din Constituție privind dreptul

de proprietate.

Proprietatea de care dispune

nu este garantată în mod egal cu cea a intimaților din litigiul pendinte, pentru

că un bun al lor, în realitate mai valoros este prețuit de legea criticată, mai

puțin decât imobilul său, grajdul.

Efectul constă în faptul

că, la partajul bunurilor este obligat să plătească o sultă, ceea ce este profund

nedrept.

Că, în speța R. contra

României, Curții Europene a Drepturilor Omului a implementat prin Legea nr. 10/2001

un sistem de evaluare bazat pe valoarea de piață a imobilului.

Prin încheierea din 2

decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 256/1984, anexa 4, tabel

nr. 7, poziția nr. 2 „Magazii cu pereți de lemn sau schelet de lemn cu umplutură

de cărămidă” invocată de recurentul-pârât V.S., în dosarul având ca obiect recurs

împotriva deciziei civile nr. 190 din 12 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova,

secția civilă.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel, a reținut, în esență că, în speța dedusă judecății, Decretul

nr. 256/1984 a fost abrogat prin Legea nr. 114/1996, legea locuinței, art. 73, astfel

încât acesta nu mai poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs pârâtul V.S. invocând faptul că, excepția de neconstituționalitate

invocată îndeplinește toate condițiile impuse de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 47/1992 având legătură cu soluționarea cauzei în fața căreia se află litigiul

raportat la obiectul acestuia.

Concret, recurentul a

arătat că, obligațiile dispuse în sarcina sa de către instanța de apel au fost stabilite

prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 256/1984 așa cum rezultă din expertizele

întocmite în cauză și care în totalitate, aplică norma legală criticată pentru neconstituționalitate.

A mai arătat recurentul

că, nici un expert tehnic nu va excede recomandărilor formulate chiar de Corpul

experților tehnici din România, potrivit înscrisului ce poartă nr. 6646 din 9

martie 2009 și reprezintă extras din Buletinul documentar „Expertiza Tehnică”

nr. 110 - februarie 2009.

Față de cele expuse, recurentul

a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință atacate și admiterea

cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Examinând hotărârea atacată

prin prisma criticilor de nelegalitate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză

de pârâtul V.S. urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, această instanță decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi

sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare,

care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar

fi obiectul acestuia.

În speță, recurentul a

invocat excepția de neconstituționalitate a Decretului nr.. 256/1984, anexa nr.

4, tabel nr. 7, poziția 2 - „Magazii cu pereți de lemn sau schelet de lemn cu umplutură

de cărămidă”.

Așa cum corect a reținut

și Curtea de Apel, Decretul nr. 256/1984 a fost abrogat expres prin intrarea în

vigoare a Legii nr. 114/1996, legea locuinței, art. 73 astfel încât actul menționat

nu mai poate face obiectul excepției de neconstituționalitate.

Nemulțumirea recurentul

cu privire la valoarea reținută pentru imobilul grajd și valoarea la care a fost

obligat către intimați cu titlu de sultă reprezintă de fapt obiecțiuni la expertizele

dispuse în cauză, aspecte ce pot fi verificate pe calea recursului.

Față de cele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză

de pârâtul recurent V.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de recurentul V.S. împotriva încheierii de ședință din 02 decembrie 2010 a Curții

de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 martie 2011.